Probleme particulare privind calificarea contractului de cesiune a drepturilor de autor: implicații fiscale
29 septembrie 2022 | Alexandru-Laurențiu MIHAI
Alexandru-Laurențiu Mihai
I. INTRODUCERE
Adeseori contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor este folosit în practică datorită regimului fiscal favorabil – autorul nu este nevoit să se înregistreze fiscal sau să țină evidență contabilă, nu trebuie să aibă calitatea de persoană fizică autorizată iar impozitul pe venit datorat, poate fi, de regulă, mai mic și se reține la sursă direct de către cesionar. Tocmai din acest considerent, organele fiscale sunt reticente în a accepta o asemenea calificare și, uneori, din exces de zel sau pentru a înlătura o fraudă a părților, dispun reîncadrarea raporturilor și a veniturilor astfel obținute.
Corecta încadrare a unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor și delimitarea acestuia de un contract de antrepriză (prestări servicii, astfel cum este cunoscut în limbajul comun) prezintă importanță în materie fiscală, existând un impact asupra regimului fiscal al veniturilor obținute.
Amintim că veniturile din drepturi de proprietate intelectuală sunt tratate în cuprinsul Codului Fiscal de o manieră distinctă față de veniturile din activități independente (art. 67, respectiv art. 70 C. fisc.), primele având, de regulă, un regim mai favorabil pentru contribuabil.
Veniturile din drepturi de proprietate intelectuală sunt supuse impozitului pe venit, întocmai precum cele din activități independente, iar cota de impozit este identică – și anume 10% (art. 64 alin. (1) C. fisc.).
Totuși, interesul practic pentru încadrarea venitului impozabil ca fiind obținut din drepturi de proprietate intelectuală se poate manifesta în următorul plan:
– Deși cota de impozitare este identică, venitul net este stabilit diferit. Astfel, în cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală, impozitul poate fi, în esență, mai mic.
Amintim că venitul net din drepturile de proprietate intelectuală se determină prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei forfetare de 40% asupra venitului brut (art. 72 alin. (2) C. fisc.; art. 72^1 alin. (1) C. fisc.).
Astfel, impozitului pe venit = 10% * (venitul brut – 40% * venitul brut).
Spre exemplu – o societate comercială (persoană juridică care are obligația de a conduce evidență contabilă, în sensul Codului Fiscal) încheie un contract de cesiune a drepturilor de autor cu o persoană fizică care primește 100 RON pentru fiecare vânzare a operei cesionate. Persoana fizică ce realizează astfel venituri din proprietate intelectuală va plăti un impozit pe venit de 6 RON (10% asupra venitului net de 60, iar nu asupra venitului brut de 100 RON).
– Obținerea de venituri din drepturi de proprietate intelectuală nu implică necesitatea înregistrării ca PFA, nu există obligația de completare a Registrului de evidentă fiscală și de conducere a evidenței contabile [art. 72 alin. (5) C. fisc.] iar impozitul este reținut, ca regulă, la sursă și plătit de către cesionar (în cazul în care cesionarul are calitatea de persoană juridică care are obligația de a conduce evidență contabilă).
În esență, regimul fiscal poate fi mai avantajos și simplu pentru contribuabil dacă acesta realizează venituri din drepturi intelectuale, decât dacă ar realiza venituri din activități independente.
În fine, pentru redactarea prezentului articol, punctul de plecare l-a constituit o veritabilă controversă identificată în practică:
Exemplu – Organizatorul unei conferințe plătește o persoană să pregătească și să susțină o prelegere în cadrul evenimentului. Organizatorul păstrează dreptul de a exploata această prelegere orală (de a înregistra prelegerea și de a vinde înregistrările, de încărca prelegerea pe diferite platforme on-line etc.).
Poate părea, la prima vedere și fără o atentă analiză a dispozițiilor Legii nr. 8/1996, că un asemenea contract ar fi unul de antrepriză (prestări servicii) iar veniturile în consecință obținute din activități independente.
