Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Articole Drept civil Procedură civilă RNSJ SELECTED Studii

Prezentare succintă a procedurii de reconstituire și de constituire a dreptului de proprietate reglementată de Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, cu elemente de practică judiciară

14 noiembrie 2022 | Ana-Maria NICOLCESCU
Ana-Maria Nicolcescu

Ana-Maria Nicolcescu

Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar a apărut la un interval relativ scurt după Revoluția din 1989, ca o rezolvare firească a necesității retrocedării imobilelor preluate de regimul comunist, respectiv de reparare a încălcării dreptului de proprietate privată în principal prin formarea cooperativelor agricole după modelul sovietic.

Într-o primă parte (art. 1 – 7), legiuitorul a făcut o clasificare a terenurilor proprietate publică și privată, distincție fără de care nici nu s-ar fi putut antama procedura specială de reconstituire şi de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

În cele ce urmează, ne propunem a evidenția câteva dintre problemele esențiale care apar în practica instanțelor în ceea ce privește modalitatea de abordare a cererilor de chemare în judecată întemeiate pe Legea nr. 18/1991, din perspectiva practicianului, fără a se dori o analiză pe articole deja realizată cu succes, ci doar o punctare a problemelor esențiale ivite în practică, prin prisma unor elemente de bază, care ar putea facilita înțelegerea acestei proceduri, de aceea nici nu vom aborda toate articolele ori toate alineatele articolelor care sunt mai des uzitate.

De asemenea, trebuie avut în vedere că dispoziţiile din Legea nr. 18/1991 se completează cu prevederile H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, ale Legii nr. 1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, cât şi ale Legii nr. 169/1997.

 I. Procedura de reconstituire a dreptului de proprietate

Premisa drepturilor instituite prin acest act normativ o regăsim în cuprinsul art. 8 alin. 1 și 2: (1)„Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face în condiţiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. (2) De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producţie sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi, în condiţiile legii civile, moştenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă şi alte persoane anume stabilite.”

Servicii JURIDICE.ro

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

Astfel, în primul rând, trebuie verificat dacă zona unde se afirmă că ar fi terenul a fost una cooperativizată sau nu (perioada cooperativizării 1959 – 1963); în al doilea rând, persoana interesată ori autorul să fi adus teren în cooperativă ori să i se fi preluat în orice mod teren de către aceasta, dar şi membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă, cât şi alte persoane anume stabilite (cărora legiuitorul a înţeles să le confere drepturi în baza legii speciale), pot fi beneficiari, în condiţiile acesteia; în al treilea rând, se constată că procedura este de reconstituire sau de constituire, cu nuanţările pe care le vom sublinia în continuare.

Art. 9 (3) „Cererea se depune la primăria localităţii sau, după caz, la primăriile localităţilor în a căror rază teritorială se află terenul pentru care urmează să fie reconstituit dreptul de proprietate, personal sau prin poştă, cu confirmare de primire, până la data de 31 decembrie 1998, sub sancţiunea decăderii din termen.”

Această dispoziţie trebuie corelată cu toate actele normative prin care legiuitorul a stabilit mai multe termene în care se putea formula cererea, cum ar fi O.U.G. nr. 1/1998, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1 /2000, Legea nr. 247/2005, dar în fiecare dintre acestea se prevede un anumit termen de decădere, deci nu suntem în prezenţa unei prelungiri continue a termenului iniţial, drept care cererea nedepusă în termen este tardivă, cu toate consecinţele de rigoare.

O consecinţă practică a unei cereri depuse peste termen este faptul că tardivitatea poate fi invocată şi în litigii ulterioare, chiar din oficiu de instanţă, fără ca partea nemulţumită de modalitatea de soluţionare a cererii de reconstituire să fie îndreptăţită a afirma îngreunarea propriei situaţii, ca în cazul unei căi de atac, spre exemplu.

Un ultim astfel de termen a fost stabilit prin Legea nr. 247/2005, înțelegându-se că orice cerere ulterioară, pentru care nu există motive de repunere în termen, este apreciată tardivă.

Art. 11 – (1) Suprafaţa adusă în cooperativa agricolă de producţie este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidenţele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaraţii de martori.

În general, extrasul din registrul agricol face dovada suprafeţei aduse de persoana deposedată în cooperativă, a categoriei de folosinţă şi eventual a punctelor (denumirea sub care erau cunoscute zonele); cu toate acestea, el are valoare declarativă şi poate fi completat cu alte mijloace de probă, în funcţie de situaţia de speţă, cu atât mai mult cu cât suprafeţele declarate nu au elemente de identificare de genul vecinătăţilor etc. (de multe ori, cu acte vechi de proprietate, care nici ele nu conţin suficiente elemente de identificare); fila de registru agricol are o rubrică separată pentru fiecare dintre anii 1959, 1960, 1961, 1962 şi 1963 (perioada cooperativizării), constatându-se că suprafeţele nu rămân constante în toate cazurile şi că ceea ce trebuie să avem în vedere este ultima rubrică, chiar dacă iniţial suprafaţa ar fi fost mai mare, partea interesată putând proba îndreptățirea și cu privire la diferența de suprafață; de multe ori, trebuie verificat de unde provine terenul, deoarece se obişnuia să se treacă capul gospodăriei, chestiune cu implicaţii practice privind moştenirea.

De asemenea, de un real folos sunt evidenţele cuprinse în Borderoul populaţiei, proprietăţilor exploataţiilor agricole întocmit conform recensământului agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948 (BAP 1948), care poate fi solicitat de la Arhivele Naționale, atunci când partea interesată nu se află în posesia extrasului.

În ceea ce priveşte admisibilitatea probei cu martori, art. 6 alin. 13 din Legea nr. 1/2000 este mai explicit: „În situaţia în care nu mai există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente şi când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moştenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea.” Ideal este ca martorii vecini să prezinte, la rândul lor, acte de proprietate.

Proba cu martori este încă admisibilă și concludentă pentru completarea unor numeroase alte elemente, de la caz la caz.

Ca principiu, conform art. 6 alin. 14 din Legea nr. 1/2000, „Orice probă dovedind dreptul de proprietate al foştilor proprietari poate fi înlăturată numai printr-o probă de aceeaşi forţă produsă de către deţinătorul actual al terenului sau de către terţi, tăgăduind dreptul de proprietate.

Art. 13 – (1) Calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moştenirii.

(2) Moştenitorii care nu-şi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor. Ei sunt consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei.

(3) Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafaţa de teren determinată pe numele tuturor moştenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.

Referitor la acest articol, este important a se avea în vedere dispoziţiile cu efect obligatoriu ale recursului în interesul legii nr. XI/05 februarie 2007: „Beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moştenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu şi cei care au renunţat la moştenire.”

Cererea de reconstituire trebuie să fie formulată de persoana care a fost deposedată şi doar dacă acesta nu a formulat cerere în timpul vieţii sau a decedat într-un interval în care nu putea formula cerere, moştenitorii au devenit titularii cererii, care trebuia formulată în diferitele termene acordate de legiuitor, prin acte normative succesive; ca urmare, şi actele de reconstituire ar trebui să fie supuse aceloraşi exigenţe, adică reconstituirea şi celelalte acte premergătoare trebuie să fie emise pe numele persoanei care a solicitat reconstituirea, în practică ivindu-se numeroase probleme privind calitatea persoanei respective şi a succesorilor incluşi greşit sau neincluşi.

Astfel, comisiile de fond funciar nu sunt abilitate să verifice calitatea succesorilor decât sumar, fiind preferabil ca problema succesiunii să se dezbată separat, condiţii în care şi alin. 3 trebuie interpretat în sensul că titlul de proprietate se emite pe numele moştenitorilor care au formulat cerere de reconstituire în nume propriu, prevalându-se de această calitate.

O reglementare de excepţie regăsim în art. 26 alin. 1 din Legea nr. 1/2000: „(1) Foştilor membri ai formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, composesorate, obşti de moşneni în devălmăşie, obşti răzeşeşti nedivizate, păduri grănicereşti şi alte forme asociative asimilate acestora, precum şi moştenitorilor acestora, care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza art. 46 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, li se va elibera un singur titlu de proprietate, cu menţiunea la titular: „composesorat”, „obşte de moşneni”, „obşte de răzeşi”, „păduri grănicereşti”, alte asociaţii şi cu denumirea localităţii respective.

Este vorba de o formă de proprietate în devălmăşie, iar cerinţa formulării unei cereri de reconstituire individuală s-a impus pentru ca foştii membri ai formelor asociative să devină membri ai noii entităţi. Cu toate acestea, atunci când s-a emis o singură hotărâre de validare cu anexa conţinând foştii membri, chiar dacă unii dintre aceștia nu au formulat cerere de reconstituire (dar autorul a fost membru), s-a apreciat ca și aceștia să beneficieze de aceleași drepturi (în speță dividende), respectiv moștenitorii, atât timp cât anexa nu a fost modificată în considerarea cererilor de reconstituire efectiv formulate.

Art. 14 (2) Atribuirea efectivă a terenurilor se face, în zona colinară, de regulă, pe vechile amplasamente, iar în zonele de câmpie, pe sole stabilite de comisie şi nu neapărat pe vechile amplasamente ale proprietăţii, în cadrul perimetrelor actuale ale cooperativelor agricole de producţie.

Totuşi, această dispoziţie trebuie corelată cu art. 2 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, potrivit căruia „În aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea sunt libere.”, dar şi cu jurisprudenţa CEDO în materie.

De asemenea, potrivit art. 12 (1) din Legea nr. 165/2013, „În situaţia în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibilă, după validarea întinderii dreptului lor de proprietate de către comisiile judeţene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia li se atribuie un teren pe un alt amplasament, în următoarea ordine: a) pe terenurile din rezerva comisiei locale de fond funciar; b) pe terenurile proprietate publică, trecute, în condiţiile legii, în proprietatea privată a statului, sau pe terenurile proprietate privată a statului, care au fost administrate pe raza unităţii administrativ-teritoriale de institute, de staţiuni de cercetare ori de alte instituţii publice; c) pe terenurile proprietate publică, trecute, în condiţiile legii, în proprietatea privată a statului, sau pe terenurile proprietate privată a statului, care au fost administrate de institute, de staţiuni de cercetare ori de instituţii publice pe raza localităţilor învecinate, aflate în acelaşi judeţ; d) pe terenurile ocupate de izlazuri.”

Potrivit art. 13 – (1) din Legea nr. 165/2013, „În situaţia în care restituirea terenurilor forestiere pe vechile amplasamente nu este posibilă, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe alte amplasamente de pe raza unităţii administrativ – teritoriale, chiar dacă acestea s-au aflat în proprietatea statului român înainte de anul 1948, au intrat ulterior în proprietatea statului sau au fost incluse în amenajamente silvice după această dată.

În temeiul art. 39 – (1) din H.G. nr. 890/2005, „Reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.”

Legat de reconstituirea pe vechiul amplasament, reţinem că amplasamentul trebuie să fie liber şi la dispoziţia comisiei locale, astfel încât, dacă din diverse motive terenul se află în domeniul public, trebuie făcute demersurile necesare pentru trecerea în domeniul privat.

În acest sens, atragem atenţia asupra Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 30 septembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art. I din Legea pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, reţinând în special paragraful 47 din considerente: 48. În concluzie, Curtea reţine că restituirea terenurilor forestiere care au intrat în proprietatea statului după anul 1948, fără trecerea prealabilă a acestora din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în condiţiile legii, soluţie preconizată prin art. I pct. 2 din legea criticată, care modifică art. 13 alin.(1) din Legea nr.165/2013, aduce atingere dispoziţiilor art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, art.136 alin. (4) referitor la bunurile proprietate publică, precum şi ale art. 147 alin.(4) din Constituţie.”

În măsura în care dispoziția de reconstituire pe vechiul amplasament aparţine unei instanțe, emiterea actelor de către comisie trebuie să se realizeze în concordanță cu aceasta, chiar dacă amplasamentul nu mai este liber, pentru a nu se încălca autoritatea de lucru judecat, părțile având ulterior posibilitatea comparării titlurilor în cadrul acțiunii în revendicare, iar dacă terenul este situat în domeniul public și s-a omis acest aspect, se va da curs dispoziţiilor instanţei după trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat.

Toate aceste considerente se circumscriu principiului de bază stabilit prin art. 1 (1) din Legea nr. 165/2013: „Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură.

Din cuprinsul dispozițiilor anterior enunțate rezultă că într-o primă parte legiuitorul a înțeles să dea formă procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, la cerere, fără aceasta partea interesată neputând reclama drepturi în baza Legii nr. 18/1991, după cum rezultă și din dispozițiile cu efect obligatoriu ale Deciziei nr. 36/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate întemeiată pe dispozițiile art. 11 alin. (2^1) coroborate cu art. 27 alin. (2^1) din Legea nr. 18/1991 este supusă termenului prevăzut de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 18/1991.

II. Constituirea dreptului de proprietate şi alte prevederi speciale

Constituirea dreptului de proprietate în condiţiile prezentei legi se realizează în cazurile expres prevăzute de art. 15, art. 19, art. 21, art. 24, art. 27 alin. 23, art. 36 alin. 2, art. 43[1], unor persoane care nu au fost niciodată proprietarii respectivelor terenuri, din diverse raţiuni pe care legiuitorul le-a avut în vedere, aceasta având caracter subsidiar faţă de procedura reconstituirii dreptului de proprietate[2]. Constituirea se face în toate cazurile pe baza unei cereri adresate comisiei locale, tot în termenele speciale stabilite de către legiuitor

Din cuprinsul art. 19 rezultă că pe lângă reconstituire şi constituire există şi posibilitatea atribuirii de terenuri în folosinţă, iar prin art. 23 se reglementează o formă de dobândire ope legis a dreptului de proprietate, circumscrisă, însă, formelor de bază ale reconstituirii şi constituirii.[3]

Un alt drept special a fost instituit prin art. 37 alin. 1 din Legea nr. 18/1991: „Persoanele ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietate de stat, ca efect al unor legi speciale, altele decât cele de expropriere, şi care se află în administrarea unităţilor agricole de stat devin, la cerere, acţionari la societăţile comerciale înfiinţate, în baza Legii nr. 15/1990, din actualele unităţi agricole de stat. De aceleaşi prevederi beneficiază şi moştenitorii acestor persoane.

Altă prevedere cu caracter special regăsim în cuprinsul art. 39 din Legea nr. 18/1991: „Persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum şi al oricăror alte acte normative de expropriere, sau moştenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren trecută în proprietatea statului, până la limita suprafeţei prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe localităţi sau de la autori diferiţi, în termenul, cu procedura şi în condiţiile prevăzute la art. 9.

Credem însă că aceste dispoziţii trebuie corelate cu celelalte dispoziţii în vigoare referitoare la posibilitatea redobândirii dreptului de proprietate ale imobilelor expropriate prin diverse acte normative.

Astfel, ne referim în primul rând la art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică[4]. Prin decizia nr. VI din 27.09.1999 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – Secţiile Unite, în recurs în interesul legii, s-a stabilit că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile şi imobilelor expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi[5]. De asemenea, raportat la considerentele deciziei nr. LIII/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie[6], acţiunile în constatarea caducităţii decretelor de expropriere introduse după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, întemeiate pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, au fost respinse în practica judiciară în quasitotalitatea lor, ca inadmisibile, având în vedere efectele obligatorii ale acestui recurs în interesul legii, corelate cu cele ale deciziei nr. 33/2008, pronunţată de Instanţa Supremă, tot în recurs în interesul legii[7].

Nu ne propunem să facem, totuși, o analiză exhaustivă a modalităţilor de redobândire a dreptului de proprietate a imobilelor expropriate în cadrul acestui studiu, dar apreciem că se impune sublinierea faptului că sintagma „precum şi al oricăror alte acte normative de expropriere” nu trebuie preluată ad litteram, ci mai degrabă prin prisma actelor normative la care se face trimitere expres în acesta.

Sub aspect procedural, sunt de reţinut dispoziţiile art. 76 (3) din H.G. nr. 890/2005, conform căruia „Atribuirea în proprietate a terenurilor se face prin ordin al prefectului.”, care este echivalent, în opinia noastră, hotărârii de validare din procedura de reconstituire descrisă în prima parte a studiului, având în vedere şi dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 18/1991: „1) Dispoziţiile art. 53 alin. (1) se aplică şi în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condiţiile prevăzute în cap. III. (2) Dispoziţiile art. 53 alin. (2) rămân aplicabile.”

III. Organele abilitate să aplice dispoziţiile legilor fondului funciar şi actele emise de acestea

Art. 12[8] din Legea nr. 18/1991 stabileşte organele abilitate să aplice dispoziţiile legilor fondului funciar; componenţa şi atribuţiile comisiilor sunt detaliate în art. 2 – 6 din H.G. nr. 890/2005, dar, în principal, sunt de reţinut art. 5[9] şi 6[10], nu numai prin prisma atribuţiilor comisiilor, ci din perspectiva faptului că din cuprinsul acestora se deduc etapele şi actele specifice procedurii de reconstituire și de constituire a dreptului de proprietate.

Pe scurt, într-o primă fază, la comisia locală s-a primit cererea de reconstituire şi se analizează toate documentele ataşate acesteia, se identifică suprafeţele de teren şi se înaintează o propunere motivată de validare sau de invalidare către comisia judeţeană; aceasta din urmă procedează la validare, care are valoarea de reconstituire a dreptului de proprietate, sau la invalidare, printr-o hotărâre motivată, hotărâre cunoscută în practică sub denumirea de HCJ.

Împotriva acesteia se poate formula plângere (denumită în practică plângere HCJ), potrivit art. 53 din Legea nr. 18/1991: „Art. 53 – (1) Hotărârile comisiei judeţene asupra contestaţiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispoziţiilor cuprinse în cap. II, şi cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesaţi prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (2) Împotriva hotărârii comisiei judeţene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Termenul de 30 de zile este unul de decădere, iar tardivitatea poate fi invocată chiar şi din oficiu, de instanţă, fără ca partea care a formulat plângere împotriva unei hotărâri de invalidare să poată opune înrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac, având în vedere că nu suntem în prezenţa unei căi de atac propriu-zise, iar hotărârea atacată îi era oricum defavorabilă reclamantului. Subliniem însă că pentru un terţ termenul respectiv nu se aplică, dat fiind că nu a fost parte la procedură şi nu i se comunică hotărârea. Totodată, trebuie verificată data hotărârii, întrucât forma iniţială a legii prevedea în art. 11 la alin. 5 că împotriva hotărârii comisiei judeţene cel nemulţumit poate face plângere la judecătoria în raza căreia este situat terenul, în termen de 30 de zile de la data la care a luat cunoştinţă de soluţia dată de comisia judeţeană.

Dacă plângerea este admisă, dispoziţia instanţei de reconstituire a dreptului de proprietate ţine loc de validare, mai exact nu se mai impune ca comisia judeţeană să mai emită altă hotărâre în acest sens.

După emiterea deciziei de validare sau a hotărârii definitive dată de instanță, de anulare a HCJ şi de reconstituire a dreptului de proprietate, comisia locală trebuie să întocmească toată documentaţia aferentă, respectiv să întocmească procesul – verbal de punere în posesie, acestea urmând să fie înaintate comisiei judeţene, abilitată să elibereze titlul de proprietate, actul final al procedurii de reconstituire (cât și de constituire).

În ceea ce priveşte procedura de constituire a dreptului de proprietate, se aplică dispoziţiile art. 76 (3) din H.G. nr. 890/2005, aşa cum arătam în secţiunea anterioară, conform căruia „Atribuirea în proprietate a terenurilor se face prin ordin al prefectului.”, şi dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 18/1991: „1) Dispoziţiile art. 53 alin. (1) se aplică şi în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condiţiile prevăzute în cap. III. (2) Dispoziţiile art. 53 alin. (2) rămân aplicabile.”

În acest context, este de reţinut faptul că actele premergătoare, inclusiv adeverinţa provizorie de proprietate, nu sunt asimilabile unui act de proprietate, după cum a stabilit Curtea Supremă de Justiţie prin recursul în interesul legii nr. I/1997, această calitate fiind ataşată exclusiv titlului de proprietate. În schimb, nu se aplică acelaşi principiu titlurilor de proprietate emise în baza art. 27 (21) din Legea nr. 18/1991: „Proprietarii sau moştenitorii acestora care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate vor putea cere prefectului, prin comisiile de fond funciar, titluri de proprietate conform prezentei legi. Acestor categorii de proprietari şi moştenitori le sunt aplicabile numai prevederile art. 64.”

În măsura în care comisia locală nu își îndeplinește obligaţia de întocmire a documentaţiei, partea interesată trebuie să solicite obligarea comisiei locale să întocmească și să înainteze documentația comisiei județene, cerere care, de altfel, poate fi formulată odată cu plângerea HCJ. În lipsa acestei obligații exprese, hotărârea instanței prin care se dispune reconstituirea dreptului de proprietate nu constituie titlu executoriu opozabil comisiei locale, aspect ce constituie interes sub aspectul aplicabilității art. 906 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte punerea în executare a unor astfel de hotărâri, ar mai fi de reţinut că comisia locală nu are patrimoniu propriu, dar nu se poate reclama imposibilitatea executării pentru acest considerent, întrucât funcţionează în subordinea Instituţiei Primarului, al cărei preşedinte este, și potrivit art. 109 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, reprezentarea în justiţie a unităţilor administrativ – teritoriale se asigură de către primar sau de către preşedintele consiliului judeţean; primarul sau preşedintele consiliului judeţean stă în judecată în calitate de reprezentant legal al unităţii administrativ – teritoriale, pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale acesteia, şi nu în nume personal. Pe cale de consecință, funcţia de primar nu poate fi privită separat, din punct de vedere patrimonial, de calitatea de reprezentant al U.A.T., entitatea care deţine patrimoniu propriu, conform art. 96 alin. 1 din același act normativ. Consecinţa practică este că pentru a îndeplini, pe calea executării silite, o obligație patrimonială, stabilită în sarcina comisiei locale prin titlul executoriu, se poate înfiinţa măsura popririi pe conturile U.A.T., în caz contrar hotărârea judecătorească neputând fi pusă în executare.

 IV. Desfiinţarea/schimbarea actelor premergătoare şi a titlului de proprietate

Actele premergătoare, cât și titlul de proprietate, pot fi retrase de emitent, atunci când se constată anumite tipuri de erori (a se vedea, spre exemplu, art. 27 alin. 22 din Legea nr. 18/1991), pot fi rectificate prin hotărâre a comisiei judeţene sau pot fi modificate de instanță, cât și anulate, în condiţiile Legii nr. 18/1991 şi ale H.G. nr. 890/2005.

Astfel, potrivit art. 58, „Instanţa soluţionează cauza potrivit regulilor prevăzute în Codul de procedură civilă şi în Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească. Pe baza hotărârii judecătoreşti definitive, comisia judeţeană, care a emis titlul de proprietate, îl va modifica, îl va înlocui sau îl va desfiinţa.

Potrivit art. 591, „Îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară. (2) Rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei judeţene. (3) Procedura de îndreptare a erorilor materiale şi de rectificare a titlurilor de proprietate va fi aprobată prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Dispoziţiile menţionate au comportat interpretări în practică, dat fiind că din cuprinsul acestora se diferenţiază posibilitatea rectificării, cât şi a modificării, dar accesul la instanţă în ceea ce priveşte aceste tipuri de acţiuni poate fi determinat corelându-le cu prevederile art. 235 din Ordinul nr. 700/2014 privind Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară[11], interpretate per a contrario.

De asemenea, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ cazurile de nulitate a actelor premergătoare şi a titlului de proprietate, prin art. III din Legea nr. 169/1997[12].

Dintre toate actele, hotărârea de validare sau de invalidare, cât şi ordinul prefectului, trebuie contestate conform procedurii plângerii reglementată de art. 53 şi art. 54 din Legea nr. 18/1991, în termenul de 30 de zile, dar practica face distincţia între titularul căruia i s-a comunicat cererea şi terţul interesat, care, în fapt, are la dispoziție tot o acţiune în constatarea nulităţii absolute, pentru cazurile prevăzute de art. III din Legea nr. 169/1997.

În ceea ce priveşte alin. 2, se constată că interes pentru a invoca neregularitatea actelor de reconstituire în faţa instanţelor de judecată au chiar şi emitenţii lor, atunci când nu sunt întrunite condiţiile pentru a putea fi revocate sau modificate de aceştia, în condiţiile Legii nr. 18/1991. De asemenea, interesul unei persoane particulare (şi implicit calitatea procesuală activă) de a solicita să se constate nulitatea absolută a actelor de reconstituire emise pe numele altor persoane ar fi legitim numai atunci când reclamantul deține cel puţin hotărâre de validare sau recunoaşterea dreptului de proprietate în altă modalitate, nu doar simpla înregistrare a cererii de reconstituire la comisia locală, în caz contrar aplicându-se dreptul comun.

De asemenea, în ceea ce priveşte alin. 24, sunt de reţinut considerentele deciziei nr. 22/20 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care, deşi sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, s-au stabilit, în paragraful 50, următoarele: În ceea ce priveşte sintagma “înstrăinări succesive”, din conţinutul normei juridice rezultă că aceasta se referă la înstrăinările succesive care au fost efectuate de către cel care a vândut terenul în baza titlului de proprietate nul, intenţia legiuitorului fiind aceea ca norma juridică să fie incidentă tuturor înstrăinărilor de acest fel, indiferent de numărul acestora, una sau mai multe înstrăinări succesive, condiţia fiind ca toate aceste înstrăinări să fi fost efectuate în baza titlului de proprietate nul, în conformitate cu prevederile art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997.”[13]

Cazurile de nulitate, transpuse în practică, nu se interpretează însă ad litteram, constatându-se că uneori o situaţie nu este perfect identică cu cazul de nulitate, ci se regăseşte în sfera lui.

Majoritatea acţiunilor care privesc îndreptarea sau anularea actelor de reconstituire pot fi formulate şi doar de către una sau mai multe dintre persoanele care ar avea calitatea procesuală activă, privite ca gestor de afaceri, atunci când admiterea acţiunii ar profita tuturor.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă, aceasta revine, în general, comisiilor locale şi judeţene, raportat la etapele procedurii şi la actele emise de fiecare dintre acestea, în baza atribuţiilor detaliate la secţiunea III, chiar dacă se contestă un act emis de comisia judeţeană, pentru motivul că la baza lui stă documentaţia întocmită de comisia locală. Pentru identitate de raţiune, doar comisia locală are calitate procesuală atunci când se solicită obligarea ei să întocmească documentaţia necesară eliberării titlului, şi numai comisia judeţeană, atunci când se solită obligarea acesteia la eliberarea titlului.

În schimb, atunci când se solicită anularea sau modificarea unui act, trebuie introduse în cauză toate persoanele menţionate pe acesta ori moştenitorii, după caz, pentru opozabilitate.

Pentru terenurile cu vegetaţie forestieră, în litigiile care vizează un anumit amplasament, tot pentru opozabilitate, se impune ca Direcţia Silvică să figureze ca parte, dat fiind că este administratorul fondului forestier.

În concluzie, atunci când instanţa constată că în speţă nu există cadrul procesual necesar, apreciem că aceasta trebuie să dea eficienţă dispoziţiilor art. 78 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

 V. Competenţa instanţelor de judecată în materie

În conformitate cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. j din Codul de procedură civilă, judecătoriile judecă în primă instanță cererile în materia fondului funciar, cu excepția celor date prin lege specială în competența altor instanțe, indiferent dacă obiectul este evaluabil în bani sau este neevaluabil.

O astfel de excepție este instituită de legiuitor prin art. 35 alin. 11 din Legea nr. 165/2013: „Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii.

Calea de atac este cea de drept comun a apelului.

VI. Deși potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, comisiile locale de fond funciar aveau obligaţia de a centraliza toate cererile de restituire nesoluţionate, în vederea stabilirii suprafeţei de teren necesare în vederea finalizării procesului de restituire, acest termen nu a putut fi respectat, toate litigiile cu obiect fond funciar fiind continuate, ca și înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ.

VII. În concluzie, ţinem să arătăm că procedura reglementată de Legea nr. 18/1991 este imperativă şi nu poate fi eludată prin cereri adresate direct instanţei sub forma acţiunii în revendicare ori a recunoaşterii directe a dreptului/reconstituirii dreptului de proprietate direct de către instanţă, de aceea se impune înţelegerea etapelor acestei proceduri şi aspectele care pot fi deduse judecăţii, în funcţie de stadiul procedurii.


[1]Art. 15 – „(1) Membrii cooperatori care, după caz, au părăsit cooperativa agricolă de producţie, nu au muncit în cooperativă sau nu locuiesc în localitatea respectivă, precum şi moştenitorii acestora pot primi terenurile din extravilan aduse sau preluate în orice mod în patrimoniul cooperativei. (2) Dispoziţiile alineatului precedent se aplică şi persoanelor ale căror terenuri au trecut, cu sau fără titlu, în patrimoniul cooperativei agricole de producţie fără ca ele să fi dobândit calitatea de cooperatori, precum şi, după caz, moştenitorilor acestora. (3) De prevederile alin. (2) beneficiază şi persoanele deţinătoare ale titlurilor de Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”, „Mihai Viteazul cu Spadă” şi moştenitorii lor, care au optat şi cărora li s-a atribuit, la data împroprietăririi, teren arabil, cu excepţia celor care l-au înstrăinat. (4) Dispoziţiile art. 14 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător. (5) Se vor atribui, la cerere, persoanelor care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă şi moştenitorilor celor care au decedat – ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 – în proprietate, terenuri în suprafaţă de 10.000 mp în echivalent arabil. Pentru terenurile atribuite, aceşti beneficiari nu datorează taxe sau impozite.”;
Art. 19 – (1) Membrilor cooperatori activi care nu au adus teren în cooperativa agricolă de producţie sau au adus teren mai puţin de 5.000 mp, precum şi celor care, neavând calitatea de cooperatori, au lucrat în orice mod, ca angajaţi în ultimii 3 ani în cooperativă sau în asociaţii cooperatiste, li se pot atribui în proprietate loturi din terenurile prevăzute la art. 18, dacă sunt stabiliţi sau urmează să se stabilească în localitate şi nu deţin teren în proprietate în alte localităţi. Suprafaţa atribuită în proprietate se va determina ţinând seama de suprafaţa terenurilor, numărul solicitanţilor şi de suprafaţa atribuită celor care au adus pământ în cooperativa agricolă de producţie. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi persoanelor care au fost deportate şi nu beneficiază de dispoziţiile art. 14 – 16. (3) Se pot atribui, la cerere, în folosinţă agricolă, până la 5.000 mp în echivalent arabil, de familie, personalului de specialitate din serviciile publice comunale, în perioada cât lucrează în localitate, dacă nu are teren în proprietate în această localitate, el sau membrii familiei din care face parte. Dreptul de proprietate asupra acestor terenuri aparţine comunei, oraşului sau municipiului, după caz. (4) Atribuirea în folosinţă nu se poate face în cazurile în care în localitatea respectivă s-au operat reducerile prevăzute la art. 14 alin. (3). (5) La plecarea prin localitate persoanele menţionate la alin. (3) au dreptul la despăgubiri pentru investiţiile făcute, cu consimţământul prealabil al proprietarului şi dacă sunt utile pe suprafaţa atribuită.
Art. 21 (1) În localităţile cu excedent de suprafaţă agricolă, cu deficit de forţă de muncă în agricultură, din terenurile prevăzute la art. 18 se poate atribui în proprietate teren până la 10 ha în echivalent arabil tuturor familiilor care solicită în scris şi se obligă să lucreze această suprafaţă. (2) Familiile fără pământ sau cu pământ puţin din alte localităţi, care solicită în scris, pot primi în proprietate până la 10 ha teren în echivalent arabil, cu obligaţia de a-şi stabili domiciliul în comună, oraş sau municipiu, după caz, şi de a cultiva pământul primit, renunţând la proprietatea avută în localitatea lor, din extravilan.
Art. 27 (23) În cazul terenurilor aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti edificate anterior datei de 1 ianuarie 1990, precum şi curţii şi grădinii din jurul acestora, proprietarii caselor de locuit, inclusiv cei care au cumpărat imobilul potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, sau cei care au dobândit aceste imobile prin acte translative de proprietate pot solicita comisiei judeţene emiterea titlului de proprietate în condiţiile prezentei legi, cu întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) dacă deţinătorii sau moştenitorii acestora figurează cu casa de locuit în registrele agricole sau registrele cadastrale ori sunt înscrise în cartea funciară şi sunt înregistrate în evidenţele fiscale; b) dacă terenul este în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi persoanele solicitante au calitatea de proprietari ai construcţiilor; c) nu fac obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane.
Art. 36 (2) Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităţilor, atribuite, potrivit legii, în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, în vederea construirii de locuinţe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuinţe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporţional cu cota deţinută din construcţie.
Art. 43 – (1) În zona montană – defavorizată de factori naturali cum sunt: clima, altitudinea, panta, izolarea – se poate atribui în proprietate, la cerere, o suprafaţă de teren de pană la 10 ha în echivalent arabil familiilor tinere de ţărani care provin din mediul agricol montan, au priceperea necesară şi se obligă în scris să-şi creeze gospodării, să se ocupe de creşterea animalelor şi să exploateze raţional pământul în acest scop. (2) Terenurile prevăzute la alineatul precedent se atribuie din domeniul privat al comunei, oraşului sau al municipiului, după caz. (3) Atribuirea în proprietate a terenurilor se face prin ordinul prefectului la propunerea primăriilor.
[2] V. Terzea, Legile fondului funciar. Comentarii şi explicaţii, Ediţia 5, Editura C.H. Beck, Bucreşti, 2022, p. 135;
[3] Art. 23 – (1) Sunt şi rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul – lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii. (2) Suprafeţele de terenuri aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora sunt acelea evidenţiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producţie sau în lipsa acestora prin orice mijloace de probă, inclusiv declaraţii autentice de martori. (21) În cazul înstrăinării construcţiilor, suprafeţele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părţi la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloace de probă, inclusiv declaraţii autentice de martori. (3) Pentru suprafaţa de teren agricol atribuită de cooperativa agricolă de producţie ca lot de folosinţă, potrivit prevederilor art. 4 din Decretul-lege nr. 42/1990, nu se reconstituie sau nu se constituie dreptul de proprietate persoanei căreia i s-a atribuit, indiferent dacă acest teren se află în continuarea grădinii în intravilan sau în alt loc, în extravilan, cu excepţia celor strămutaţi, pentru realizarea unor investiţii de interes local sau de utilitate publică. (4) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi persoanelor din zonele cooperativizate, care nu au avut calitatea de cooperator.
[4] „Dacă în termen de un an bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sau, după caz, lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică. În acest scop, foştii proprietari vor fi notificaţi la adresa iniţială comunicată expropriatorului în vederea plăţii despăgubirii cuvenite pentru imobilul expropriat.”;
[5] „Stabileşte că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.” – legislatie.just.ro;
[6] În acord cu soluțiile adoptate de Curtea Constituțională a României privind domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 și buna – credință a cumpărătorului chiriaș, se constată că această lege, în limitele date de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării, în natură sau în echivalent, a imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut, în termenele legale, să utilizeze această procedură au deschisă calea acțiunii în revendicarea – retrocedarea bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriași. Cu atât mai mult sunt, deci, inadmisibile și acțiunile în revendicare introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 de persoanele care au utilizat procedura din această lege specială, soluție conformă cu regula non bis în idem și cu principiul securității juridice consacrat în jurisprudența C.E.D.O. (Brumărescu – 1997 ș.a.). Legea nr. 10/2001 suprimă, așadar, acțiunea dreptului comun al revendicării, dar nu și accesul la un proces echitabil, întrucât, ca lege nouă, perfecționează sistemul reparator și procedural, controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție și ale art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit Legii nr. 10/2001 se conferă plenitudine de jurisdicție în materie, cu obligația examinării fondului cauzei, în primă instanță de către tribunal, în apel, pe cale devolutivă, de către curtea de apel și în recurs, în limitele motivelor prevăzute de art. 304 punctele 1-9 din Codul de procedură civilă, de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția civilă și de proprietate intelectuală. Or, din moment ce a fost adoptată Legea nr. 10/2001, având tocmai caracterul special menționat, care reglementează toate situațiile ce privesc restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, se impune ca dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 să fie considerate rămase fără aplicare în cazul acțiunilor având ca obiect asemenea imobile, dacă au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ca și în toate celelalte cazuri de preluate abuzivă de către stat. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și ale art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se decide în sensul că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu sunt aplicabile în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 – legislatie.just.ro;
[7] „Cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, stabilesc: Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.” – legislatie.just.ro;
[8] „(1) În scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptăţiţi şi eliberării titlurilor de proprietate, în fiecare comună, oraş sau municipiu, se constituie, prin ordinul prefectului*), o comisie condusă de primar. (2) Comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale vor funcţiona sub îndrumarea unei comisii judeţene, numită prin ordinul prefectului şi condusă de acesta. (3) Procedura de constituire şi modul de funcţionare a comisiilor, precum şi modelul şi modul de atribuire a noilor titluri de proprietate se vor stabili prin hotărâre a Guvernului în termen de 15 zile de la data publicării prezentei legi. Din comisii vor face parte cetăţeni desemnaţi de obşte din toate categoriile îndreptăţite, specialişti şi funcţionari publici, precum şi conducătorii unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, după caz. În comunele constituite din mai multe sate, cetăţenii vor fi desemnaţi proporţional cu ponderea numerică a locuitorilor din fiecare sat. (4) Actele care au stat la baza constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate reprezintă informaţii de interes public şi sunt deschise liberului acces al cetăţenilor. Asigurarea accesului la aceste informaţii de interes public se face în condiţiile şi potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
[9] Art. 5 – Comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale au următoarele atribuţii principale: a) preiau şi analizează cererile depuse în conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, cu excepţia celor formulate de comune, oraşe sau municipii; b) verifică în mod riguros îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la art. 6 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, solicitând în acest scop toate relaţiile şi datele necesare; c) stabilesc mărimea şi amplasamentul suprafeţei de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propune alte amplasamente şi consemnează în scris acceptul fostului proprietar sau al moştenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane; d) completează, în urma verificărilor efectuate, anexele la prezentul regulament cu persoanele fizice şi juridice îndreptăţite; e) primesc şi transmit comisiei judeţene contestaţiile formulate de persoanele interesate; f) întocmesc situaţii definitive, potrivit competenţelor ce le revin, privind persoanele fizice şi juridice îndreptăţite să li se atribuie teren, cu suprafaţa şi amplasamentele stabilite, conform planului de delimitare şi parcelare întocmit; g) întocmesc situaţii cu titlurile de proprietate eliberate în condiţiile art. 27 alin. (22) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în cazurile în care proprietarii renunţă la titlul de proprietate pentru intrarea în legalitate şi înaintează comisiei judeţene propuneri de revocare a acestor titluri; h) înaintează şi prezintă spre aprobare şi validare comisiei judeţene situaţiile definitive, împreună cu documentaţia necesară, precum şi divergenţele produse şi consemnate la nivelul acestor comisii; i) pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptăţite să primească terenul, completează fişele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia judeţeană a propunerilor făcute, şi le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competenţelor ce le revin; j) analizează lunar evoluţia cauzelor în justiţie în care comisia locală este parte şi în funcţie de aceasta hotărăşte şi propune organului competent poziţia procesuală pentru termenele următoare; k) sesizează organele competente pentru sancţionarea membrilor comisiei, când este cazul; l) identifică terenurile atribuite ilegal şi sesizează primarul, care înaintează sub semnătură acţiuni în constatarea nulităţii absolute pentru cazurile prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare; m) exercită orice alte atribuţii ce le revin potrivit prevederilor legale şi prezentului regulament.
[10] Art. 6 – Comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii principale: a) organizează instruirea comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale şi asigură distribuirea legilor, a prezentului regulament, a hărţilor şi planurilor la zi, precum şi a altor materiale necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii acestora; b) asigură îndrumarea şi controlul comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale prin desemnarea pe comune, oraşe şi municipii a membrilor din comisia judeţeană; c) verifică legalitatea propunerilor înaintate de comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, în special existenţa actelor doveditoare, pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestora; d) soluţionează contestaţiile formulate împotriva măsurilor stabilite de comisiile locale; e) validează sau invalidează propunerile comisiilor comunale, orăşeneşti sau municipale, împreună cu proiectele de delimitare şi parcelare; f) emit titlurile de proprietate pentru cererile validate; g) soluţionează cererile de reconstituire a dreptului de proprietate a comunelor, oraşelor şi municipiilor pentru terenurile forestiere; h) analizează propunerile comisiilor locale de revocare a titlurilor de proprietate eliberate în condiţiile art. 27 alin. (22) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, verifică temeinicia acestor propuneri şi hotărăsc în consecinţă; i) identifică terenurile atribuite ilegal şi sesizează prefectul, care va promova acţiuni în constatarea nulităţii absolute pentru cazurile prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare; j) analizează lunar evoluţia cauzelor în justiţie în care comisia judeţeană, respectiv comisia municipiului Bucureşti este parte şi decide asupra măsurilor ce trebuie luate; k) atribuie şi dispun delimitarea în teren, completarea proceselor-verbale de punere în posesie a comunelor, oraşelor şi municipiilor pentru terenurile forestiere proprietate publică ce le revin; l) preiau şi analizează cererile depuse în conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere în cazul persoanelor care solicită reconstituirea dreptului de proprietate privată pe raza teritorială a mai multor localităţi din judeţ; în aceste cazuri comisia judeţeană va îndeplini, în mod corespunzător, şi atribuţiile prevăzute la literele b), c), d) şi h) de mai sus; m) exercită orice alte atribuţii ce le revin potrivit prevederilor legale şi prezentului regulament.
[11] (1) Oficiile teritoriale pot soluţiona cereri de îndreptare a erorilor din titlurile de proprietate dacă, în urma verificărilor se constată că acestea sunt datorate transcrierii eronate pe titlul de proprietate a unora dintre informaţiile de pe procesul-verbal de punere în posesie sau din documentele care au stat la baza punerii în posesie şi se referă la: a) erori de scriere a numelui şi prenumelui faţă de procesul-verbal şi anexe; b) erori cu privire la numărul de tarla/parcelă, număr unitate amenajistică (UA)/unitate de producţie (UP); c) erori cu privire la vecinătăţi; d) erori ale suprafeţelor parcelelor, fără modificarea suprafeţei total atribuite; e) alte erori cu privire la identificare cadastrală a parcelei, fără afectarea amplasamentului şi a suprafeţei. (2) În cazul în care eroarea materială se identifică cu una dintre cele descrise mai sus, cererile de îndreptare a erorilor se pot soluţiona în baza următoarelor documente: a) cererea solicitantului, care trebuie să indice obligatoriu numărul şi data emiterii titlului de proprietate supus corectării; b) referatul de îndreptare eroare materială întocmit de inginerul şef şi aprobat de director, care trebuie să conţină numărul şi data hotărârii comisiei judeţene în baza căreia a fost emis titlul de proprietate supus corectării, eroarea materială şi conţinutul corectării; c) titlul de proprietate în original. (3) Titlurile de proprietate se pot modifica de oficiul teritorial, în temeiul hotărârii comisiei judeţene, conform art. 591, alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi se referă la: a) modificări ale numărului tarlalei/parcelei; b) modificarea numelui autorului dreptului de proprietate, în conformitate cu actele de stare civilă; c) modificarea vecinătăţilor fără afectarea amplasamentului; d) modificarea suprafeţelor parcelelor fără modificarea suprafeţei totale. (4) Modificarea suprafeţei totale în plus sau în minus faţă de cea reconstituită nu poate fi soluţionată în condiţiile menţionate la aliniatele anterioare şi se realizează prin hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 58 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (5) Modificarea titlurilor de proprietate rezultate din hotărârile judecătoreşti definitive se efectuează de oficiul teritorial în baza unei hotărâri de punere în executare a hotărârii judecătoreşti emise de comisia judeţeană. (6) Orice modificare în cuprinsul titlului de proprietate se va face cu tuş roşu, atât pe originalul titlului de proprietate, cât şi pe cotor şi va purta semnătura directorului oficiului teritorial şi ştampila, cu menţiunea numărului şi a datei hotărârii comisiei judeţene. (7) Anularea unui titlu de proprietate se face în baza hotărârii judecătoreşti definitive, iar după comunicarea acesteia oficiul teritorial va aplica ştampila „Anulat în baza hotărârii judecătoreşti nr. ……… ” pe cotorul titlului de proprietate şi se va trece numărul din registrul titlurilor de proprietate anulate. (8) Oficiile teritoriale şi comisiile locale vor ţine un registru al titlurilor de proprietate modificate şi un registru al titlurilor de proprietate anulate, care vor fi actualizate permanent.;
[12] „(1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prezentei legi:
a)actele de reconstituire
b)sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt:
(i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producţie sau la stat sau care nu au moştenit asemenea terenuri;
(ii) actele de reconstituire şi constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foştilor proprietari, solicitate de către aceştia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 şi a prezentei legi, precum şi actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop;
(iii) actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscrişi în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate;
(iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum şi actele de înstrăinare efectuate în baza lor;
(v) actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depăşit limitele de suprafaţă stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991;
(vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deţinut anterior în proprietate astfel de terenuri.

c) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, oraşelor sau municipiilor;
d) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităţilor, pe terenurile revendicate de foştii proprietari, cu excepţia celor atribuite conform art. 23 din lege;
e) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal;
f) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condiţiile art. 20, în localităţile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege;
g) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condiţiile art. 20 şi în cazul în care în localitatea respectivă nu s-a constituit dreptul de proprietate persoanelor îndreptăţite de lege;
h) transferurile de terenuri dintr-o localitate în alta, efectuate cu încălcarea condiţiilor prevăzute de lege, în scopul ilicit de a spori prin aceasta valoarea terenului primit ca urmare a transferului;
i) actele de vânzare – cumpărare privind construcţiile afectate unei utilizări sociale sau culturale – case de locuit, creşe, grădiniţe, cantine, cămine culturale, sedii şi altele asemenea – ce au aparţinut cooperativelor agricole de producţie, cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute la ultimul alineat al art.28 din lege.
(11) Actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localităţilor terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată îşi suspendă efectele cu privire la aceste terenuri până la soluţionarea cererii de către comisia de fond funciar, cu excepţia terenurilor intrate deja în circuitul civil. După validarea cererii de reconstituire, terenul trece în rezerva comisiei de fond funciar în vederea punerii în posesie.
(2) Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun.
(21) Nulitatea absolută, în sensul prezentei legi, va putea fi invocată şi în litigiile în curs.
(22) Nulitatea absolută nu operează asupra titlurilor obţinute de foştii proprietari pe alte amplasamente dacă la intrarea în vigoare a prezentei legi şi-au găsit vechile amplasamente de care au fost deposedaţi atribuite legal altor persoane conform Legii nr. 18/1991.
(23) Foştii proprietari pot reveni la vechiul amplasament şi atunci când persoanele puse în posesie pe aceste terenuri renunţă în favoarea lor la titlurile de proprietate deja eliberate.
(24) În cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită preţul actualizat fostului proprietar rămas fără teren.
(3) În situaţia în care, pe terenurile care au făcut obiectul unor acte juridice, constatate nule potrivit alin. (1), s-au edificat construcţii de orice fel, sunt aplicabile dispoziţiile art. 494 din Codul civil.” (a se vedea Codul civil de la 1864).;
[13] www.iccj.ro.


Jud. dr. Ana–Maria Nicolcescu, Tribunalul Gorj – Secţia I civilă

Citeşte mai mult despre , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership