Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 

Noi măsuri aplicabile începând cu 15 mai 2020 în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19
18.05.2020 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial nr. 394 din 14 mai 2020, a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative.

Prin OUG nr. 70/2020 au fost adoptate mai multe măsuri, dintre care reținem următoarele:

1. Acordarea indemnizațiilor prevăzute de art. XI și art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, se prelungește și pentru perioada cuprinsă între încetarea stării de urgență și 31 mai 2020, cu posibilitatea continuării după aceasta dată doar în domeniile în care se vor menține restricțiile.

2. Pe perioada stării de urgență și a stării de alertă instituite potrivit legii, se ia în calcul la stabilirea stagiului de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii pentru indemnizația de șomaj.

3. Valabilitatea certificatelor de acreditare a furnizorilor de servicii sociale și a licențelor de funcționare a serviciilor sociale, provizorii și definitive, prelungită pe perioada stării de urgență, se menține pentru o perioadă de 60 de zile de la încetarea stării de urgență.

4. Valabilitatea contractelor colective de muncă și a acordurilor colective se menține pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea stării de urgență.

De asemenea, valabilitatea următoarelor documente se menține pentru o perioadă de 60 de zile de la încetarea stării de urgență:
certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap eliberate de comisia pentru protecția copilului;
certificatele de încadrare în grad și tip de handicap eliberate de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap;
atestatele de asistent maternal eliberate de comisia pentru protecția copilului;
– atestatele de persoană sau familie aptă să adopte eliberate de direcția generală de asistență socială și protecția copilului.

5. Angajatorii din sistemul privat, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariați au obligația de a stabili programe individualizate de muncă, fără acordul salariatului, astfel încât între salariați să se asigure existența unui interval de o oră la începerea și la terminarea programului de muncă, într-un interval de trei ore.

6. Serviciile medicale și medicamentele pentru tratarea cazurilor COVID-19 și complicațiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României și se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

7. Persoanelor asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, cărora li se interzice continuarea activității și pentru care a fost instituită măsura de carantină ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19, beneficiază de concedii și indemnizații pentru carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie, pentru o perioadă și pe baza documentelor prevăzute prin ordin al ministrului sănătății, în funcție de evoluția situației epidemiologice.

8. Se prelungesc măsurile stabilite prin ordin al ministrului sănătății nr. 725/2020 privind stabilirea măsurilor de sprijin a persoanelor vulnerabile care se află în izolare la domiciliu, ca urmare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19.

9. Pe o perioadă de 6 luni de la data încetării stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, activitatea oficiului registrului comerțului se derulează în principal prin mijloace electronice și prin corespondență, în condițiile legii.

Activitatea de lucru cu publicul la ghișeele instituției se derulează pe parcursul unui program de lucru de 4 ore, fracționat în două intervale orare, iar în perioada cuprinsă între acestea se dezinfectează spațiile afectate lucrului cu publicul. Accesul publicului se realizează în mod organizat, în limita numărului ghișeelor afectate lucrului cu publicul, cu prezența unei singure persoane la ghișeu.

10. Pe durata stării de alertă, debitorul aflat în stare de insolvență sau care ajunge în stare de insolvență va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, fără a avea însă obligația de a introduce această cerere. La cererea adresată tribunalului va fi atașată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenția de deschidere a procedurii insolvenței.

11. Cadrele didactice titulare în sistemul de învățământ preuniversitar beneficiază, la cerere, de pretransfer în aceeași localitate, în localitatea în care își are domiciliul cadrul didactic sau pentru apropiere de domiciliu, conform metodologiei elaborate cu consultarea partenerilor de dialog social și aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare OUG.

12. Valabilitatea documentelor eliberate de Inspectoratul General pentru Imigrări se menține pe toată durata stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.

13. Pe durata stării de urgență, precum și pentru o perioadă de 6 luni de la data încetării acestei stări, instituțiile și autoritățile publice care, în exercitarea competențelor prevăzute de legislația specifică, solicită prezentarea certificatelor de stare civilă, în original și/sau fotocopii, sunt obligate să accepte extrase pentru uz oficial de pe actele de stare civilă transmise în format electronic de către serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau de oficiul de stare civilă din cadrul primăriilor unităților administrativ- teritoriale unde nu funcționează serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor.

14. Pe durata stării de urgență, precum și pentru o perioadă de 6 luni de la data încetării acestei stări, termenul de declarare a decesului este de 3 zile calendaristice de la încetarea din viață a persoanei, iar în situația decesului intervenit din cauze violente, termenul de 3 zile pentru declararea decesului se calculează de la data eliberării certificatului medical constatator al decesului.

15. Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere livrările către asociații și fundații legal constituite, de medicamente, echipamente de protecție, alte dispozitive sau echipamente medicale și materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea și combaterea COVID-19, prevăzute în anexa nr. 2 la ordonana  de urgență, efectuate până la data de 1 septembrie 2020.

16. Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor, debitorii trimit creditorilor o solicitare în acest sens, în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, cel mai târziu până la 15 iunie 2020.

17. Se prelungește până la data de 15 iunie 2020 termenul în care Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri poate elibera certificate de situații de urgență, la cerere, operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2 în perioada stării de urgență.

18. Pe durata stării de alertă, instituită din motive generate de pandemia de COVID-19, plângerile împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală prevăzute de art. 336-339 din Codul de procedură penală, care au fost înregistrate în termen de 30 de zile după încetarea stării de urgență, se rezolvă într-un termen de 30 de zile de la primirea acestora, prin derogare de la dispozițiile art. 338 din Codul de procedură penală.

19. Dacă pe durata stării de alertă, din motive generate de pandemia de COVID-19, un parchet este împiedicat să funcționeze, la sesizarea prim-procurorului acestuia ori a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau din oficiu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție poate dispune trimiterea uneia sau mai multor cauze la un parchet egal în grad, dacă măsura se impune în interesul rezolvării acestora.

20. Dacă pe durata stării de alertă, din motive generate de pandemia de COVID-19, o instanță de judecată este împiedicată să își continue activitatea, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se desemnează o altă instanță de același grad care să preia soluționarea cauzelor pentru care se solicită acest lucru, dispozițiile art. 76 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător. Atunci când este posibil, dosarul cauzei se trimite în format electronic instanței desemnate.

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.