Scutirea instituţiilor publice de la plata taxei judiciare de timbru când se formulează acţiuni, cereri şi căi de atac care au ca obiect venituri publice. Câteva aspecte procedurale din soluționarea cererilor de reexaminare

Gabriel Lefter

Pentru a fi incident beneficiul scutirii reglementat de art. 30 alin. 1 teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, nu este suficientă constatarea că titularul cererii are calitatea de instituție publică, ci trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: a) cererea să fie formulată de o instituție publică; b) cererea să aibă ca obiect venituri publice.

Se consideră că cererea formulată de instituția publică are ca obiect venituri publice atunci când obiectul cererii este reprezentat de o pretenție bănească în legătură directă cu un impozit, taxă, contribuţie sau alte vărsăminte la bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului Trezoreriei Statului sau la bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale.

Cererea formulată de instituția publică mai are ca obiect venituri publice atunci când în discuţie este legalitatea unui act al organului fiscal competent, iar prin cererea în justiţie instituția publică urmărește realizarea veniturilor publice (adică impunerea obligaţiei fiscale sau plata efectivă) sau conservarea acestora (adică menținerea obligației fiscale anterior stabilite).

Consideraţii introductive

Potrivit art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013[1] privind taxele judiciare de timbru, sunt scutite de taxă judiciară de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice[2].

După cum s-a arătat în doctrină[3], textul citat stabileşte un caz de scutire subiectivă (în considerarea exclusivă a unui singur element al acţiunii civile: persoana care formulează cererea – n.n.) prin enumerarea limitativă a unor instituţii publice care beneficiază de scutire şi un caz de scutire mixtă (în considerarea cumulată a unor elemente deosebite ale acţiunii: persoana care formulează cererea şi obiectul acţiunii civile, astfel cum acesta s-a materializat în raport de mijlocul procesual folosit – n.n.)[4]. 

În practică şi în doctrină, scutirea acordată instituțiilor publice enumerate în teza I a art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 nu a ridicat probleme deosebite considerându-se că, indiferent de calitatea procesuală şi indiferent de obiectul cererilor formulate de: Senatul şi Camera Deputaţilor, Preşedinţia României şi Guvernul României[5], Curtea Constituţională şi Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ şi Avocatul Poporului, Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor Publice[6], aceste instituţii nu au obligaţia de a plăti taxe judiciare de timbru[7].

O raţiune probabilă a acestei scutiri este aceea indicată de C.C.R. în par. 19 din decizia nr. 277/2016[8] conform cu care „fiind finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa, iar taxele respective făcându-se venit tot la bugetul de stat, ar fi absurd să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiași buget”[9]; Curtea Constituţională pare a extinde această „justificare obiectivă şi raţională” – stabilită încă de la analiza constituționalității art. 17 din Legea nr. 146/1997 – şi la pricinile având ca obiect „realizarea creanţelor bugetare”[10].

Dar, aşa cum justificat s-a arătat în practică[11], împrejurarea că autorităţile în cauză ar fi obligate să plătească o taxă care revine aceluiaşi buget nu reprezintă un criteriu avut în vedere de legiuitor pentru a opera scutirea de la plata taxei judiciare de timbru şi de aceea, soluţia legală (scutirea de la plata taxei) nu poate fi extinsă, pe cale de interpretare şi atunci când această posibilă raţiune a legii se regăsește şi în alte ipoteze[12].

Justificarea descoperită de C.C.R. s-ar putea conjectural aplica în cazul în care debitorul obligației de plată a taxei judiciare de timbru ar fi chiar unitatea administrativ teritorială în conturile căreia taxa trebuie plătită ca venit la bugetului local, iar scutirea ar trebui aplicată pentru a împiedica efectuarea unei plăţi a taxei judiciare de timbru către sine. Dar, o asemenea interpretare ar însemna ca niciodată unităţile administrativ teritoriale, când sunt titularii unei cereri timbrabile dintr-un litigiu, să nu mai achite taxe judiciare de timbru, argumentaţie ce nu poate fi sub nicio formă primită, textele în discuție (art. 30 şi ar. 40 din O.U.G. nr. 80/2013) nepermiţând o astfel de interpretare[13].

Ceea ce trebuie reţinut în privinţa scutirii subiective stabilite în teza I a art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 este aceea că nu au obligația plăţii taxelor judiciare de timbru, indiferent de calitatea procesuală şi indiferent de obiectul cererilor formulate, doar acele instituții publice enumerate limitativ în textul analizat[14].

În cazul cererilor formulate în justiţie de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor Publice nu există dificultăți în stabilirea caracterului netimbrabil al acestor cereri, în doctrină şi jurisprudență existând discuţii doar cu privire la cererile formulate de „alte instituţii publice” decât acestea precizate expres, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.

Scutirea Statului Român de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru

O analiză interesantă vizează cererile în justiţie formulate de Statul Român care, aşa cum reiese din art. 30 alin. 1 teza I, nu se număra printre instituțiile publice care sunt scutite de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru.

Statul Român este subiect de drept autonom faţă autoritățile publice şi organele de stat, cu capacitate juridică şi este titularul unor drepturi şi obligaţii putând, aşadar, participa la orice raport juridic în orice ramură de drept[15]. Dacă în raporturile de drept public, statul român îşi exercită capacitatea juridică prin reprezentatul anume determinat de lege (e.g: art. 80 Constituţie, Preşedintele României reprezintă statul român), în materiile dreptului privat, statul îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinește obligaţiile ce alcătuiesc conţinutul acestor raporturi juridice prin intermediul organelor şi instituțiilor publice de stat, la rândul lor subiecte de drept cărora le este recunoscută personalitatea juridică.

Capacitatea civilă a statului român reprezintă acea parte a capacităţii lui juridice constând în aptitudinea de a avea şi a-şi exercita drepturile civile şi de a avea şi asuma obligaţii civile prin încheierea de acte juridice civile de unde rezultă că capacitatea procesuală a acestuia nu este fi altceva decât aplicarea pe plan procesual a capacităţii civile amintite, respectiv aptitudinea statului de a avea drepturi şi obligaţii procesuale care, însă, vor fi valorificate respectiv, îndeplinite prin organele de stat anume desemnate în acest scop.

Conform art. 223 C.civ., în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens. Textul are aplicabilitate şi în materie procesuală, astfel că, ori de câte ori s-ar ivi litigii în legătură cu raporturile juridice civile în care statul român participă în nume propriu şi, în măsura în care prin lege nu s-ar dispune altfel, în virtutea vocaţiei generale conferite de art. 223 C.civ. Ministerul Finanţelor Publice este acela care va sta, în numele statului, în procesele izvorâte din raporturile juridice respective deduse spre soluţionare organelor de jurisdicţie.

În doctrină[16], s-a apreciat că sunt scutite de taxa judiciară de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cu motivarea că art. 30 alin. 1 teza I din O.U.G. nr. 80/2013 are o formulare generală, astfel că Ministerul Finanţelor Publice beneficiază de scutire[17] fără a deosebi după cum acest minister acționează în nume propriu sau în calitate de reprezentant al Statului; un alt raţionament de recunoaștere a beneficiului scutirii de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru este bazat argumentul de interpretare a fortiori conform cu care, dacă entitățile enumerate în acest text – care sunt instituţii ale Statului – sunt scutite de la plata taxei, cu atât mai mult Statul Român este scutit de plata a taxei judiciare de timbru[18].

Chiar dacă primul argumentul expus ignoră deliberat distincția dintre calitatea procesuală din litigiile în care statul participă în nume propriu şi calitatea de reprezentat a Ministerul Finanţelor Publice pentru Statul Român, tocmai pentru că, prin efectul legii, Statul Român niciodată nu participă în nume propriu la raporturi juridice procesual civile, pentru situațiile în care se aplică fie art. 223 C.civ. fie prevederile legale speciale ce conferă a Ministerului Finanţelor Publice calitate de reprezentant al Statul Român[19], în temeiul art. 30 alin. 1 teza I din O.U.G. nr. 80/2013 (care include Ministerului Finanţelor Publice printre beneficiarii scutirii necondiționate, fără a face deosebire în funcţie de calitatea acestuia de titular al drepturilor şi obligațiilor materiale deduse judecaţii sau de instituție care exercită drepturile şi îndeplineşte obligațiile procesuale ale Statului Român), considerăm că şi Statului nu îi incumbă obligaţia plăţii taxei judiciare de timbru[20].

Condiţiile constatării scutirii reglementate de art. 30 alin. 1 teza II-a din O.U.G. nr. 80/2013

Din lectura acestui text rezultă că, pentru a fi incident beneficiul scutirii reglementate de art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții[21]: a) cererea să fie formulată de o instituție publică; b) cererea să aibă ca obiect venituri publice, lipsa oricăreia dintre cerinţe făcând inaplicabilă scutirea[22].

În doctrină[23] s-a arătat – dezavuându-se, corect, tendința practicii de a apela la destinaţia venitului pentru a lămuri natura persoanei juridice şi pledându-se pentru o interpretare strictă a scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru – că ceea ce este determinant mai întâi de toate este calitatea părţii şi numai după aceea natura venitului, stabilirea scutirii trebuind realizată în mod progresiv, mai întâi prin constatarea naturii persoanei juridice şi abia apoi, dacă examenul primei condiţii este favorabil, prin determinarea naturii venitului.

Cererea să fie formulată de o instituție publică

În ceea ce privește prima condiție, art. 5 lit. w) din O.U.G. nr. 57/2019-Codul administrativ defineşte instituţia publică ca fiind structură funcţională care acţionează în regim de putere publică şi/sau prestează servicii publice şi care este finanţată din venituri bugetare şi/sau din venituri proprii, în condiţiile legii finanţelor publice.

Consideram preferabilă definirea noţiunii de „instituţie publică” prin recurgerea la dispozițiile actului normativ care reglementează cadrul general pentru organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice[24], iar nu prin utilizarea definițiilor din alte acte normative (Legea nr. 500/2002[25] şi Legea nr. 554/2004 pentru „autoritate publică”) cum se face uneori în doctrină[26].

Acesta pentru că, în realitate, Legea nr. 500/2002, nu stabilește conținutul noțiunii de „instituţie publică”, ci doar oferă exemple de entităţi care sunt calificate de lege ca fiind instituţii publice şi „defineşte” conceptul prin folosirea unei definiții circulare („instituţii publice … denumire ce include alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea/coordonarea acestora”) şi obligă la utilizarea alor prevederi legale ce conţin definiții legale ale noțiunilor vehiculate în art. 2 alin. 1 pct. 30, iar aceste acte normative nu au legătură cu domeniul fiscal.

Ceea ce trebuie reţinut este punctul unde Legea nr. 500/2002 şi O.U.G. nr. 57/2019 şi converg respectiv că instituţiile publice sunt entităţi care sunt finanţate în condiţiile legii finanţelor publice [pentru că, printre bugetele prevăzute la art. 1 alin. 2 al Legii nr. 500/2002, se numără şi bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii lit. g), ceea ce acoperă şi ipoteza cumulativă, respectiv, alternativă expusă de art. 5 lit. w) din O.U.G. nr. 57/2019 „finanţată din venituri bugetare şi/sau din venituri proprii, în condiţiile legii finanţelor publice”].

Revenind la prevederile Codului administrativ, conceptul de regim de putere publică este definit de art. 5 lit. jj) din O.U.G. nr. 57/2019 ca fiind ansamblul prerogativelor şi constrângerilor prevăzute de lege în vederea exercitării atribuţiilor autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice şi care le conferă posibilitatea de a se impune cu forţă juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice, pentru apărarea interesului public, în timp ce noţiunea de serviciul public este definit de art. 5 lit. kk) drept activitatea sau ansamblul de activităţi organizate de o autoritate a administraţiei publice ori de o instituţie publică sau autorizată/autorizate ori delegată de aceasta, în scopul satisfacerii unei nevoi cu caracter general sau a unui interes public, în mod regulat şi continuu.

În practică[27], s-a arătat că acest cadru legislativ relevă următoarele trăsături principale ale instituțiilor publice: sunt, de regulă, structuri subordonate unor autorităţi ale administraţiei publice de specialitate; se înființează prin acte ale autorităţilor centrale sau locale, în scopul prestării unor servicii publice de interes naţional sau de interes local; sunt finanțate exclusiv din fonduri bugetare, din fonduri extrabugetare sau mixt; activitatea lor se materializează, în cea mai mare parte, în operaţiuni administrative de ordin practic, şi, mai rar, în acte administrative; pot să deţină în administrare bunuri proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale.

Activitatea autorităţilor publice şi instituţiilor publice se concretizează în două categorii de forme, una producătoare de efecte juridice (actele administrative, contractele administrative) şi alta neproducătoare de efecte juridice proprii (operaţiunile administrative).

Forma principală a activităţii a autorităţilor publice este alcătuită din acte administrative şi operaţiuni tehnico-materiale, acestea din urmă deţinând ponderea covârşitoare în volumul activităţii administraţiei publice.

Dacă legiuitorul a definit actul administrativ (art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004), operaţiunile administrative nu au primit o definiţie legală, dar acestea reprezintă forme concrete de realizare a activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice în realizarea sarcinilor conferite lor prin lege, care nu produc prin ele însele efecte juridice, indiferent dacă însoţesc sau nu un act juridic. Aşadar, operaţiunile administrative nu produc, în sine, niciun efect juridic, ele pregătind un act administrativ, conferindu-i caracter executoriu sau servind la îndeplinirea formalităţilor de publicitate a actului deja emis.

Conform art. 590 şi art. 591 Cod administrativ, gestiunea directă a unui serviciu public se poate realiza: a) de către o autoritate a administraţiei publice, de către structurile cu sau fără personalitate juridică ale acesteia; b) de către societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, cu capital social integral al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale înfiinţate de autorităţile administraţiei publice centrale sau locale ori c) alte persoane juridice de drept privat, după caz, cu respectarea prevederilor legale.

Deoarece, de principiu, conform art. 1 alin. 1 din Legea societăţilor nr. 31/1990, societăţile sunt constituite în vederea desfăşurării de activităţi cu scop lucrativ, actele constitutive ale societăţilor înfiinţate de autorităţile administraţiei publice ar trebui să stabilească modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor prin luarea în considerare a principiului stabilit de art. 593 alin. 2 Cod administrativ conform cu care beneficiile societăţii prin prestarea unui serviciu public (mai ales unul de interes economic – art. 584 Cod administrativ) se stabilesc luând în considerare veniturile rezultate şi un profit rezonabil.

Cu toate acestea, chiar dacă ar desfăşura activităţi cu scopul obţinerii de câştiguri/profituri, tocmai pentru că sunt implicate în satisfacerea unei nevoi cu caracter general sau a unui interes public, în mod regulat şi continuu, societățile comerciale de interes naţional (companiile naţionale sau societăţile naţionale rezultate de reorganizarea regiilor autonome având ca obiect activităţi de interes public naţional) şi celelalte societăți comerciale (de interes local rezultate de reorganizarea regiilor locale), înfiinţate de autorităţile administraţiei publice sunt „alte instituții publice” în sensul art. 30 alin. 1 teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013.

În ceea ce privește persoane juridice de drept privat, altele decât societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, cu capital social integral al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale înfiinţate de autorităţile administraţiei publice care prestează un serviciu public, în temeiul gestiunii delegate prevăzute de 592-593 Cod administrativ, cum această activitate este realizată în schimbul compensaţiei prevăzute de art. 593 alin. 3 Cod administrativ care acoperiră integral sau parţial a costurilor suportate pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu public, luând în considerare veniturile rezultate şi un profit rezonabil, fiind în esenţă o activitate lucrativă în sensul art. 1 alin. 1 din Legea societăţilor nr. 31/1990, aceste persoane juridice nu pot fi considerate „alte instituții publice” în sensul art. 30 alin. 1 teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013.

De aceea, încadrarea uneia dintre părţile procesului civil în ipoteza art. 30 alin. 1 teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 (alta decât o autoritate a administrației publice centrale sau locale care, prin definiție, este instituție publică) se face exclusiv din perspectiva analizei obiectului de activitate care trebuie să fie prestarea unui serviciu public şi, cumulativ, din perspectiva analizei modalității în care această parte obţine surse bănești pentru cheltuielile de funcționare care trebuie să rezulte dintr-o finanţare, fie şi parţială, în condiţiile legii finanţelor publice[28].

Aşadar, pentru că sunt structuri funcţionale care acţionează în regim de putere publică sau sunt structuri care prestează servicii publice şi sunt finanţate din venituri bugetare şi/sau din venituri proprii, în condiţiile legii finanţelor public, sunt – altfel cum practica judecară a decis – „alte instituții publice” în sensul art. 30 alin. 1 teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013: Agenţia Domeniilor Statului[29], Agenţia Naţională de Administrare Fiscală[30], Inspectoratul de Stat în Construcții[31], Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale[32], Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii[33], Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților[34], Casa de Asigurări de Sănătate[35], Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București[36], Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în Perioada 1945-1989[37], Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă[38], Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Terestre Basarab I[39], Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru siguranţa Alimentelor[40], Societatea Română de Radiodifuziune[41], Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A.[42], Metrorex S.A.[43], Oficiului de Studii Pedologice și Agrochimice[44], Inspectoratul Teritorial de Muncă[45], Universitatea Ştefan cel Mare[46], Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia[47], Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti[48], Muzeul National Bran[49].

A contrario, nu sunt „alte instituții publice” în sensul art. 30 alin. 1 teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 acele structuri finanţate din fonduri publice (distincţia finanţate din fonduri publice/venituri publice una este esenţială) şi din venituri proprii, dar care nu prestează servicii publice precum Clubul Sportiv Municipal Constanţa[50], Clubul Sportiv Pandurii Tg. Jiu[51], Clubul Sportiv Municipal Bucureşti[52].

Dar încadrarea uneia dintre părţile procesului civil în categoria „alte instituții publice” în sensul art. 30 alin. 1 teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 nu este suficientă pentru ca autorităţile administrației publice ori societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, cu capital social integral al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale înfiinţate de autorităţile administraţiei publice centrale sau locale (inclusiv fostele regiile autonome au rezultat din reorganizarea fostelor unităţilor economice de stat „indiferent de organul în subordinea căruia îşi desfăşurau activitatea” potrivit Legii nr. 15/1990 în ramurile strategice ale economiei naţionale) ce prestează un serviciu public să beneficieze de scutirea prevăzută de acest text.

Astfel, aşa cum constant subliniază Curtea Constituțională ori de câte ori se invocă neconstituționalitatea art. 30 alin. 1 teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 „existența calității de autoritate/instituție publică nu este suficientă pentru a beneficia de scutirea prevăzută la art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, aceasta nefiind aplicabilă decât în cazul special al veniturilor publice, iar nu și în cazul în care instituția formulează cereri ca urmare a pretențiilor ce decurg din contracte civile sau comerciale sau alte raporturi ce excedează domeniul strict delimitat al noțiunii de venituri publice. Așa fiind, nu toate pretențiile pecuniare formulate de instituțiile prevăzute în art. 30 alin. (1) din actul normativ menționat sunt scutite de taxa judiciară de timbru.”[53]

Cererea să aibă ca obiect venituri publice

Cu privire la obiectul cererii, potrivit art. 194 lit. c) şi lit. d) C. pr. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obiectul cererii şi valoarea lui, precum şi arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea.

Analiza se referă la obiectul cererii de chemare în judecată, deşi art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 face vorbire despre acţiunile şi cererile, inclusiv căile de atac; cum obiectul căilor de atac îl reprezintă hotărârea judecătorească supusă controlului judiciar, trebuie admis că scutirea se acordă atunci când obiectul cererii introductive de instanţă sunt venituri publice, interpretarea că „inclusiv căile de atac” trebuie să aibă ca obiect venituri publice fiind inadmisibilă, din moment ce obiectul acestora este definitiv limitat la hotărârea pronunțată de instanţa inferioară, iar nu ca la prima instanţă, la cererea de chemare în judecată.

După cum s-a arătat în doctrină[54], prin obiectul cererii de chemare în judecată se înţelege pretenţia concretă a reclamantului: restituirea unei sume de bani, revendicarea unui bun, etc. Pretenţia, lucrul reclamat, nu poate fi conceput independent de calificarea juridică în virtutea căreia s-a făcut cererea şi, mai ales, în temeiul căreia poate fi primită de judecător. Aceasta deoarece reclamaţia în justiţie nu poate fi privită în sine fără actul judecătorului căruia i se adresează şi care nu o poate admite sau respinge decât în baza unei calificări juridice.

De aceea – se subliniază în literatura juridică – pretenţia este juridică numai atunci când se referă la un obiect susceptibil de a fi acordat de judecător în virtutea dreptului: obiectul acţiunii nu este doar un lucru, ci un drept subiectiv asupra lucrului reclamat.

Referitor la arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea, reclamantul este dator să arate în cererea sa împrejurările care l-au determinat să ceară concursul justiţiei, adică modul concret în care dreptul său subiectiv a fost încălcat. Motivarea în drept priveşte cauza cererii de chemare în judecată, respectiv actul sau faptul juridic care constituie fundamentul direct şi imediat al dreptului reclamat; acesta înseamnă că ea nu trebuie căutată doar în drept (dispoziţiile legale), ci în principiul generator al dreptului subiectiv reclamat[55]: culpa delictuală, contractul, succesiunea etc.

Or, înțelegând prin obiectul cererii de chemare în judecată protecţia/realizarea unui drept astfel cum acesta ar fi fost încălcat, conform situației de fapt calificate juridic de petent, va rezulta că pentru a fi incident art. 30 alin. 1 teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, obiectul cererii trebuie să fie reprezentat de o pretenție bănească ce constituie un venit public la bugetele indicate în art. 30 alin. 2 ori să fie direct legat de o astfel de pretenție pecuniară ce constituie un venit public.

Astfel, pentru a fi incident art. 30 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, obiectul cererii trebuie să fie reprezentat de o pretenție bănească ce constituie un venit public la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, inclusiv ale bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetul Trezoreriei Statului sau un venit public la bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale.

Aceasta, pentru că alin. 2 al art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 nu este o reglementare autonomă faţă de alin. 1 al aceluiaşi art. 30 care impune ca obiectul cererii formulate de instituţia publică, să fie un venit public.

Acesta va însemna că, în cazul unei autorități a administrației publice (şi, cu atât mai mult în cazul unei „instituții publice” finanţate integral sau parţial din bugetele centrale sau locale), pentru a fi incidentă scutirea reglementată de art. 30 alin. 1 teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, obiectul cererii trebuie să fie un venit public la bugetul instituţiei publice şi nu orice fel de venit care, finalmente, ajunge la bugetul acesteia.

Cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar este stabilit de Legea nr.500/2002 privind finanţele publice.

Acest act normativ reglementează şi domeniul elaborării, aprobării, executării şi raportării bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, instituţii care potrivit art. 2 pct. 30 Legea nr. 500/2002 includ Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea/coordonarea acestora, finanţate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2).

Legea privind finanţele publice definește foarte clar (la art. 2 pct. 42) noțiunea de venituri bugetare ca fiind resursele băneşti care se cuvin, printre altele, şi bugetelor instituțiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetele locale în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuţii şi alte vărsăminte.

Aşadar, în primul rând, venitul public/bugetar este datorat în temeiul unei prevederi legale (iar nu în temei convențional sau ca urmare a angajării răspunderii civile delictuale) şi, în al doilea rând, are ca obiect:

– un impozit – o prelevare obligatorie, fără contraprestaţie şi nerambursabilă, efectuată de către administraţia publică pentru satisfacerea necesităţilor de interes general (art. 2 pct. 29 din Legea nr. 500/2002),

– o taxă – o sumă plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituţie publică sau un serviciu public (art. 2 pct. 40),

– o contribuţie – o prelevare obligatorie a unei părţi din veniturile persoanelor fizice şi juridice, cu sau fără posibilitatea obţinerii unei contraprestaţii; (art. 2 pct. 19) sau

– alte vărsăminte – o modalitate de stingere a obligaţiei legale, prin virarea unei sume de bani, efectuată de un agent economic sau de o instituţie publică ori financiară. (art. 2 pct. 41).

De aceea, se poate considera că, în accepţiunea art. 30 alin. 1 teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 cererile formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, au ca obiect venituri publice atunci când dreptul dedus judecaţii vizează îndreptăţirea acelor instituţii publice de a stabili şi încasa[56] sume de bani pe care legea le califică ca fiind impozite, taxe, contribuţii şi alte vărsăminte iar obiectul acestor cereri este calificat juridic de prevederile legale invocate în cauză în temeiul cărora adversarul din proces al instituţiei publice datorează impozite, taxe, contribuţii sau alte vărsăminte[57].

În doctrină s-a arătat că, pentru a beneficia de scutire, instituţia publică trebuie să urmărească condamnarea părţii adverse la plata unei sume bănești cu titlu de venituri publice[58]. Consideram excesivă dubla limitare a câmpului de aplicare a beneficiului scutirii doar cazul acțiunilor în condamnare pentru cererile formulate de instituția publică[59] având caracter patrimonial prin care se urmărește obligarea la plata unor venituri publice, apreciind mai pertinentă opinia[60] conform căreia, la stabilirea faptului dacă acţiunea introdusă are sau nu ca obiect venituri publice, trebuie să existe o legătură directă cu venitul public, iar nu una exclusiv mediată – altfel spus să se urmărească obținerea unui venit public în mod direct[61].

Pornind de la distincția venituri bugetare (art. 2 pct. 42 din Legea nr. 500/2002)/cheltuieli bugetare (art. 2 pct. 9 din Legea nr. 500/2002 – sume aprobate în bugete, în limitele şi potrivit destinaţiilor stabilite prin bugetele respective), va reieşi că nu pot fi calificate venituri bugetare sumele pe care o instituție publică este ţinută să le plătească, să le utilizeze în scopul funcționarii potrivit legii.

De aceea, faptul achitării taxei juridice de timbru de la bugetul instituției de stat nu reprezintă un criteriu avut în vedere de legiuitor pentru a opera scutirea de plata taxei judiciare de timbru sau reducerea acesteia[62].

Cum şi plata cheltuielilor este o noţiune distinctă de aceea de venituri bugetare, fiind o fază în procesul execuţiei bugetare reprezentând actul final prin care instituţia publică achită obligaţiile sale faţă de terţi (art. 2 pct. 35 din Legea nr. 500/2002), nu se poate pune semnul egalității între bugetul instituției publice şi venit public[63] pentru că această echivalare ar însemna că orice acțiune cu caracter patrimonial formulată de o instituție publică ar fi scutită de taxă de timbru[64].

De aceea, apreciam fundamental eronată opinia exprimată în doctrină[65] conform căreia art. 30 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013 ar trebui interpretate in extenso prin includerea şi a sumelor de bani pe care le pretinde instituţia publică de la particulari care îşi au temeiul în contracte civile şi care se varsă la bugetul instituției pentru că, deşi ab initio nu sunt venituri publice, totuşi ele vor reprezenta în cele din urmă venituri ale bugetului[66].

Acesta, pentru că legea foloseşte criteriul naturii juridice a obiectului cererii, iar nu al destinaţiei sumelor rezultate în urma executării obligaţie corelative a dreptului subiectiv dedus judecăţii[67].

Apoi, este nepotrivit a se aprecia că ceea ce pentru o parte este contravaloare servicii, chirie, contravaloare lipsă de folosinţă, prejudiciu în cadrul răspunderii civile delictuale etc. cu regimul juridic corespunzător conferit de actul sau faptul juridic care ar constitui izvorul obligației ce are ca obiect derivat aceste sume de bani (prescripţie, penalităţi etc.), pentru instituţia publică este „venit public” cu regimul juridic corespunzător conferit de legislaţia fiscală.

În fine, interpretarea criticată contravine raţiunii pentru care pare a se fi reglementat scutirea prevăzută de 30 alin. 1 teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 – facilitarea recuperării veniturilor publice, fiind o dispoziţie de favoare pentru instituțiile publice[68] – lipseşte de sens instituirea a două ipoteze de scutire (instituțiile publice enumerate limitativ, la teza I şi, respectiv, celelalte instituții publice, dar pentru un anumit obiect al cererii, la teza a II-a) şi, print-o interpretare a condiţiei privind obiectul cererii contrară principiului actus intrepretandus est potius ut valeat quam ut pereat (art. 1268 alin. 3 C. civ.) are ca finalitate extinderea câmpului de aplicare a scutirii de la teza I la toate cererile formulate de celelalte instituții publice.

În practică, se apreciază că scutirea se face prin raportare la natura juridică intrinsecă a sumelor ce se cer recuperate, putând fi considerate venituri publice numai acele sume stabilite prin lege şi care privesc taxe, impozite orice cele care provin din exploatarea bunurilor proprietate publică (şi care împrumută natura de venituri publice de la caracterul şi regimul public al bunurilor exploatate, fiind fructe ale acestora), în acest sens fiind venituri publice numai acele venituri care alimentează bugetele publice, astfel cum sunt ele arătate de art. 30 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 şi/sau reglementate de art. Legea 500/2002, adică taxele, impozitele, veniturile obţinute din bunurile proprietate publică şi alte activităţi sau servicii publice care alimentează bugetele publice[69].

De aceea, sunt greşite soluţiile prin care se acordă instituţiilor publice scutirea solicitată în art. 30 alin. 1 teza a II-a din OUG nr. 80/2013 când obiectul cauzei îl reprezintă obligarea acesteia la plata unor sume din bugetul propriu alimentat (şi) veniturile publice precum despăgubiri pentru întârzierea în executarea titlului executoriu[70], sume achitate în plus ca urmare a furnizării de produse în baza unor contracte[71], când apelul a fost declarat pentru a se evita diminuarea bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale, cu suma de bani pe care ar trebui să o achite intimatei-reclamante în acord cu dispoziţiile sentinţei apelate[72].

Au existat şi soluţii prin care s-au calificat ca fiind cereri privind venituri publice cererea unei societăţi de anulare a unei decizii emisă de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă în vederea recuperării de către cea din urmă a unei sume reprezentând indemnizaţie de şomaj tehnic achitată unui angajat al reclamantei, iar recursul formulat de A.J.O.F.M. a fost considerat scutit de taxă de timbru cu justificarea că, prin cale sa extraordinară de atac Agenţia tinde la salvgardarea deciziei atacate jurisdicţional de reclamantă în litigiu şi desfiinţată de prima instanţă, în alte cuvinte, la prezervarea unei sume ce se asimilează unui venit public în accepţiunea art. 30 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, aceasta făcând parte, în virtutea naturii sale juridice, din bugetul asigurărilor sociale de stat[73].

Este o cerere privind venituri publice o contestaţie la executare formulată împotriva unei urmăriri silite realizate de un executor din cadrul unei Administraţii Judeţene a Finanţelor Publice[74] Apreciem că soluţia trebuie nuanţată, scutirea intervenind numai dacă pe calea contestaţiei la executare se pune în discuţie însăşi întinderea titlului executoriu privind venituri publice, nu şi dacă executarea silită se poartă pentru realizarea unor creanţe care nu au natură fiscală, iar scutirea se acordă instituţiei publice care intenţionează încasarea veniturilor publice[75].

În considerarea acestor argumente, este cerere privind venituri publice o contestaţie act administrativ fiscal vizând decizii de impunere[76], dar numai din perspectiva organului fiscal care a stabilit creanţele fiscale (pentru care sumele au natura unor venituri) şi nu din perspectiva debitorului astfel impus (pentru care sumele au natura unor cheltuieli).

În aceste condiții, just s-a apreciat că următoarele cereri patrimoniale nu au ca obiect venituri publice: revendicarea unor suprafeţe de teren de către R.N.P. – Romsilva[77], obligarea la plata unui debit principal şi penalităţi reclamat de o societate[78], angajarea răspunderii civile delictuale a unui Inspectorat de Poliţie Judeţean[79] sau a unui Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă[80], recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate în altă cauză[81], sumele obţinute din exploatarea bunurilor proprietate publică a statului concesionate C.N.A.I.R. S.A.[82], rezoluţiunea unui contract de vânzare-cumpărare cu consecinţa restituirii sumelor achitate[83], constatare nulitate act juridic civil[84], acţiune în pretenţii (răspundere civilă contractuală)[85],

De asemenea, datorita faptului că au ca obiect cereri nepatrimoniale, nu sunt scutite de la plata a taxei judiciare de timbru conform art. 30 alin. 1 teza a II-a în O.U.G. nr. 80/2013[86] cererile: de strămutare[87], de eliberarea către recurentă a diplomei de bacalaureat[88], de constatare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale[89], de anularea unor acte administrative emise de Curtea de Conturi a României[90], de emitere a unui document justificativ prin care să se constituie un drept real asupra unui teren, proprietate publică a municipiului, în favoarea proprietarului construcţiei amplasate pe acest teren[91], de recurs împotriva unei sentinţe prin care s-a admis cererea de suspendare a executării unor hotărâri ale lor Consiliului General al Municipiului Bucureşti[92], de recurs împotriva unei sentinţe prin care a fost suspendată executarea efectelor unor măsuri dispuse Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş printr-un procesul verbal de control[93], de recurs al instituţiei publice la sentința de soluţionare a unei plângeri formulate conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public[94], de anulare proces-verbal de contravenţie[95], de anulare a unei Hotărâri a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă[96]

Atunci când obiectul cererii formulate de instituția publică este complex vizând atât venituri publice cât şi alte petite ce nu au legătură cu astfel de venituri, scutirea operează numai în privința acelor capete de cerere privind veniturile publice[97].

Câteva aspecte procedurale

Potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru[98], se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate[99]; cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru[100] şi se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă[101]; în cazul admiterii integrale sau parţiale a cererii de reexaminare, instanţa va dispune restituirea taxei de timbru total ori, după caz, proporţional cu reducerea sumei contestate[102].

Faptul că încheierea de soluționare a cererii de reexaminare este definitivă înseamnă doar că acesta nu este supusă nici apelului şi nici recursului[103], nu şi că, la instanţa de control judiciar, nu se poate face o altă cerere de reexaminare în privinţa taxei judiciare de timbru datorate în apel pentru aceleaşi motive pentru invocate la prima instanţă ce a respins cererea de reexaminare, cum eronat s-a apreciat în practică[104].

Este inadmisibilă şi o cerere de reexaminare a încheierii prin care instanţa a soluționat o cerere de reexaminare[105] şi, dat fiind regimul acestei inadmisibilități[106] vizând folosirea unei căi procedurale neprevăzute de lege (adică în lipsa unui regim juridic coerent al acestei căi procedurale – instanţă competentă, componenţă complet, termen de exercitate, timbraj etc.) avem îndoieli că, pentru judecarea unei astfel de cereri (fie ea şi denumită de parte „de reexaminare”) s-ar aplica soluţia de la art. 39 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 cum s-a stabilit în practică[107].

Cum cererea de reexaminare se analizează în camera de consiliu[108], fără citarea părţilor, nu mai este necesar apelul părţilor, prezenta sau absenţa acestora fiind de domeniul evidenţei şi nici referatul oral cauzei[109] (dacă cererea se judecă în sala de şedinţă, apelul părţilor şi referatul sunt, totuşi, obligatorii); cum nu este necesară citarea părţilor, dacă se realizează referatul grefierului de ședință, acesta nu mai trebuie să conţină o şi menţiune despre modalitatea îndeplinirii procedurii de citare[110].

Apreciem că, în cazul admiterii cerere de reexaminare, instanţa nu trebuie decât să constate caracterul netimbrabil al cererii, fără a trebui să dispună şi exonerarea petentului de sarcina plăţii taxei judiciare de timbru[111], pentru că scutirea de la această obligaţie este acordată de lege şi nu constituie un act de clemenţă a instanţei care judecă cererea de reexaminare care să-l elibereze (total sau parțial) pe titularul cererii de reexaminare de sarcina fiscală instituită de O.U.G. nr. 80/2013[112].

În ceea ce priveşte dovedirea temeiurilor de scutire (calitatea de instituție publică şi natura obiectului cererii), în concordanţă cu dispoziţiile procedurale generale – art. 249 C.pr.civ. – partea care pretinde că nu-i incubă obligația de plată a taxei judiciare de timbru este ținută a proba îndreptățirea ei la beneficul legii prin invocarea prevederilor legale corespunzătoare care o califică drept „instituție publică” în sensul legii şi a prevederilor legale care caracterizează obiectul cererii ca vizând venituri publice şi, eventual, dovedirea acestor cerinţe, când acesta excede simplei indicări a legii (e.g. acte constitutive, statut din care să reiasă finanțarea din venituri publice şi/sau prestarea de servicii publice)[113].

Acesta nu va însemna că se va putea face dovada calităţii de „instituție publică” în temeiul unui înscris – decizie a Curţii de Conturi – astfel cum s-a încercat în practică[114] sau că dovada naturii juridice a obiectului cererii de venituri publice se face cu o adeverinţă. Cu privire la acest aspect, în doctrină[115], s-au exprimat întemeiate îndoieli că o adeverinţă eliberată de Ministerul Finanţelor Publice, indiferent de conţinutul acesteia, ar scuti instanţa de verificarea nemijlocită a faptului că obiectul cererii formează sau nu venit public; s-a mai învederat că soluţia discutată reprezintă o cedare parţială a atribuţiilor instanţei către un organism statal aflat, de cele mai multe ori, în legături instituţionale cu instituţia publică care este parte în proces.

Limitele reexaminării în funcţie de conţinutul cererii părţii

O analiză interesantă o constituie aceea vizând posibilitatea soluţionării cererii de reexaminare prin depășirea limitelor învestirii, în sensul constatării scutirii, dar nu în temeiul art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 care reprezenta unicul temei invocat de petent, ci în temeiul unor dispoziţii legale cu caracter special care prevăd scutirea în considerarea calităţii titularului cererii în justiție sau în considerarea obiectului acestei cereri.

Astfel, în privinţa unuia dintre cele două posibile fundamente ale cererilor de reexaminare – taxa este calculată greşit, respectiv, taxa nu este datorată – instanţele par a fi unanime în a aprecia că, dacă se invocă doar lipsa obligaţiei legale de plată, fără a se contesta şi cuantumul concret al sumei datorate cu acest titlu, trebuie analizate numai aspectele invocate în cererea de reexaminare, nu şi unele privind modul de calcul al taxei de timbru dispus de instanţă[116].

În cazul ipotezelor în care petenţii pretind că taxa nu este datorată fiind incident un caz de scutire prevăzut de lege pe care îl indică în mod expres, unele instanţe[117] trec peste conţinutul cererilor de reexaminare şi, dacă observă că acte normative cu caracter special (în raport de art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, care este o normă cu caracter general) prevăd în favoarea titularului cererii de reexaminare o scutire pentru tipul de litigiu cu care sunt învestite, constată lipsa obligației timbrării, în timp ce alte instanţe[118] se pronunţă strict în limitele învestirii.

Apreciem că aceste din urmă instanţe procedează corect, deşi, în esenţă, în cazul incidenţei unui alt text decât cel al art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 care conferă caracter netimbrabil cererii, ab initio, impunerea obligaţiei de timbrare este rezultatul unei erori de judecată a instanţei şi, normal ar fi, ca tot instanţa din oficiu să-şi înlăture greșeala comisă.

Astfel, cererea de reexaminare are natura juridică a unei căi de atac speciale vizând sarcina timbrării cererilor formulate la instanțe şi, în lipsa argumentelor părţii privând nelegalitatea „modului de stabilire a taxei judiciare de timbru” coroborată cu lipsa unei dispoziţii legale care să permită – în realitate, să oblige la – un control judiciar complet al dispoziţiei instanţei de stabilire a taxei judiciare de timbru (asemenea celei de la art. 476 alin. 2 C.pr.civ.[119]), instanţa de reexaminare nu poate să verifice toate aspectele de fapt şi de drept (inclusiv unele ignorate de prima instanță şi de partea afectată de dispoziţiile acesteia) care ar fi justificat reformarea măsurii contestate pe această cale[120].

Deşi această opinie poate părea una extrem de formalistă, acesta este în concordanţă cu dispozițiile art. 9 alin. 2 C.pr.civ. conform cu care obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor şi art. 22 alin. 6 C.pr.civ. care impune judecătorului să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel (iar o astfel de prevedere derogatorie de la principiul disponibilității nu există în cazul cererilor de reexaminare taxă de timbru) dar şi cele ale art. 6 C.pr.civ. privind dreptul la un proces echitabil şi art. 8 C.pr.civ. privind egalitatea în exercitarea drepturilor procesuale, reţinerea din oficiu a unor alte temeiuri pentru admiterea cererii de reexaminare a părţii neglijente apărând ca o abandonare nepermisă a echidistanţei pe care instanța trebuie să o manifeste[121].

Posibilitatea stabilirii caracterului timbrabil al cererii în căile de atac, dacă la prima instanţă sau în apel cererea a fost considerată ca fiind scutită de taxă judiciară de timbru

În privinţa incidenţei scutirii prevăzute art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 la soluționarea unor căi de atac în considerarea faptului că, în faţa instanțelor inferioare, cauza a fost apreciată ca scutită de la plata taxei judiciare de timbru, apreciem că împrejurarea că, la aceste instanţe, pentru analiza unei cereri, nu s-a plătit o taxă judiciară de timbru nu poate constitui un argument valid pentru înlăturarea obligativității plăţii taxei stabilite.

Astfel, potrivit art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013, dacă legea nu prevede altfel, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru orice cerere pentru exercitarea unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată o acţiune sau cerere scutită, potrivit legii[122], de taxă judiciară de timbru.

Rațiunea principală a textului este aceea de a reglementa o soluție unitară în privinţa datorării sau nu a unor taxe judiciare de timbru în cazul judecării unor anumite categorii de cereri, indiferent de stadiul în care s-ar găsi procesul în care sunt supuse atenţiei instanţelor cererile respective – primă instanţă, căi ordinare de atac sau căi extraordinare de atac.

Dar, art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 face vorbire despre incidenţa şi în faţa instanțelor de control judiciar a aceleiaşi prevederi legale care stipulează scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, iar nu de impunerea în faţa acestor instanţe a măsurii pe care instanţa care a pronunțat hotărârea atacată a dispus-o cu privire la inexistența sau existenţa şi întinderea obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru.

Aceasta, pentru că, potrivit art. 31 şi 33 din O.U.G. nr. 80/2013, fiecare instanţă de judecată este obligată să facă propria determinare a cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru cererile cu care este învestită, această taxă fiind datorată atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac.

În plus, actul normativ privind taxele judiciare de timbru conţine o soluţie de principiu din a cărei analiză reiese că, în principiu, instanţă de control judiciar nu este ţinută de soluţiile instanțelor inferioare ierarhic cu privire la obligaţiile părților de plată a acestor taxe.

Astfel, conform art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, în situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că, în fazele procesuale anterioare, taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal[123], va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu[124].

Rațiunea soluţiei legale conţinute de norma expusă constă în aceea de a împiedica instanţele de control judiciar să procedeze la anularea hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare care ar fi analizat în fond cererile cu care au fost învestite, deşi taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal[125], iar această neregularitate de invocă pentru prima oară în cale de atac[126].

Constatarea lipsei plăţii – pentru etapele procesuale anterioare – taxei judiciare de timbru în cuantumul legal se poate face fie direct prin decizia de soluționare a căii de atac ordinare sau extraordinare care conţine şi dispoziţia de obligare a părţii la plata taxelor aferente, fie în etapa pregătitoare a judecăţii căii de atac[127] (desigur, fără a se învedera titularului acestei căi de atac obligaţia depunerii dovezii plăţii taxei pentru etapele procesuale anterioare sub sancţiunea anularii căii de atac în soluționare[128]) dar, întotdeauna, dispoziţia de obligare a părţii la plata taxelor judiciare de timbru trebuie să se găsească în decizia de soluționare a căii de atac, pentru că, în etapa pregătitoare a judecăţii căii de atac, instanţa doar constată eroarea instanţei anterioare, dar nu poate dispune niciun fel de măsură pentru a şi obliga partea la plata taxelor neachitate în considerarea judecaţii deja finalizate de instanțele care au cercetat procesul mai înainte.

În cazul acestei ultime ipoteze (constatarea lipsei plăţii taxei judiciare de timbru în cuantumul legal pentru etapele procesuale anterioare în etapa pregătitoare a judecăţii căii de atac), avem îndoieli că, împotriva modului de stabilire a taxei datorate pentru aceste etape procesuale ar fi admisibilă o cerere de reexaminare[129].

Aceasta chiar dacă instanţa, pronunţând o soluţie definitivă, în ceea ce priveşte apelul, inserează în decizie[130] dreptul de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru datorată la prima instanţă şi dreptul de cerere de acordarea facilităţilor la plata acestei taxe[131].

Suntem de părere că aplicarea art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 de către instanţa de superioară în hotărârea prin care se judecă calea de atac reprezintă o măsură dispusă în temeiul prerogativelor de control judiciar – dreptul şi obligaţia pe care le au în cadrul unui sistem judiciar instanţele judecătorești superioare de a verifica, în condiţiile şi cu procedura stabiliră de lege, legalitatea şi temeinicia hotărârilor pronunţate de instanţele judecătorești inferioare lor şi de a casa acele hotărâri ce sunt greşite sau de a le confirma pe cele care sunt legale şi temeinice[132] -, astfel că dispoziţia de obligare a părţii la plata taxelor judiciare de timbru din decizia de soluționare a căii de atac poate fi reformată numai prin controlul judiciar care s-ar putea realiza asupra acestei hotărâri (recurs, dacă debitul s-a constatat în apel, respectiv, contestaţie în anulare ori revizuire, dacă sunt îndeplinite condiţiile de exercitare a acestor căi extraordinare de atac).

Şi cererea de reexaminare prevăzută de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 reprezintă o modalitate prin care se exercită controlul judiciar[133], dar pentru incidența acestei căi de atac nespecifice (adică, ce excede domeniului art. 456 C. pr.civ.) trebuie prevăzut în mod expres şi cu caracter obligatoriu accesul la calea procedurală specială.

Or, aplicarea art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 prin decizia de soluționare a căii de atac nu înseamnă „stabilire a taxei judiciare de timbru” în sensul art. 39, pentru că instanţa nu condiţionează plata taxei aferente etapelor procesuale anterioare de analiza căii de atac cu care este învestită, ci doar constată un aspect de nelegalitate al procedurii desfășurate la instanţa inferioară şi restabileşte ordinea juridică firească (aici impusă de principiul de ordine publică conform cu care acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, sunt supuse taxelor judiciare de timbru – art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013) prin obligarea părţii la plata taxelor, indiferent dacă admite sau respinge calea de atac în care s-a observat greşeala instanţei.

De aceea, dacă această decizie este susceptibilă de recurs, partea nemulţumită de obligarea sa la plata taxei poate exercita această cale de atac extraordinară în care să invoce motive de casare legate de aplicarea şi interpretarea art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, iar dacă debitul s-a constatat în recurs sau în apel, iar legea nu permite formularea recursului, dispoziţia de obligare a părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente fazelor procesuale anterioare este definitivă[134] (asemenea celorlalte dezlegări ale instanței), partea nemulţumită putând exercita contestaţia în anulare ori revizuirea, dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 503 C.pr.civ. şi, respectiv, art. 509 C.pr.civ.

Aplicarea art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 este obligatorie oricare ar fi modalitatea prin care cuantumul taxei judiciare de timbru la instanţa a cărei hotărâre este controlată a fost stabilit în mod definitiv în faţa acestei instanţe, adică indiferent de formularea sau nu a unei cereri de reexaminare la instanţa inferioară[135].

Aceasta pentru că suma şi modul de calcul al taxei devin definitive în egală măsură, cu sau fără o cerere de reexaminare[136], dar aceasta nu împiedică instanţa de control judiciar să facă propria evaluare a aplicării prevederilor legii taxei de timbru în pricină.

Mai mult, dacă această facultate este recunoscută unei instanţe învestite cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac ordinare, cu mai puternic cuvânt aceste drept trebuie acceptat şi pentru instanța de control judiciar ordinar, când pricina nu a fost definitiv soluţionată, încheierea instanţei inferioare privind stabilirea taxei judiciare de timbru căpătând într-adevăr autoritate de lucru judecat, dar numai cu privire la taxa datorată în faţa acelei instanțe, caracterul definitiv al taxei judiciare de timbru la o instanţă neîmpiedicând eventuala modificare a cuantumului acestei taxe în căile de atac, ci doar o nouă reexaminare de către instanţa a cărei hotărâre este controlată[137].

Regula conform căreia dispozițiile instanței a cărei hotărâre se atacă referitoare la taxa judiciară de timbru datorată în cauză nu sunt obligatorii pentru instanțele de control judiciar, rezultă în mod neechivoc nu doar din prevederile art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 ci şi din cele ale art. 23 alin. 1 lit. b şi 24 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, conform cu care cererile pentru exercitarea apelului şi recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani, iar nu cu 50% din taxa stabilită în primă instanță[138].

De aceea, împrejurarea că, pentru analiza unei cereri o instituţie publică nu a plătit la instanțele inferioare o taxă judiciară de timbru nu poate constitui un argument valid pentru înlăturarea obligativității plăţii taxei stabilite în controlul judiciar declanșat împotriva hotărârilor pronunţate de aceste instanţe[139].

Concluzii

Verificarea aplicării în practică a unui text simplu („sunt scutite de taxa judiciară de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii … de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice”) – care nu presupunea decât stabilirea conţinutului noțiunilor de „alte instituţii publice” şi „cereri ce au ca obiect venituri publice” şi observarea consecințelor logice ce rezultă din existenţa unei enumerări limitative (Senat, Camera Deputaţilor, …) şi a unei soluţii aplicabile subiecţilor astfel indicaţi într-o situaţie excepțională („indiferent de obiectul acestora”) – a relevat o surprinzător de severă neînțelegere a conţinutului legii.

