Încetarea de drept a măsurilor asigurătorii ca urmare a verificării tardive – Nulitatea ordonanței procurorului de menținere a măsurilor asigurătorii

11 noiembrie 2022 | Adrian RUSU, Dan DUMITRACHE

Adrian Rusu

Dan Dumitrache

I. INTRODUCERE

Deși prezintă o importanță deosebită în cadrul procesului penal (fiind dispuse pentru a asigura aplicarea unor sancțiuni penale ori pentru a garanta executarea amenzii, a cheltuielilor judiciare ori pentru a repara paguba săvârșită prin infracțiune), instituția măsurilor asigurătorii nu a fost tratată de către legiuitorul român cu gradul de atenție meritat.

O modificare legislativă ce a născut dezbateri aprinse este reprezentată de introducerea articolului 250² in Codul de procedură penală, text de lege care obligă organele judiciare ca, în termene clar definite, să verifice dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii.

Textul legal astfel introdus urmărește să confere garanții suplimentare persoanelor cu privire la care au fost aplicate măsuri asigurătorii, însă în practică au apărut numeroase probleme în aplicarea acestuia, în special în ceea ce privește sancțiunea în caz de nerespectare a termenului.

II. IMPUNEREA UNUI TERMEN PENTRU VERIFICAREA MĂSURILOR ASIGURĂTORII

Anterior datei de 28 februarie 2021, legislația procesual penală nu prevedea un termen în care măsurile asigurătorii trebuiau verificate de organele judiciare. Astfel, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 6/2021 se ajungea la situația nedorită în care măsurile asigurătorii nu erau verificate niciodată de către organele judiciare, acestea producându-și efectele sine die, fără a exista o sancțiune procesuală în acest sens.

O dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 6/2021 la data de 28.02.2021, în Codul de procedură penală a fost inserat articolul 250² având următorul conținut:

“În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 250¹ aplicându-se în mod corespunzător.”

Astfel, odată cu transpunerea în legislația internă a unor dispoziții din legislația europeană, în sarcina organului judiciar (fie el procuror, judecător de cameră preliminară sau instanță de judecată) a fost impusă obligația de a verifica periodic dacă subzistă temeiurile pentru care a fost luată măsura asigurătorie, urmând a se dispune în consecință.

Analizând prevederile art. 250² din Codul de procedură penală, se poate observa că legiuitorul a impus un termen-limită în care verificarea măsurilor asiguratorii trebuie efectuată însă a omis stabilirea unei sancțiuni exprese în caz de nerespectare a acestuia.

III. SANCȚIUNEA ÎN CAZUL DESPĂȘIRII TERMENULUI DE VERIFICARE A MĂSURILOR ASIGURĂTORII

Având în vedere reglementarea deficitară a legiuitorului (care nu a stabilit în mod expres sancțiunea aplicabilă verificării tardive a măsurilor asigurătorii), în practică au apărut diferite opinii cu privire la natura termenului de verificare a măsurilor asigurătorii și sancțiunea în caz de nerespectare a acestuia.

Pe de-o parte, s-a susținut că termenul de 6 luni sau un an ar fi un termen de recomandare, neexistând o sancțiune concretă în cazul nerespectării acestuia.

Pe de altă parte, în practica judiciară s-a reținut că termenul prevăzut de art. 250² CPP este un termen imperativ înăuntrul căruia organele judiciare trebuie să își exercite prerogativa verificării măsurilor asigurătorii, sub sancțiunea aplicării instituției nulității actului făcut peste termen.

În ceea ce ne privește, apreciem că opinia corectă este că termenul prevăzut de art. 250² CPP este un termen imperativ înăuntrul căruia organele judiciare trebuie să își exercite prerogativa verificării măsurilor asigurătorii. Sancțiunea în cazul depășirii acestui termen este decăderea, precum și nulitatea actului făcut peste termen.

IV. SOLUȚII POSIBIL A FI DISPUSE URMARE A VERIFICĂRII TARDIVE A MĂSURILOR ASIGURĂTORII DE CĂTRE PROCURORUL DE CAZ

În situația verificării peste termen a măsurilor asigurătorii de către procurorul de caz, se ridică următoarea întrebare: Ce se întâmplă cu măsurile asigurătorii verificate tardiv? Soluția practică este aceea a contestării ordonanței de menținere a măsurilor asigurătorii la Judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă și de solicitare a constatării încetării de drept a acestor măsuri procesuale.

Cum legiuitorul nu a prevăzut în mod expres o sancțiune, opinăm că textul de lege trebuie interpretat în lumina dispozițiilor art. 268 alin. 2 CPP având următorul conținut: „Când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii.” Astfel, măsurile asigurătorii ce nu au fost verificate în termen de organele judiciare vor înceta de drept.

Doctrinarii[1] au arătat că:

„Termenele absolute (cominatorii) atrag, în caz de nerespectare, consecințe referitoare la validitatea actului îndeplinit. Articolul 268NCPP prevede trei situații diferite cu privire la consecințele nerespectării termenelor absolute:

– când pentru exercitarea unui drept procesual se prevede un termen, nerespectarea atrage decăderea din exercițiul lui și nulitatea actului făcut peste termen (de exemplu, neexercitarea căilor de atac în termen atrage decăderea din exercitarea dreptului, acestea fiind respinse ca tardive);

– când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii (de exemplu, dacă măsura arestării preventive nu este prelungită în cursul urmăririi penale mai înainte de expirarea duratei perioadei anterioare de arestare, înceteaza de drept);

– în cazul celorlalte termene procedurale se aplică, în caz de nerespectare, dispozițiile privitoare la nulități (de exemplu, exercitarea unei căi de atac înainte de pronunțarea hotărârii atrage inadmisibilitatea acesteia și nulitatea1958 cererii de apel, de contestație etc.).”

Tot doctrinarii au arătat că „Încetarea efectelor măsurilor procesuale temporare. Atunci când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii. O aplicație a acestei reguli este dispoziția art. 241 alin. (1) lit. a) NCPP, care stabilește că „Măsurile preventive încetează de drept: a) la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare”. Regula are caracter de ocrotire și de garanție împotriva unei prelungiri ilegale a respectivelor măsuri.”

În raport de aspectele legale și doctrinare prezentate, se poate constata că voința legiuitorului a fost aceea ca, prin introducerea art. 250² CPP prin Legea nr. 6/2021, să încadreze măsurile asigurătorii în categoria „măsurilor procesuale care nu pot fi luate decât pe un anumit termen”. Așadar, deși nu este indicat expres că măsurile asigurătorii se iau pentru un termen limitat, este clar că legiutorul a impus un termen implicit prin limitarea (în sensul reverificării temeiurilor) perioadei la 6 luni în faza de urmărire penală, respectiv 1 an în faza judecății.

Așadar, sancțiunea încetării de drept pentru neverificarea măsurilor asigurătorii în termenul impus de art. 250² CPP este prevăzută de către dispoziția generală reprezentată de art. 268 alin. 2 CPP, Judecătorul de drepturi și libertăți fiind dator totodată să constate nulitatea actului făcut peste termen – ordonanța de menținere a măsurilor asigurătorii.

Soluția propusă în prezentul articol a fost confirmată și de Tribunalul Tulcea, prin Încheierea nr. 27/12.07.2022. Învederăm următoarele pasaje relevante din motivarea instanței de judecată:

– “În ceea ce privește sancțiunea neverificării măsurii în termenul legal, având în vedere faptul că textul de lege nu prevede o sancțiune expresă pentru neîndeplinirea obligației de către procuror, în speță devine aplicabilă sancțiunea generală prevăzută de art. 268 alin. 2 CPP, respectiv încetarea de drept.”

– “Pe cale de consecință, se poate concluziona că, dacă în acest termen de 6 luni, procurorul nu verifică subzistența temeiurilor care au stat la baza luării ori menținerii măsurilor și implicit nu dispune menținerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii asigurătorii dispuse, devine aplicabilă sancțiunea încetării de drept prevăzută de art. 268 alin. 2 CPP.”

– “Dispozițiile art. 250² CPP trebuie interpretate în sensul în care produc efecte juridice, consecința firească a nerespectării obligației legale stabilite în sarcina organelor judiciare nu poate consta decât în decăderea acestuia din dreptul de a dispune menținerea măsurilor asigurătorii și nulitatea actului făcut peste termen, conform art. 280 și următoarele CPP.”

– “Dispozițiile art. 250² CPP instituie termene imperative sau peremptorii (acelea înăuntrul duratei cărora trebuie să fie îndeplinit sau efectuat un act, termen ce creează o limitare, actul trebuind efectuat înainte de împlinirea termenului) ceea ce lipsește de valabilitate actele procesuale și procedurale ori măsurile procesuale dispuse sau efectuate cu încălcarea condițiilor impuse de norma de procedură.”

[1] colectiv, VOLONCIU Nicolae, Noul Cod de Procedura Penala comentat din 15-iun-2015, Hamangiu, comentariu art. 268 CPP.

Av. Adrian Rusu, Partner Enache Pirtea & Asociații
Av. Dan Dumitrache, Associate Enache Pirtea & Asociații

Evenimente programate