Secţiuni » Noutăţi legislative
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMonitorul Oficial al RomânieiJurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiectele de acte normative adoptate în ședința Guvernului din 14 mai 2020
15.05.2020 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Lege 9, Proiecte legislative
JURIDICE - In Law We Trust

Joi, 14 mai 2020, Guvernul României a publicat lista cu proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în ședința din data de 14 mai 2020, potrivit unui comunicat.

I. ORDONANȚE DE URGENȚĂ
1. Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale.
2. Ordonanță de Urgență privind suspendarea aplicării prevederilor art. I pct. 2 din Legea nr. 22/2020 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi pentru completarea articolului 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.
3. Ordonanță de Urgență privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, a Legii educa ției naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare precum si a altor acte normative.
4. Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative cu incidență în domeniul managementului situațiilor de urgență și al protecției civile.
5. Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene.
6. Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012.
7. Ordonanță de Urgență privind desemnarea Serviciului de Telecomunicații Speciale ca integrator de servicii de comunicații critice destinate autorităților publice cu atribuții în managementul situaţiilor de urgenţă.

II. HOTĂRÂRI
1. Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și de modificare a art. II din Hotărârea Guvernului nr. 204/2013 de modificare și completare a Hotărârii Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
2. Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 pentru Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului MINVEST S.A. Deva, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
3. Hotărâre privind schimbarea denumirii Muzeului Municipal Râmnicu Sărat în Muzeul Municipal „Octavian Moşescu” din Râmnicu Sărat.
4. Hotărâre privind revocarea dreptului de folosinţă gratuită al Bisericii Unitariene Maghiare asupra unui imobil aflat în domeniul public al statului, şi pentru trecerea acestuia din administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”.
5. Hotărâre privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestora în administrarea unor unități subordonate din Ministerul Afacerilor Interne, precum și pentru actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
6. Hotărâre privind actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr.1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului pentru unele imobile aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne.
7. Hotărâre privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate ”CFR”- S.A precum și modificarea anexei nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a recepționării obiectivului de investiții ”Construcția infrastructurii rutiere și feroviare de acces la podul peste Dunăre de la Calafat- Vidin”- componenta feroviară.
8. Hotărâre privind actualizarea denumirii, descrierii tehnice și valorii de inventar a unui bun aflat în domeniul public al statului și în administrarea Direcției pentru Agricultură Județene Tulcea și transmiterea acestuia în administrarea Oficiului de Studii Pedologice și Agrochimice Tulcea, unități aflate în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
9. Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor Programului Național de Dezvoltare Rurală cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat.
10. Hotărâre pentru aprobarea Listei cuprinzând categoriile de informații secrete de stat, din domeniul de activitate al Serviciului de Telecomunicații Speciale.
11. Hotărâre pentru modificarea şi completarea anexei nr. 44 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
12. Hotărâre privind aprobarea normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor.
13. Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice.
14. Hotărâre pentru pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății.

III. MEMORANDUMURI
1. Memorandum cu tema: aprobarea utilizării mecanismului de sprijin al politicilor (PSF) din Programul Orizont 2020 pentru evaluarea politicilor naționale în domeniul cercetare, dezvoltare și inovare, a guvernanței și arhitecturii instituționale, în vederea unei mai bune integrări în Spațiul European al Cercetării
2. Memorandum cu tema:
1. Aprobarea negocierii și semnării Acordului între Ministerul Afacerilor Interne din România și Ministerul de Interne al Republicii Cipru privind condițiile și modalitățile practice de preluare a unor solicitanți de protecție internațională.
2. Aprobarea negocierii și semnării Acordului între Ministerul Afacerilor Interne din România și Ministerul pentru Afaceri Interne și Securitate Națională al Republicii Malta privind condițiile și modalitățile practice de preluare a unor solicitanți de protecție internațională.
3. Aprobarea negocierii și semnării Acordului între Ministerul Afacerilor Interne din România și Ministerul pentru Protecția Cetățenilor al Republicii Elene privind condițiile și modalitățile practice de preluare a unor solicitanți de protecție internațională
3. Memorandum cu tema: Semnarea Declarației privind utilizarea Pactului Ecologic European ca element cheie în Planul de redresare a Uniunii Europene după pandemia COVID – 19.

IV. NOTE
1. Notă privind transmiterea unei cereri către Consiliul Județean Caraș-Severin, în scopul adoptării de către acesta a unei hotărâri privind trecerea unor imobile din domeniul public al județului Caraș-Severin în domeniul public al statului, în vederea constituirii dreptului de administrare în favoarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General de Aviație, pentru funcționarea Unității Speciale de Aviație Caransebeș.
2. Notă cu tema: Aprobarea transmiterii de către Guvern a unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Galați, cu privire la adoptarea unei hotărâri ce are ca obiect transmiterea unui imobil-teren, cu suprafața de 1.100 mp, situat în municipiul Galați, strada Domnească nr. 244, județ Galați, din domeniul public al municipiului Galați în domeniul public al statului, în vederea dării acestuia în administrarea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Galați, pentru desfășurarea activității.

V. PUNCTE DE VEDERE
1. Puncte de vedere ale Guvernului referitoare la 15 propuneri legislative.
2. Punct de vedere al Guvernului referitor la proiectul de Lege pentru abrogarea dispozițiilor care reglementează posibilitatea pensionării anticipate a personalului de specialitate juridică din sistemul judiciar, provenit dintr-o propunere legislativă iniţiată de domnul deputat USR Stelian Ion împreună cu un grup de parlamentari USR (Plx.616/2019, Bp.61/2020).

Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti