Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





România: Guvernul a anunțat în data de 08.05.2020 o nouă amnistie fiscală
12.05.2020 | Monica COLT, Carmen MAZILU

JURIDICE - In Law We Trust
Monica Colt

Monica Colt

Carmen Mazilu

Carmen Mazilu

Vineri, 8 mai 2020, pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice a fost publicat un comunicat conform căruia Guvernul a aprobat amnistia fiscală propusă de acest minister pentru dobânzi, penalități și alte accesorii datorate de firmele care vor achita principalul restanțelor până la data de 15 decembrie 2020.

Conform acestui comunicat, facilitățile fiscale vizează toți contribuabilii care au datorii restante la 31 martie 2020 (persoane fizice, juridice, persoane fizice care desfășoară activități economice sau profesii libere, entități fără personalitate juridică, instituții publice, etc.).

Comunicatul face referire la 4 tipuri de facilități fiscale, astfel:

1. Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, în cazul contribuabililor care la această dată au în sold atât obligații bugetare accesorii cât și obligații bugetare principale.

2. Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, declarate suplimentar de debitor prin declarație rectificativă, cu scadență anterioară datei de 31 martie 2020 inclusiv.

3. Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv dacă la această dată contribuabilul are în sold doar accesorii, iar obligațiile bugetare principale au fost stinse.

4. Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a inspecției fiscale sau verificării situației fiscale personale, care este în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

Aplicarea acestor facilitați este condiționata de îndeplinirea unor condiții referitoare la situația fiscala a contribuabilului. Cu condiția îndeplinirii tuturor acestor condiții, contribuabilul poate să cumuleze toate cele 4 facilități fiscale menționate mai sus.

Autoritățile administrației publice locale nu au obligativitatea aplicării acestor facilitați. Acestea pot însa opta pentru aplicarea acestora, dacă respectivul consiliu local stabilește, prin hotărâre, aplicarea acestor prevederi precum și procedura aplicabilă.

Monica ColtTax Advisor NOERR
Carmen Mazilu, Tax Advisor NOERR


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.