În realitate, elementul care ar induce în „eroare” este reprezentat de faptul că opera nu există la momentul încheierii contractului. În acest sens, vom vedea că legea permite cesiunea drepturilor de autor asupra unei opere viitoare.
Totodată, faptul că nu există un suport material al prelegerii orale nu trebuie să inducă în eroare, sens în care autoritatea fiscală să considere că remunerația este primită pentru a presta un serviciu. Vom vedea totuși, că operele protejate de drepturi de autor nu se limitează numai la exemple clasice:cărți, articole, compoziții muzicale etc. Operele recunoscute atât de Legea nr. 8/1996 au o fizionomie variată, incluzând opere orale care nu au suport material.
Preliminar, arătăm că prezentul articol nu va trata problematica recalificării raporturilor dintre autor și cesionar ca raporturi de muncă, consecință a faptului că părțile au înțeles să mascheze o activitate dependentă printr-un contract de cesiune a drepturilor de autor. În acest sens se va manifesta prerogativa autorităților fiscale de a reîncadra o forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al acesteia.
Finalitatea articolului este de a delimita acele situații în care un venit obținut de contribuabil se poate situa la limita dintre venituri din proprietate intelectuală și venituri din activități independente. După cum vom observa, o corectă înțelegere dispozițiilor Legii nr. 8/1996 este esențială, inclusiv pentru a înlătura o reîncadrare abuzivă a autorităților fiscale.
Totodată, problematica va gravita în jurul veniturilor obținute din drepturi de autor, iar în jurul veniturilor obținute din întreaga categorie a drepturilor de proprietate intelectuală (brevete, desene, modele etc.).
Pentru a trata problematica prezentului articol, va trebui să punctăm o serie de aspecte preliminare.
II. Între Codul Fiscal și Legea nr. 8/1996 există o terminologie unitară, fiind corelate.
Prima întrebare pertinentă este dacă nu cumva există diferențe în ceea ce privește conținutul noțiunii de drepturi de proprietate intelectuală în materie fiscală față de Legea nr. 8/1996. Observăm, în realitate, că există o unitate terminologică și o corelație deplină:
Codul Fiscal conține o serie de definiții, prevăzute de articolul 7 (Definiții ale termenilor comuni). Astfel, în înțelesul Codului Fiscal, cu excepția titlurilor VII și VIII (în materie de TVA, accize și alte taxe speciale – n.n.), termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
13. dreptul de autor şi drepturile conexe – constituie obiect al acestora operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente, precum şi drepturile conexe dreptului de autor şi drepturile sui-generis, potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare;
Astfel, Codul Fiscal nu face decât să reia definiția dată de art. 7 și art. 8 din Legea nr. 8/1996 (pe care nu o vom mai reda). În plus, Codul Fiscal face trimitere chiar la conținutul acestei din urmă legi. În esență, Codul Fiscal nu stabilește un regim autonom, o definiție proprie a dreptului de autor. Astfel, se protejează și se recunoaște o prelegere, o susținere orală ca fiind o operă ce constituie obiectul dreptului de autor, indiferent dacă aceasta este adusă la cunoștința publicului pentru prima dată sau dacă este fixată sau nu pe un suport material.
În privința delimitării dintre venit din activitate independentă, respectiv venit din proprietate intelectuală, amintim următoarele dispoziții din Codul Fiscal:
– articolul 67 din Codul Fiscal prevede că: veniturile din activităţi independente cuprind veniturile din activităţi de producţie, comerţ, prestări de servicii şi veniturile din profesii liberale, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente.
– articolul 72 din Codul Fiscal prevede că: veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor, inclusiv din crearea unor lucrări de artă monumentală, brevete de invenţie, desene şi modele, mărci şi indicaţii geografice, topografii pentru produse semiconductoare şi altele asemenea.
Astfel, ori de câte ori vorbim de existența unui veritabil drept de autor, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 8/1996, exploatarea economică a acestuia din urmă trebuie încadrată ca venit din proprietate intelectuală.
III. Opera orală, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată, este recunoscută și protejată de lege.
Opera este protejată indiferent de modul sau forma de exprimare (art. 27 alin. (1) Legea nr. 8/1996, respectiv art. 7 pct. 13 C. fisc.). În acest sens, prelegerile, pledoariile, conferințele, predicile, discursurile, cursurile orale etc. aparțin categoriei operelor orale, protejate ca și operele scrise, sub rezerva originalității.
Singura condiție cerută de lege (art. 7 din Legea nr. 8/1996) pentru protejarea operei în cadrul dreptului de autor este originalitatea acesteia. Opera este protejată indiferent de valoare – de altfel, instituirea unui asemenea criteriu subiectiv, interpretabil și fluctuant nu este compatibil cu o veritabilă societate deschisă în care nu poate exista o cenzură a ideilor exprimate. În esență, genul, destinația sau valoarea operei este irelevant – în toate cazurile, dreptul de autor este recunoscut și protejat de lege.
De asemenea, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 prevede că opera de creație intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată.
În plus, întocmai cum a subliniat doctrina:
Opera poate fi perceptibilă prin simțuri chiar dacă nu a fost fixată. Astfel, dacă un poet nu scrie poezia sa, ci preferă să o recite personal în public, aceasta este tot protejată, chiar dacă nu a fost fixată, deoarece este perceptibilă simțului văzului și auzului.
Specific operelor orale este că sunt aduse la cunoștință publică pentru prima oară în formă orală, fiind lipsit de relevanță, pentru a le caracteriza ca atare, faptul că anterior sau ulterior au fost sau nu înregistrate pe un suport. (Viorel ROȘ, Dragoș BOGDAN, Octavia SPINEANU-MATEI, Dreptul de autor și drepturile conexe, Tratat, ed. All Beck, București, 2005, p. 90)
IV. Delimitarea dintre o cesiune a drepturilor patrimoniale de autor și un contract de antrepriză (prestări servicii).
Legea nr. 8/1996 prevede mai multe instrumente pentru valorificarea drepturilor patrimoniale de autor, printre care și: contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor (art. 40), respectiv contractul de comandă (art. 47).
Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor permite cesionarului să exploateze o operă (să o distribuie, să o radiodifuzeze, să o reproducă, să o comunice public etc.), adeseori cu plata unei remunerații față de autorul acesteia.
Ca regulă, valorificarea unei opere existente se poate face printr-un contractul de cesiune a drepturilor de autor. Este posibilă, totuși, încheierea unei cesiuni a drepturilor de autor având ca obiect o operă intelectuală viitoare?
De o manieră firească, răspunsul este unul pozitiv. În acest sens, amintim dispozițiile art. 1228 C. civ.: în lipsa unei prevederi legale contrare, contractele pot purta și asupra bunurilor viitoare. În conformitate cu art. 535 Cod Civil, amintim că sunt bunuri lucrurile, corporale sau incorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial.
Creația intelectuală, poate fi încadrată, de altfel, în noțiunea de bun incorporal. De altfel, astfel cum s-a reținut în doctrină, spre deosebire de dreptul de proprietate în formă tipică – având deci ca obiect un bun corporal – (…), dreptul de proprietate intelectuală, care este un drept de proprietate în formă atipică – [are – n.n.] ca obiect un bun incorporal [și anume creația intelectuală – n.n.].
Totodată, chiar dacă această creație intelectuală este fixată pe un suport material, ea nu se confundă cu acesta. Ca urmare, dreptul de proprietate intelectuală nu se confundă cu dreptul de proprietate asupra obiectului material pe care este fixată creația. (Valeriu STOICA, Noțiunea de bun incorporal în dreptul civil roman, 2017, disponibil aici).
În realitate, singura limitare prevăzută de Legea nr. 8/1996 este cea din art. 42 alin. (2): Cesiunea drepturilor patrimoniale privind totalitatea operelor viitoare ale autorului, nominalizate sau nenominalizate, este lovită de nulitate absolută.
Astfel, se observă că legiuitorul interzice o cesiune a drepturilor de autor asupra totalității operelor viitoare . Justificarea unei asemenea soluții este următoarea: „legiuitorul a încercat să îi protejeze pe autori contra lor înșiși, pentru că, după cum just s-a remarcat, autorii debutanți ar putea fi încântați la început de un asemenea contract, dar odată cu trecerea timpului, ar putea să regrete că și-au pierdut libertatea și au acceptat condiții pecuniare devenite derizorii, deși ei se bucură de celebritate (Viorel ROȘ, Dragoș BOGDAN, Octavia SPINEANU-MATEI, Dreptul de autor și drepturile conexe, Tratat, ed. All Beck, București, 2005, p. 357).
Contractul de comandă este o specie, o formă a contractului de antrepriză (prestări servicii), atunci când se urmărește realizarea unei lucrări intelectuale (viitoare). Acesta implică realizarea unei opere (viitoare) și punerea sa la dispoziția materială a celui care a comandat-o. Spre exemplu, o persoană plătește un pictor să îi realizeze un tablou. Beneficiarul va primi, fizic, tabloul, însă nu are drepturi patrimoniale asupra operei de artă (nu are voie să o distribuie, să o reproducă etc.)
Care este diferența dintre un contract de cesiune a drepturilor de autor și contractul de comandă?
Contractul de comandă nu are ca efect direct o cesiune a drepturilor patrimoniale de autor. Acest lucru rezultă din dispozițiile art. 47 alin. (1): În cazul contractului de comandă pentru opere viitoare, în lipsa unei clauze contrare, drepturile patrimoniale aparțin autorului.
Acesta vizează realizarea unei opere și punerea sa la dispoziția materială a comanditarului (celui care a comandat-o). Totuși, se poate prevedea contrariul, caz în care contractul de comandă are o natură juridică dublă.
Astfel, autorul va avea o dublă obligație – aceea de a crea opera, respectiv, aceea de a ceda drepturile patrimoniale asupra acesteia comanditarului (celui care a comandat-o). S-a apreciat că natura contractului de comandă este una complexă – în parte va fi un contract de antrepriză (executare de lucrări) pentru obligația de a crea opera, respectiv cesiune de drepturi de autor pentru dreptul celui care a comandat de a exploata opera.
Amintim că în reglementarea Codului Civil, contractul de antrepriză permite executarea unei lucrări materiale ori intelectuale, sau prestarea unui anumit serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui preț (art. 1851 C. civ.).
Întocmai cum s-a remarcat în literatura de specialitate, „realizarea operei” din contractul de comandă constituie, în fond, „executarea unei lucrări intelectuale„, operațiune evocată de art. 1.851 alin. (1) C. civ., în cazul contractului de antrepriză (Teodor BODOAȘCĂ, Discuții în legătură cu unele aspecte juridice ale contractului de comandă în reglementarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, 2017, disponibil aici)
În fine, învederăm următorul aspect esențial: contractul de comandă (a unei opere viitoare) nu se confundă cu o cesiune a drepturilor de autor asupra unei opere viitoare, existând diferențe substanțiale. Astfel, în opinia noastră, există următoarea distincție fundamentală:
– În cadrul unui contract de comandă există obligația de a realiza (de a crea) o operă, până la un anumit termen și în anumite condiții și de a preda comanditarului suportul material al acesteia. Nerealizarea operei atrage răspunderea celui care s-a obligat în acest sens.
Astfel, contractul de comandă reprezintă o specie a contractului de antrepriză, existând riscul reîncadrării veniturilor ca fiind obținute din activități independente.
– În cadrul unui contract de cesiune de drepturi de autor asupra unei opere viitoare, autorul nu are obligația de a realiza respectiva operă, însă, odată realizată, va fi obligat să cedeze drepturile patrimoniale asupra acesteia.
Spre exemplu: un poet încheie un contract prin care își va ceda drepturile patrimoniale de autor asupra poeziilor pe care le va compune cu ocazia participării la anumite evenimente artistice în următorii doi ani. Este evident într-o asemenea situație că nu există un contract de comandă, ci doar o cesiune a drepturilor de autor asupra unor opere viitoare.
În urma celor prezentate, apreciem ca fiind oportună formularea următoarelor concluzii punctuale:
1. Ce natură au veniturile obținute din contractul de comandă?
În opinia noastră, dacă autorul are doar obligația de a crea o anumită operă și de a o pune, fizic, la dispoziția comanditarului, fără a îi transmite drepturile patrimoniale de autor, aceasta nu poate fi decât un veritabil contract de antrepriză, astfel cum este și reglementat de art. 1851 Cod Civil.
Într-o asemenea situație, dacă nu s-a prevăzut și o cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra operei viitoare, veniturile pot fi considerate ca fiind obținute din activități independente, cu consecințele fiscale ce decurg dintr-o asemenea încadrare.
În situația în care autorul, pe lângă obligația de a concepe și realiza opera, va ceda drepturile patrimoniale de autor în beneficiul comanditarului, apreciem că justa încadrare a veniturilor depinde de scopul principal urmărit de părți, adică de finalitatea tranzacției/operațiunii economice încheiate.
În situația în care activitatea de realizare a operei este subsumată interesului comanditarului de a o exploata (de a o distribui, reproduce, comunica public etc.), motivul principal al încheierii contractului fiind acesta din urmă, apreciem că veniturile vor fi considerate ca fiind obținute din proprietate intelectuală. Un indiciu în acest sens poate fi următorul: remunerația autorului (operei viitoare) este stabilită în funcție de numărul de opere vândute; remunerația autorului are o valoare care depășește simpla executare a unei opere etc.
2. Ce natură au veniturile obține din contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor asupra unei opere viitoare?
Astfel cum am arătat anterior, elementul principal care distinge contractul de cesiune a drepturilor de autor asupra unei opere viitoare față de contractul de comanda a unei opere viitoare este că, în primul caz, nu există o obligație de a realiza opera.
În consecință, remunerația autorului va reflecta în exclusivitate obligația acestuia de a permite cesionarului să îi exploateze opera, în momentul în care aceasta va fi realizată. Remunerația nu va fi o contrapartidă pentru activitatea propriu-zisă de creare a operei.
3. Ce natură au veniturile obținute din susținerea unei prelegeri orale în cadrul unei conferințe?
Reiterăm că atât dispozițiile Codului Fiscal, cât și a Legii nr. 8/1996 sunt clare: poate constitui obiect al dreptului de autor orice operă, indiferent de forma de exprimare. În acest sens, operele orale (prelegeri, pledoarii, conferințe, webinarii, cursuri orale etc.) sunt protejate chiar fără a fi fixate pe un suport material. Opera orală devine recunoscută și protejată de lege pe parcursul exteriorizării acesteia, chiar în formă nefinalizată.
În consecință, dacă un autor primește o remunerație pentru a crea și susține o prelegere (cu condiția ca aceasta să reprezinte o veritabilă operă originală) în cadrul unui eveniment, apreciem că aceste venituri se pot circumscrie sferei de venituri din drepturi de proprietate intelectuală, iar nu venituri din activități independente.
V. Notă de final. Situații controversate privind cesiunea drepturilor de autor. Posibilă eludare a legii
În unele ipoteze, încheierea unui contract de cesiune a drepturilor de autor reprezintă o veritabilă încercare de eludare a normelor legale, în special cele privind dreptul muncii.
Spre exemplu, astfel cum s-a remarcat, în cazul activității prestate de modelele de videochat, specificul activității nu impune încheierea unor contracte de muncă între modele și studiouri, soluția legală putând fi aceea de a încheia de contracte de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor
Totuși, jurisprudența nu este unitară – prin Hotărârea nr. 674/2020 a Tribunalului Argeș, Secția Civilă, s-a considerat că încheierea unui contract de cesiune de drepturi de autor de către un studio de videochat cu modelele sale reprezintă doar o modalitate de a eluda legislația muncii, contractul fiind recalificat într-un contract de muncă.
În acest sens s-a exprimat și Tribunalul Galați, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, în Decizia nr. 184/2019: Reclamanta susţine că prin activitatea desfăşurată prin intermediul studioului de videochat, modelele realizează o operă artistică folosindu-şi bunurile proprii, cunoştinţele deţinute, dispunând de libertatea de alegere a locului şi a modului de desfăşurare a activităţii.
Cu toate acestea, potrivit contractului, reclamanta, în calitate de cesionar, este cea care poate reglementa programul de lucru (pct. 3.1 din contract – fila 92), poate impune cedentului creaţia şi interpretarea adecvată (a doua liniuţă – Obligaţiile Cedentului), îşi rezervă dreptul de a decide în ce mod şi când va fi utilizată creaţia artistică, se obligă să achite periodic, lunar/bilunar sume ce reprezintă atât contravaloarea cesiunii cât şi onorariu de interpretare, cedentului, reţinând şi plătind către bugetele de stat toate impozitele şi taxele pe care legea le prevede a fi reţinute la sursă şi virate de către plătitorul de venituri şi drepturi de autor (pct. 4 din Contract).
Din redactarea pct. 3.1 la contract reiese cu claritate că practic este vorba inclusiv despre o prestaţie efectivă a cedentului în folosul cesionarului şi nu doar de o cedare a drepturilor patrimoniale aparţinând autorului sau titularului dreptului de autor, astfel cum prevede art. 40 alin. 1 din Legea 8/1996 şi care stabileşte că autorul sau titularul dreptului de autor poate ceda prin contract altor persoane numai drepturile sale patrimoniale.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1793 din 23 martie 2021 a reținut: Activitatea desfăşurată de persoane fizice şi remunerată de către reclamantă în baza unor contracte de cesiune a drepturilor de autor, constând în efectuarea de apeluri telefonice către persoanele înscrise pe lista pusă la dispoziţie de către societatea reclamantă, cu scopul de a culege date din care să reiasă disponibilitatea celor apelaţi de a achiziţiona produsele comercializate de aceasta, nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru a fi considerată o activitate independentă, în sensul art. 7 pct. 3 din Codul fiscal. O astfel de activitate nu poate fi circumscrisă drepturilor de autor protejate de Legea nr. 8/1996, iar persoanele care au desfăşurat-o nu au calitatea de „fabricant al unei de baze de date” în definiţia dată de art. 1221 alin. (4) din această lege, neîndeplinind condiţia de a fi făcut o investiţie substanţială cantitativă şi calitativă în vederea obţinerii verificării sau prezentării conţinutului unei baze de date.
În cazurile anterior menționate este eludarea normelor legale este evidentă, de cele mai multe ori fiind mascat un veritabil raport de muncă. În plus, astfel cum s-a reținut în cuprinsul unor hotărâri, exista o discrepanță evidentă între calificarea contractului oferită de părți („Contract de cesiune de drepturi de autor”) și obligațiile efective a părților, specifice unui veritabil contract de muncă – spre exemplu de a stabili un program de muncă, de a verifica prezența modelelor de videochat la studio sau altele asemenea.
VI. CONCLUZII
Reiterăm că protecția acordată de Legea nr. 8/1996 este una largă, fiind imperativ a stabili dacă vorbim de o veritabilă operă de creație intelectuală sau de o activitate mascată astfel, care nu intră sub incidența Legii nr. 8/1996.
Totuși, această deschidere a legii nu trebuie interpretată în defavoarea contribuabilului (a autorului) – faptul că pot exista creații intelectuale exprimate în moduri neuzuale, dar recunoscute de lege, nu justifică o reîncadrare abuzivă a autorităților fiscale. În fine, operele protejate de drepturi de autor nu se limitează numai la exemple clasice:cărți, articole, compoziții muzicale.
Operele recunoscute de lege au o dinamică aparte, dreptul proprietății intelectuale fiind o ramură în plină dezvoltare, iar orice valorificare a acestora reprezintă venituri din proprietate intelectuală.
Avocat Alexandru-Laurențiu Mihai, Junior Lawyer STOICA & Asociații
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
