Acțiunea în decădere din drepturile conferite de marcă și acțiunea în anularea înregistrării mărcii. Cazul înregistrării ca marcă a insignei profesiei de avocat de către o entitate lipsită de personalitate juridică
4 noiembrie 2022 | Sonia FLOREA
Sonia Florea
I. Context
În istoria profesiei de avocat de după 1989, au fost frecvente încercările de a constitui, în afara cadrului legal instituit prin Legea nr. 51/1995, entități paralele organelor profesiei de avocat, în scopul exercitării fără drept a profesiei de avocat.
Prezentul studiu analizează un astfel de caz în care o marcă înregistrată de către entitatea lipsită de personalitate juridică, autointitulată ”Uniunea Națională a Barourilor din Romania” și ”UNBR”, a fost radiată din Registrul național al mărcilor administrat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.
Înregistrarea de către OSIM a unei mărci care reproduce insigna de avocat, de către o entitate ilegală și lipsită de capacitate de folosință, reprezentată de consilieri în proprietate industrială, se înscrie în șirul de încălcări repetate ale Legii nr. 51/1995 și, totodată, constituie o presiune asupra profesiei de avocat din partea juriștilor și a consilierilor în proprietate industrială.
Aceștia din urmă, organizați inclusiv în societăți comerciale pe acțiuni sau cu răspundere limitată, își arogă dreptul avocaților de a reprezenta clienții, persoane fizice și juridice, în fața instanțelor judecătorești, de toate gradele, în condițiile în care lipsesc baza unei pregătiri profesionale serioase, cadrul necesar învățării și formării profesionale continue și premisele respectării deontologiei profesionale.
Decizia nr. 2/02.03.2017, pronunțată în dosarul nr. 3358/1/2016 de ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept[1], contribuie la diminuarea rolului avocatului și al profesiei de avocat în societatea românească și încurajează lipsa de profesionalism și de răspundere în activitățile de interpretare și aplicare a legii[2].
Profesia de avocat a fost și este supusă unor astfel de presiuni care tind la înlăturarea etapelor de selecție și de formare a unui corp profesional cu un nivel ridicat de pregătire și profesionalism.
II. Aspecte introductive
”Dreptul la marcă aparține solicitantului care a depus primul, în condițiile legii (subl. ns.), cererea de înregistrare a mărcii”, potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicațiile geografice[3].
Marca este protejată de lege în vederea îndeplinirii funcției de a distinge, în cadrul activităților comerciale, între produsele și serviciile oferite de o întreprindere și produsele și serviciile oferite de o altă întreprindere[4], acestea fiind, în majoritatea cazurilor, în relații de concurență pe același segment de piață.
În practica înregistrării mărcilor dispoziția legală este interpretată cu ignorarea ”condițiilor legii”, ca o încurajare de a înregistra ca marcă orice semn[5], pentru cât mai multe produse și servicii, cât mai rapid și mai ușor posibil.
Din această perspectivă, important este să îți apropriezi un anumit semn, să dobândești un drept exclusiv la marcă, cu caracter de monopol, pentru ca, indiferent dacă, timp de 5 ani de la data înregistrării, marca respectivă este sau nu utilizată în activități comerciale[6], dreptul de a interzice terților utilizarea mărcii să fie exploatat sub forma exercitării acțiunii în contrafacere, în scopul de a obține repararea unui pretins prejudiciu sub forma despăgubirilor bănești, calculate pentru ultimii 3 ani.
Sistemul de înregistrare a mărcilor permite ca un semn să fie înregistrat ca marcă profitându-se de împrejurarea că persoana care ar fi putut justifica un drept sau interese legitime nu a procedat la înregistrarea mărcii pentru un anumit teritoriu. În astfel de situații, utilizarea efectivă a mărcii după înregistrare poate ascunde activități de contrafacere săvârșite la adăpostul dreptului dobândit cu încălcarea condițiilor stabilite de lege.
Prezentul studiu analizează un astfel de caz. După scurte precizări privind situația de fapt (partea a II-a), studiul examinează problemele de drept ridicate în soluționarea acțiunii în decădere, întemeiate pe dispozițiile art. 46 alin. (1) lit. d) coroborate cu cele ale art. 3 lit. i) din Legea nr. 84/1998, (partea a III-a), în soluționarea acțiunii în anularea înregistrării mărcii, întemeiată pe dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 84/1998, art. 254 alin. (2) C.civ. și art. 257 C.civ. (partea a IV-a), a cererii de ordonanță președințială, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea înregistrării mărcii (partea a V-a) și în soluționarea cererii de anulare a numelui de domeniu www.bota.ro (partea a VI-a), urmate de scurte concluzii (partea a VII-a).
III. Precizări privind situația de fapt în cazul analizat
În condițiile în care nici denumirea ”Uniunea Națională a Barourilor din România”, nici insigna profesiei de avocat
, reprodusă în Anexa nr. XXVII la Statutul profesiei de avocat[7], nu erau înregistrate ca marcă pe teritoriul României, la data de 13 august 2015, entitatea autointitulată ”Uniunea Națională a Barourilor din România” și ”UNBR”, prin președinte Constantin Bălăcescu, cu sediul în Strada Academiei nr. 4-6, sc. B, et. 3, ap. 31, sector 3, București, a depus la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (în continuare denumit ”OSIM”) cererea de înregistrare a mărcii combinate.
Înregistrarea mărcii a fost solicitată pentru clasele de servicii[8] 41: ”Instruire, formarea iniţială a avocaţilor stagiari, pregătire profesională continuă, lărgirea cunoştinţelor şi competenţelor în noi domenii ale dreptului, lărgirea cunoştinţelor în domeniul procedurilor şi al legilor aplicate în uniunea europeană, dobândirea certificării pregătirii profesionale continue” și 45: ”Servicii juridice”.
În procedurile de înregistrare a mărcii, entitatea autointitulată ”Uniunea Națională a Barourilor din România” a fost reprezentată de consilieri în proprietate industrială, respectiv de societatea comercială ”Rodall” SRL.
OSIM a examinat îndeplinirea condițiilor legale cumulative pentru constituirea depozitului național reglementar, inclusiv condiția privitoare la indicarea ”datelor de identificare a solicitantului” și a atribuit cererii numărul de depozit M 2015 05410 [art. 16 alin. (1), art. 9 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998].
Examinarea pe fond a cererii de înregistrare a mărcii a fost efectuată de OSIM cu aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (3) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora: ”OSIM examinează: a) calitatea solicitantului, conform art. 3 lit. h) și i), după caz; […] c) motivele de refuz prevăzute la art. 5 alin. (1) […]”.
La data relevantă, 13 august 2015, dispozițiile art. 3 lit. i) din Legea nr. 84/1998 prevedeau că poate avea calitatea de ”titular al mărcii” persoana pe numele căreia marca este înregistrată în Registrul mărcilor şi poate fi orice persoană fizică sau juridică de drept public sau de drept privat”.
Motivele de refuz prevăzute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 sunt de ordine publică și se examinează din oficiu de către OSIM.
Art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 84/1998 interzice să fie înregistrate ”mărcile care conțin, fără autorizația organelor competente, ecusoane, embleme, insigne, blazoane, semne heraldice de interes public, altele decât cele prevăzute la art. 6 TER din Convenția de la Paris”[9].
Încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. n) este sancționată cu nulitatea, conform prevederilor art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998.
În cazul analizat, în urma examinării pe fond, OSIM a admis cererea de înregistrare a mărcii.
Ulterior înregistrării mărcii, prin notificarea emisă sub nr. 150 din 01.11.2017, de BEJ Andrei Ionel, entitatea autointitulată ”Uniunea Națională a Barourilor din România”, prin președinte Constantin Bălăcescu, a somat Uniunea Națională a Barourilor din România să înceteze folosirea denumirii ”Uniunea Națională a Barourilor din România” și a semnului înregistrat ca marcă și a condiționat folosirea denumirii de consimțământul său.
Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul București au recurs la mijloacele procedurale prevăzute de Legea nr. 84/1998 pentru stingerea dreptului asupra mărcii înregistrare în numele entității autointitulate ”Uniunea Națională a Barourilor din România”, prin exercitarea acțiunii în decăderea titularului din drepturile conferite de marca și acțiunii în anularea înregistrării aceleiași mărci.
Până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea înregistrării mărcii, Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul București au solicitat, pe calea cererii de ordonanță președințială, interzicerea provizorie a folosirii mărcii, în orice formă și pe orice suport, în mod direct sau prin intermediul unor terți.
IV. Probleme de drept în exercitarea acțiunii în decădere, în temeiul art. 46 alin. (1) lit. d) coroborate cu cele ale art. 3 lit. i) din Legea nr. 84/1998.
1. Sediul materiei
Conform dispozițiilor art. 46 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998: ”Orice persoană interesată poate solicita Tribunalului Bucureşti, oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă dacă: (…) d) marca a fost înregistrată pe numele unei persoane neavând calitatea prevăzută la art. 3 lit. i)”.
Art. 3 lit. i) din Legea nr. 84/1998 prevede că: ”În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (…) i) titular – persoana pe numele căreia marca este înregistrată în Registrul mărcilor şi poate fi orice persoană fizică sau juridică de drept public sau de drept privat.”
În speță, s-a ridicat problema dacă entitatea autointitulate ”Uniunea Națională a Barourilor din România” și ”UNBR”, cu sediul în Strada Academiei nr. 4-6, sc. B, et. 3, ap. 31, sector 3, București, reprezentată de președinte Constantin Bălăcescu, a avut calitatea de ”solicitant”, respectiv de ”titular” al mărcii, în sensul dispozițiilor legale citate.
2. Aspecte esențiale privind istoricul reglementării profesiei de avocat în România
În România a existat o continuitate a organizării şi exercitării profesiei de avocat, care a fost reglementată dintotdeauna prin norme de ordine publică. Barourile şi Uniunea Avocaţilor din România au fost și sunt „persoane juridice de drept public”, înființate prin lege. Profesia de avocat nu putea și nu poate fi exercitată de decât de persoane care au dobândit titlul profesional de avocat cu respectarea legii.
Formele de organizare la nivel teritorial a profesiei de avocat („barouri”, „colegii”), nu au fost niciodată desfiinţate în România. Aceeaşi este situaţia şi în privinţa formelor de organizare la nivel naţional, prin structuri denumite, în timp: „Uniunea Avocaţilor din România”, „Uniunea Barourilor din România”, „Uniunea Colegiilor de Avocaţi din România” „Consiliul Central al Colegiilor de Avocaţi”, „Uniunea Naţională a Barourilor din România”.
Fără a intra în detalii[10], învederăm că, privitor la reglementarea profesiei de avocat în România, prin Decizia nr. 15 din 21.09.2015[11], Înalta Curte de Casație și Justiție (în continuare, ”ÎCCJ”), Completul competent să judece recursul în interesul legii, a reținut că ”organizarea şi exercitarea profesiei de avocat s-a realizat pentru prima dată prin Legea nr. 1.709 din 4 decembrie 1864 pentru corpul de advocaţi[12].
Prin Legea din 12 martie 1907 pentru organizarea corpului de advocaţi, structurile teritoriale ale ordinului avocaţilor au dobândit personalitate juridică. Conform legii, exercitarea profesiei de avocat se făcea de persoane înscrise în tabloul avocaţilor (art. 1), fiind interzis oricărei persoane care nu avea calitatea de avocat să aibă un birou de avocatură (art. 31).
Legea din 21 februarie 1923 pentru organizarea şi unificarea corpului de avocaţi[13] a utilizat, ca sinonime, expresiile „corpul advocaţilor” (în sens restrâns, la nivel teritorial) şi „baroul”. Potrivit legii, exercitarea profesiei de avocat se făcea de membrii corpului avocaţilor (art. 1). Corpul avocaţilor sau baroul din fiecare district era persoană juridică (art. 55). Potrivit acestei legi s-a înfiinţat la nivel naţional „Uniunea Advocaţilor din România”, persoană juridică, ca organ general al barourilor (corpurilor) de avocaţi din România.
Legea din 28 decembrie 1931 (Decret nr. 4.221) pentru organizarea Corpului de Advocaţi a fost modificată şi completată în 1932, în 1934, în 1936, în 1938, în 1939 şi republicată în 30 martie 1939. Prin această lege, barourile şi Uniunea Avocaţilor din România devin, pentru prima dată, „persoane juridice de drept public” (art. 6).
Prin Decretul-lege din 26 octombrie 1939 pentru numirea şi funcţionarea comisiunilor interimare la Uniunea avocaţilor şi la Barourile avocaţilor din ţară[14] au fost dizolvate organele alese de conducere ale acesteia, care au fost înlocuite cu organe numite, acestea devenind organele de conducere ale Uniunii Avocaţilor din România, care a continuat să existe, nefiind în niciun fel afectată existenţa structurilor ordinului profesional al avocaţilor.
În anul 1940 a fost adoptată Legea nr. 509 din 5 septembrie 1940 pentru organizarea Corpului de avocaţi din România[15]. Actul normativ prevedea existenţa Uniunii Barourilor din România, alcătuită din toate barourile din ţară (art. 5). Aceasta era persoană juridică de drept public (art. 6).
Prin Legea nr. 3 din 17 ianuarie 1948 pentru desfiinţarea Barourilor şi înfiinţarea Colegiilor de Avocaţi din România[16] barourile, ca şi Uniunea Barourilor avocaţilor din România au fost desfiinţate, iar în locul lor au fost înfiinţate, prin efectul legii, colegii de avocaţi în fiecare judeţ, respectiv Uniunea Colegiilor de Avocaţi din România, calificate ca fiind persoane juridice de drept public, care au preluat de drept patrimoniile fostelor barouri, respectiv al Uniunii Barourilor (a se vedea art. 1-3). Asociaţiile denumite „colegii”, respectiv „Uniunea Colegiilor” au fost succesoarele universale şi de plin drept, în temeiul legii, ale fostelor „barouri”, respectiv a „Uniunii Barourilor” menţionate în legislaţia anterioară.
Prin Decretul nr. 39/1950 privitor la profesiunea de avocat[17] Uniunea Colegiilor de Avocaţi din România a fost desfiinţată, însă colegiile de avocaţi au continuat să existe, ca singura formă de structurare – la nivel teritorial – a ordinului avocaţilor, cu personalitate juridică şi aflate sub îndrumarea şi controlul Ministerului Justiţiei (art. 3).
Prin Decretul nr. 281/1954 pentru organizarea avocaturii în Republica Populară Română[18] a fost înfiinţat Colegiul Central al Colegiilor de Avocaţi din Republica Populară Română, cu personalitate juridică, pentru organizarea, conducerea şi îndrumarea activităţilor avocaţiale din România (art. 19), conducerea generală a avocaturii fiind exercitată în continuare de Ministerul Justiţiei (art. 25).
Prin Decretul-lege nr. 90/28.02.1990 privind unele măsuri pentru organizarea şi exercitarea avocaturii în România[19] s-a revenit la denumirea anterioară a formei de organizare a profesiei de avocat, respectiv „barou” în loc de „colegiu”, şi s-a reînfiinţat Uniunea Avocaţilor din România, compusă din toţi avocaţii înscrişi în barouri, având (ca şi acestea din urmă) personalitate juridică (art. 3 şi art. 12).
Acest act normativ a fost urmat de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat[20].
3. Entitatea autointitulată ”Uniunea Națională a Barourilor din România” nu a fost înființată în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat[21].
Dispozițiile art. 1, alin. (2) și (3) din Legea nr. 51/1995 stabilesc că: ”(2) Profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, denumită în continuare UNBR.
(3) Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara UNBR sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare ale acestora sunt nule de drept. Nulitatea poate fi constatată şi din oficiu.”
Conform dispozițiilor art. 113 din Legea nr. 51/1995: ”(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviinţate prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii, îşi încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activităţi constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.
(2) De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicţional prin care au fost recunoscute ori încuviinţate activităţi de consultanţă, reprezentare şi asistenţă juridică contrare dispoziţiilor prezentei legi.”
Raportat la dispozițiile Legii nr. 51/1995 citate supra, constituirea și funcționarea entității autointitulate ”Uniunea Națională a Barourilor din România”, cu sediul în Strada Academiei nr. 4-6, sc. B, et. 3, ap. 31, sector 3, București, reprezentată de Constantin Bălăcescu este interzisă de lege, sub sancțiunea nulității absolute, care poate fi constatată și din oficiu.
UNBR, cu sediul în Palatul de Justiţie, Splaiul Independenţei nr. 5, sector 5, București, este unicul organism profesional legal abilitat să organizeze exercitarea profesiei de avocat pe teritoriul României. Constituirea în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiaşi activităţi este interzisă de lege.
Dispozițiile Legii nr. 51/1995 care interzic constituirea unor entități diferite de UNBR, cu aceleași atribuții, sunt constituționale, în acest sens fiind pronunțate numeroase Decizii ale Curții Constituționale. Este relevantă Decizia nr. 260/2005[22], referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 din Legea nr. 51/1995[23] (actualul art. 113 din Lege), prin care Curtea Constituțională a stabilit că: „deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea avocaturii trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, raţiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare şi prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiaşi activităţi, fără suport legal.”
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 15 din 21.09.2015[24], a statuat că:
”Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, reglementează forme unice şi exclusive de organizare profesională a avocaţilor în România, în sensul că această profesie poate fi exercitată numai de avocaţi înscrişi în barou (existând şi funcţionând câte un singur barou în fiecare judeţ), component din Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR), ca unică structură naţională a ordinului profesional al avocaţilor din România [a se vedea art. 1 alin. (2), art. 10 alin. (2) şi art. 60 alin. (1) din lege]” și că
”[…] singura modalitate legală de exercitare a profesiei de avocat este cea prevăzută de Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, şi este condiţionată de înscrierea în tabloul unui barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, formă de organizare profesională unică şi exclusivă.”
4. Entitatea autointitulată ”Uniunea Națională a Barourilor din România” nu a fost înființată în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de Guvern nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii[25].
Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat nu este reglementată prin normele generale cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.
În acest sens, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 44/2003[26], că, „în concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. […] Această opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca neconstituţională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcţionează nu contravin principiilor constituţionale […] „.
Prin Decizia Curții Constituţionale nr. 195/2004, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 51/1995[27] s-a statuat: ”condiţiile de organizare şi exercitare a profesiei de avocat sunt prevăzute într-o lege specială şi nu se supun normei generale cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii […] dreptul de asociere se poate exercita numai cu respectarea legii și nu împotriva ei, astfel că nici acest drept […], nici dispozițiile cuprinse în art. 40 din Constituție, nu sunt nesocotite prin Legea nr. 51/1995”.
Nicio altă persoană juridică, indiferent de forma sa de organizare (asociație, fundație, societate etc.), nu poate fi înființată în afara Uniunii Naționale a Barourilor din România (înființată direct în temeiul Legii nr. 51/1995), pentru a exercita aceleași competențe, în paralel.
În cazul analizat, înregistrarea mărcii care reproduce insigna profesiei de avocat a fost solicitată pentru servicii care se suprapun cu competențele exclusive ale Uniunii Naționale a Barourilor din România, atribuite acesteia prin Legea nr. 51/1995, respectiv: ”instruirea, formarea iniţială a avocaţilor stagiari, pregătirea profesională continuă, lărgirea cunoştinţelor şi competenţelor în noi domenii ale dreptului, lărgirea cunoştinţelor în domeniul procedurilor şi al legilor aplicate în uniunea europeană, dobândirea certificarii pregătirii profesionale continue” (clasa 41).
Având în vedere că scopul de activitate al entității autointitulate ”Uniunea Națională a Barourilor din România” este contrar interesului public ocrotit prin dispozițiile Legii nr. 51/1995, sunt incidente prevederile art. 187 C.civ. și 188 C.civ., art. 196 alin. (1) lit. c) C.civ., în raport de care înființarea, sau dobândirea personalității juridice de către o astfel de entitate este interzisă de lege, sub sancțiunea nulității absolute[28].
În urma verificărilor efectuate de Ministerul Justiției, s-a constatat că entitatea autointitulată ”Uniunea Națională a Barourilor din România” nu a fost înființată ca asociație și nu a dobândit vreodată personalitate juridică, prin înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, astfel cum impun dispozițiile art. 5 alin. (1) din OG nr. 26/2000.
5. Lipsa capacității de folosință a entității titulare a mărcii. Consecințe în plan procesual. Propuneri de lege ferenda.
Entitatea autointitulată ”Uniunea Națională a Barourilor din România”, titulară a mărcii , în urma parcurgerii procedurilor de înregistrare a mărcii de competența OSIM, nu a fost vreodată legal înființată, nici nu a avut vreodată capacitatea civilă de folosință necesară pentru a dobândi drepturi și obligații, potrivit dispozițiilor art. 202 alin. (1) C.civ., art. 205 alin. (1) C.civ. și art. 206 alin. (1) C.civ..
Devin incidente art. 206 alin. (3) C.civ., care determină ca toate actele juridice încheiate de entitatea autointitulată ”Uniunea Națională a Barourilor din România”, inclusiv actul de înregistrare a mărcii care reproduce insigna profesiei de avocat, să fie nule absolut.
Sub aspectul sancțiunii incidente în ipoteza în care o marcă a fost înregistrată în numele unei persoane care nu are calitatea de persoană juridică, dispozițiile art. 46 alin. (1) lit. d) din Legea specială nr. 84/1998 derogă de la dispozițiile art. 206 alin. (3) C.civ. și instituie sancțiunea decăderii.
Soluția adoptată prin Legea nr. 84/1998 este criticabilă, deoarece, conform art. 46 alin. (1) lit. a) – c) din Lege, sancțiunea decăderii vizează situațiile în care, la data admiterii cererii de înregistrare a mărcii, dreptul a fost dobândit valabil, cu respectarea tuturor cerințelor instituie de lege (inclusiv cerința ca titularul mărcii să aibă calitatea de ”persoană juridică”, conform art. 3 lit. i) din Lege), dar, în timp, marca a pierdut aptitudinea de a îndeplini funcția esențială de a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi[29], în vederea căreia i-a fost acordată protecția legală, fie din cauza nefolosirii mărcii, fără motive justificate, pentru o perioadă neîntreruptă de 5 ani de la data înregistrării, fie din cauza unei folosiri a mărcii astfel încât aceasta a ajuns să desemneze în mod uzual chiar produsele sau a serviciile pentru care a fost înregistrată, fie din cauză că marca a devenit susceptibilă de a induce publicul în eroare, în special cu privire la natura, calitatea sau provenienţa geografică a produselor ori serviciilor pentru care a fost înregistrată.
În cazul analizat s-a ridicat problema dacă acțiunea în decădere întemeiată pe dispozițiile art. 46 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998, coroborate cu dispozițiile art. 3 lit. i) din Legea nr. 84/1998 poate fi formulată împotriva unei entități care nu a fost legal constituită, așadar, lipsită de capacitate de folosință.
Conform dispozițiilor art. 56 alin. (1) și (2) C.pr.civ.: ”(1) Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. (2) […] pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii”.
Lipsa capacității procesuale poate fi invocată pe calea excepției de fond, absolute și peremptorii. Sunt lovite de nulitate absolută actele de procedură făcute de o persoană lipsită de capacitate de folosință și cele făcute în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință [art. 32 alin. (1) lit. a), art. 40 alin. (1), art. 56 alin. (3), art. 176 C.pr.civ.].
Suntem de opinie că dispozițiile Legii speciale nr. 84/1998 derogă de la normele generale ale Codului de procedură civilă privitoare la lipsa capacității procesuale de folosință.
Avem în vedere prevederile art. 46 alin. (1) lit. d), dar și prevederile art. 8[30], art. 29 alin. (1), (3) și (4)[31], coroborate cu ale art. 89[32] din Legea nr. 84/1998, în raport de care acțiunea în decădere nu poate fi formulată decât în contradictoriu cu entitatea care figurează ca titular al mărcii în Registrul mărcilor, problema dacă aceasta are sau nu calitatea de persoană juridică fiind chestiunea dedusă chiar judecății pe fond a cererii de decădere, astfel fiind exclusă soluționarea acesteia pe calea excepției de procedură.
OSIM nu are calitate procesuală pasivă, în raport de dispozițiile legale indicate și de cele ale art. 96 și 97 din Legea nr. 84/1998, astfel că o cerere de decădere formulată în contradictoriu cu OSIM nu poate fi decât respinsă în temeiul excepției lipsei calității procesuale.
Reprezentantul entității lipsite de capacitate procesuală de folosință este lipsit de calitate procesuală pasivă, deoarece acesta nu are, nici nu pretinde că ar avea calitatea de titular al mărcii în litigiu.
În concepția Legii nr. 84/1998, o persoană lipsită de capacitate civilă de folosință, așadar și de capacitate procesuală, poate sta în judecată și poate îndeplini valabil acte de procedură într-un proces care are ca obiect decăderea acesteia din drepturile conferite de o marcă, în temeiul art. 46 alin. (1) lit. d) din Lege.
De lege ferenda, sancțiunea înregistrării mărcii de către o entitate care nu are calitatea de personă juridică, deoarece nu a fost legal înființată, astfel că nu are capacitate civilă de folosință, nu poate fi decât nulitatea absolută a înregistrării mărcii.
Dispozițiile art. 46 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 84/1998 ar urma să fie abrogate.
Prevederile art. 3 lit. i) din Legea nr. 84/1998 ar urma să fie corelate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din Lege, care instituie motive absolute de refuz al înregistrării unei mărci și cu dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, privitoare la anularea înregistrării mărcii.
Cererea de anulare a înregistrării mărcii pentru motivul lipsei capacității de folosință a celui care a dobândit calitatea de titular al mărcii în urma parcurgerii procedurilor de înregistrare de competența OSIM ar urma să fie soluționată în contradictoriu cu titularul mărcii conform înregistrărilor din Registrul mărcilor.
Menționăm că, pe parcursul soluționării acțiunii în decădere, entitatea autointitulată ”Uniunea Națională a Barourilor din România”, prin președinte Constantin Bălăcescu, a formulat în contradictoriu cu UNBR, Baroul București și Baroul Ilfov, o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, prin care a solicitat constatarea lipsei capacității de folosință și a capacității de exercițiu a Barourilor București, respectiv Ilfov.
Prin întâmpinare, pârâții Baroul București și Baroul Ilfov au invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei, entitatea autointitulată ”Uniunea Națională a Barourilor din România”, prin președinte Constantin Bălăcescu.
Prin Sentința civilă nr. 1604 din 24.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a Contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 6966/2/2018, excepția a fost admisă, iar cererea de chemare în judecată a fost anulată pentru lipsa capacității procesuale de folosință.
Pentru a pronunța soluția, instanța a constatat că actul constitutiv prezentat de entitatea autointitulată ”Uniunea Națională a Barourilor din România” este un înscris sub semnătură privată, datat 26.04.2004, care poate reflecta dorința persoanelor fizice semnatare, dar care este inapt să producă efectul juridic al înființării unei persoane juridice noi, cu denumirea de ”Uniunea Avocaților din România”, denumire care să poată fi ulterior schimbată în ”Uniunea Națională a Barourilor din România”.
S-a statuat că entitatea respectivă nu a fost înființată în temeiul Legii nr. 51/1995, nici în temeiul unei alte legi, astfel că aceasta nu are capacitate procesuală de folosință.
6.Soluționarea acțiunii în decădere
În cazul analizat, prin Sentința civilă nr. 1638 din 11.07.2018, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 42445/3/2017, a fost admisă cererea de decădere a entității autointitulate ”Uniunea Națională a Barourilor din România”, prin reprezentant Constantin Bălăcescu, din drepturile conferite de marca înregistrată, având în vedere motivarea amplă a Deciziei pronunțată de ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii nr. 15 din 21.09.2015[33], inclusiv considerentele privind istoricul reglementării profesiei de avocat în România, faptul că entitatea respectivă nu a făcut dovada înființării în condițiile legii, astfel că nu a dobândit personalitate juridică, reținând și faptul că dobândirea unui cod unic de identificare fiscală nu este aptă să confere acesteia calitatea de persoană juridică.
Sentința a fost păstrată prin Decizia civilă nr. 2057A din 18.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă și prin Decizia civilă nr. 1431 din 22.06.2021, pronunțată de ÎCCJ, Secția I civilă.
V. Probleme de drept în acțiunea în anularea înregistrării mărcii, întemeiată pe dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 84/1998, art. 254 alin. (2) C.civ. și art. 257 C.civ.
1. Sediul materiei
Art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 prevede că: ”(1) Anularea înregistrării mărcii poate fi cerută Tribunalului Bucureşti de către orice persoană interesată, pentru oricare dintre următoarele motive: a) înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) […]”
Conform prevederilor art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 84/1998: ”Sunt refuzate la înregistrare sau pot fi declarate nule dacă sunt înregistrate, pentru următoarele motive absolute: […] mărcile care conţin, fără autorizaţia organelor competente, ecusoane, embleme, blazoane, semne heraldice, altele decât cele avute în vedere de art. 6 ter din Convenţia de la Paris”.
Dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 84/1998 transpun în dreptul intern prevederile art. 3 alin. (2) lit. c) din Directiva 2008/95/CE, la rândul lor, identice cu cele ale art. 7 alin. (1) lit. i) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 privind marca comunitară, potrivit cărora este refuzată la înregistrare sau poate fi declarată nulă marca înregistrată, dacă: ”marca conține insigne, embleme și ecusoane, altele decât cele menționate la articolul 6 ter din Convenția de la Paris și care prezintă un interes public, doar dacă înregistrarea lor nu a fost autorizată în conformitate cu legislația statului membru de către autoritatea competentă”.
Enumerarea categoriilor de semne care intră în sfera de aplicare a dispoziției normative (”ecusoane, embleme, blazoane, semne heraldice”) nu are caracter limitativ, singura condiție prevăzut de lege fiind aceea ca semnele să fie ”altele decât cele avute în vedere de art. 6 ter din Convenţia de la Paris”. Sunt de interes public semnele utilizate de persoane juridice autorizate prin lege să desfășoare activități de interes public. Astfel de semne sunt protejate dacă, în ansamblul său, marca ar fi susceptibilă să inducă publicul în eroare cu privire la existența unei legături între titularul său și autoritatea la care face trimitere semnul în cauză[34].
Dispozițiile art. 254 alin. (2) C.civ. și art. 257 C.civ. conferă persoanei juridice lezate prin uzurparea numelui său dreptul de a cere oricând instanţei judecătoreşti să dispună încetarea acestei atingeri nelegitime, dispozițiile art. 255 C.civ. privind posibilitatea instituirii măsurilor provizorii fiind aplicabile în mod corespunzător.
Faptul că persoana juridică este titularul dreptului la denumire s-a reținut în mod expres în literatura de specialitate: “Denumirea persoanei juridice, ca şi celelalte atribute de identificare, face parte din patrimoniul persoanei juridice. În fapt, denumirea face parte din categoria drepturilor de proprietate intelectuală ale persoanei juridice, având atât o faţetă patrimonială, cât şi una nepatrimonială”[35].
2. Înregistrarea ca marcă a insignei de avocat, care conține denumirea oficială ”Uniunea Națională a Barourilor din România” a încălcat ordinea publică instituită prin dispozițiile Legii nr. 51/1995
Marca înregistrată de entitatea autointitulată ”Uniunea Națională a Barourilor din România” reproduce insigna de avocat, publicată în Anexa nr. XXVII la Statutul profesiei de avocat[36]. Insigna conține denumirea oficială ”Uniunea Națională a Barourilor din România” [art. 237 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat].
Ulterior înregistrării mărcii, prin notificarea emisă sub nr. 150 din 01.11.2017, de BEJ Andrei Ionel, entitatea autointitulată ”Uniunea Națională a Barourilor din România”, prin președinte Constantin Bălăcescu, a somat Uniunea Națională a Barourilor din România să înceteze folosirea denumirii ”Uniunea Națională a Barourilor din România” și a semnului înregistrat ca marcă și a condiționat folosirea denumirii de consimțământul său.
Înregistrarea ca marcă a insignei de avocat, care conține denumirea oficială ”Uniunea Națională a Barourilor din România” a avut ca scopul evident de a crea confuzie cu activitatea desfășurată de ”Uniunea Națională a Barourilor din România” (UNBR), cu sediul în Palatul de Justiţie, Splaiul Independenţei nr. 5, Sector 5, București.
UNBR, cu sediul în Bucureşti, Palatul de Justiţie, Splaiul Independenţei nr. 5, Sector 5, este persoană juridică de interes public [art. 59 alin. (2) din Legea nr. 51/1995], înființată prin lege specială.
În acest sens s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (”CEDO”), în cazul Pompiliu Bota împotriva României[37] (cererea nr. 24057/2003). Prin hotărâre, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată împotriva României de Pompiliu Bota, în calitate de președinte al asociației ”Bonis Petra”, care avea ca obiect, între altele, ”constituirea de barouri”, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 11[38] din Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale[39] (”Convenția”).
Pentru a decide astfel, CEDO a statuat că „ordinele profesiilor liberale sunt instituţii de drept public, reglementate de lege şi care urmăresc scopuri de interes general. Ele scapă astfel de sub incidența articolului 11 al Convenției […] Uniunea (Avocaților din România – n.ns.) a fost instituită prin Legea nr. 51/1995 și urmează un scop de interes general, adică promovarea unei asistențe juridice adecvate, și, implicit, promovarea justiției însăși. Din acel moment, Uniunea nu ar putea să se analizeze ca o asociație în sensul articolului 11 al Convenției […]”.
Dispozițiile art. 7 alin. (33) din OG nr. 26/2000 interzic în mod expres ca denumirea unei structuri asociative să fie identică sau similară cu denumirea unei structuri profesionale constituite în baza legii: ”Este interzis ca denumirea asociaţiei să fie identică sau asemănătoare până la confuzie cu denumirea oricărei structuri profesionale constituite în baza legii şi care funcţionează în acord cu aceasta, cum ar fi: «Barou», «Cameră», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», «Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România», «Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti», «Consiliul de Mediere», «Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România», «Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România», precum şi altele asemenea”.
Conform Legii nr. 51/1995, există o unică structură naţională a ordinului profesional al avocaţilor din România legal abilitată să organizeze exercitarea profesiei de avocat pe teritoriul României, să emită acte și documente sub denumirile oficiale ”Uniunea Naţională a Barourilor din România” și ”UNBR”.
Art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 51/1995 prevede că ”(2) Profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R.
(3) Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare ale acestora sunt nule de drept. Nulitatea poate fi constatată şi din oficiu”.
Dispozițiile Legii nr. 51/1995 sunt constituționale. Prin Decizia nr. 44/2003[40] și Decizia nr. 195/2004[41], Curtea Constituţională a statuat că, „în concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege […] Această opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca neconstituţională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistenţe juridice calificate […]”.
Conform Deciziei Curții Constituţionale nr. 243/2004[42]: ”organizarea avocaților în barouri și a barourilor în Uniunea Avocaților din România [a cărei succesoare legală este actuala Uniune Națională a Barourilor din România (UNBR), conform art. 59 alin. (5) din Legea nr. 51/1995 – n.ns.] nu contravine niciuneia dintre dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției. Organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei alte activități ce prezintă interes pentru societate, este firească și necesară […] Ca și în cazul reglementării specifice altor profesii, cum ar fi cele ale notarilor, medicilor sau experților, legea menționată [Legea nr. 51/1995 – n.ns] este menită să apere libera exercitare a profesiei de avocat […] și să asigure dreptul la apărare al persoanelor care apelează la serviciul avocațial și pe calea garanțiilor oferite de organizarea și exercitarea acestei profesii în limitele stabilite de lege”.
ÎCCJ, prin Decizia nr. 15/21.09.2015[43], pronunțată în recurs în interesul legii a decis că: ”singura modalitate legală de exercitare a profesiei de avocat este cea prevăzută de Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, şi este condiţionată de înscrierea în tabloul unui barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, formă de organizare profesională unică şi exclusivă.
Această condiţie nu este îndeplinită în cazul persoanelor care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor entităţi paralele cu cele care fiinţează în mod legal şi sunt succesoare în drepturi ale celor existente anterior, chiar dacă aceste entităţi ar utiliza, contrar dispoziţiilor legale exprese, denumiri identice.”
Folosirea fără drept a denumirilor ”Barou”, ”Uniunea Naţională a Barourilor din România”, ”UNBR”, ”Uniunea Avocaţilor din România” sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă [art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995].
Insigna de avocat și denumirea ”Uniunea Națională a Barourilor din România”, reproduse în marca înregistrată, au fost și sunt folosite în actele oficiale emise de UNBR și în actele emise de avocații care exercită profesia de avocat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995.
Avocatul are obligația să poarte insigna profesiei și să dețină legitimație de avocat, cu care se identifică în fața instanțelor judecătorești, a organelor de urmărire penală, a autorităților cu atribuții jurisdicționale, a notarilor publici și a executorilor judecătorești, a organelor administrației publice și a instituțiilor publice, precum și a altor persoane juridice și fizice, inclusiv în fața avocaților cu care intră în contact în exercitarea activităților sale [art. 237 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat].
Denumirea ”Uniunea Națională a Barourilor din România” (UNBR) este obligatoriu să figureze pe formularele tipizate a căror formă și conținut sunt reglementate prin anexe la Statutul profesiei de avocat: contract de asistență juridică, împuternicire avocațială, delegație pentru asistență judiciară obligatorie, delegație pentru asistență judiciară gratuită, delegație de substituire, tabloul avocaților, tabloul avocaților incompatibili, tabloul special al avocaților străini, certificat de înregistrare a Societății profesionale de avocați cu răspundere limitată, ștampila formelor de exercitare a profesiei, firma formelor de exercitare a profesiei, legitimația de avocat, insigna de avocat, registrul de evidență a societăților profesionale cu răspundere limitată [art. 108, art. 225, art. 237, art. 245 din Statutul profesiei de avocat; Anexele la Statut nr. I-VIII, nr. XVI, nr. XXI, nr. XXII, nr. XXVI, nr. XXVII, nr. XXX].
Contractele de asistență juridică care reproduc sigla UNBR constituie titluri executorii potrivit legii. Potrivit art. 122 alin. 4 din Statutul profesiei de avocat: ”Contractul de asistență juridică va fi tipărit în formulare tipizate și înseriate ce vor conține sigla UNBR, cea a baroului emitent, denumirea ”Uniunea Națională a Barourilor din România” și cea a baroului emitent […]”.
Emiterea actelor specifice profesiei, folosirea insignei de avocat, a ștampilei și a altor documente profesionale într-o altă formă decât cea prevăzută în anexele la Statutul profesiei de avocat este interzisă de lege.
În temeiul prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, instanțele sunt obligate ”să verifice şi să se pronunţe asupra calităţii de reprezentant al unei persoane care se prezintă ca avocat, exercitând acte specifice acestei profesii şi folosind însemnele profesiei de avocat.” Constituie infracțiune exercitarea profesiei de avocat în cadrul oricărei alte structuri care nu face parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 [art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995]. Sunt nule toate actele emise sau efectuate de persoanele fizice care exercită fără drept profesia de avocat, în cadrul unor astfel de entități situate în afara legii [art. 25 alin. (4) din Legea nr. 51/1995].
Potrivit dispozițiilor art. 348 C. pen.[44]: ”Exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.
Prin Decizia nr. 15/21.09.2015, pronunțată în interpretarea dispozițiilor art. 348 C. pen., ÎCCJ a statuat că:
”singura modalitate legală de exercitare a profesiei de avocat este cea prevăzută de Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, şi este condiţionată de înscrierea în tabloul unui barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, formă de organizare profesională unică şi exclusivă.
Această condiţie nu este îndeplinită în cazul persoanelor care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor entităţi paralele cu cele care fiinţează în mod legal […] chiar dacă aceste entităţi ar utiliza, contrar dispoziţiilor legale exprese, denumiri identice. […]
Simpla invocare a dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, în deciziile emise de aceste entităţi, nu poate să conducă la concluzia dobândirii calităţii de avocat în mod legal, în condiţiile în care emitentul nu are abilitatea conferită de lege de a organiza examenul de accedere în profesia de avocat, fiind în realitate doar o structură paralelă înfiinţată pentru eludarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004.
Într-o asemenea ipoteză, este îndeplinită cerinţa exercitării „fără drept” a activităţilor specifice profesiei de avocat, esenţială pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 348 din Codul penal […]
Persoanele care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor barouri paralele cu cele care fiinţează în temeiul legii, indiferent dacă acestea au fost/vor fi (fost) constituite după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004 ori au existat şi anterior, dar şi-au continuat activitatea ulterior acestei date, au reprezentarea subiectivă a faptului că acţionează dincolo de cadrul legal în vigoare […]”.
Privitor la respectarea dreptului de apărare în procesul penal, prin asistenţa juridică acordată unui învinuit sau inculpat de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. XXVII din 16 aprilie 2007[45], ÎCCJ a statuat că: „[…] nu este posibilă îndeplinirea unei asemenea profesii în afara cadrului instituţionalizat de acea lege (Legea nr. 51/1995 – n.ns.)”, astfel încât ”asistenţa juridică acordată de către o asemenea persoană echivalează cu lipsa de apărare a învinuitului sau inculpatului”.
3. Înregistrarea ca marcă a insignei de avocat ce include denumirea oficală ”Uniunea Națională a Barourilor din România” a încalcat ordinea publică instituită prin dispozițiile Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România[46].
UNBR figurează în Anexa nr. 3 la Legea nr. 200/2004, lit. A pct. b), ca unică structură profesională care își exercită competențele cu respectarea Legii nr. 51/1995 și unica autoritate autorizată în mod special în România să organizeze examene de primire și de definitivare în profesia de avocat în România, să elibereze titluri de calificare în profesia de avocat, ori să primească cereri şi să ia decizii în legătură cu profesia de avocat.
Înregistrarea mărcii a permis acestei entități ilegale să ateste în mod fals calitatea de avocat unor persoane care au creat aparența dreptului de a practica profesia de avocat oriunde pe teritoriul Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederaţiei Elveţiane, fiind astfel o permanentă amenințare la adresa ordinii publice și securității juridice pe aceste teritorii.
4. Soluționarea acțiunii în anulare
Prin Sentința civilă nr. 2306 din 10.12.2018, pronunțată în dosarul nr. 42443/3/2017, Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, a admis cererea de anulare a înregistrării mărcii de către entitatea autointitulată ”Uniunea Națională a Barourilor din România”, prin reprezentant Constantin Bălăcescu.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a constatat că marca înregistrată conține insigna de avocat reprodusă în Anexa XXVII la Statutul profesiei de avocat, că reclamanta UNBR, cu sediul în Palatul de Justiţie, Splaiul Independenţei nr. 5, sector 5, București, este ”autoritatea competentă”, în sensul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 84/1998, fiind unica formă de organizare profesională a avocaților care pot exercita legal profesia, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 și care folosesc insigna ca însemn al profesiei, conform art. 237 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat. Instanța a reținut și că reglementarea din art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 84/1998 are în vedere ocrotirea unui interes public constând în evitarea confuziei cu privire la persoana îndrituită să exercite competențele cu care este învestită autoritatea la care face trimitere insigna.
Sentința a fost păstrată prin Decizia civilă nr. 825A din 22.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă, rămasă definitivă.
VI. Apărări pe calea cererii de ordonanță președințială, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea înregistrării mărcii
Până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a mărcii în temeiul dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. a) coroborate cu cele ale art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 84/1998, UNBR și Baroul București au solicitat obligarea entității autointitulate ”Uniunea Națională a Barourilor din România” să înceteze folosirea mărcii în orice formă și pe orice suport, în mod direct sau prin intermediul unor terți, sub sancțiunea aplicării de penalități.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 254 alin. (2) C.civ., art. 255 C.civ., raportat la art. 257 C.civ și ale art. 997 alin. (1) – (3) și art. 999 alin. (2) C.pr.civ.
Cererea a fost admisă prin Sentința civilă nr. 122 din 25.01.2018, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a civilă, în dosarul nr. 42448/3/2017, care a fost păstrată prin Decizia civilă nr. 314A din 27.02.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanțele au avut în vedere dispozițiile Legii nr. 51/1995, statuările Deciziei nr. 15/21.09.2015, pronunțată de ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii, în interpretarea dispozițiilor art. 348 C.pen., precum și faptul că pârâta a notificat reclamantele să înceteze să folosească denumirea ”Uniunea Națională a Barourilor din România” și ”UNBR”.
În ceea ce privește condiția urgenței sau a suportării unui prejudiciu dificil de reparat, instanțele au reținut că prejudiciile la care se expun organele profesiei de avocat și membrii acestora sunt iminente, în condițiile afectării grave a posibilității acestora de a se identifica prin denumirile atribuite de lege și periclitării calității serviciilor avocațiale.
VII. Cererea de anulare a numelui de domeniu www.bota.ro
În mediul online, entitatea autointitulată „Uniunea Naţională a Barourilor din România” exercita activități ilegale prin intermediul site-ului www.bota.ro, al cărui titular era Pompiliu Bota[47].
La accesarea site-ului se afişau: denumirea „Uniunea Naţională a Barourilor din România”, sediul din str. Academiei nr. 4-6, scara B, et. III, ap. 31, sector 3, Bucureşti și adresa de e-mail de contact „unbr@bota.ro”.
Potrivit informaţiilor comunicate online, entitatea „Uniunea Naţională a Barourilor din România” exercita activitatea de admitere a cererilor de înscriere în profesia de avocat, cu titlu de avocat definitiv, în schimbul plăţii unei „donaţii de min. 2.000 RON”, fără examene de admitere și de definitivare în profesie.
UNBR și Baroul București au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti şi Bota Pompiliu anularea numelui de domeniu www.bota.ro.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 51/1995, ale Legii nr. 200/2004, decizii ale Curții Constituționale, ale ÎCCJ și ale CEDO (indicate supra, în cuprinsul prezentului studiu), prevederile art. 4, art. 12, art. 15 și art. 34 din Contractul pentru înregistrarea numelor de domenii[48], dispozițiile art. 1 pct. 1[49] şi pct. 3[50], art. 16 alin. (3)[51] și art. 19 alin. (1)[52] din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic[53], prevederi ale Directivei 31/2000 privind comerţul electronic[54], jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene[55].
În motivarea cererii, s-a argumentat că numele de domeniu „www.bota.ro” este un instrument tehnic care permite entităţii autointitulate „Uniunea Naţionala a Barourilor din România” și membrilor acesteia săvârşirea faptelor ilicite constând în exercitarea fără drept a atribuțiilor conferite prin Legea nr. 51/1995 exclusiv UNBR și Barourilor componente, exercitarea fără drept a profesiei de avocat (sancţionată conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 51/1995 şi art. 348 Cod penal) și comunicarea de informaţii false, care dau naștere confuziei cu activităţile Uniunii Naţionale a Barourilor din România constituită prin Legea nr. 51/1995, cu sediul în Bucureşti, Palatul de Justiție, str. Splaiul Independenţei nr. 5, sector 5.
Prin Sentința civilă nr. 2384 din 17.10.2019, pronunțată de Tribunalul București, Secția a a V-a civilă, în dosarul nr. 12517/3/2019, cererea a fost admisă, iar pârâtul Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti a fost obligat să anuleze înregistrarea numelui de domeniu www.bota.ro.
Sentința a rămas definitivă, prin neapelare.
[1] Publicată în M.Of., nr. 157 din 02.03.2017.
[2] Decizia a fost criticată în articolul Reprezentarea convențională a persoanelor juridice în litigiile din materia dreptului proprietății industriale, accesibil la adresa https://www.juridice.ro/549952/reprezentarea-conventionala-a-persoanelor-juridice-in-litigiile-din-materia-dreptului-proprietatii-industriale.html (ultima accesare la 09.09.2021).
[3] În continuare denumită ”Legea nr. 84/1998”, în forma republicată în M.Of. nr. 337 din 08.05.2014.
[4] Art. 2 și art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998.
[5] Conform dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 84/1998: ”Poate constitui marcă orice semn susceptibil de reprezentare grafică (subl. ns.), cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi, în special, forma produsului sau a ambalajului său, culori, combinaţii de culori, holograme, semnale sonore, precum şi orice combinaţie a acestora, cu condiţia ca aceste semne să permită a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi (subl. ns.)”.
[6] Art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 conferă titularilor mărcii beneficiul termenului de 5 ani de la data înregistrării, timp în care marca poate să nu fie folosită în activități comerciale în legătură cu produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată.
[7] Publicat în M.Of. nr. 898 din 19.12.2011.
[8] Produsele și serviciile sunt clasificate prin norme de drept internațional public, adoptate prin Clasificarea de la Nisa,
[9] Convenția Uniunii de la Paris din 20 martie 1883 pentru protecţia proprietăţii industriale, revizuită la Stockholm la 14 iulie 1967, publicată în B.Of. nr. 1 din 06.01.1968.
[10] Pentru detalii privind istoricul profesiei de avocat pe teritoriul României, a se vedea site-ul www.unbr.ro, https://www.unbr.ro/unbr/prezentare-generala-istoric/ (accesat la 25.08.2021).
[11] Publicată în M.Of. nr. 816 din data de 03.11.2015.
[12] Publicată în M.Of. nr. 277 din 12 martie 1907.
[13] Publicată în M.Of. nr. 231 din 21 februarie 1923.
[14] Publicat în Monitorul Oficial nr. 248 din 26 octombrie 1939.
[15] Publicată în Monitorul Oficial nr. 205 din 5 septembrie 1940.
[16] Publicată în Monitorul Oficial nr. 15 din 17 ianuarie 1948.
[17] Publicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 14 februarie 1950.
[18] Publicat în Buletinul Oficial nr. 34 din 21 iulie 1954.
[19] Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 1 martie 1990.
[20] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 9 iunie 1995.
[21] În continuare denumită ”Legea nr. 51/1995”, republicată în M.Of., nr. 98 din 07.02.2011.
[22] Publicată în M.Of., nr. 548 din 28.06.2005.
[23] În forma republicată în M.Of. nr. 113 din 06.03.2001, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 68 din Legea nr. 255/2004, publicată în M.Of. nr. 559 din 23.06.2004, dispoziţii care au următorul conţinut:
„(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviinţate prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii, îşi încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activităţi constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.
(2) De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicţional prin care au fost recunoscute ori încuviinţate activităţi de consultanţă, reprezentare şi asistenţă juridică contrare dispoziţiilor prezentei legi.
(3) Prevederile alin.(1) şi (2) nu se aplică profesiei de consilier juridic, care va fi exercitată potrivit dispoziţiilor Legii nr.514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.
(4) Consiliile şi decanii barouri lor au obligaţia şi autorizarea să urmărească ducerea la îndeplinire a prevederilor alin.(1) şi (2) şi să ia măsurile legale în acest sens.”
[24] Publicată în M.Of. nr. 816 din data de 03.11.2015.
[25] În continuare denumită ”OG nr. 26/2000”, publicată în M.Of. nr. 39 din 31.01.2000.
[26] Publicată în M.Of. nr. 161 din 13.03.2003.
[27] Decizia nr. 195 din 27.04.2004, publicată în M.Of. nr. 532 din 14.06.2004.
[28] Gh. Piperea, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, coord. Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Ed. C.H. Beck, București, pp. 171 – 172, p. 193, p. 195.
[29] Conform art. 2 din Legea nr. 84/1998.
[30] Potrivit cărora ”dreptul la marcă aparţine solicitantului care a depus primul, în condiţiile legii, cererea de înregistrare a mărcii.”
[31] ”(1) OSIM înscrie, de îndată, în Registrul mărcilor acele mărci pentru care s-a luat o decizie de înregistrare […] (3) După înscrierea în Registrul mărcilor, OSIM eliberează certificatul de înregistrare a mărcii. (4) Registrul mărcilor este public.”
[32] ”(1) La cererea instanţei judecătoreşti, OSIM este obligat să înainteze acesteia actele, documentele şi informaţiile necesare judecării cauzei cu care a fost învestită. (2) În toate litigiile privind mărcile citarea titularilor este obligatorie”.
[33] Publicată în M.Of. nr. 816 din data de 03.11.2015.
[34] Hotărârea TUE în cazul T-3/12, par. 38 și 40, Heinrich Kreyenberg împotriva Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (OAPI) și Comisia Europeană, accesibilă la adresa www.curia.europa.eu.
[35] Gh. Piperea, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, coord. Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Ed. C.H. Beck, București, p. 227.
[36] În forma publicată în M.Of. nr. 45 din 13.01. 2005 și în forma publicată în M.Of. nr. 898 din 19.12.2011.
[37] Hotărârea CEDO din 12.10.2004, accesibilă la adresa www.hudoc.echr.coe.int.
[38] Potrivit dispozițiilor art. 11 din Convenție: ”Libertatea de întrunire şi de asociere 1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. 2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţă publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat”.
[39] Ratificată prin Legea nr. 79 din 6 iulie 1995, publicată în M.Of. nr. 147 din 13.07.1995.
[40] Publicată în M.Of. nr. 161 din 13.03.2003.
[41] Decizia nr. 195 din 27.04.2004, publicată în M.Of. nr. 532 din 14.06.2004.
[42] Publicată în M.Of. nr. 532 din 14.06.2005.
[43] Publicată în M.Of. nr. 816 din 03.11.2015.
[44] Publicat în M.Of. nr. 510 din 24.07.2009.
[45] Publicată în M.Of. nr. 772 din 14.11.2007.
[46] Publicată în M.Of. nr. 500 din 03.06.2004.
[47] Conform informațiilor din baza de date accesibilă la adresa https://rotld.ro/whois/
[48] Contract de adeziune, accesibil la adresa: https://rotld.ro/registration-agreement/
[49] ”[…] 1. serviciu al societăţii informaţionale – orice serviciu care se efectuează utilizându-se mijloace electronice şi prezintă următoarele caracteristici:
a) este efectuat în considerarea unui folos patrimonial, procurat ofertantului în mod obişnuit de către destinatar;
b) nu este necesar ca ofertantul şi destinatarul să fie fizic prezenţi simultan în acelaşi loc;
c) este efectuat prin transmiterea informaţiei la cererea individuală a destinatarului; […]”.
[50] ”[…] 3. furnizor de servicii – orice persoană fizică sau juridică ce pune la dispoziţie unui număr determinat sau nedeterminat de persoane un serviciu al societăţii informaţionale; […]”.
[51] ”Furnizorii de servicii sunt obligaţi să întrerupă, temporar sau permanent, transmiterea într-o reţea de comunicaţii ori stocarea informaţiei furnizate de un destinatar al serviciului respectiv, în special prin eliminarea informaţiei sau blocarea accesului la aceasta, accesul la o reţea de comunicaţii ori prestarea oricărui alt serviciu al societăţii informaţionale, dacă aceste măsuri au fost dispuse de autoritatea publică definită la art. 17 alin. (2); această autoritate publică poate acţiona din oficiu sau ca urmare a plângerii ori sesizării unei persoane interesate.”
[52] ”Persoanele care au calitate procesuală activă, potrivit prevederilor alin. (2), pot solicita instanţei obligarea pârâtului la încetarea oricărei acţiuni sau abţineri contrare prevederilor prezentei legi, interzicerea reluării ei în viitor şi obligarea pârâtului la despăgubiri pentru prejudiciul suferit.”
[53] Republicată în M.Of. nr. 959 din 29.11.2006.
[54] Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (directiva privind comerțul electronic), publicată în OJ L 178, 17.7.2000.
[55] Hotărârile pronunţate în cazul C-484/14 Mc Fadden, par. 73 și în cazul C-324/09 L’Oreal contra eBay, par. 119.
Av. dr. Sonia Florea, FLOREA GHEORGHE & ASOCIAȚII
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
