Măsurile asigurătorii în procesul penal lovesc cu putere în libertatea oamenilor care nu au fost condamnați
23 septembrie 2022 | Andrei SĂVESCU
Andrei Săvescu
1. Luarea măsurilor asigurătorii în procesul penal este pentru procurori și judecători o alegere sau, după caz, o obligație. Atunci când este o alegere, necesitatea măsurilor asigurătorii trebuie motivată[1]. Atunci când măsurile asigurătorii sunt obligatorii, nu este nevoie de motivare[2]. Nu în mod frecvent măsurile asigurători sunt obligatorii, în ce privește numărul ipotezelor legale, însă în mod frecvent în ce priveste incidența practică a acestor ipoteze. În cazul în care există suspiciuni cu privire la săvârşirea anumitor infracţiuni măsurile asigurătorii sunt obligatorii[3]. Deși măsurile asigurătorii reprezintă restrângeri ale dreptului de proprietate, care pot fi dispuse pentru realizarea instrucției penale, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituție, restrângerile trebuie să respecte exigențele prevăzute de alin. (2) al aceluiași articol: (i) restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică; (ii) măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o; (iii) măsura trebuie să fie aplicată în mod nediscriminatoriu; (iv) restrângerea nu trebuie să aducă atingere existenţei dreptului sau a libertății. Obligativitatea măsurilor asigurătorii a fost atacată în mod repetat pe motiv de încălcare a prevederilor art. 53 alin. (2) din Constituție, însă a rezistat criticilor. Curtea Constituțională a apreciat că reglementarea obligativității măsurilor asigurătorii “a fost determinată, în mod special, de importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracţiuni şi de pericolul social crescut al faptelor incriminate”. Curtea a constatat că obligativitatea măsurilor asigurătorii este reglementată în cazul unor “infracţiuni ce au un obiect material care poate atinge valori foarte mari şi al căror pericol social este, de asemenea, foarte ridicat. Aşa fiind, şi prejudiciile provocate prin săvârşirea infracţiunilor constau în sume însemnate de bani. În aceste condiţii, textul criticat are rolul de a asigura posibilitatea acoperirii parţiale sau totale a pagubelor provocate, caracterul obligatoriu al măsurilor asigurătorii având rolul de a împiedica sustragerea, ascunderea sau înstrăinarea bunurilor ce fac obiectul lor”[4]. În același sens, Curtea Constituțională a apreciat că obligativitatea măsurilor asigurătorii se justifică prin importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin aceasta, prin “caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracțiuni şi de pericolul social crescut al faptelor incriminate”[5]. Prin urmare, prin argumentum ad nauseam, Curtea Constituțională apreciază mereu că obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii este justificată de particularitățile infracțiunilor. Această apreciere se bazează pe prezumția că prejudiciile produse prin infracțiuni dintr-o anumită categorie și în patrimoniul unor persoane juridice de drept public sunt mai importante decât cele create prin alte infracțiuni, care, de altfel, pot avea consecințe mult mai grave[6]. Așadar, măsurile asigurătorii obligatorii se bucură de afecțiunea Curții Constituționale.
2. Din păcate, în practica judiciară, dar și în doctrină[7], este puternică ideea că pentru instituirea măsurilor asigurătorii nu este necesar să existe dovezi că se intenționează, se pregătește ori se realizează manopere sau activități din care să rezulte intenția de ascundere, distrugere, degradare sau sustragere de la urmărire a bunurilor. Mai mult decât atât, deși legea cere ca luarea măsurilor asigurătorii să fie motivată, motivarea pentru luarea măsurilor asigurătorii se face doar trimițând la textul de lege, în sensul că măsurile asigurătorii se iau “pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire…”. Aceasta este o veritabilă și vădită eroare de raționament, și anume ignoratio elenchi: se prezintă un argument care susține validitatea unei afirmații diferite de cea care se presupunea să fie susținută. Așadar, practica judiciară se orientează spre motivarea măsurilor asigurătorii cu textul de lege care justifică măsurile asigurătorii, nu cu elemente de fapt specifice spețelor, așa cum este legal.
3. Ascunderea, distrugerea, înstrăinarea bunurilor și sustragerea de la urmărire a bunurilor au ele însele caracter infracțional[8].
4. Ascunderea, distrugerea și înstrăinarea sunt modalități de sustragere de la urmărire. Sfera noțiunii de sustragere este largă. Ea cuprinde și alte modalități de sustragere de la urmărire, cum ar fi, de exemplu, transformarea, mutarea[9], degradarea, aducerea în stare de neîntrebuințare[10], alterarea[11], împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui bun și înlăturarea măsurilor luate pentru salvarea unui bun[12].
Concluzii
5. Sensul legii este că orice bun care ar putea fi urmărit va fi supus măsurilor asigurătorii. Enumerarea din expresia “pentru a evita (i) ascunderea, (ii) distrugerea, (iii) înstrăinarea sau (iv) sustragerea de la urmărire a bunurilor” nu este limitativă, ci exemplificativă.
6. Direcția jurisprudenței este de justificare a măsurilor asigurătorii prin pseudo-motivare, sprijinindu-se direct pe textul de lege, nu pe elemente factuale.
7. Motivarea reală, temeinică a luării măsurilor asigurătorii și a menținerii lor, în cazurile în care nu sunt obligatorii, ar trebui să fie un element important în procesul penal, întrucât, prin restrângerea dreptului de proprietate, măsurile asigurătorii lovesc cu putere în libertatea oamenilor care nu au fost condamnați.
[1] Potrivit art. 249 alin. (1) Cod procedură penală (Legea nr. 286/2009 privind Codul penal a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009), “Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.”
[2] Potrivit art. 249 alin. (41), Cod procedură penală (alin. (41) a fost introdus în Codul de procedură penală prin Legea 228/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul penal în vederea transpunerii unor directive ale Uniunii Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1019 din 2 noiembrie 2020.), “În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.”
[3] De exemplu, cf. pct. 18 din Decizia Curții Constituționale nr. 96/2018: art. 32 din Legea nr. 656/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 619 din 18 iulie 2018, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul săvârşirii oricărei infracţiuni de spălare a banilor sau de finanţare a actelor de terorism; art. 11 din Legea nr. 241/2005, care prevede obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în situaţia săvârşirii unei infracţiuni prevăzute de această lege; art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
[4] Pct. 20 din Decizia Curții Constituționale nr. 96/2018. A se vedea, în același sens, și pct. 21 din Decizia Curții Constituționale nr. 692/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 124 din 8 februarie 2018.
[5] Pct. 17 din Decizia Curții Constituționale nr. 642/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1253 din 30 decembrie 2021
[6] Așa cum s-a arătat de către Tribunalul Brașov, a se vedea pct. 8 din Decizia Curții Constituționale nr. 96/2018.
[7] Nicolae Volonciu, Andreea Simona Uzlău (coord.), Noul Cod de procedură penală, comentat, Ed. Hamangiu, 2014, p. 569. În sens contrar, a se vedea Dan Lupașcu, Măsurile asigurătorii în procestul penal (1), JURIDICE.ro, disponibil aici https://www.juridice.ro/essentials/2871/masurile-asiguratorii-in-procesul-penal-i, ultima consultare: 21 septembrie 2022.
[8] Bunăoară în situații cum sunt cele reglementate de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, în ce privește ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, art. 9 alin. (1) lit. d) din același act normativ, în ce privește alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor, art. 9 alin. (1) lit. g) din același act normativ, în ce privește substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate.
[9] A se vedea art. 352 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 411 din 27 mai 2019): “Un ordin european de anchetă poate fi emis în scopul luării oricărei măsuri de anchetă pentru a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea, transformarea sau mutarea elementelor care pot fi utilizate ca mijloace de probă.“
[10] A se vedea art. 245 Cod penal: „Distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare, ascunderea sau înstrăinarea unui bun asigurat împotriva distrugerii, degradării, uzurii, pierderii sau furtului, în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, suma asigurată, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.” A se vedea și art. 332 alin. (1) Cod penal: “Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei de cale ferată, a materialului rulant, a instalaţiilor de cale ferată ori a celor de comunicaţii feroviare, precum şi a oricăror altor bunuri sau dotări aferente infrastructurii feroviare ori aşezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport, manevră sau intervenţie pe calea ferată, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.” A se vedea și art. 403 Cod penal: “Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, în întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau în orice alt mod, a instalaţiilor industriale, a căilor de comunicaţie, a mijloacelor de transport, a mijloacelor de telecomunicaţie, a construcţiilor, a produselor industriale sau agricole ori a altor bunuri, dacă fapta pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.” A se vedea și art. 421 Cod penal: „Predarea în mâinile inamicului de către comandant a forţelor armate pe care le comandă, lăsarea în mâinile inamicului, distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare de către comandant a mijloacelor de luptă sau a altor mijloace necesare pentru purtarea războiului, fără ca vreuna dintre acestea să fi fost determinată de condiţiile de luptă, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”
[11] A se vedea art. 275 alin. (1) Cod penal: “Sustragerea, distrugerea, reţinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.” A se vedea și art. 406 Cod penal: “Distrugerea, alterarea ori ascunderea unui document sau înscris în care sunt stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere străină, dacă prin aceasta sunt puse în pericol sau vătămate interesele de stat, se pedepseşte cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”
[12] A se vedea art. 253 alin. (1) Cod penal: „Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”, precum și art. 254 (distrugerea calificată) și art. 255 (distrugerea din culpă).
Av. dr. Andrei Săvescu, Managing Partner SĂVESCU & ASOCIAȚII
* Aceste idei au fost susținute în cadrul conferinței Probleme dificile de drept penal (ed. 7). Măsuri asigurătorii în procesul penal. Perspectiva fiscală asupra măsurilor asigurătorii / 22 septembrie 2022, sub titlul „Ce înseamnă (i) ascunderea, (ii) distrugerea, (iii) înstrăinarea și (iv) sustragerea de la urmărire a bunurilor”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
