Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

ÎCCJ. Constituirea unui grup infracțional organizat. Achitare. Fapta nu există


19 octombrie 2022 | Andreea COMAN

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro
Andreea Coman

Andreea Coman

Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că în cauză temeiul juridic al soluției de achitare pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat este cel prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. a) C.proc.pen. (fapta nu există), și nu cel prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. c) C.proc.pen. (nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea), cum în mod eronat a apreciat prima instanță. Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte a reținut, pe de o parte că, deși pretinsul grup infracțional organizat este, într-adevăr, alcătuit din mai multe persoane – trei, care au acţionat într-un mod oarecum împreună, sub îndrumarea şi supravegherea unui lider, totuși, nu putem vorbi despre o structură organizată, cu roluri bine stabilite, conlucrarea datorându-se împrejurării că aceştia lucrau în cadrul aceleiaşi instituţii, iar pe de altă parte că, pentru reţinerea art. 16 alin. 1 lit. c) C.proc.pen., trebuie să se constate, mai întâi, că fapta dedusă judecăţii există şi constituie infracţiune, or, în cauză, există dubii cu privire la însăşi existenţa faptei de constituire a unui grup infracţional organizat şi, implicit, asupra întrunirii condiţiilor de tipicitate, obiectivă şi subiectivă, cerute de lege pentru reţinerea acestei infracţiuni. (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, decizia nr. 4/RC/2022, www.scj.ro)

Avocat Andreea Coman, COMAN LAW

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii