Răspunderea penală a persoanelor juridice
20 octombrie 2022 | Andreea Maria BONDAR
Andreea-Maria Bondar
INTRODUCERE
Persoana care săvârșește fapta tip descrisă de norma de incriminare este subiectul active al infracțiunii. Subiectul activ poate să fie atât o persoană fizică cât și o persoană juridică. Aceasta, persoana care săvârșește infracțiunea, reprezintă o importantă deosebită deoarece intră în cadrul raporturilor juridice născute.
Persoana juridică este o invenție a omului, pentru ca aceasta să existe trebuie întrunite anumite elemente precum: independența și autonomia.
Persoana juridică este o formă de organizare, de sine stătătoare constituită de una sau mai multe persoane fizice care îndeplinesc condițiile cerute de lege.
Comportamentul ilicit al persoanei juridice își poate găsi fundamentul atât în dreptul penal cât și în dreptul civil sau chiar dreptul administrativ.
Acest studiu are ca scop aprofundarea instituției persoanei juridice, în special ca subiect activ al infracțiunii. Consider importantă aprofundarea acestei instituții deoarece ea a cunoscut o evoluție în timp care a condus la dezvoltarea unei reglementări speciale.
Lucrarea este structurată în trei mari capitole. Primul capitol evidențiază principiile care au impact important asupra acestei temei. Capitolul al doilea și capitolul al treilea pun accentul pe pedepsirea persoanei juridice care săvârșește acte ilicite, se face o trecere de la pedeapsa principală la pedepsele complementare.
CAPITOLUL I. NOȚIUNI GENERALE
Se consideră că răspunderea penala a persoanei juridice a prins contur atunci când un val de infracțiuni precum cele de corupție, fraudă, economice și fiscale au fost săvârșite într-un număr foarte mare de persoane juridice, cam pe la începutul secolului al XXI-lea. Astfel că, prin săvârșirea acestora au apărut consecințe negative asupra mediului și vieții oamenilor, care și-au pus amprenta după un timp mai lung.
I.1. Principiile care guvernează răspunderea persoanei juridice
Principiile care guvernează răspunderea persoanei juridice sunt atât principiile generale ale dreptului: principiul legalității, umanismului, egalității în fața legii, echității, libertății; cât și principii speciale răspunderii penale a persoanei juridice.
Aceste principii, fiind ideile care au coordonat domeniul dreptului penal, au o importanță deosebită deoarece prin intermediul acestora s-au elaborate și realizat normele de incriminare a comportamentului ilicit.
Se consideră în doctrină că principiile răspunderii penale a persoanei juridice sunt următoarele: principiul legalității răspunderii penale, principiul egalității de tratament, principiul răspunderii penale bazate pe vinovăție și compatibilitatea sa cu răspunderea penală a persoanei juridice (nulla poena sine culpa), principiul conform căruia infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale a persoanei juridice (nulla porna sine crimen), principiul unicității răspunderii penale a persoanei juridice și cumulul răspunderii penale a persoanei juridice cu răspunderea penală a persoanei fizice, principiul prescriptibilității răspunderii penale a persoanei juridice și principiul individualizării răspunderii penale a persoanei juridice.[1]
Consider că principiile: principiul răspunderii penale bazate pe vinovăție și compatibilitatea sa cu răspunderea penală a persoanei juridice, principiul unicității răspunderii penale a persoanei juridice și cumulul răspunderii penale a persoanei juridice cu răspunderea penală a persoanei fizice și principiul prescriptibilității răspunderii penale a persoanei juridice, sunt principia de o gravitate aparte și reprezintă o importanță deosebită în cadrul acestei teme de drept și astfel vor fi detaliate.
Principiul răspunderii penale bazate pe vinovăție și compatibilitatea sa cu răspunderea penală a persoanei juridice
Se consideră acest principiu ca fiind important deoarece a avut un impact asupra răspunderii penale a persoanei juridice.
„Răspunderea penală este individuală. Aceasta este determinată luând în considerare conduita invinuitului și în conformitate cu gradul său de răspundere în calitate de autor, instigator sau complice. Nu se limitează la a exclude răspunderea pentru fapta altuia, ci se cere o faptă ilicită din partea autorului, datorită faptului că răspunderea sa poate fi pronunțată doar în prezența unui comportament vinovat din punct de vedere subiectiv.” [2]
Pedepsirea infractorului trebuie să fie proporțională cu gravitatea actului infracțional și cu vinovăția autorului. Aceasta este strict legată de realizarea comportamentului material și de consecințele subiectului activ asupra intereselor protejate. Vinovăția autorului este legată strict de personalitatea delicventă și de stările pe care subiectul activ le trăiește, de cele mai multe ori acestea nu au o corelație cu faptele ilegale.
Răspunderea persoanelor juridice nu exclude problema răspunderii persoanei fizice ca autor, complice sau instigator pentru aceeași faptă săvârșită. Astfel că, principiul vinovăției este consacrat și în cadrul persoanelor juridice deoarece este necesară și inevitabilă sancționarea acesteia. Vinovăția este considerată un element important în cadrul săvârșirii infracțiunilor, aceasta trebuie sancționată pentru ca viața socială a persoanelor și ordinea publică să fie apărată și respectată.
Principiul unicității răspunderii penale a persoanei juridice și cumulul răspunderii penale a persoanei juridice cu răspunderea penală a persoanei fizice
Acest principiu are la bază excluderea sancționării penale a unei persoane de mai multe ori pentru săvârșirea unei infracțiuni.
În cadrul răspunderii penale a persoanei juridice se pune problema că persoanele fizice care au săvârșit infracțiunea în numele persoanei juridice vor fi sancționate de două ori: în primul rând ca membru din cadrul persoanei juridice împreună cu ceilalți membrii, și pe de altă parte ca autor material al infracțiunii. Această problemă apare datorită confuziei dintre individ și persoana juridică. Atunci când persoana juridică săvârșește o infracțiune, ne situăm în cadrul a două răspunderi: cea a persoanei juridice și ce a persoanei fizice care a acționat în numele persoanei juridice. Nu se poate pune problema de o dublă sancționare a persoanei fizice deoarece ne aflăm în cadrul unei poziții psihice proprii, astfel că ele nu se află într-un raport de interdependență. [3]
Contopirea răspunderii penale a persoanei juridice cu răspundere penală a persoanei fizice se consideră a nu fi o încălcare deoarece s-ar încuraja ca persoanele fizice să înființeze persoane juridice tocmai pentru a-și putea desfășura activitatea infracțională. Persoana fizică are conștiință și voință proprie, iar răspunderea persoanei fizice nu poate fi exonerată atunci când răspunderea persoanei juridice își face apariția.
În sistemul de drept român cumulul răspunderii penale a persoanei juridice cu răspunderea penală a persoanei fizice își găsește aplicabilitate, dar trebuie îndeplinite anumite condiții. În primul rând, persoana fizică trebuie să participe la săvârșirea faptului ilegal, adică să aibă calitatea de autor, complice sau instigator. În al doilea rând, se are în vedere faptul că săvârșirea infracțiunii, a aceluiași act ilegal, să fie realizat de către persoana juridică.
Se susține ideea conform căreia răspunderea penală a persoanei juridice nu ar trebui să exonereze de răspunderea penală a persoanei fizice implicate în procesul săvârșirii infracțiunii. Nu este o încălcare a principiului non bid in idem deoarece cele două forme de răspundere sunt distincte, nu doar prin sancțiunile aplicate ci chiar și prin condițiile în care pot fi antrenate.[4]
Principiul prescriptibilității răspunderii penale a persoanei juridice
Se consideră că pentru protejarea indivizilor ca parte din societate este foarte important ca răspunderea penală, ca mijloc de realizare a ordinii sociale, să intervină cât mai eficient și la o durată cât mai scurtă de timp de când a avut loc actul infracțional.
Trecerea timpului „diluează necesitatea și oportunitatea intervenției reactive etatice până la dispariția acestora, iar o intervenție a autorităților judiciare după trecerea unui timp îndelungat este de natuură să trezească sentimente reprobative față de realizarea actului de justiție.” [5]
Conform art. 148 Cod Penal, răspunderea penală a persoanei juridice se prescrie în condițiile prevăzute de lege pentru persoana fizică. [6]
Se consideră a fi inutil și nejustificat adăugarea unor termene de prescripție diferite de cele prevăzute pentru persoana fizică.
I. 2. Persoana juridică- subiect activ al infracțiunii
Potrivit art.135 din Codul Penal care prevede faptul că „persoana juridică, cu excepția statului și autorităților publice, răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Instituțiile publice nu răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în exercitarea unei activități ce nu poate face obiectul domeniului privat. ” [7]
Răspunderea penală în cadrul persoanei juridice poate să apară doar în situațiile în care acestei entități ii este recunoscută această personalitate. Personalitate care este formată din capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu. Acestea ajută persoana juridică să își exercite drepturile și obligațiile. Prin capacitatea de folosință înțelegem acea capacitate de a avea drepturi și obligații de la data înregistrării acestora, iar prin capacitatea de exercițiu se înțelege aptitudinea de care dă dovada persoana juridică respectivă de a-și exercita drepturile si de a-și asuma obligațiile.
În cadrul articolului 135 din Codul Penal, apar câteva excepții cu privire la subiecții răspunderii penale, în sensul că sunt excluse de la răspundere penală: statul, autoritățile publice și instituțiile publice în anumite situații.
Statul, beneficiază de o imunitate de jurisdicție penală generală și absolută, nu poate să își facă apariția răspunderea acestuia nici în cazul acțiunilor comise în exercitarea autorității de stat, dar nici în cazul faptelor care au fost săvârșite în exercitarea unor activități ce țin de domeniul privat al statului. [8]
Autoritățile publice, autoritățile publice centrale și locale plus Curtea de Conturi și Curtea Constituțională, beneficiază și acestea de imunitate generală. Imunitate, care acoperă nu doar activitățile desfășurate în exercitarea atribuțiilor de autoritate, ci acoperă toate activitățile pe care persoana juridică respectivă le exercită. [9]
A treia excepție face referire la instituțiile publice, dar numai în anumite situații. Ne aflăm în cadrul unei imunități limitate, determinate de natura activității care a dus la săvârșirea infracțiunii. Se va analiza activitatea respectivă pentru a se observa dacă aceasta face sau nu obiectul domeniului privat. Activitățile care nu pot face obiectul domeniului privat se înțelege o activitate care nu este susceptibilă a fi exercitată de o persoană fizică sau de o persoană juridică de drept privat. [10]
CAPITOLUL II. PEDEPSELE APLICABILE PERSOANEI JURIDICE. PEDEAPSA PRINCIPALĂ – AMENDA
Conform art.136 din Codul Penal, pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale și complementare. Alin (2) din articolul respectiv ne atestă faptul că pedeapsa principală este amenda. [11]
Pedeapsa amenzii constă într-o sumă de bani pe care persoana juridică este obligată să o plătească statului. Cuantumul amenzii se stabilește conform sistemului zilelor-amendă. Avem limite generale și limite speciale prevăzute în cadrul art. 137 din Codul Penal.
Pentru a stabili amenda pe care trebuie să o plătească persoana juridică, instanța va trebui să respecte un raționament format din trei pași. În primul rând, aceasta va stabili numărul zilelor amendă la care este obligată persoana juridică, stabilirea se realizează conform art. 74 din Codul Penal care prevede criteriile generale. În al doilea rând, instanța va stabili cuantumul zilelor-amendă, aici se va avea în vedere cifra de afaceri pentru persoanele juridice cu scop lucrativ și respectiv se va avea în vedere valoarea activului patrimonial pentru persoanele juridice fără scop lucrativ. În ultimul rând, instanța va determina amenda pe care persoana juridică este obligată să o plătească statului. [12]
Astfel că, limitele generale ale amenzii sunt cuprinse între 30 și 600 de zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă este cuprinsă între 100 și 5.000 lei. Limitele speciale se determină în funcție de infracțiunea săvârșită. În cadrul art. 137 din Codul Penal sunt arătate aceste limite, și anume: pentru infracțiunile în care legea prevede doar pedeapsa amenzii- numărul de zile amendă este cuprins între 60 și 180 de zile; pentru infracțiunile care sunt sancționate cu pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, unică sau alternativ cu pedeapsa amenzii- numărul este cuprins între 120 și 240 zile-amendă; pentru infracțiunile unde pedeapsa este închisoarea de cel mult 10 ani- numărul este cuprins între 180 și 300 zile-amendă; în cadrul infracțiunilor sancționate cu pedeapsa închisorii de cel mult 20 de ani- numărul este cuprins între 240 și 420 zile-amendă; iar pentru infracțiunile unde legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani sau detențiunea pe viață- avem un număr cuprins între 360 și 510 zile-amendă. [13]
Există o dispoziție în cadrul art. 137 din Codul Penal cu privire la majorarea pedepsei atunci când interesul urmărit a fost obținerea unui folos patrimonial. În cadrul acestei ipoteze pedeapsa se va putea majora cu o treime, fără a depăși maximul general al amenzii.
Executarea pedepsei trebuie realizată în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Atunci când persoana juridică nu este capabilă să își achite în totalitate amenda, va avea posibilitatea de a cere judecătorului eșalonarea plății amenzii în rate lunare, pe o perioadă ce nu poate depăși 2 ani. Dacă persoana juridică nu a respectat termenul de achitare integrală a amenzii sau a unei rate, în cazul în care plata a fost eșalonată, executarea pedepsei amenzii se va face conform Codului de Procedură Fiscală, adică este posibilă executarea silită a persoanei juridice. [14]
CAPITOLUL III. PEDEPSELE APLICABILE PERSOANEI JURIDICE. PEDEPSELE COMPLEMENTARE
Art. 136, alin. (3) din Codul Penal prezintă care sunt pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice. Acestea sunt: dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani, închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani, interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de la unu la 3 ani, plasarea sub supraveghere judiciară și afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare.[15]
Pedepsele complementare pot fi aplicate persoanei juridice pe lângă pedeapsa principală a amenzii. Aplicarea pedepselor complementare persoanei juridice are un caracter facultativ, în funcție de gravitatea și împrejurările în care a fost săvârșită infracțiunea, instanța poate să decidă dacă aplicarea pedepselor complementare sunt necesare și proporționale cu scopul urmărit. În general persoanei juridice îi pot fi aplicate mai multe pedepse complementare, excepție face pedeapsa complementare a dizolvării persoanei juridice. [16]
Dizolvarea persoanei juridice este considerată cea mai severă pedeapsă complementară. Aceasta poate fi aplicată persoanei juridice în mai multe situații.
Când persoana juridică a fost constituită în scopul săvârșirii de infracțiuni. Scopul constituirii trebuie să fie de la început unul ilicit, adică de a săvârși infracțiuni prin noua persoană juridică. Trebuie avut în vedere activitate pe care o are în vedere persoana juridică deoarece din actele de constituire este mult mai greu de observat caracterul ilicit. În cazul acestei situații aplicare pedepsei complementare este una obligatorie, indiferent de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită. [17]
Când obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infracțiuni, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 3 ani, în această situație persoana juridică a avut un scop licit în momentul constituirii ei, dar ulterior a fost deturnat în sensul comiterii de infracțiuni. Este suficient ca activitatea principală a persoanei juridice să devină una ilegală. În această ipoteză pentru ca pedeapsa complementară să își găsească aplicabilitate este necesar ca infracțiunea săvârșită să fie pedepsită cu închisoare mai mare de 3 ani.
Atunci când persoana juridică nu a executat cu rea-credință una sau mai multe pedepse complementare (suspendarea în tot sau în parte a activității, închiderea unor puncte de lucru, interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice, plasarea sub supraveghere judiciară), pedeapsă complementară la care a fost obligată persoana juridică printr-o hotărâre penală definitivă. În situația în care neexecutarea nu este imputabilă persoanei juridice, nu se va putea aplica pedeapsa dizolvării. [18]
În cazul în care persoana juridică nu a executat, cu rea-credință, pedeapsa complementară a afișării sau publicării hotărârii de condamnare, pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice are ca efect intrarea în procedura lichidării, o copie a dispozitivului hotărârii definitive de condamnare prin care se dispune această pedeapsă va fi comunicată instanței civile, comunicare care are ca scop desemnarea lichidatorului. [19]
Suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o perioadă de la 3 luni la 3 ani, conform art. 140 din Codul Penal, constă în interzicerea desfășurării activității sau a uneia dintre activitățile pe care persoana juridică le-a manifestat pentru săvârșirea infracțiunii. Această pedeapsă complementară își găsește aplicabilitate atunci când există o legătură între infracțiunea săvârșită și activitatea desfășurată de persoana juridică. [20]
Prin neexecutarea cu rea-credință a pedepsei complementare a afișării sau publicării hotărârii de condamnare se aplică pedeapsa complementară arătată mai sus. Instanța va dispune suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice până la punerea în executarea a pedepsei complementare, dar nu pentru o perioadă mai mare de 3 luni. În situația în care nici la împlinirea termenului de 3 luni pedeapsa complementară a afișării sau publicării hotărârii de condamnare nu a fost pusă în executare, se va recurge la dizolvarea persoanei juridice. [21]
Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice, conform art. 142 din Codul Penal, această pedeapsă constă în închiderea unuia sau mai multora dintre punctele de lucru, puncte care aparțin persoanei juridice cu scop lucrativ. În aceste puncte și-a desfășurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârșit actul ilicit.
Interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice, constă în interzicerea de a lua parte direct sau indirect la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziții publice. Se consideră că în cadrul acestei pedepse se vor avea în vedere doar contractele încheiate în viitor. Această pedeapsă complementară este prevăzută în art. 143 din Codul Penal.
Plasarea sub supraveghere judiciară, constă în plasare sub supraveghere judiciară a persoanei juridice numai cu privire la desfășurarea activității care a ocazionat comiterea infracțiunii. Supravegherea judiciară este realizată de un mandatar judiciar.[22]
Conform art. 144 din Codul Penal, mandatarul judiciar are obligația de a sesiza instanța atunci când constată că persoana juridică nu a luat măsurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi infracțiuni.[23]
Afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare, conform art.145 din Codul Penal, afișarea hotărârii de condamnare se realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate. Durata acestei afișări este cuprinsă între o lună și 3 luni. Afișarea se realizează în extras, în forma și locul stabilite de instanță. Publicarea hotărârii de condamnare se face pe cheltuiala persoanei juridice condamnate, în extras, în forma stabilită de instanță prin intermediul presei scrise sau audio-vizuale, ori prin alte mijloace de comunicare audio-vizuală desemnate de instanță. Prin afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare dezvăluirea identității altor persoane este strict interzisă.
CONCLUZII
În concluzie, sunt de părere că este foarte important ca persoana juridică să fie înființată respectând condițiile legale deaorece doar în cazul în care persoana juridică este constituită legal se poate pune problema ca fiind subiect activ al unei infracțiuni.
Consider că este necesară sancționarea persoanelor juridice deoarece în ultima perioadă ne confruntăm cu un număr tot mai mare de infracțiuni cu un impact socio-economic. Apariția acestora face necesară cunoașterea cât mai bine a instituției persoanei juridice și sancționarea acestora pentru ca ordinea publică să fie protejată, iar cetățenii să conviețuiască într-o societate care să nu le pună în pericol siguranța.
[1] Laura Maria Stănilă, Răspunderea penală a persoanei juridice, editura Hamangiu, București, 2012, p. 8.
[2] Laura Maria Stănilă, Răspunderea penală a persoanei juridice, editura Hamangiu, București, 2012, p. 17.
[3] Laura Maria Stănilă, Răspunderea penală a persoanei juridice, editura Hamangiu, București, 2012, p. 24.
[4] Idem, p.28.
[5] Idem, p. 31.
[6] Legea nr. 286/2009- privind Codul Penal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.510 din 24 iulie 2009, art.148.
[7] Idem, art. 135.
[8] Florin Streteanu, Daniel Nițu, Drept penal. Partea generală, volumul I, editura Universul Juridic, 2018, București, p.275.
[9] Florin Streteanu, Daniel Nițu, Drept penal. Partea generală, volumul I, editura Universul Juridic, 2018, București, p.275.
[10]Idem, ibidem.
[11] Legea nr. 286/2009- privind Codul Penal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.510 din 24 iulie 2009, art. 136.
[12] Mihail Udroiu, Drept penal- Partea Generală, ediția a VI-a, editura Hamangiu, București, 2019, p. 577.
[13] Legea nr. 286/2009- privind Codul Penal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.510 din 24 iulie 2009, art. 137.
[14] Legea nr.253 din 19 iulie 2013, privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial nr.513 din 14 august 2013, art. 25,26.
[15] Legea nr. 286/2009- privind Codul Penal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.510 din 24 iulie 2009, art. 136.
[16] Mihail Udroiu, Sinteze de Drept penal. Partea generală. Volumul II, editura C.H. Beck, București, ediția a II-a, 2021, p.605.
[17] Constatin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București,ed. a III-a, 2019, p. 262.
[18] Mihail Udroiu, Sinteze de Drept penal. Partea generală. Volumul II, editura C.H. Beck, București, ediția a II-a, 2021, p.608.
[19] Constatin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București,ed. a III-a, 2019, p. 263.
[20] Legea nr. 286/2009- privind Codul Penal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.510 din 24 iulie 2009, art. 136.
[21] Constatin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București,ed. a III-a, 2019, p. 264.
[22] Constatin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București,ed. a III-a, 2019, p. 264.
[23] Legea nr. 286/2009- privind Codul Penal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.510 din 24 iulie 2009, art. 144.
Andreea-Maria Bondar
Masterand al Facultății de Drept din cadrul Universității din Oradea
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
