Secţiuni » Arii de practică » Business » Fuziuni & Achiziţii
Fuziuni & Achiziţii
Profesionişti

D&B David și Baias, în topul Legal 500 pentru practica de Corporate M&A
13.05.2020 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Fuziuni și achiziții, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

Practica de Corporate M&A a D&B David și Baias, coordonată de Anda Rojanschi, Partener, s-a clasat la nivelul trei (Tier 3) în clasamentul anual al caselor de avocatură alcătuit de Legal 500 EMEA. Firma de avocatură corespondentă a PwC în România este descrisă de publicația internațională drept ”un nume cheie pentru asistența juridică în tranzacții de dimensiune medie”.

Sorin David, Partener Coordonator al D&B David și Baias: ”Recunoașterea din clasamentul Legal 500 EMEA ne bucură și ne onorează. Portofoliul nostru de clienți și numărul de avocați au crescut constant și firma s-a menținut permanent în top 10 societăți de avocatură din România. Investim în continuare în consolidarea reputației noastre în ariile tradiționale – corporate M&A, litigii fiscale, dreptul concurenței și în dezvoltarea practicilor de drept imobiliar, GDPR, servicii financiare și dreptul muncii.”

Dintre opiniile clienților despre D&B David și Baias, Legal 500 menționează: ”ceea ce este unic la D&B David și Baias este faptul că firma și avocații încearcă întotdeauna să înțeleagă așteptările clienților chiar înainte ca aceștia să le exprime. Serviciile furnizate sunt întotdeauna personalizate”.

Anda Rojanschi: ”Clasarea în Legal 500 reconfirmă încrederea pe care ne-o acordă antreprenorii români pentru a-i reprezenta în cadrul unor proiecte atât de importante cum sunt vânzarea propriilor afaceri sau extinderea acestora prin achiziții. În ultimul an, am fost implicați într-un număr semnificativ de tranzacții, atât în domeniul serviciilor medicale, dar și în cel imobiliar sau distribuție și logistică. Printre cele mai importante tranzacții amintesc asistența la vânzarea Spitalului Premiere către rețeaua Regina Maria sau asistența acordată Complet Electro Serv (parte din grupul Altex) pentru preluarea RTC Proffice.”

Anda Rojanschi a fost nominalizată ca avocat principal în practica Corporate M&A și este ”lăudată pentru abilitățile sale de negociere și capacitatea ei de a stabili o relație bună cu cealaltă parte a tranzacției (partenerul de negociere)”.

Clasamentul este întocmit pe baza unei analize realizate în cursul ultimului an de activitate, iar în această ediție ea s-a derulat în  88 de țări  și a vizat peste 2.700 de societăți de avocatură.

Despre D&B David și Baias

D&B David și Baias este societatea de avocatură corespondentă PwC în România și este parte din rețeaua internațională PwC Legal, care cuprinde mai mult de 3000 de avocați în peste 90 de țări. Echipa D&B David și Baias este alcătuită din 50 de avocați (dintre care 7 parteneri) și acordă consultanță și asistență juridică societăților locale și multinaționale în domenii precum: fuziuni, achiziții și restructurări, societăți comerciale și grupuri de societăți, proprietăți imobiliare, concurență și ajutoare de stat, servicii financiare și piețe de capital, relații de muncă și resurse umane, proprietate intelectuală, protecția consumatorului și a datelor cu caracter personal, litigii fiscale și comerciale.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti