TUE anulează decizia Comisiei de aprobare a recapitalizării Lufthansa de către Germania, în valoare de 6 miliarde de euro, în contextul pandemiei de COVID-19

Comisia a săvârșit mai multe erori, în special atunci când a considerat că Lufthansa nu era în măsură să găsească finanțare pe piețe pentru toate nevoile sale, omițând să solicite un mecanism care să stimuleze Lufthansa să răscumpere participația Germaniei cât mai curând posibil, negând existența unei puteri semnificative pe piață a Lufthansa în anumite aeroporturi și acceptând anumite angajamente care nu garantau menținerea unei concurențe efective pe piață

La 12 iunie 2020, Republica Federală Germania a notificat Comisiei Europene un ajutor individual sub forma unei recapitalizări în valoare de 6 miliarde de euro (denumită în continuare „măsura în cauză”) acordat Deutsche Lufthansa AG (denumită în continuare „DLH”). Această recapitalizare, care se înscria în cadrul unei serii de măsuri de sprijin mai ample în favoarea grupului Lufthansa[1], urmărea să restabilească poziția bilanțului și lichiditățile întreprinderilor din grupul menționat în situația excepțională cauzată de pandemia de COVID-19.

Măsura în cauză cuprindea trei elemente distincte, și anume o participație la capital de aproximativ 300 de milioane de euro, o participație tacită neconvertibilă în acțiuni de aproximativ 4,7 miliarde de euro (denumită în continuare „participația tacită I”) și o participație tacită de 1 miliard de euro, cu caracteristicile unei obligațiuni convertibile (denumită în continuare „participația tacită II”).

Fără a deschide procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE, Comisia a calificat măsura în cauză drept ajutor de stat compatibil cu piața internă[2] în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) TFUE[3] și al Comunicării privind Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19[4].

Companiile aeriene Ryanair DAC și Condor Flugdienst GmbH (denumită în continuare „Condor”) au introdus două acțiuni în anularea acestei decizii, care sunt admise de Camera a zecea extinsă a Tribunalului pentru motivul că, prin adoptarea deciziei atacate, Comisia a încălcat mai multe condiții și cerințe prevăzute de Cadrul temporar.

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la admisibilitatea acțiunilor în anulare

În ceea ce privește calitatea reclamantelor de a contesta temeinicia deciziei atacate, Tribunalul amintește că, în conformitate cu articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, orice persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune împotriva unui act al cărui destinatar nu este în două ipoteze alternative, și anume, pe de o parte, dacă actul în cauză o privește direct și individual și, pe de altă parte, dacă este vorba despre un act normativ care o privește direct și care nu presupune măsuri de executare.

Întrucât decizia atacată, care este adresată Republicii Federale Germania, nu constituie un act normativ, Tribunalul verifică dacă reclamantele sunt vizate în mod direct și individual de această decizie.

În ceea ce privește, pe de o parte, afectarea individuală, reiese din jurisprudență că această condiție poate fi îndeplinită dacă reclamantele prezintă elemente care permit să se demonstreze că măsura în cauză poate aduce atingere în mod substanțial pozițiilor lor pe piața relevantă. Astfel, Ryanair și Condor și-au evidențiat calitatea de concurente directe ale grupului Lufthansa pe o multitudine de rute aeriene, care ar constitui tot atâtea piețe relevante. Ryanair a subliniat de asemenea calitatea sa de concurentă directă a grupului Lufthansa pe piețele germană, belgiană și austriacă.

După ce a arătat că, în stadiul examinării admisibilității acțiunii, este suficient să se constate că definirea pieței relevante invocată de reclamante este plauzibilă, fără a aduce atingere examinării pe fond a acestei chestiuni, Tribunalul confirmă că măsura în cauză era susceptibilă să afecteze în mod substanțial poziția concurențială a reclamantelor pe piețele de transport aerian de pasageri.

Într-adevăr, dintr-o analiză a datelor relevante și credibile furnizate de reclamante, coroborate cu decizia atacată, reiese că măsura în cauză era nu numai susceptibilă să permită grupului Lufthansa să facă față unui risc de ieșire de pe piețele pe care se afla în concurență directă cu reclamantele, dar și să își consolideze poziția concurențială. Astfel, acordarea măsurii în cauză era prima facie de natură să determine un beneficiu nerealizat sau o evoluție mai puțin favorabilă decât cea care ar fi fost înregistrată de reclamante în lipsa unei asemenea măsuri.

În ceea ce privește, pe de altă parte, afectarea directă a reclamantelor, Tribunalul amintește că un concurent al beneficiarului unui ajutor este vizat în mod direct de o decizie a Comisiei de autorizare a unui stat membru să îl plătească atunci când voința statului menționat de a proceda în acest mod este neîndoielnică, situație care se regăsește în speță.

Având în vedere toate aceste împrejurări, Tribunalul confirmă că reclamantele pot contesta temeinicia deciziei atacate prin intermediul acțiunilor lor în anulare.

Cu privire la temeinicia acțiunilor în anulare

Înainte de a examina temeinicia diferitor motive de anulare invocate de reclamante, Tribunalul amintește că orientările și comunicările pe care Comisia le adoptă în domeniul specific al ajutoarelor de stat sunt obligatorii pentru aceasta, în măsura în care nu se îndepărtează de normele tratatului. Prin urmare, revine instanței Uniunii sarcina de a verifica respectarea de către Comisie a normelor pe care ea le-a adoptat în acest domeniu.

Tribunalul subliniază în plus că, în cadrul controlului pe care îl exercită cu privire la aprecierile economice complexe efectuate de Comisie în domeniul ajutoarelor de stat, nu îi revine, desigur, sarcina de a substitui aprecierea Comisiei cu propria apreciere economică. Totuși, el trebuie să verifice nu numai exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența acestora, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor pertinente care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă sunt de natură să susțină concluziile deduse pe baza lor. În plus, controlul instanței Uniunii este complet în ceea ce privește aprecierile efectuate de Comisie care nu implică evaluări economice complexe sau în ceea ce privește chestiunile care au caracter strict juridic.

A. Cu privire la eligibilitatea DLH pentru ajutorul notificat

Odată făcute aceste mențiuni, Tribunalul examinează mai întâi diferitele critici prin care se contestă eligibilitatea DLH pentru ajutorul notificat. În această privință, reclamantele au invocat printre altele nerespectarea punctului 49 litera (c) din Cadrul temporar, potrivit căruia, pentru a fi eligibil pentru o măsură de recapitalizare, beneficiarul trebuie să nu fie în măsură să găsească finanțare pe piețe în condiții abordabile.

Potrivit deciziei atacate, această condiție era îndeplinită, întrucât DLH nu ar fi dispus de garanții suficiente pentru a se finanța pe piețe pentru valoarea totală a ajutorului.

Cu privire la acest aspect, Tribunalul arată totuși că niciun element din decizia atacată nu indică faptul că Comisia a examinat eventuala disponibilitate a unor garanții, precum aeronavele negrevate ale DLH, valoarea lor și condițiile eventualelor împrumuturi care puteau fi obținute pe piețele financiare în schimbul unor asemenea garanții. În plus, afirmația că „garanțiile”, neidentificate în decizia atacată, nu ar fi suficiente pentru a acoperi cuantumul total al fondurilor necesare se întemeiază pe o premisă eronată, potrivit căreia finanțarea care poate fi obținută pe piețe trebuie în mod necesar să acopere toate nevoile beneficiarului. Astfel, nici modul de redactare, nici obiectivul sau contextul în care se înscrie punctul 49 litera (c) din Cadrul temporar nu susțin teza potrivit căreia beneficiarul trebuie să nu fie în măsură să găsească finanțare pe piețe pentru toate nevoile sale.

