Covid-19 Legal React
AbonamentePlatinum members

ANAF. Măsurile de protecție a angajaților și contribuabililor în starea de alertă


20.05.2020 | JURIDICE.ro
Secţiuni: Covid 19 Legal React, Fiscalitate
JURIDICE - In Law We Trust

Miercuri, 20 mai 2020, Agenția Națională de Administrare Fiscală a dat publicității un comunicat în care recomandă contribuabililor, și în perioada decretării stării de alertă, interacțiunea la distanță cu unitățile fiscale, pentru a nu fizădărnicit efortul întregii societăți de limitare a răspândirii infectării cu noul Coronavirus.

Astfel, conducerea ANAF a dispus continuarea implementării măsurilor de protecție a contribuabililor și a angajaților, care sunt în totală concordanță cu recomandările specialiștilor în sănătate publică și normele generale de apărare împotriva infectării cu noul Coronavirus SARSCoV 2.

Măsurile adoptate sunt necesare în scop preventiv, dar și pentru desfășurarea activității în bune condiții, pentru toți cei implicați:
– se vor prelucra, și în perioada stării de alertă, informațiile și măsurile de protecție pentru prevenirea infectării cu noul Coronavirus SARS-CoV 2, cu toții angajații;
– angajații vor purta, în mod obligatoriu, măști de protecție (medicale/non-medicale), mâinile vor fi igienizate ori de câte ori este nevoie;
– sunt monitorizate stocurile de materiale de protecție la nivelul tuturor structurilor ANAF, fiind alimentate permanent;
– temperatura angajaților va fi măsurată zilnic, la începerea programului de lucru;
– sunt amplasate covoare dezinfectante la intrarea în fiecare unitate fiscală și dispensere cu substanțe dezinfectante;
– punctele de acces în unitățile fiscale sunt dotate cu măști pentru vizitatori și soluții pentru dezinfectarea mâinilor;
– spațiile și suprafețele intens utilizate vor fi dezinfectate de mai multe ori pe zi, iar suprafețele de lucru vor fi dezinfectate periodic;
– se menține programul de lucru decalat pentru evitarea aglomerărilor la intrarea/ieșirea din incinta unităților fiscale și pentru limitarea numărului de angajați prezenți în același timp, în aceeași incintă;
– toate ședintele, întâlnirile cu participare extinsă se realizează în sistem video conferință, iar delegațiile/deplasările angajaților sunt suspendate în perioada următoare;
– se va asigura o distanță de minimum 1,5 m între angajații care lucrează la birouri, orientate față-spate sau spate-spate;
– se va efectua săptămânal nebulizarea încăperilor climatizate cu recircularea aerului și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului;
– se menține munca la domiciliu pentru salariații care își pot desfășura activitatea la distanță, iar procesul de dotare a angajaților cu laptopuri/tablete va continua, în vederea creșterii procentului personalului care desfășoară activități la distanță;
– la intrarea în toate sediile este afișat, în continuare, materialul informativ cu privire la mijloacele de comunicare la distanță cu ANAF;
– se va extinde utilizarea semnăturilor digitale, la nivelul aparatului propriu și al structurilor teritoriale ale ANAF;
– procesul de digitalizare a instituției este accelerat, în vederea extinderii capacității de furnizare online a serviciilor ANAF;
– vor fi înființate, temporar, camere de primire destinate vizitatorilor;
– ghișeele/casieriile vor fi protejate cu plăci de plexiglas;
– vor fi organizate sensuri unice de intrare/ieșire a contribuabilor;
– este limitat, și pe perioada stării de alertă, accesul în cadrul spațiilor destinate contribuabililor, astfel încât să se evite crearea de cozi/aglomerație, stabilindu-se o distanță de cel puțin 1,5 m între persoane.

Pentru gestionarea prevenirii răspândirii noului Coronavirus SARS-CoV 2 se vor adopta noi măsuri sau vor fi menținute cele existente, în funcție de evoluția situației, care este monitorizată permanent.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑
Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro