Secţiuni » Selected
Selected Top Legal
CorporatePlatinum members
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Admiterea la Facultatea de Drept a Universității din București – sesiunea iulie 2020
19.05.2020 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

În ședința organizată în perioada 7-9 mai 2020, Consiliul Facultății de Drept a Universității din București a decis menținerea modalității de admitere la studiile de licență sub forma unui examen scris, desfășurat față în față, ce urmează a avea loc la data de 22 iulie 2020 (sub condiția menținerii calendarului privind examenul de bacalaureat).

Această decizie a fost adoptată cu o largă majoritate de membrii Consiliului Facultății, în urma unei chibzuințe temeinice. Comunitatea academică a Facultății de Drept este conștientă de necesitatea respectării regulilor de distanțare socială impuse de situația epidemiologică actuală, dar și de dezideratul păstrării standardului de calitate devenit deja o tradiție la Facultatea de Drept. De asemenea, cunoaștem că disciplinele de concurs se studiază, în cea mai mare parte, prin îndelungi eforturi individuale și delicate sacrificii familiale. Prin urmare, am considerat că s-ar putea crea nedreptăți prin înlocuirea, cu puțin timp înainte de data stabilită pentru concurs, a examenului la gramatică și economie cu orice altă cerință ce ar presupune doar depunerea unui dosar.

Conducerea Facultății de Drept va elabora, în perioada următoare, un set de reguli care să permită organizarea examenului cu respectarea tuturor măsurilor de distanțare socială prevăzute de reglementările în vigoare. Pentru a evita pe cât posibil contactul cu alte persoane, înscrierea la examenul de admitere va avea loc exclusiv online, iar concursul se va desfășura în mai multe spații aparținând Universității din București. De asemenea, au fost puse bazele unui parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București care va permite găzduirea candidaților și în spațiile acestei universități, în cazul în care numărul mare de candidați va impune acest lucru.

Toate informațiile cu privire la desfășurarea examenului, inclusiv cele referitoare la înscriere și la măsurile sanitare care vor trebui respectate, vor fi disponibile în timp util pe pagina web a Facultății de Drept a Universității din București: https://drept.unibuc.ro/Admitere-2020-s914-ro.htm.


Aflaţi mai mult despre ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.