Întrucât Comisia a omis astfel să examineze dacă DLH ar fi putut mobiliza o parte deloc neglijabilă din finanțarea necesară pe piețe, Tribunalul concluzionează că aceasta nu a ținut seama de toate elementele relevante care trebuie luate în considerare pentru a aprecia conformitatea măsurii în cauză cu punctul 49 litera (c) din Cadrul temporar. Pe cale de consecință, Tribunalul admite critica formulată de Ryanair, întemeiată pe nerespectarea alineatului menționat și, cu atât mai mult, pe cea formulată de Condor, întemeiată pe existența unor îndoieli serioase în această privință.

B. Cu privire la remunerarea și la ieșirea statului

Tribunalul examinează în continuare criticile întemeiate pe încălcarea condițiilor prevăzute în Cadrul temporar în ceea ce privește remunerarea și ieșirea statului.

În această privință, Ryanair reproșa printre altele Comisiei că nu a prevăzut un mecanism de majorare a remunerării statului german în ceea ce privește, pe de o parte, participația la capitalul DLH și, pe de altă parte, participația tacită II după eventuala sa conversie în capital propriu.

În primul rând, în ceea ce privește remunerarea instrumentelor de capitaluri proprii precum participația la capital, punctul 61 din Cadrul temporar enunță că orice măsură de recapitalizare include un mecanism de majorare treptată a remunerării statului, pentru a stimula beneficiarul să răscumpere capitalul injectat de stat. Punctul 62 din cadrul menționat prevede că Comisia poate accepta mecanisme alternative, cu condiția ca acestea să conducă per ansamblu la un rezultat similar în ceea ce privește efectul de stimulare a ieșirii statului și la un impact general similar asupra remunerării statului.

Întrucât participația statului german la capitalul DLH nu era însoțită de niciun mecanism de majorare a remunerării în sensul punctului 61 din Cadrul temporar, Comisia a considerat că structura globală a ajutorului notificat constituia un mecanism alternativ de majorare a remunerării în sensul punctului 62, pentru că includea efecte de stimulare suficient de puternice privind ieșirea statului din capitalul DLH. În susținerea acestei concluzii, Comisia se referea mai ales la deprecierea puternică a prețului la care Republica Federală Germania achiziționase acțiunile DLH, care ar oferi statului o remunerare superioară celei care ar fi rezultat din aplicarea unui mecanism de majorare a remunerării.

Această argumentație este totuși respinsă de Tribunal, care arată că prețul acțiunilor subscrise de stat cu ocazia participării acestuia la capitalul beneficiarului este reglementat de punctul 60 din Cadrul temporar, potrivit căruia o injecție de capital de către stat se realizează la un preț care nu depășește prețul mediu al acțiunilor în cursul celor cincisprezece zile care precedă data cererii de injecție de capital. Or, obiectul și obiectivul acestei norme sunt diferite de cele care stau la baza mecanismului de majorare a remunerării. Astfel, în timp ce acest din urmă mecanism urmărește să stimuleze beneficiarul în cauză să răscumpere participația statului cât mai curând posibil, norma privind prețul de achiziție al acțiunilor are ca obiectiv, în esență, să garanteze că prețul la care statul dobândește acțiuni nu depășește prețul de piață al acestora. Din moment ce prețul acțiunilor poate fluctua atât în sens crescător, cât și în sens descrescător, prețul de achiziție nu urmărește în mod necesar să crească în timp stimulentul beneficiarului în cauză pentru a răscumpăra participația statului.

De aici rezultă, contrar celor susținute de Comisie, că nivelul prețului acțiunilor la data participării statului german la capitalul DLH nu constituia un mecanism alternativ de majorare a remunerării acestui stat.

În al doilea rând, în ceea ce privește participația tacită II, care constituie un instrument hibrid, punctul 68 din Cadrul temporar impune ca, după conversia sa în capital propriu, să fie inclus un mecanism de majorare treptată a remunerării statului, pentru a stimula beneficiarii în cauză să răscumpere capitalul injectat de stat. Or, potrivit Tribunalului, este cert că nici participația tacită II, cu ocazia conversiei sale în capital propriu, nu este însoțită de un mecanism de majorare a remunerării sau de un mecanism similar.

Prin urmare, Tribunalul concluzionează că Comisia nu a respectat Cadrul temporar, în măsura în care a omis să impună includerea unui mecanism de majorare a remunerării statului sau a unui mecanism similar în remunerarea participației la capital și a participației tacite II, cu ocazia conversiei acesteia din urmă în capital propriu.

C. Cu privire la existența unei puteri semnificative pe piață a grupului Lufthansa pe piețele relevante și la angajamentele structurale

Tribunalul examinează în cele din urmă criticile întemeiate pe încălcarea punctului 72 din Cadrul temporar, potrivit căruia, atunci când beneficiarul unei măsuri de recapitalizare în contextul pandemiei de COVID-19 cu o valoare de peste 250 de milioane de euro este o întreprindere cu putere semnificativă pe piață (denumită în continuare „PSP”) pe cel puțin una dintre piețele relevante pe care își desfășoară activitatea, statele membre trebuie să propună măsuri suplimentare pentru a menține o concurență efectivă pe piețele respective.

În această privință, reclamantele au invocat, în esență, trei grupuri de critici referitoare (a) la definirea piețelor relevante, (b) la existența unei PSP a grupului Lufthansa pe aceste piețe și (c) la caracterul eficient și suficient al angajamentelor structurale acceptate de Comisie.

D. Cu privire la definirea piețelor relevante

În primul rând, în ceea ce privește definirea piețelor relevante, Comisia a considerat în decizia atacată că piețele pe care grupul Lufthansa își desfășura activitățile erau piețele furnizării de servicii de transport aerian de pasageri din și către aeroporturile deservite de acest grup. Comisia a identificat astfel piețele relevante potrivit abordării „pentru fiecare aeroport”. Această abordare este contestată de reclamante, în opinia cărora Comisia ar fi trebuit să definească piețele furnizării de servicii de transport aerian de pasageri pe perechi de orașe între un punct de origine și un punct de destinație (denumite în continuare „piețele O & D”).

Întrucât punctul 72 din Cadrul temporar nu precizează metoda potrivit căreia trebuie să fie definite piețele relevante, Tribunalul amintește că măsurile de recapitalizare care intră sub incidența Cadrului temporar urmăresc să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru, susținând în special viabilitatea întreprinderilor afectate de pandemia de COVID-19 pentru a-și restabili structura capitalului la nivelul la care se situa înaintea acesteia. Respectivele măsuri de ajutor vizează astfel situația financiară globală a beneficiarului și, mai general, pe cea a sectorului economic în cauză.

În acest cadru, măsura în cauză urmărea să garanteze în esență că societățile din grupul Lufthansa dispun de suficiente lichidități și că perturbările cauzate de pandemia de COVID-19 nu compromit viabilitatea lor, iar nu să susțină prezența grupului menționat pe o anumită rută aeriană. Prin urmare, Comisia a arătat în mod întemeiat că măsura în cauză urmărea să mențină capacitatea globală a grupului Lufthansa de a furniza servicii de transport aerian și că, în consecință, nu era adecvat să se examineze impactul măsurii în cauză pe fiecare piață O & D luată în considerare în mod izolat.

Nici argumentele reclamantelor întemeiate pe abordarea urmată în materie de control al concentrărilor, în care piețele relevante sunt definite potrivit abordării O & D, nu sunt convingătoare, în măsura în care această analogie nu ține seama în mod suficient de particularitățile Cadrului temporar și ale măsurii în cauză, care nu are legătură directă cu anumite piețe O & D în raport cu altele.

Prin urmare, în scopul aplicării punctului 72 din Cadrul temporar, Comisia putea, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, să definească piețele relevante potrivit abordării „pentru fiecare aeroport”.

Tribunalul respinge, în plus, criticile invocate cu titlu subsidiar de Ryanair potrivit cărora Comisia ar fi aplicat în mod eronat abordarea „pentru fiecare aeroport”, limitându-și examinarea doar la aeroporturile situate în cadrul Uniunii, unde grupul Lufthansa avea o bază. Cu privire la acest aspect, Tribunalul arată că, întrucât Ryanair nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale că grupul Lufthansa putea avea o PSP în aeroporturile în care nu avea o bază, Comisia putea în mod corect să excludă aceste aeroporturi din analiza sa. În plus, în materie de ajutoare de stat, Comisia nu are competența de a examina dacă grupul Lufthansa dispune de o PSP într-un aeroport situat în afara Uniunii.

E. Cu privire la existența unei PSP a grupului Lufthansa în aeroporturile relevante

Întrucât toate argumentele reclamantelor privind definirea piețelor relevante au fost respinse ca nefondate, Tribunalul analizează, în al doilea rând, criticile referitoare la existența unei PSP a grupului Lufthansa în aeroporturile examinate de Comisie.

Întrucât noțiunea de „PSP” nu este definită în Cadrul temporar și nici, mai general, în domeniul ajutoarelor de stat, Tribunalul începe prin a arăta că această noțiune trebuie considerată ca fiind în esență echivalentă cu cea de poziție dominantă în dreptul concurenței. Potrivit unei jurisprudențe constante, o astfel de poziție dominantă este definită ca o situație de putere economică deținută de o întreprindere, care îi permite să împiedice menținerea unei concurențe efective pe piața relevantă, dându-i posibilitatea de a avea un comportament în mare măsură independent față de concurenții săi, față de clienții săi și, în sfârșit, față de consumatori.

În decizia atacată, astfel cum a fost modificată, Comisia și-a întemeiat analiza privind existența unei PSP a grupului Lufthansa în cele zece aeroporturi examinate[5] pe cota sloturilor orare deținute de acest grup în aeroporturile respective, pe nivelul de congestie în acestea din urmă și pe cota sloturilor orare deținute de concurenți, ținând seama de asemenea de numărul de avioane cu baza pe anumite aeroporturi ale grupului menționat și ale concurenților săi.

În această privință, Tribunalul constată că respectivele criterii, care se raportează în esență la capacitatea aeroportuară și privesc accesul companiilor aeriene la infrastructura aeroportuară, nu furnizează informații directe în ceea ce privește cotele de piață ale grupului Lufthansa pe piața furnizării de servicii de transport aerian de pasageri în aeroporturile examinate. Totuși, dat fiind că raportul dintre cotele de piață deținute de acesta din urmă și de concurenții săi constituie un indiciu valabil al existenței unei PSP, Comisia nu putea ignora factorii care furnizau informații referitoare la aceasta, precum numărul de zboruri și de locuri oferite din și către aeroporturile în cauză. Rezultă că, întrucât a omis să ia în considerare toți factorii relevanți pentru a aprecia puterea pe piață a grupului Lufthansa în aeroporturile în cauză, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere.

În plus și în orice caz, Comisia a săvârșit de asemenea o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat, pe baza doar a criteriilor pe care le-a examinat, că grupul Lufthansa beneficia de o PSP în aeroporturile din Frankfurt și din München în sezonul de vară 2019 și de iarnă 2019/2020, dar că acesta nu era cazul în ceea ce privește celelalte aeroporturi relevante. În această privință, Tribunalul arată că aprecierea globală a criteriilor analizate de Comisie pentru aeroporturile din Düsseldorf și din Viena în sezonul de vară 2019 demonstrează existența unei cote foarte ridicate de sloturi ale grupului Lufthansa pe aeroportul din Düsseldorf și a unei cote ridicate de sloturi pe aeroportul din Viena, inclusiv în orele de vârf, un nivel foarte ridicat de congestionare a celor două aeroporturi, caracterizat printr-o congestionare aproape completă în orele de vârf și printr-o poziție slabă a concurenților grupului menționat. Prin urmare, pe baza doar a acestor criterii, Comisia nu putea concluziona în mod corect că grupul Lufthansa nu dispunea de o PSP în aeroporturile din Düsseldorf și din Viena cel puțin în sezonul de vară 2019. În plus și în orice caz, datele care au determinat Comisia să concluzioneze că grupul Lufthansa dispunea de o PSP în aeroporturile din Frankfurt și din München nu erau diferite din punct de vedere material de cele privind aeroporturile din Düsseldorf și din Viena, cel puțin în ceea ce privește sezonul de vară 2019. Pe acest temei, Tribunalul admite criticile reclamantelor.

F. Cu privire la angajamentele structurale

În al treilea rând, Tribunalul examinează criticile prin care se contestă mai multe aspecte ale angajamentelor structurale acceptate de Comisie în temeiul punctului 72 din Cadrul temporar, pentru a menține o concurență efectivă pe aeroporturile din Frankfurt și din München.

Potrivit punctului 72 menționat, statele membre pot, atunci când propun astfel de măsuri, să ofere angajamente structurale sau de natură comportamentală în conformitate cu Comunicarea privind măsurile corective[6]. În conformitate cu această comunicare, angajamentele propuse trebuie să elimine complet problemele de concurență, trebuie să fie complete și eficace din toate punctele de vedere și, în plus, trebuie să poată fi puse în aplicare în mod eficace și într-o perioadă scurtă de timp. În acest cadru, revine în special Comisiei sarcina de a examina toate elementele pertinente referitoare la măsura propusă propriu-zisă, precum tipul, amploarea și domeniul de aplicare ale măsurii propuse, apreciate în funcție de structura și de caracteristicile specifice ale pieței pe care apar problemele de concurență, inclusiv poziția părților și a altor operatori pe piață.

Trebuie să se țină seama, de asemenea, de particularitățile dreptului ajutoarelor de stat și, în special, de Cadrul temporar, în care se înscrie cerința privind măsurile suplimentare. Dat fiind că ajutoarele acordate în conformitate cu acest cadru au ca obiectiv asigurarea continuității operaționale a întreprinderilor viabile în timpul pandemiei de COVID-19, angajamentele enunțate la punctul 72 trebuie să fie concepute astfel încât să se asigure că, după acordarea ajutorului, beneficiarul nu va deveni mai puternic pe piață decât era înainte de epidemia de COVID-19 și că pe piețele relevante este menținută o concurență efectivă.

În speță, decizia atacată prevedea, ca măsuri propuse de Republica Federală Germania în temeiul punctului 72 din Cadrul temporar, printre altele cesiunea de către DLH a 24 de sloturi orare pe zi în fiecare dintre aeroporturile din Frankfurt și din München, precum și de active suplimentare, astfel cum au fost solicitate de coordonatorul sloturilor, pentru a permite transferul sloturilor.

În această privință, reclamantele contestau, printre altele, procedura de cesiune a sloturilor orare validată în decizia atacată, care trebuia să se desfășoare în două etape. În cadrul primei etape, sloturile trebuiau să fie oferite numai „noilor operatori”. În cazul în care, după o perioadă determinată care depășea mai multe sezoane, sloturile nu erau cedate unui nou operator, într-o a doua etapă, ele erau puse la dispoziția transportatorilor care dețineau deja o bază în aceste două aeroporturi.

Amintind obligația Comisiei de a examina toate elementele pertinente referitoare la angajamentele propuse, apreciate în funcție de structura și de caracteristicile specifice ale pieței relevante, inclusiv poziția părților și a altor operatori pe piață, Tribunalul constată că Comisia a omis să examineze caracterul adecvat al excluderii concurenților care aveau deja baza în aeroporturile din Frankfurt și din München din prima etapă a procedurii. Astfel, în decizia atacată, Comisia nu a invocat niciun motiv susceptibil să demonstreze că această excludere era de natură să mențină o concurență efectivă pe piețele relevante și necesară în acest scop.

Or, în speță, o asemenea examinare era cu atât mai necesară cu cât structura pieței în aeroporturile din Frankfurt și din München era caracterizată, potrivit deciziei atacate înseși, prin ponderea mult mai importantă a grupului Lufthansa în raport cu cea a concurenților săi cei mai apropiați, care dispuneau deja de o bază în aceste aeroporturi, astfel încât excluderea acestora din urmă în timpul primei etape a procedurii ar risca să aibă drept consecință fragmentarea în plus a concurenței în aceste aeroporturi. De altfel, faptul că concurenții cei mai apropiați ai grupului Lufthansa, care, ca urmare a prezenței lor pe aeroporturile din Frankfurt și din München, ar putea fi mai bine plasați pentru a dobândi portofoliul de sloturi în cauză și pentru a crește presiunea concurențială, pot deveni eligibili în cadrul celei de a doua etape a procedurii, nu repune în discuție această concluzie, din moment ce eligibilitatea lor depinde de eșecul primei etape.

Având în vedere cele ce precedă, Tribunalul concluzionează că, prin excluderea concurenților care dețineau deja o bază în aeroporturile din Frankfurt și din München din prima etapă a procedurii de cesiune de sloturi, Comisia nu a examinat toate elementele pertinente referitoare la angajamentul propus și, prin urmare, a săvârșit o eroare vădită de apreciere.

În ceea ce privește cesiunea sloturilor orare ale DLH în aeroporturile din Frankfurt și din München, Condor a invocat, în plus, încălcarea obligației de motivare de către Comisie, întrucât aceasta nu ar fi justificat în ce mod cerința, prevăzută de decizia atacată, de a remunera cesiunea sloturilor în loc de a solicita transferul lor cu titlu gratuit ar fi, pe de o parte, conformă cu normele aplicabile și ar face, pe de altă parte, angajamentele suficient de atractive pentru un eventual cumpărător.

Cu privire la acest aspect, Tribunalul arată că cerința potrivit căreia cesiunea sloturilor trebuia să se efectueze în schimbul unei remunerări avea o importanță esențială în economia deciziei atacate, astfel încât Comisia avea obligația să prezinte motivele pentru care a considerat că această cerință era conformă cu normele aplicabile în domeniu. Or, în lipsa oricărei indicații cu privire la motivele care au determinat Comisia să considere că cesiunea sloturilor orare trebuia să fie remunerată, iar nu efectuată cu titlu gratuit, și că această cerință nu ar avea drept consecință reducerea atractivității sloturilor menționate și, prin urmare, a eficacității angajamentelor aferente, Tribunalul constată că Comisia nu și-a îndeplinit obligația de motivare a deciziei atacate.

Având în vedere toate cele ce precedă, Tribunalul concluzionează că decizia atacată, astfel cum a fost modificată, este afectată de mai multe erori și neregularități și, pe cale de consecință, o anulează.

[1] DLH este societatea-mamă aflată la conducerea grupului Lufthansa, care cuprinde, printre altele, companiile aeriene Lufthansa Passenger Airlines, Brussels Airlines SA/NV, Austrian Airlines AG, Swiss International Air Lines Ltd și Edelweiss Air AG.
[2] Decizia C(2020) 4372 final a Comisiei din 25 iunie 2020 privind ajutorul de stat SA 57153 (2020/N) – Germania – COVID-19 – Ajutor în favoarea Lufthansa (denumită în continuare „decizia atacată”). La 14 decembrie 2021, Comisia a adoptat Decizia C(2021) 9606 final, de modificare a deciziei atacate.
[3] În temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) TFUE, ajutoarele destinate să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru pot fi considerate, în anumite condiții, compatibile cu piața internă.
[4] Comunicarea Comisiei din 19 martie 2022 privind Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (JO 2020, C 91 I, p. 1, denumită în continuare „Cadrul temporar”), care a fost modificată prima oară la 3 aprilie 2020 (JO 2020, C 112 I, p. 1) și a doua oară la 8 mai 2020 (JO 2020, C 164, p. 3).
[5]  Si anume, aeroporturile Berlin Tegel, Bruxelles, Düsseldorf, Frankfurt, Hamburg, München, Palma de Mallorca, Stuttgart, Viena și Hanovra.
[6] Comunicarea Comisiei privind măsurile corective admisibile în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului și în temeiul Regulamentului (CE) nr. 802/2004 al Comisiei (JO 2008, C 267, p. 1).

:: Hotărârea

Citeşte mai mult despre Comisia Europeana, COVID-19, Germania, pandemia de COVID-19, TUE! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.