Curtea de Apel Cluj. Lovire, amenințare și violare de domiciliu. Prescripția răspunderii penale
14 septembrie 2022 | Andreea COMAN
Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat și a dispus încetarea procesului penal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe, amenințare și violare de domiciliu întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. Pentru a dispune în acest Curtea a reținut că în perioada cuprinsă între data publicării Deciziei CCR nr. 297/2018 şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale. Pe de altă parte, Curtea a reținut că Decizia CCR nr. 358/2022 este o decizie de interpretare originară a Deciziei CCR nr. 297/2018, interpretare care, dublată de considerentele celei dintâi decizii, relevă trăsăturile de lege penală mai favorabilă a Deciziei nr. 297/2018, de vreme ce prin efectele sale au fost înlăturate cauzele de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. (Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, decizia nr. 981 din 15 iulie 2022)
Avocat Andreea Coman, COMAN LAW
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro