Tribunalul Brăila. Minor ucis și aruncat în puț
11 mai 2023 | Andrei PINTILIE
În fapt, s-a reținut că în data de 28.06.2005 împreună cu alți doi inculpați, inculpatul a aplicat cu cruzime victimei minor, în vârstă de 16 ani, multiple lovituri (37) cu corpuri dure de tip înțepător-tăietor (cuțite și o cheie reglabilă) provocându-i leziuni ce au condus la moartea victimei, în scopul sustragerii de bani și bunuri de la aceasta lăsând-o să moară în chinuri groaznice fiind găsită după 16 zile într-un puț dintr-o fabrică abandonată. Această faptă a fost dovedită cu declarațiile martorilor completată de expertiza efectuată în cauză, declarațiile părțile civile care s-au coroborat cu recunoașterea faptei de către inculpați.
În drept, respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire împotriva sentinței penale nr.110/06.03.2006, definitivă la data de 23.11.2006 și modificată prin Decizia nr. 6860/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În temeiul art.192 alin.2 c.pr.pen. obligă contestatorul la plata sumei de 250 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în folosul statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul av. oficiu.
Pedeapsa aplicată: în total: 14 ani de închisoare cu executare în penitenciar.
Sentința penală nr. 203/2010, disponibilă aici.
Andrei Pintilie
Student – Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu din București
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro