
Prezentul articol nu își propune analizarea condițiilor de admisibilitate ale ordonanței președințiale, ci analiza întinderii măsurilor dispuse prin aceasta, precum și a efectelor temporare pentru care sunt instituite măsurile dispuse prin odonanța președințială.
Așadar, vom analiza din punct de vedere teoretic, dar și practic, efectele temporare ale măsurilor dispuse prin ordonanța președințială.
La nivel teoretic, analiza are în vedere dispozițiile art. 997, alin. (2) Cod procedură civilă: Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.
Astfel, la nivel teoretic, măsurile dispuse prin ordonanța președințială sunt provizorii și identificăm două momente până la care acestea produc efecte:
1. Durata stabilită prin hotărârea judecătorească.
2. În lipsa mențiunilor prevăzute la pct. 1., până la soluționarea litigiului în fond.
În ceea ce privește primul punct, acesta nu ridică dificultăți privind durata aplicării măsurilor dispuse pe calea ordonanței președințiale.
În schimb, cel de-al doilea punct ridică discuții în ceea ce privește durata pentru care se aplică măsurile dispuse pe calea ordonanței președințiale, având în vedere faptul că din interpretarea alin. (4) al art. 997 Cod procedură civilă – Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului, rezultă fără dubiu faptul că ordonanța președințială este admisibilă și atunci când nu a fost introdusă acțiunea privind fondul dreptului.
Așadar, în cazul în care hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata până la care se vor aplica măsurile dispuse și nici nu a fost introdusă acțiunea privind fondul dreptului, se pune problema duratei pentru care măsurile dispuse pe calea ordonanței vor produce efecte și dacă acestea mai au un caracter provizoriu sau nu.
Spre exemplu, în cazul admiterii unei acțiuni privind sistarea unor lucrări de construcții, în cazul în care nu a fost introdusă acțiunea privind fondul dreptului și hotărârea nu cuprinde mențiuni privind durata, sistarea poate căpăta caracter definitiv în cazul în care persoana interesată (pârâtul) nu introduce acțiunea privind soluționarea în fond a litigiului.
Astfel, deși măsurile dispuse pe calea ordonanţei preşedinţiale sunt limitate în timp, până la soluţionarea pe fond a cauzei, există totusi posibilitatea ca acestea să rămână definitive, dacă părţile nu mai urmează calea dreptului comun.
Așadar, chiar și în cazul în care măsurile dispuse capătă caracter definitv prin aplicarea acestora timp, acestea sunt vremelnice și nu prejudecă fondul cauzei. În exemplul anterior, sistarea lucrărilor de construcții, deși poate căpăta caracter definitiv, această măsură este admisibilă pe calea ordonanței președințiale, deoarece nu prejudecă fondul cauzei și are caracter vremelnic întrucât aceste măsuri sunt măsuri care nu au prin ele însele caracter definitiv, cum ar fi demolarea construcției sau mutarea amplasamentului acesteia.
Avocat Ștefan-Alexandru Olteanu
Aflaţi mai mult despre avocat, Codul de procedura civila, ordonanta presedintiala, Stefan-Alexandru OlteanuJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.