Anularea proceselor-verbale de constatare şi sancționare a contravenţiilor în lumina ultimelor modificări ale O.G. 2/2001 şi recursurilor în interesul legii pronunțate în luna octombrie 2022
25 octombrie 2022 | Anjie-Diana GOH
Anjie-Diana Goh
În contextul recentelor modificări în materie contravenţională, aduse atât prin intervenția legiuitorului, cât şi prin interpretările date de Înalta Curte de Casație şi Justiție, care a pronunțat chiar în această lună două importante decizii prin care a soluționat recursuri în interesul legii, cadrul juridic în care se desfăşoară procesul în materie contravenţională pare să se recontureze, făcând loc unei noi viziuni asupra drepturilor pe care le are contravenientul atunci când formulează şi susţine o plângere contravenţională pentru anularea unui proces-verbal de constatare a contravenţiei.
Așa cum am mai arătat cu altă ocazie[1], procesul în materie contravenţională pare a fi unul atipic, care deşi se judecă potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, împrumută, sub aspect procesual, elemente din materie penală. Acest aspect este însă firesc, deoarece, așa cum dealtfel a fost subliniat şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, contravenția este o formă veritabilă de „acuzație în materie penală” (Cauza Engel şi alții c. Ţările de Jos), fapta contravenţională diferențiindu-se în mod fundamental de infracțiune prin gradul de pericol social relativ redus al faptei contravenţionale[2].
În contextul criteriilor Engel, aceeași faptă în materialitatea sa poate fi încadrată drept contravenţie sau infracțiune, în funcție de pericolul social creat, exemplele fiind numeroase în legislația internă, dar şi în cea internațională.
Exemplificativ, dacă o persoană conduce sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de până în 0,4 g/l alcool pur în aerul expirat, fapta constituie contravenţie, pe când, dacă aparatul etilotest indică o alcoolemie mai mare de 0,4 g/l alcool pur în aerul expirat, atunci conducătorul autovehiculului va trebui să se supună recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei din sânge[3]. Dacă rezultatul testării, astfel cum rezultă din buletinul toxicologic indică o concentrație de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, atunci fapta va constitui infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art.336 alin. (1) C. pen.).
Fără a continua discuția asupra acestei contravenții amintite exclusiv pentru a exemplifica distincția dintre contravenţie şi infracțiune, reamintim că în planul dreptului contravenţional au intervenit elemente noi, care vizează atât competenţa instanţei, cât şi modul de soluționare a unor cereri accesorii cererii introductive de instanţă, cum ar fi spre exemplu, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
1. Competenţa alternativă a instanţei în cazul plângerilor contravenţionale
În ordine cronologică, relativ recentă, dar nu într-atât de nouă precum celelalte două elemente de noutate intervenite chiar în această lună, este modificarea art. 32 alin. (1) din O. G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, singura dealtfel care a operat prin intervenția legiuitorului, celelalte fiind rezultatul pronunțării unor decizii în materia soluționării unor recursuri în interesul legii.
Astfel, prin Legea nr. 107/2022[4], adoptată în luna aprilie a acestui an, s-au modificat dispoziţiile art. 32 alin. (1) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în sensul că, plângerea contravenţională va putea fi soluționată inclusiv de Judecătoria în a cărei circumscripție își are sediul contravenientul, competenţa soluționării acesteia devenind astfel alternativă, aspect ce reprezintă cu adevărat o noutate în materie, dat fiind că până acum, competenţa instanţei era apreciată, de regulă, prin raportare la locul săvârșirii faptei contravenţionale.
Importanţa extinderii competenței teritoriale exclusive este favorabilă contravenienților, care vor putea alege să introducă plângerile contravenţionale direct la instanţa din circumscripția teritorială în care domiciliază, iar nu la cea pe raza căreia ar fi săvârșit fapta contravenţională . Bineînțeles, în foarte izolatele cazuri în care competenţa teritorială aparţinea deja instanţei de la domiciliul contravenientului, așa cum este situaţia contravenţiilor privind conducerea pe drumurile publice fără a deţine o rovinietă valabilă, atunci, modificarea art. 32 alin. (1) din O.G.2/2001 nu pare să ofere alternative efective[5].
Rămâne însă foarte important de menționat faptul că, în ceea ce priveşte competenţa teritorială în materia plângerilor contravenţionale, aceasta va fi în continuare una exclusivă, chiar dacă urmare a adoptării legii nr. 107/2022, a devenit şi alternativă, așa încât, în privința invocării necompetenței vor fi aplicabile în continuare dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct.3 C. p. civ. referitoare la competenţa teritorială exclusivă, din moment ce necompetenţa rămâne de ordine publică. În plus, legea nu exclude ca necompetenţa să fie în același timp exclusivă şi alternativă, astfel de situații fiind regăsite spre exemplu şi în materia cererilor privitoare la imobile (art.117 alin. (2) C. pr. civ.) sau la moșteniri (art.118 alin. (2) C. pr. civ.).
2. Invocarea din oficiu a prescripției executării sancţiunii contravenţionale
Un alt aspect clarificat recent a priveşte interpretarea şi modalitatea de aplicarea a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, care statuează că „Prescripția sancţiunilor contravenţionale poate fi constatată chiar şi de către instanţa învestită cu soluționarea plângerii contravenţionale”.
Astfel, prin decizia nr. 18 din 03.10.2022, Înalta Curte de Casație şi Justiție a stabilit că în aplicarea art. 14 alin. (2) din O.G. 2/2001, instanţa de judecată are posibilitatea invocării din oficiu a prescripției executării sancţiunii contravenţionale în acest mod fiind oprită perpetuarea practicii neunitare în materie. Interpretarea evident favorabilă persoanelor care sesizează instanțele în vederea anulării proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor este în deplin acord cu spiritul Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum şi cu viziunea conform căreia contravenția este o acuzație asimilată celei din materie penală.
Totuși, cu toate că privind din această perspectivă interpretarea părea evidentă, trebuie să ne reamintim că plângerile contravenţionale intră în competenţa de soluționare a instanţelor civile şi că le sunt aplicabile normele de drept civil şi procesual civil, în ceea ce priveşte modalitatea efectivă de judecare a cauzei. Or, potrivit art. 2.512 alin. (2) şi (3) C. civ., organul de jurisdicție competent nu poate invoca din oficiu prescripția, nici chiar atunci când acest lucru ar fi în interesul statului sau al unităților administrativ-teritoriale, deci a fortiori, cu atât mai puțin poate judecătorul să invoce prescripția pentru apărarea interesului unui particular, atunci când acesta acționează în scopul anulării unui act emis de o autoritate publică. Privind din acest unghi, pare într-adevăr inovator faptul că, Înalta Curte a ales să interpreteze astfel dispoziția art.14 alin. (2) O.G. 2/2001.
Trecând peste prezentarea celor două viziuni care au generat practica neunitară, se impun în mod pragmatic două mențiuni.
Prima dintre acestea vizează faptul că, interpretarea dată prin decizia nr.18/2022 permite instanţei să invoce chiar şi din oficiu excepția prescripției executării sancţiunii contravenţionale, fără însă a impune această obligație în sarcina sa. Cu alte cuvinte, faţă de caracterul devolutiv al apelului, invocarea prescripției executării sancţiunii contravenţionale poate constitui un motiv de apel, însă hotărârea primei instanţe în care judecătorul nu a invocat din oficiu prescripția executării sancțiuni contravenţionale nu este nelegală pentru omisiunea acestuia de a ridica din oficiu această excepție.
Cea de-a doua mențiune vizează distincția între aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale prevăzută în art. 13 alin. (1) din O.G. 2/2001 şi executarea sancţiunii, cuprinsă în art.14 alin. (1) din același act normativ. Astfel, în timp ce în art. 13 alin. (1) se precizează că aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei[6], art. 14 alin. (1) din O.G. 2/2001 arată că executarea sancţiunii contravenţionale este prescrisă atunci când procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la momentul aplicării sancţiunii.
Ca urmare a deciziei nr. 18/2022 a Înaltei Curți de Casație şi Justiție, instanţa va putea invoca din oficiu numai prescripția executării sancţiunii (art. 14 O.G. 2/2001), iar nu şi prescripția aplicării sancţiunii contravenţionale, în privința căreia va fi ținută de dispoziţiile de drept comun în materie care nu permit judecătorului să invoce prescripția extinctivă din oficiu.
3. Obligarea autorității emitente a procesului-verbal de constatare şi sancționare a contravenţiei la plata cheltuielilor de judecată în cazul recunoașterii pretențiilor petentului potrivit art. 454 C. pr. civ.
Cea mai recentă dintre soluțiile pronunțate de Înalta Curte de Casație şi Justiție în materie contravenţională este decizia nr.21 din 17 octombrie 2022[7] prin care a stabilit că pârâtul nu poate fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecată atunci când obiectul acțiunii este dintre acelea care nu sunt susceptibile de procedura punerii în întârziere, chiar dacă pârâtul recunoaște pretențiile reclamantului. În materia dreptului contravenţional, problematica este de o evidentă importantă practică şi se grefează pe o problemă spinoasă generatoare de practică neunitară.
La nivel jurisprudențial, s-a ridicat problema dacă atunci când autoritatea emitentă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei aplică o contravenţie, iar ulterior introducerii unei plângeri contravenţionale de către petent, mai înainte de primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, autoritatea recunoaște pretențiile petentului, mai trebuie sau nu să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 454 C. p. c., pârâtul care a recunoscut la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care a fost pus în întârziere de către reclamant ori se afla de drept în întârziere.
Trebuie menționat că în susţinerea opiniei potrivit căreia autoritatea nu datorează cheltuieli de judecată atunci când achiesează la pretențiile reclamantului se putea reține (mai înainte de pronunțarea deciziei Înaltei Curți de Casație şi Justiție, care a clarificat această controversă) faptul că textul de lege nu distinge, iar ubi lex non distinguit, nec noc distinguere debemus[8]. În plus, o interpretare restrictivă a normei juridice care nu făcea o distincție clară în funcție de posibilitatea punerii în întârziere a pârâtului, părea a fi o analogie în defavoarea debitorului, fiind interzis potrivit art. 10 C. civ. a se face analogii în defavoarea celui obligat.
Pe de altă parte însă, trebuie menționat faptul că, spre deosebire de cazurile în care reclamantul are posibilitatea punerii în întârziere a pârâtului, în cazul plângerilor contravenţionale petentul nu are altă posibilitate de anulare a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de exonerare de la sancțiunile aplicate decât prin introducerea unei cereri de chemare în judecată a intimatei-autoritate emitentă a procesului-verbal. Or, din moment ce singura modalitate a celui sancţionat contravenţional de a înlătura aplicarea sancţiunilor este să acționeze în instanţă, fapt ce implică cheltuieli pentru plata taxei judiciare de timbru şi eventual angajarea unui apărător, atunci recunoașterea de către autorități a pretențiilor petentului nu este de natură să îi acopere prejudiciul suportat prin efectuarea cheltuielilor de judecată.
Totuși, în practică, mai înainte de pronunțarea recursului în interesul legii, soluțiile au fost neunitare şi din prisma faptului că uneori, deşi plângerea contravenţională formulată de petent este admisă, nu se poate reține în sarcina autorității, culpa în emiterea procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Aici se impune distincția între culpa în întocmirea procesului-verbal şi culpa procesuală.
În timp ce culpa în întocmirea procesului-verbal presupune emiterea unui proces-verbal nelegal sau netemeinic, culpa procesuală vizează culpa în efectuarea cheltuielilor în faţa instanţei, pentru anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Or, culpa procesuală poate exista chiar şi în lipsa reținerii culpei la întocmirea procesului-verbal. Astfel că, având în vedere acest argument şi în lumina interpretării obligatorii a Înaltei Curți de Casație şi Justiție, intimatul autoritate publică emitentă a procesului-verbal contestat în instanţa nu poate fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecată chiar dacă recunoaște potrivit art. 454 C. pr. civ., pretențiile petentului.
În final, atragem atenția asupra faptului că, deşi interpretarea pronunțată de Înalta Curte este obligatorie şi trebuie respectată întru totul, aceasta nu este incompatibilă cu dispoziţiile art.451 alin. (2) C. civ. privind reducerea motivată a onorariilor avocaților, atunci când acestea sunt vădit disproporționale.
O interpretare contrară ar putea lăsa o ușă deschisă abuzurilor, din moment ce, se cunoaște faptul că, atunci când achiesează la pretențiile petentului, autoritatea va fi întotdeauna obligată la plata cheltuielilor de judecată. Cuantumul acestora nu trebuie deci, să devină unul disproporționat, din moment ce cauza rămâne fără complexitate deosebită ca urmare a faptului că una dintre părţi recunoaște pretențiile celeilalte cel mai târziu la primul termen de judecată. Bineînțeles, pe de altă parte nu trebuie negată nici munca avocaților care, redactează plângerea contravenţională, fiind recomandat ca aplicarea dispoziţiilor privind reducerea onorariului avocațial să se facă doar în mod excepțional, atunci când în situaţia concretă dedusă judecății, onorariul este vădit disproporționat cu activitatea şi calitatea apărărilor avocatului.
[1] A. D. Goh, Admisibilitatea probei cu martor soț, rudă sau afin în dreptul contravenţional. Audierea în calitate de martori a soțului, fostului soț, logodnicului, concubinului, rudelor sau afinilor până la gradul al treilea în cauzele având ca obiect anularea proceselor-verbale de constatare şi sancționare a contravenţiilor, disponibil pe JURIDICE.ro.
[2] Sunt analizate criteriile Engel, analiza acestora fiind foarte bine reliefată în par. 54 din Cauza Mihalache c. României, pe care îl redăm în cele ce urmează: „54. Curtea reafirmă autonomia noțiunii „acuzație în materie penală” astfel cum o concepe art. 6 § 1. Potrivit jurisprudenței sale constante, existența sau inexistența unei „acuzații în materie penală” se apreciază în baza a trei criterii, denumite în mod curent „criteriile Engel” [Engel și alții împotriva Țărilor de Jos, 8 iunie 1976, pct. 82, seria A nr. 22; A și B împotriva Norvegiei (MC), nr. 24130/11 și 29758/11, pct. 107, 15 noiembrie 2016; și Ramos Nunes de Carvalho e Sá împotriva Portugaliei, nr. 55391/13 și alte 2 cereri, pct. 122, 6 noiembrie 2018]. Primul este încadrarea juridică a infracțiunii în dreptul național; al doilea este natura însăși a infracțiunii; iar cel de al treilea este gradul de severitate al pedepsei la care persoana în cauză riscă să fie condamnată. Criteriile al doilea și al treilea sunt alternative și nu neapărat cumulative. Acest lucru nu împiedică o abordare cumulativă dacă analiza separată a fiecărui criteriu nu permite să se ajungă la o concluzie clară cu privire la existența unei acuzații în materie penală [Sergey Zolotukin, citată anterior, pct. 53; și A și B împotriva Norvegiei, citată anterior, pct. 105; a se vedea de asemenea Escoubet împotriva Belgiei (MC), nr. 26780/95, pct. 32, CEDO 1999-VII].”
[3] Potrivit art.88 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, conducătorul vehiculului pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, este depistată ca având o concentrație de peste 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge. În cazul în care aceasta refuză testarea, va putea fi reținută în sarcina sa infracțiunea de refuzul sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută şi pedepsită de art.337 C. pen.
[4] Legea nr. 107/2022 pentru modificarea art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 391 din 21 aprilie 2022.
[5] Prin decizia nr. 21 din 09.01.2019, Înalta Curte de Casație şi Justiție a stabilit că în materia contravenţiilor privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine o rovinetă valabilă, competenţa teritorială exclusivă a instanţei aparține instanţei în circumscripția căreia își are domiciliul sau sediul contravenientul. În cele ce urmează redăm un paragraf din decizia precitată: „Prin derogare de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul contravenienților cu domiciliul sau sediul în România, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se introduce la judecătoria pe raza teritorială a căreia contravenientul domiciliază sau își are sediul.”
[6] Cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 13 alin. (2) – (4) O.G.2/2001 când termenul de prescripție a aplicării sancţiunii amenzii va fi diferit sau va începe să curgă de la un alt moment.
[7] „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 454 din Codul procedură civilă, pârâtul nu poate fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecată în situaţia în care obiectul acțiunii îl reprezintă un litigiu din categoria celor nesusceptibile de procedura punerii în întârziere sau un litigiu în care hotărârea nu se poate pronunța doar pe baza recunoașterii pârâtului.”
[8] Lat. Este interzis a se distinge acolo unde legea nu distinge.
Jud. drd. Anjie D. Goh, Judecătoria Galaţi
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
