Măsurile asigurătorii – legislație incompletă
30 septembrie 2022 | Roman BRADU
Roman Bradu
Înainte de a trece pe fondul problemei, aș vrea să îndrept atenția cititorului către forma dispozițiilor legale ce fac obiectul prezentelor scurte considerații. Capitolul III din titlul V este cu totul aparte și nu într-un sens bun. Dintre toate măsurile procesuale din titlul V măsurile asigurătorii se disting prin inconsecvență, incoerență și necorelare. Toate acestea sunt datorate intervențiilor intempestive ale legiuitorului delegat, care a modificat un capitol atât de important, fără să țină cont de vreo minimă rigoare impusă de legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative. De la topografia textelor, la articole ce ajung la indice 4 și până la instituții bizare și necorelate, capitolul dedicat măsurilor asigurătorii vine cu multe hibe. Am putut observa cu toții denumiri marginale eronate, care amestecă fazele procesului penal, un judecător de cameră preliminară care se găsește în postura de a judecat in ședință publică, termene bizare și necorelate, și, mai nou, după modificare adusă prin legea 6/2021, un termen de substanțial ce nu produce nici un efect, dacă avem în vedere jurisprudența care califica termenele substanțiale ca fiind de recomandare. Cred că dacă legiuitorul, primar sau delegat, ar fi aruncat o privire către alte măsuri procesuale, să zicem cele preventive, ar fi putut cristaliza un capitol mult mai bine organizat, mai corelat și în acord cu rigorile constituționale.
În primul rând, din perspectiva constituționalității, noul articol 250 indice 2 vine în codul de procedură penală fără …o procedură. Deși ne spune destul de clar ce trebuie făcut, nu ne spunem cum trebuie făcut, făcând trimitere doar la calea de atac, omițând, însă, să prezinte prima etapă, cea de verificare propriu-zisă. Mențiunea nu este lipsită de importanță având in vedere că nu este previzibil pentru justițiabil dacă procedura în cursul urmăririi penale are un caracter contradictoriu, în sensul în care inculpatul sau suspectul este chemat de către procuror la menținerea măsurii, similar situației prelungirii controlului judiciar, ori pur și simplu măsura este menținută și i se comunică ordonanța, beneficiind de contradictorialitate doar în fața judecătorului de drepturi și libertăți. De asemenea, se ridică întrebarea: în fața judecătorului de cameră preliminară, menținerea are o natură o natură contradictorie? Evident, soluții pretoriene se vor găsi pe calea suplimentului analogic, observându-se procedura în cazul luării măsurii, dar legiuitorul trebuie să evite astfel de situații în care lasă proceduri referitoare la dreptul de proprietate într-o zonă de incertitudine. Nu cred că suntem puțini cei ce au observat caracterul lacunar al capitolului dacă avem în vedere cele 50 de dosare aflate pe rolul Curții Constituționale la acest moment.
Cea mai recentă chestiune care ridică probleme practice în aplicarea art. 250 indice 2, privește obligația judecătorului de camera preliminara relativ la verificarea măsurilor asigurătorii. Totul pornește din nou de la caracterul obscur al legii. Articolul consacră obligația organelor judiciare de a verifica legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii in cursul procedurilor, stabilind și termenul aferent, 6 luni pentru faza de urmărire penală, 1 an pentru judecată, fără însă a face vreo referire la termenul în care judecătorul de cameră preliminară este ținut să verifice măsura. Având în vedere că principalele faze procesuale sunt urmărirea penală și judecata, și că procedura de cameră preliminară este mai mult o procedura filtru, menită să curețe dosarul de zgura și observând că procedura judecații încă nu a început, aceasta debutând odată cu citirea actului de sesizare, dar și ca faza de urmărire penală a fost deja epuizată prin emiterea rechizitoriului, se pune întrebarea legitimă: care este termenul în care judecătorul de camera preliminara este obligat sa verifice masurile asiguratorii?
Pentru a găsi răspuns la aceasta întrebare, am apelat la compararea unor faze procesuale. Prima observație ce se impune, este că procedura din cameră preliminară împrumuta din caracterele urmăririi penale, dar pentru ca analogiile in procedura penală nu sunt tocmai permise, iar legislația procesual penală este de strictă interpretare și aplicare, am recurs la interpretarea sistematica a dispozițiilor Codului de Procedura Penală, luând drept reper articolele 207 si 208. Astfel, am putut observa că în cursul judecații, potrivit art. 208, măsura preventiva se verifica nu mai târziu de 60 de zile, iar in cursul camerei preliminare în conformitate cu articolul 207, menținerea măsurii preventive a arestului se verifica nu mai târziu de 30 de zile, putând fi menținuta pentru o perioada de cel mult 30 zile. Continuând raționamentul, în cursul urmăririi penale măsura arestului poate fi prelungita tot pentru o durată de maxim 30 de zile, concluzia fiind că termenele de la urmărire penală sunt identice cu cele din cameră preliminară. Totodată, apreciez că rațiunea pentru care legiuitorul acordă termene mai lungi pentru faza judecății este dată de caracterele acesteia, mai precis publicitate, contradictorialitate, oralitate. Cum camera preliminară vine cu un termen maximal de recomandare de 60 zile, dar și cu o procedură în ședință nepublică, este de presupus că termenul trebuie să fie cel mai scurt, anume 6 luni.
O altă observație ce ține de obiectul camerei preliminare și anume verificarea legalității administrării probelor, a actelor de urmărire penala și a regularității rechizitoriului (conform art. 342), putem observa că și în acest caz, toate chestiunile ce țin de obiectul camerei preliminare pot face și obiectul unor plângeri împotriva actelor procurorului, plângeri ce sunt soluționate de procurorul ierarhic superior, același procuror ierarhic superior care verifica regularitatea și legalitatea rechizitoriului. Astfel fiind, în raport cu obiectul camerei preliminare, constat că operează un fel de prorogare de competenta către judecătorul de camera preliminara în ceea ce privește legalitatea actului de sesizare, concluzia la care se poate ajunge este că termenul de 6 luni operează și în aceasta procedura devenind obligatoriu pentru judecătorul de camera preliminara.
În final, trebuie trecut în revistă și raportul dintre noul articol 250 ind. 2 și Decizia 437/2017 referitoare la dispozițiile articolului 348 ce poartă denumirea marginală “verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară”. Pe scurt și în esență Curtea Constituțională a statuat că verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive se face doar de către judecătorul din prima etapă procesuală, astfel evitând situația în care pronunțarea pe o chestiune atât de importantă s-ar fi făcut “în primă și ultimă instanță”. Este de presupus că mutatis mutandis verificarea măsurilor asigurătorii se va face de către judecătorul de fond inclusiv atunci când faza camerei preliminare se află în etapa contestației.
Dr. Roman Bradu, Bradu, Neagu & Associates
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