Deşi este unanim acceptat – poate din cauză că, în mod fericit, condiţiile sunt repetate de C.C.R. în deciziile sale privind constituționalitatea scutirii de la plata acordate instituţiilor publice – că, pentru a fi incident beneficiul scutirii reglementat de art. 30 alin. 1 teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, nu este suficientă constatarea că titularul cererii are calitatea de instituție publică, ci cumulativ, trebuie îndeplinită şi o a doua condiție, ca cererea să aibă drept obiect venituri publice, în mod eronat, instanţele interceptează extensiv această cerinţă, ajungând să considere venit public orice eventuală cheltuială pe care instituția publică ar trebui să o facă ca urmare a participării la un proces.

Această practică, ce are ca finalitate ignorarea obiectului cererii şi includerea celorlalte instituiții publice în rândul acelora care se bucură de scutirea subiectivă prevăzute de art. 30 alin. 1 teza I (Senat, Camera Deputaţilor, …), este evident greşită şi trebuie să înceteze prin aplicarea condiţiilor pe care art. 30 alin. 1 teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 le prevede.

Acesta va însemna că scutirea poate fi recunoscută doar pentru situaţiile în care cererea formulată de instituția publică are ca obiect de o pretenție bănească în legătură directă cu un impozit, taxă, contribuţie sau alte vărsăminte la bugetele indicate de art. 30 alin. 2 (astfel cum aceste noţiuni sunt definite de legislaţia fiscală) sau când în discuţie este legalitatea unui act al organului fiscal competent, iar cererea formulată de instituția publică urmărește realizarea veniturilor publice (adică impunerea obligaţiei fiscale sau plata efectivă) sau conservarea acestora (adică menținerea obligației fiscale anterior stabilite).

De asemenea, acesta va trebui să însemne şi acordarea relevanței cuvenite situaţiilor în cazul în care instituția publică formulează cereri ca urmare a pretențiilor ce decurg din contracte civile sau comerciale sau alte raporturi ce excedează domeniul strict delimitat al noțiunii de venituri publice (par 23 din dec. C.C.R. nr. 277/2016) şi constatarea caracterului timbrabil al unor astfel de cereri care nu vizează venituri publice ci ar putea fi, pentru instituția publică titulară a cererii, cheltuieli dintr-un buget alcătuit (şi) din fonduri publice.

[1] Textul reprezintă o reluare a prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Cu toate că şi vechiul act normativ impune condiţia ca, pentru „alte instituții publice”, obiectul cererii să fie venituri publice, prin acte normative cu caracter special s-a prevăzut ca scutirea să fie incidentă pentru „sumele datorate cu orice titlu” – art. II din O.U.G. nr. 4/2006 care a prevăzut că, „în conformitate cu prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Domeniilor Statului este scutită de la plata taxei judiciare de timbru pentru cererile şi acţiunile în justiţie care au ca obiect recuperarea sumelor datorate acesteia cu orice titlu, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii”.
[2] În cauza C 205/15, D.G.R.F.P. Brașov împotriva V. Toma (par. 50), C.J.U.E. a stabilit că scutirea de taxa judiciară de timbru de care beneficiază persoanele juridice de drept public nu conferă, prin ea însăși, un avantaj procedural acestor persoane juridice, în măsura în care plata acestei taxe de către asemenea persoane se efectuează din bugetul național consolidat, care finanțează și serviciile oferite de instanțe.
[3] Stela Stoicescu în O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Comentariu pe articole, coordonator: Traian Cornel Briciu, editura Solomon, 2021, p. 484
[4] În literatura de specialitate – Andrei Bran în Legislația privind taxele judiciare de timbru, Comentariu pe articole C. Mareş, G. Viorel, L.-Al. Viorel, I.V. Varga, R. Rusu-Oană, A.-Al. Oană, editura C.H. Beck 2016, p. 326 – se vorbește despre scutirea necondiționată şi scutirea condiționată de coordonatele procesului. Deşi terminologia menționată este mai expresivă, nu pare a fi riguros exactă în condiţiile în care, totuşi, scutirea recunoscută de art. 30 alin. 1 teza I din O.U.G. nr. 80/2013 este limitată printr-o cerinţă – împrejurarea ca cererea să fie formulată de anumite instituţii publice limitativ enumerate.
Alt autor, Gabriela Cristina Frenţiu în Taxele judiciare de timbru si ajutorul public judiciar in procesul civil. O.U.G. nr. 80/2013 si O.U.G. nr. 51/2008 Comentarii, doctrina si jurisprudență, editura Hamangiu 2020, p. 258 şi urm. face vorbire doar despre scutirea subiectivă după ce, anterior, a analizat scutirile după obiect – per obiect, fără a avea relevanţă cine este titularul cererii (p. 236 şi urm.) şi scutirile după subiect – in personam, numai pentru persoana în privința căreia se prevede această facilitate – (p. 255 şi urm.); deoarece se subliniază că scutirea de la teza a II-a a art. 30 alin. 1 se acordă instituţiei publice condiționat de obiectul cererii, ar rezulta – în terminologia autoarei – că textul reglementează o ipoteză de scutire subiectivă necondiționată şi una de scutire subiectivă condiționată.
Pentru că, în realitate, art. 30 alin. 1 teza a II-a instituie o dublă condiționare a scutirii privind titularul cererii şi, deopotrivă, privind obiectul cererii formulate de acesta, recurgând la ambele criterii de acordare a scutirilor folosite anterior în lege obiectul cererii (art. 29 alin. 1 şi alin. 3-5) şi titularul cererii (art. 30 alin. 1 teza I), consideram preferabilă clasificarea propusă de S. Stoicescu în O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Comentariu pe articole privind scutirea subiectivă şi scutirea mixtă (un alt exemplu din această categorie fiind cel de la art. 29 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013 – n.n.).
[5] Calitatea petentei de persoană juridică componentă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, nu este suficientă pentru ca aceasta să beneficieze de scutirea legală de plata taxei judiciare de timbru întrucât dispozițiile alin 1 ale art. 30 vizează exclusiv acțiunile promovate de Guvern, nicidecum de instituții publice ce funcționează în subordinea acestuia – Curtea de Apel Craiova, încheiere nr. 33/2022 din 14.12.2022, cod RJ 59826gg52 (https://www.rejust.ro/juris/59826gg52)
[6] O cerere de recurs formulată de Ministerul Educaţiei Naționale nu intră sub incidenţa scutirii prevăzute de art. 30 alin. 1 teza I – A. Bran, op.cit., p. 326-327.
Dacă nici un alt minister, în afara Ministerul Finanţelor Publice, nu poate benefica de scutirea prevăzută de textul analizat, cu atât mai puţin o simplă instituţie publică cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat nu cade sub incidenţa textului doar pentru că este „aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale” cum greşit a considerat Curtea de Apel Timișoara, încheiere nr. 11/2022 din 15.12.2022, cod RJ 8642eee44 (https://www.rejust.ro/juris/8642eee44)
[7] Cu toate acestea, există şi soluţii izolate în care, deşi se aplică art. 30 alin. 1 teza I din O.U.G. nr. 80/2013 (scutirea subiectivă), pentru a proceda la recunoașterea beneficiului legal al scutirii de plată a taxei judiciare de timbru unei dintre instituţiile expres indicata în textul legal (aici, Ministerul Finanţelor Publice), instanțele verifică, eronat, şi obiectul cererii – a se vedea Tribunalul Dolj, încheierea de şedinţă din 07.03.2022, cod RJ g89gg24eg (https://www.rejust.ro/juris/g89gg24eg), instanţă care apreciază – greşit în opinia noastră – că „dacă obiectul unei cereri este reprezentat de o pretenţie bănească ce poate influenţa bugetul de stat, în cauză sunt incidente dispoziţiile art.30 aliniatul 1 din OUG 80/2013”.
[8] Publicată în Monitorul Oficial nr.495 din 01.07.2016
[9] În acelaşi sens, A. Bran în op. cit., p.326
[10] Decizia nr. 277/2016, par. 23 şi 26 publicată în Monitorul Oficial nr.115 din 14.02.2020
[11] Curtea de Apel Târgu Mureș, încheiere nr. 89/2022 din 24.11.2022, cod RJ 625g2g2e4 (https://www.rejust.ro/juris/625g2g2e4).
În acelaşi sens, Curtea de Apel București, încheiere din 07.12.2022, cod RJ 2385g682g (https://www.rejust.ro/juris/2385g682g)
[12] În sensul aplicării soluţiei legale, în puterea argumentului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, a se vedea (greşit, în opinia noastră), Curtea de Apel București, încheiere nr. 22/2022 din 29.11.2022, cod RJ g8g92397e (https://www.rejust.ro/juris/g8g92397e). În cauză era vorba despre o societate comercială chemată în judecată pentru executarea unui contract de achiziție publică şi care a formulat un recurs pentru a cărei judecată trebuia să plătească o taxă judiciară de timbru în cuantum de 569.903 lei (datorită datei inițierii procesului, nefiind aplicabile prevederile din Legea nr. 101/2016 introduse prin O.U.G. nr. 114/2020); indiferent de acționariatul acestei societăţi şi de modalitatea de finanţare a lucrării de interes naţional desfășurate, nu se poate niciodată considera că, prin plata taxei judiciare de timbru „autorităţile respective – beneficiare de alocaţii bugetare – ar fi obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget, acestea fiind finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona”.
[13] Curtea de Apel Timișoara, încheiere nr. 26/2022 din 09.11.2022, cod RJ 2339d8e4g (https://www.rejust.ro/juris/2339d8e4g)
[14] În acest sens, a se vedea Curtea de Apel Pitești, încheiere din 03.11.2022, cod RJ 599d2693g (https://www.rejust.ro/juris/599d2693g)
[15] Pentru importante distincţii privind specificul personalității juridice statale, particularitățile capacitaţii procesuale a statului român şi principalele domenii în care statului român apare ca subiect de drept civil, a se vedea M. Nicolae, Considerații generale asupra calităţii de subiect de drept civil a Statului Roman în Pandectele Române 3/2002, p. 211-233
[16] G. C. Frenţiu în op. cit., p. 259
[17] A se vedea în acest sens Curtea de Apel Cluj secția civilă, încheierea civilă nr.37/R/26 ianuarie 2015 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/589b4e20e4900954350007d0 prin care scutirea a fost recunoscută pentru că, în cauză, recursul a fost formulat de Ministerul Finanţelor Publice (pentru Statul Român) pentru care legea prevede scutirea.
[18] Tribunalul Mehedinţi secția I civilă, decizia nr. 886/R/06.07.2012 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5b8f3cb0e49009d006000679. Dat fiind caracterul limitativ al enumerării din text, avem serioase îndoieli în privinţa lărgirii câmpului de aplicare a acestui text pe cale de interpretare extensivă.
[19] E.g., art. 268 alin. 1 din Legea nr. 304/2022 prin care se stabilește că pentru repararea prejudiciului cauzat prin erorile judiciare, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune în despăgubiri numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor.
[20] În practică, scutirea Statului Român este considerată subînţeleasă, astfel că orice motivare ar părea superfluă; a se vedea Curtea de Apel Craiova, încheiere nr. 1/2022 din 25.01.2022, cod RJ 72d99d777 (https://www.rejust.ro/juris/72d99d777) sau Curtea de Apel Constanța încheiere din 27.04.2018, cod RJ 273d4897 (https://www.rejust.ro/juris/273d4897).
De asemenea, a se vedea Tribunalul Iași încheiere din 17.01.2023, cod RJ 625369647 (https://www.rejust.ro/juris/625369647), instanţă care a reținut scutirea având în vedere doar dec. C.C.R. nr. 277/2016 şi nr. 747/2017 „ale căror considerente sunt aplicabile şi în cauza de faţă”.
În sens opus, Tribunalul Timiș încheiere din 03.06.2019, cod RJ g6444299 (https://www.rejust.ro/juris/g6444299) instanţă care a apreciat că Statului Român datorează taxă judiciară de timbru aferentă cererii sale de apel, nefiind incidente disp. art.30 din O.U.G. nr. 80/2013, „obiectul cauzei pendinte este plângere împotriva încheierii de carte funciară, obiect care nu vizează venituri publice, astfel că teza finală a art.30 alin. 1 din OUG 80/2013 nu este îndeplinită”; se subînțelege că, analizând „teza finală” a textului, instanța a considerat că prima teză nu este incidentă datorită lipsei indicării Statului Român din enumerarea beneficiarilor scutirii.
[21] În acelaşi sens, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 5913/ 08.12.2016 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/58a06fc5e490090827000669 şi Curtea de Apel București, secţia a VI-a civilă, încheierea nr. 4/2023 din 03.02.2023, cod RJ g8g2g3955 (https://www.rejust.ro/juris/g8g2g3955) în care s-a arătat sunt cumulative condițiile referitoare la calitatea titularului cererii (instituție publică) și la obiectul acesteia (veniturile publice).
[22] G. C. Frenţiu în op. cit., p. 258
[23] Traian Cornel Briciu în O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Comentariu pe articole, p. 484, nota 1; se face trimitere şi la „natura serviciului” însă aşa cum va reieşi din analiza art. 5 din O.U.G. nr. 57/2019, prestarea unui serviciu public este un criteriu de calificare a unei structuri funcţionale ca fiind instituţia publică, iar nu pentru determinarea naturii venitului.
[24] Astfel cum s-a procedat în Minuta Întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel Brașov, 10-11 iunie 2021, p. 66 şi urm. (întocmită de formatorii I.N.M., Delia Narcisa Theohari şi Camelia Maria Solomon), disponibilă pe https://inm-lex.ro/wp-content/uploads/2021/07/Minuta-intalnire-dr-civil-Brasov-10-11-iunie-2021.pdf
A se vedea, pentru aplicare în practică, Curtea de Apel Suceava Încheiere nr. 31/2022 din 09.12.2022, cod RJ 5982d44e9 (https://www.rejust.ro/juris/5982d44e9).
[25] Art.2 alin. 1 pct. 30), potrivit cu care, în înţelesul legii privind finanţele publice, „instituţii publice” este o denumire generică ce include Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea/coordonarea acestora, finanţate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2);
[26] S. Stoicescu, op.cit., p. 485-486 şi G.C. Frenţiu, op.cit., p. 261; totuși, recurgerea la Legea nr. 500/2002 are o logică, având în vede că art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 vorbeşte de „venituri publice”, conceptul de „venit public” este definit de acest act normativ fiscal iar potrivit art. 13 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în demersul de aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege (se subînțelege, legislaţia fiscală – n.n.)
[27] Curtea de Apel Constanţa – secţia I civilă, încheierea din 20.09.2022 publicată în R.R.D.J. nr. 3/2022, p. 213-220.
[28] A se vedea Tribunalul București, încheiere din 15.12.2022, cod RJ 598g79996 (https://www.rejust.ro/juris/598g79996) instanţă care, în mod greşit, pentru a respinge o cerere de reexaminare nu a cercetat mai întâi obiectul de activitate, ci exclusiv sursele de finanțare ale petentei şi, din nou în mod greşit, a considerat că nu sunt aplicabile art. 30 alin. 1 teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 pentru că, pe lângă alocaţii de la bugetul de stat, petenta beneficiază şi de venituri din venituri proprii; fonduri externe nerambursabile; credite interne şi externe contractate în nume propriu şi alte surse legal constituite.
Totuși, just a stabilit instanţa că, pentru a beneficia de scutire, este necesar ca pretenţia să vizeze venituri publice, inclusiv în sensul acestei noţiuni definit de alin. 2 al art. 30, nefiind suficienta invocarea la modul general a calităţii de instituţie publică finanţată parţial din bugetul de stat, fapt care ar atrage scutirea sa de la plata taxei judiciare de timbru.
[29] Curtea de Apel București, încheiere din 07.12.2022, cod RJ 2385g682g (https://www.rejust.ro/juris/2385g682g).
[30] Curtea de Apel Alba Iulia, încheiere nr. 56/2022 din 22.11.2022, cod RJ 8665g5362 (https://www.rejust.ro/juris/8665g5362). Nu rezultă din această încheiere că cererea formulată de A.N.A.F. avea ca obiect venituri publice sau „măsuri îndeplinite în vederea administrării creanțelor fiscale” (pentru aplicabilitatea art. 343 din Legea nr. 207/2015, care nu a fost invocat în motivarea cererii de reexaminare – a se vedea infra, Câteva aspecte procedurale); nu rezultă nici motivul de scutire de la plata taxei judiciare de timbru aferentă unui recurs a petentului Preşedintele A.N.A.F., care avea calitatea distinct de recurent alături de A.N.A.F. şi care, în mod absolut evident, nu se încadrează în ipoteza art. 30 alin. 1 teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013.
[31] Curtea de Apel Oradea, încheiere nr. 17/2022 din 29.12.2022, cod RJ 4e665e8d5 (https://www.rejust.ro/juris/4e665e8d5).
[32] Curtea de Apel Craiova, încheiere nr. 9/2022 din 02.11.2022, cod RJ 599d248g6 (https://www.rejust.ro/juris/599d248g6). Singurul motiv reţinut de instanţă pentru acordarea scutirii de la plata taxei de timbru aferentă recursului într-o cauză având ca obiect constatare nulitate act a fost acela că este instituţie publică cu personalitate juridică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Sănătăţii (art. 1 alin. 1 din Legea nr. 1345/2019) şi „ca urmare, petenta recurentă este scutită de la plata taxei de timbru”.
[33] Curtea de Apel Bacău, încheiere din 21.02.2023, cod RJ ee9257e88 (https://www.rejust.ro/juris/ee9257e88). Avem serioase îndoieli că, într-o cauză cu obiect anulare act administrativ, iar „pretenţiile” ce vizează un ajutor de stat acordat în cadrul Programului pentru stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii Start-up Nation, cererea de recurs are ca obiect venituri publice, chiar petenta indicând in reexaminare doar că „sumele ce fac obiectul cauzei fiind asigurate de la bugetul de stat”.
[34] Curtea de Apel Iași, încheiere din 20.10.2022, cod RJ 5996473gd (https://www.rejust.ro/juris/5996473gd). Pentru a aprecia că nu datorează taxă judiciară de timbru, potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, Curtea a constatat că, într-o cauză având ca obiect restituirea unei sumei reprezentând contravaloarea unui titlu de plată, apelantei îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. 1 din HG 572/2013, aceasta fiind o autoritate publică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Guvernului, „fiind astfel scutită de plata taxei de timbru”.
[35] Curtea de Apel București, încheiere nr. 4/2023 din 03.02.2023, cod RJ g8g2g3955 (https://www.rejust.ro/juris/g8g2g3955).
[36] Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 5913/08.12.2016 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/58a06fc5e490090827000669;
 [37]Curtea de Apel Constanța, încheiere din 23.03.2023, cod RJ 5983d766d (https://www.rejust.ro/juris/5983d766d)
[38] Curtea de Apel Craiova, încheiere nr. 33/2022 din 14.12.2022, cod RJ 59826gg52 (https://www.rejust.ro/juris/59826gg52)
[39] Curtea de Apel Pitești, încheiere din 16.11.2022, cod RJ 988458928 (https://www.rejust.ro/juris/988458928)
[40] Curtea de Apel Brașov, încheiere din 25.01.2023, cod RJ ee96d57e3 (https://www.rejust.ro/juris/ee96d57e3)
[41] Tribunalul Timiş, secția a II-a civila decizie nr. 297/11.04.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5cc112aee49009c401000040. Stabilirea calității de „instituție publică” a S.R.R. nu s-a făcut de instanţă cu verificarea Legii nr. 41/1994 (art.39-44 privind activitatea financiară) ci, probabil, cu acceptarea susţinerii făcute de petentă că, printr-o decizie Curții de Conturi, societatea a fost calificată ca instituție publică; acordarea scutirii s-a realizat fără o analiză a obiectului cererii.
[42] Curtea de Apel București, încheiere nr. 22/2022 din 21.12.2022 cod RJ de99429eg (https://www.rejust.ro/juris/de99429eg). Foarte corect, instanţa înlăturat pretenţia petentei C.N.A.I.R. S.A. că beneficiază de scutire conform art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 pe motiv că nu face parte din categoria instituțiilor publice expres nominalizate de această prevedere legală şi, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens, scutirea de la plata taxei judiciare de timbru nu poate fi extinsă și în cazul unităților aflate în subordinea instituțiilor publice expres nominalizate, dat fiind faptul că excepția (de la regula caracterului timbrabil al cererilor) este de strictă interpretare și aplicare.
Apoi, Curtea de Apel București a stabilit mai întâi caracterul de instituție publică din perspectiva art. 30 alin. 1 teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, analizând sursele de finanțare şi având în vedre scopul înființării – prestarea unui serviciu public (pe care însă nu l-a mai indicat, acesta fiind conform art. 4 din OUG 84/2003, întreţinerea, repararea, administrarea şi exploatarea autostrăzilor, drumurilor expres, drumurilor naţionale, variantelor ocolitoare, precum şi a altor elemente de infrastructură rutieră definite conform legii, în scopul desfăşurării traficului rutier în condiţii de siguranţă a circulaţiei – n.n.).
[43] Curtea de Apel București, încheiere nr. 22/2022 din 29.11.2022, cod RJ g8g92397e (https://www.rejust.ro/juris/g8g92397e).
[44] Curtea de Apel Alba Iulia, încheiere nr. 24/2023 din 15.02.2023, cod RJ 4e6724692 (https://www.rejust.ro/juris/4e6724692).
[45] Curtea de Apel Târgu Mureș încheiere nr. 88/2022 din 21.11.2022, cod RJ 988462g3e (https://www.rejust.ro/juris/988462g3e).
[46] Curtea de Apel Suceava, încheiere nr. 13/2023 din 10.04.2023, cod RJ 59g29253g (https://www.rejust.ro/juris/59g29253g). În acelaşi sens Judecătoria Suceava încheiere din 08.07.2021 pronunțată de, cod RJ 25e9d8389 (https://www.rejust.ro/juris/25e9d8389); apreciem că nu este suficientă constatarea că petenta este „instituție publică finanțată parțial de la bugetul statului, fiind componentă a sistemului național de învățământ superior” pentru a se concluziona sec „astfel că, suma solicitată prin cererea de chemare în judecată reprezintă venituri publice”
[47] Curtea de Apel Pitești, încheiere din 04.11.2022, cod RJ 4ee757256 (https://www.rejust.ro/juris/4ee757256).
[48] Curtea de Apel București, încheiere din 09.02.2023, cod RJ 238233e9e (https://www.rejust.ro/juris/238233e9e).
[49] Curtea de Apel Brașov, încheiere din 12.05.2021, cod RJ 48dd45g7 (https://www.rejust.ro/juris/48dd45g7).
[50] Curtea de Apel București, încheiere din 03.03.2023, cod RJ 98de453g8 (https://www.rejust.ro/juris/98de453g8) apreciem că analiza instanţei trebuia să vizeze obiectul activității şi modalitatea de organizare a finanțării, iar nu sursa anumitor fonduri folosite în desfășurarea activităţii, ceea ce ar fi condus la constatarea imposibilității calificării petentei ca fiind o „instituţie publică”.
[51] Curtea de Apel Craiova încheiere nr. 25/2022 din 23.11.2022, cod RJ 625g46d2d (https://www.rejust.ro/juris/625g46d2d). corect a apreciat instanţa că petenta avea obligația demonstrării îndeplinirii condițiilor cumulative referitoare la capitalul şi forma de organizare a societății, modul de finanțare pentru a fi calificată „instituţie publică”; lipsa calității speciale prevăzute de lege împiedica analiza obiectului cererii.
[52] Curtea de Apel București, încheiere din 24.10.2022, cod RJ 722829g93 (https://www.rejust.ro/juris/722829g93).
[53] Par. 23 din dec. CCR nr. 277/2016 publicată în Monitorul Oficial nr.495 din 01.07.2016
[54] V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II, editura Naţional, Bucureşti, 1997, p. 28.
[55] Ibidem p. 31
[56] Curtea de Apel București, încheiere 07.12.2022, cod RJ 2385g682g (https://www.rejust.ro/juris/2385g682g) a considerat că instituţiile publice sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, atunci când urmăresc obţinerea sau conservarea veniturilor publice.
Este foarte greu de acceptat că litigiul în care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor cere de la Societatea Generală a Experţilor Tehnici o sumă reprezentând prejudiciu cauzat A.N.R.P. prin plata către terţi a unor despăgubiri greşit evaluate printr-un raport expertiză neconform cu Standardele internaționale de evaluare (în esenţă, o formă de răspundere civilă delictuală pentru fapta prepusului – autor al raportului cu despăgubiri supraevaluate – n.n.) este o cauză având ca obiect venituri publice.
Curtea de Apel Oradea, hotărâre nr. 17/2022 din 29.12.2022, cod RJ 4e665e8d5 (https://www.rejust.ro/juris/4e665e8d5) a apreciat că o cerere formulată de Inspectoratul de Stat în Construcţii nu este scutită în baza tezei a II-a a art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 întrucât dosarul nu are ca obiect vreo acţiune prin care recurentul să urmărească realizarea de venituri publice (pricina privea anularea parțială a unui proces-verbal de control în execuţie încheiat de instituţia pârâtă, în ceea ce priveşte un punct de la paragraful „Constatări/Neconformităţi”).
[57] În sensul că pentru incidenţa teza a II-a a art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr.80/2013 obiectul acțiunii ar trebui să-l constituie plata sau restituirea vreunei sume de bani având destinație bugetară, a se vedea Curtea de Apel Alba Iulia, încheiere nr. 24/2023 din 15.02.2023 cod RJ 4e6724692 (https://www.rejust.ro/juris/4e6724692).
[58] A. Bran, op.cit., p 328
[59] Autorul este consecvent (idem, p. 329) apreciind – eronat, în opina noastră – că, dacă instituțiilor publice li se cere în calitate de pârâte plata unei sume de bani, căile de atac exercitate de instituțiile publice vor fi supuse timbrării pentru că sumele reclamate de particular nu ar putea fi calificate venituri publice; cererile particularilor (orice alte subiect de drept decât instituțiile publice) privind restituirea unor impozite, taxe, contribuţii sau vărsăminte sau de compensare a unor creanţe ale instituțiilor publice vizând astfel de venituri publice cu debite având obiect de aceeaşi natură reprezintă în mod indubitabil „cereri având ca obiect venituri publice”.
[60] S. Stoicescu, op.cit., p. 484
[61] A se vedea în acest sens Curtea de Apel Târgu Mureș încheiere nr. 88/2022 din 21.11.2022 cod RJ 988462g3e (https://www.rejust.ro/juris/988462g3e), instanță care a subliniat că, atât timp cât calea de atac exercitată nu priveşte în mod direct aspecte litigioase vizând venituri publice, aspectul invocat de petent în sensul că măsura încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă ar atrage subsecvent obligaţia de plată a contribuţiilor către bugetul de stat nu prezintă relevanţă juridică în prezentul cadru procesual.
O cerere prin care se solicită anularea unor acte administrative emise de Curtea de Conturi a României a fost apreciată doar ca fiind „eventual în legătură cu veniturile publice” fără a avea deci ca obiect venituri publice – Curtea de Apel Pitești încheiere din 16.11.2022 pronunțată de, cod RJ 988458928 (https://www.rejust.ro/juris/988458928).
[62] Curtea de Apel Târgu Mureș, încheierea nr. 88/2022 din 21.11.2022; la fel de irelevant a fost considerat de instanţă şi argumentul petentei potrivit căreia nu poate fi obligată la plata taxei de timbru întrucât nu are alocate astfel de sume de bani prin alocaţiile bugetare prevăzute din bugetul de stat.
[63] G. C. Frenţiu în op. cit., p. 263
[64] S. Stoicescu, op.cit., p. 489.
[65] A. Bran, op.cit., p 329
[66] În sensul – greşit în opinia noastră – că, în cazul unităților administrativ-teritoriale, și veniturile proprii, în care se includ veniturile din concesiuni și închirieri, sunt venituri la bugetul local în sensul art. 2 alin. (1) pct. 58 din Legea nr. 273/2006, motiv pentru care, dacă cererea are ca obiect plata chiriei sau a redevenței, atunci aceasta este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 – a se vedea Minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secţiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel,  București, 29 iunie 2018, pct. 1, opinia I.N.M. întocmită de D.-N. Theohari, A. Popescu și G. Florescu.
Just se face distincție între cererile având ca obiect rezilierea contractelor de închiriere sau de concesiune, atunci când aceste acţiuni sunt formulate de unităţile administrativ-teritoriale, despre care s-a subliniat că nu sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 (opinie la care subscriem fără rezerve) şi cererile având ca obiect pretenţii pecuniare rezultate din acest contracte.
[67] De aceea, avem îndoieli privind calificarea ca vizând venituri publice a unei cererei a Casei de Asigurări de Sănătate ce viza „recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plăţi nelegale din fonduri publice” de la un cabinet medical individual – Curtea de Apel București încheiere nr. 4/2023 din 03.02.2023 cod RJ g8g2g3955 (https://www.rejust.ro/juris/g8g2g3955).
[68] S. Stoicescu, op.cit., p. 484
[69] Curtea de Apel Bacău, încheiere din 09.01.2023, cod RJ g8ge68347 (https://www.rejust.ro/juris/g8ge68347); instanţa a subliniat că, deoarece orice instituţie publică se finanţează din şi prin bugetul public, orice sumă cheltuită se face din acest buget, însă fapt nu transformă, ca natură juridică, o cheltuială publică în venit public, sensul circulării sumelor fiind unul contrar între cele două operaţiuni/instituţii contabilo – bugetare, în cazul veniturilor fiind vorba de plăţi făcute de debitorii fiscali către stat şi autorităţile locale şi de sume de bani intrate în bugetele publice, iar în cazul cheltuielilor fiind vorba de sume care ies din aceste bugete publice, motive pentru care, dacă legiuitorul ar fi vrut să scutească şi acţiunile care aveau ca obiect recuperarea cheltuielilor nu ar mai fi făcut vorba numai despre veniturile publice, ci despre orice alte acţiuni introduse de subiectele de drept public neenumerate de art. 30 alin. 1 teza I, însă legiuitorul a acordat această scutire totală, deci atât pentru cheltuieli cât şi pentru venituri, numai în cazul subiectelor de drept public prevăzute la art. 30 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, printre care nu se numără şi petenta.
[70] Cum greşit a considerat Curtea de Apel Craiova prin încheierea nr. 13/2023 din 10.03.2023, cod RJ g8g477d37 (https://www.rejust.ro/juris/g8g477d37); scutirea a fost acordată în considerarea calității petentei (Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar) de „autoritate publică, finanţată exclusiv din fonduri publice”.
[71] Cum greşit a considerat Tribunalul Comercial Cluj, încheierea civilă nr. 628/CC/2020 din data de 11 iunie 2020 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5eed6b00e490090c1c00002b; raţiunea scutirii a fost aceea că sumele solicitate au fost achitate de către reclamantă (CNAIR S.A.) pentru întreţinerea/reabilitarea drumurilor naţionale, „astfel că provenienţa acestora este de la bugetul de stat”.
[72] Tribunalul Specializat Cluj, încheierea civilă nr. 983/A/13 septembrie 2021 http://www.rolii.ro/hotarari/614a8defe490091c1900003b
[73] Curtea de Apel Timişoara hotărâre nr. 27/2022 din 28.11.2022, cod RJ 7226625d7 (https://www.rejust.ro/juris/7226625d7); apreciem discutabilă această soluţie în condiţiile în care obiectul cererii de chemare în judecată nu vizează venituri publice şi nici nu există vreo legătură (nici directă nici indirectă) a acestui obiect cu veniturile publice,
[74] Curtea de Apel Ploiești, încheiere din 18.11.2022, cod RJ 599352d6e (https://www.rejust.ro/juris/599352d6e). oricum, cauza în care s-a pronunţat hotărârea citată avea ca obiect strămutare, despre care apreciem că, fiind un litigiu autonom, nu poate intra sub incidenţa art. 30 din O.U.G. 80/2013 – a se vedea infra, nota 87.
[75] Aceste obligaţii în mod temeinic şi legal au fost stabilite în sarcina petentei deoarece obiectul contestaţiei nu este constituit din venituri publice fiind vorba de o sancţiune aplicată petentei, astfel încât nu este inclusă în prevederile art. 30 din O.U.G. nr.80/2013 – Judecătoria Deta, încheierea civilă nr. 1465/18 septembrie 2020 http://www.rolii.ro/hotarari/5f7535e7e49009581c00002a.
[76] Curtea de Apel Cluj, hotărâre nr. 314/2023 din 27.02.2023, cod RJ 864g2e765 (https://www.rejust.ro/juris/864g2e765).
[77] Tribunalul Călărași, încheiere din 16.11.2016 cod RJ 22d98g5d (https://www.rejust.ro/juris/22d98g5d); instanţa a considerat corect că numai autorităţile şi instituţiile expres menţionate în art.30 teza I din O.U.G. nr. 80/2013 sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, „indiferent de obiectul acestora”.
În sensul că revendicarea unei suprafeţe de teren este o cerere privind venituri publice pentru că „veniturile obţinute asupra bunului ce constituie obiect al acţiunii în revendicare sunt, venituri publice fiscale, respectiv creanţe fiscale datorate bugetului general consolidat” şi astfel se „urmăreşte protejarea unor venituri publice” – a se vedea Curtea de Apel Târgu Mureş, încheiere nr. 10/2023 din 17.02.2023, cod RJ 4e626dd4g (https://www.rejust.ro/juris/4e626dd4g).
[78] Tribunalul București, încheiere din 15.12.2022, cod RJ 598g79996 (https://www.rejust.ro/juris/598g79996) argumentul suplimentar reţinut de instanţă – că suportarea pretenţiilor care fac obiectul litigiului nu se realizează din alocaţii de la bugetul de stat, veniturile proprii ale societăţii fiind utilizate pentru finanţarea a diverse activităţi, inclusiv cele care au ca obiect acoperirea integrală a cheltuielilor de administrare şi funcţionare a companiei – este unul superfluu, în condiţiile în care obiectul pricinii nu viza venituri publice, ci executarea de către o „instituție publică” unei obligaţii contractuale.
Sumele privind contravaloarea activităţilor sanitar-veterinare efectuate de reclamantul-intimat Cabinet Veterinar Individual cerute în temei contractual de la Agenţia Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor nu pot constitui venituri publice ale A.N.S.V.S.A., cum eronat s-a stabilit în jurisprudenţă – Curtea de Apel Constanţa, încheiere din 01.02.2023, cod RJ g8g72de84 (https://www.rejust.ro/juris/g8g72de84).
[79] Curtea de Apel Craiova, încheiere nr. 1/2022 din 25.01.2022, cod RJ 72d99d777 (https://www.rejust.ro/juris/72d99d777); just instanţa a recunoscut beneficul scutirii pentru apelul formulat de copârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor.
[80] Curtea de Apel Alba Iulia încheiere nr. 49/2022 din 27.10.2022, cod RJ 23369672g (https://www.rejust.ro/juris/23369672g). în sensul că atunci când raportul juridic dedus judecăţii este grefat pe răspunderea civilă delictuală, pretenţiile formulate nu se circumscriu noţiunii stricte de venituri publice a se vedea şi Curtea de Apel București încheiere din 16.02.2023, cod RJ 625445g93 (https://www.rejust.ro/juris/625445g93).
[81] Curtea de Apel Craiova încheiere nr. 30/2022 din 10.11.2022, cod RJ dee62gge8 (https://www.rejust.ro/juris/dee62gge8), Curtea de Apel Constanța încheiere din 16.11.2022 pronunțată de, cod RJ 98d23352d (https://www.rejust.ro/juris/98d23352d), Curtea de Apel Craiova încheiere nr. 33/2022 din 14.12.2022, cod RJ 59826gg52 (https://www.rejust.ro/juris/59826gg52) sau Curtea de Apel Bacău încheiere din 09.01.2023, anterior citată, care remarcabil de riguros a arătat că nu pot fi încadrate în categoria cererilor care au ca obiect venituri publice pricinile care au ca obiect (principal) recuperarea unor cheltuieli efectuate de entităţile publice fără respectarea legii sau care au ca obiect repararea pagubelor aduse de entităţile publice patrimoniului altor subiecte de drept (privat);
Curtea de Apel Bacău a mai subliniat că nu se poate confunda criteriul obiectului cererii de chemare în judecată cu calitatea subiectului care cere concursul justiţiei, pentru că textul de lege nu scuteşte de la plata taxelor judiciare de timbru toate cererile în care unităţile administrativ-teritoriale sunt în postura de reclamante, ci numai cele care „au ca obiect venituri publice” – art. 30 alin. 1 teza II din OUG nr. 80/2013. S-a arătat că urmărind protejarea patrimoniului petentei (C.N.A.I.R. S.A.) şi implicit la protejarea bugetului propriu, acest scop nu transformă suma pe care vrea să o recupereze în venit public, pentru că în definitiv toate acţiunile cu obiect patrimonial introduse de instituţiile publice au (cel puțin prezumat) acest scop, existând o deosebire între causa debendi (finanţarea bugetului prin asigurarea veniturilor prevăzute de lege), adică obiectul juridic dedus judecăţii şi la care se referă art. 30 alin. 1 teza finală din OUG nr. 80/2013, şi cauza sau scopul acţiunii civile (litigiului civil), care este protejarea patrimoniului instituției publice sub diferite aspecte, între cele două neexistând suprapunere, chiar dacă în sens larg şi în limbajul obişnuit prin protecţia patrimoniului instituţiei publice (care include şi alte drepturi/bunuri decât creanţele împotriva contribuabililor) pot fi incluse şi acţiunile care au ca obiect dedus judecăţii veniturile publice (banii) prin care se asigură finanțarea bugetului local.
În sens opus – şi indiscutabil eronat, în opina noastră -, Curtea de Apel București încheiere din 15.02.2023, cod RJ 39g855587 (https://www.rejust.ro/juris/39g855587), instanţă care a acordat scutirea apreciind că obiectul litigiului (suma de 35.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată solicitate pe cale separată la a cărei plată fusese obligată) poartă asupra veniturilor instituției publice -A.N.A.F.
Acelaşi raționament (cheltuieli de judecată din alt dosar se încadrează în categoria circumscrisă veniturilor bugetare) îl are şi Curtea de Apel Timișoara încheiere nr. 3/2023 din 15.02.2023, cod RJ 864e7546g (https://www.rejust.ro/juris/864e7546g); corect s-a stabilit că nu este necesară recurgerea la interpretarea art. 30 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013 pentru recursul vizând cererea accesorie de obligare la plata cheltuielilor de judecată în primă instanţă şi în apel.
Pe aceeaşi linie, s-a considerat că, deoarece „ca urmare a realizării pretențiilor petentei, sumele pretinse (cu titlu de cheltuieli de judecată dintr-un alt dosar – n.n.) ar urma să intre în bugetul său, care, este finanţat şi din veniturile bugetului de stat, pe cale de consecinţă, petenta CNAIR SA îndeplineşte şi cea de-a doua condiţie pentru scutirea de la plata taxei de timbru prevăzută de art. 30 alin. 1 teza finală, respectiv de a fi introdus o acţiune care drept obiect venituri publice”- Curtea de Apel Galaţi încheiere din 09.11.2022, cod RJ dee829396 (https://www.rejust.ro/juris/dee829396).
[82] Curtea de Apel Alba Iulia, încheiere nr. 51/2022 din 27.10.2022, cod RJ 39939dd37 (https://www.rejust.ro/juris/39939dd37); observând că suma/pretenţiile discutate în cauză vizează sume care constituie venit propriu al C.N.A.I.R., instanţa a constatat mai întâi ca obiectul cauzei nu îl reprezintă un venit public al petentei; apoi (deşi ordinea demersului logic trebuia să fie inversă), instanţa a constatat că nici regimul juridic al petentei – societate care urmăreşte un profit – nu permite, sub aspectul obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru într-un litigiu aflat pe rolul instanţelor române, scutirea acesteia de obligaţia impusă de OUG nr. 80/2013.
[83] Curtea de Apel Braşov, încheiere din 29.11.2022, cod RJ 625g65gg9 (https://www.rejust.ro/juris/625g65gg9); aprecierea greşită a acestei instanţe (care corect a reţinut că, pentru aplicarea art. 30 din OUG 80/2013, obiectul cererii să fie reprezentat de o pretenţie bănească ce constituie un venit public aparţinând unităţii administrativ-teritoriale) vizează aprecierea că, pentru a beneficia de scutire în recurs, titularul cererii introductive de instanţă trebuia să fie instituţia publică.
[84] Curtea de Apel București, încheiere nr. 7/2023 din 30.01.2023, cod RJ 723427329 (https://www.rejust.ro/juris/723427329).
[85] Curtea de Apel București, încheiere din 24.10.2022, cod RJ 722829g93 (https://www.rejust.ro/juris/722829g93).
[86] Se apreciază că, de vreme ce obiectul cererii este neevaluabil în bani, nu sunt întrunite exigenţele art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 – Curtea de Apel Târgu Mureș încheiere nr. 89/2022 din 24.11.2022, cod RJ 625g2g2e4 (https://www.rejust.ro/juris/625g2g2e4).
[87] Curtea de Apel Brașov, încheiere din 12.05.2021, cod RJ 48dd45g7 (https://www.rejust.ro/juris/48dd45g7) instanţa a preluat o motivare a Î.C.C.J. în care s-a arătat că împrejurarea că dosarul a cărui strămutare se solicită are ca obiect un litigiu scutit de la plata taxei judiciare de timbru potrivit legii, nu are nicio relevanţă în cadrul soluţionării unei cereri de strămutare pentru care legiuitorul prevede o taxă de timbru distinctă, specifică unui asemenea incident procedural. În doctrină, soluţia a fost justificată prin aceea că litigiul de strămutare nu are ca obiect venituri publice, fiind, de fapt, un litigiu civil distinct de procesul a cărui strămutare se cere – A. Bran, op.cit., p 327.
În sens opus, Curtea de Apel Ploieşti încheiere din 18.11.2022, cod RJ 599352d6e, anterior citată.
Pentru o opinie în care se arată că cererile de recuzare se timbrează în toate situațiile, legea nefăcând nicio distincție după cum incidentul procedural referitor la compunerea completului de judecată s-a ivit în cadrul soluționării unei cereri care este supusă timbrajului sau al unei cereri care, potrivit legii, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru – a se vedea Curtea de Apel Galați, hotărâre nr. 240/2022 din 19.10.2022, cod RJ 864d3387d (https://www.rejust.ro/juris/864d3387d); în acelaşi sens, Curtea de Apel București încheiere din 13.10.2022, cod RJ g882e3699 (https://www.rejust.ro/juris/g882e3699), care arată că o cerere de recuzare formulată într-un litigiu de muncă este o cerere incidentală pentru care se datorează taxă judiciară de timbru deoarece acest incident procedural nu reprezintă un conflict de muncă în sensul prevederilor art. 266 C. mun., astfel că dispoziţiile art. 270 C. mun. sunt incidente.
[88] Curtea de Apel București, încheiere din 09.02.2023, cod RJ 238233e9e (https://www.rejust.ro/juris/238233e9e).
[89] Curtea de Apel Pitești, încheiere din 04.11.2022, cod RJ 4ee757256 (https://www.rejust.ro/juris/4ee757256).
[90] Curtea de Apel Pitești, încheierea din 16.11.2022 anterior citată, instanţa a apreciat că, instituind o excepţie, art. 30 este de strictă interpretare şi aplicare, astfel că urmează a fi considerate ca fiind scutite de obligaţia timbrării în raport cu alin. 1, doar acele cereri care au ca obiect venituri publice.
Nu este o cerere vizând venituri publice cererea prin care se contestă o decizie a Curţii de Conturi prin care s-au solicitat măsuri pentru recuperarea prejudiciului creat bugetului localității cu sume reprezentând venituri salariale brute plătite nelegal primarului şi viceprimarului, plătite nelegal consilierilor locali şi unui număr de trei angajaţi, peste nivelul indemnizaţiei viceprimarului – Curtea de Apel Timișoara hotărâre nr. 26/2022 din 09.11.2022, cod RJ 2339d8e4g (https://www.rejust.ro/juris/2339d8e4g), instanţă care, constând că pretenţia dedusă judecăţii tinde la anularea unui act administrativ prin care s-au stabilit drepturi salariale achitate nelegal şi s-a dispus recuperarea prejudiciului constatat în acest sens, a considerat corect că nu este învestită cu un litigiu care are ca obiect venituri publice, căci nu se urmăreşte aproprierea unor sume de acest fel, recuperarea ori valorizarea lor.
Dacă obiectul cererii de chemare în judecată vizează în principal o acţiune în anularea unei decizii a Camerei de Conturi prin care se urmărește tocmai întregirea patrimoniului reclamantei (o unitate administrativ-teritorială), litigiul dintre părţi nu poate fi calificat ca având drept obiect obținerea de venituri publice de către recurentă, neprezentând nicio relevanţă din perspectiva art.30 alin.1 din OUG 80/2013 împrejurarea că bugetul din care trebuie achitate despăgubirile stabilite este un buget local, recurenta urmărind evitarea unei cheltuieli din acest buget, iar nu dobândirea unor venituri publice în sensul legii – Curtea de Apel Cluj, hotărâre cameră consiliu nr. 38/2022 din 15.12.2022, cod RJ 238ed6ge6 (https://www.rejust.ro/juris/238ed6ge6).
[91] Curtea de Apel Constanta, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal decizia civilă nr.1030 /CA/22.09.2021 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/617b51fce49009440800002b.
[92] Curtea de Apel București, încheiere din 11.03.2019 pronunțată de, cod RJ 28g94e6d (https://www.rejust.ro/juris/28g94e6d); corect în cauză instanţa a analizat mai întâi existenţa calității de instituție publică a părţii obligate la plata taxei juridice de timbru şi, apoi, a trecut la verificarea dacă pricina avea ca obiect venituri publice.
În sensul că un recurs împotriva măsurii de suspendare a executării unu act administrativ formulat de o instituţie publică este timbrabil s-au pronunţat şi Curtea de Apel Ploieşti încheiere din 19.01.2023, cod RJ 2382582eg (https://www.rejust.ro/juris/2382582eg) sau Curtea de Apel Braşov încheiere din 19.01.2023, cod RJ 4e6d92943 (https://www.rejust.ro/juris/4e6d92943).
[93] Curtea de Apel Târgu Mureș, încheierea nr. 88/2022 din 21.11.2022 anterior citată. În mod just, instanţa a observat că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, nu sunt contestate aspecte vizând veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale sau alte venituri publice, astfel cum acestea sunt definite de art. 30 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.
[94] Curtea de Apel Alba Iulia, încheiere nr. 24/2023 din 15.02.2023 anterior citată. Corect s-a constatat că obiectul acțiunii nu îl constituie plata sau restituirea vreunei sume de bani având destinație bugetară, astfel că nu este incidentă nici teza a II-a a art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013; totuşi, invocarea din oficiu a dispoziţiilor art. 22 alin. 1 din Legea nr. 544/2001 (conform cu care plângerea şi recursul sunt scutite de taxă de timbru) în condiţiile în care petente îşi bazase cererea de reexaminare exclusiv pe dispozițiile legii privind taxele judiciare de timbru pare a depăşi limitele învestirii stabilite conform art. 9 C. pr. civ. – a se vedea şi infra, Limitele reexaminării în funcţie de conţinutul cererii părţii.
[95] Curtea de Apel Bacău, încheiere din 31.01.2023, cod RJ 598733dg9 (https://www.rejust.ro/juris/598733dg9), instanţă care arată că instituţii publice (cum este cazul inspectoratului judeţean de poliţie) beneficiază de scutire doar atunci când cererea are ca obiect venituri publice (cu alte cuvinte, atunci când se urmăreşte atragerea de venituri la buget, ceea ce nu era cazul în speţa de faţă).
În acelaşi sens, Judecătoria Constanta, încheiere nr.2580/09.03.2021 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/6067cc28e49009a004000038 şi Tribunalul Satu Mare secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal încheierea civilă nr. 307/26.05.2021 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/60b04f95e49009c81c000029.
[96] Curtea de Apel Braşov, încheiere din 15.12.2022, cod RJ 4e6697422 (https://www.rejust.ro/juris/4e6697422) instanţă care a arătat că este fără relevanţă împrejurarea că recurentul Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă nu are buget propriu, iar plăţile se fac din bugetul Instituţiei Prefectului Municipiul Bucureşti.
[97] G. C. Frenţiu în op. cit., p. 259. Şi în practică se face distincție între capetele de cerere după cum acesta privesc sau nu venituri publice – Încheierea 04.11.2022 a Curții de Apel Pitești anterior citată (apreciem greşită opinia instanţei că solicitarea Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor de aplicare a unei amenzi, subsecvent constatării caracterul abuziv al unor clauze contractuale, ar viza venituri publice).
Considerăm eronat raţionamentul unei instanțe care – după ce, întemeiat, a făcut distincție între motivele de anulare a unui act administrativ (cele ce vizau încălcarea prevederilor de organizare a activității, respectiv, cele ce vizau plaţi nelegale ale unui ajutor de stat) şi a stabilit că pentru primele motive se datorează taxă judiciară de timbru -, a apreciat că petitele care urmăreau anularea actului administrativ în privinţa constatării plăţilor nelegale ar fi „cerere având ca obiect venituri publice” – Tribunalul Satu Mare secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, încheiere nr. 357/CA/ 14 Iulie 2021 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/6104af9fe49009e41000002f
[98] Reexaminarea priveşte, potrivit textului legal menţionat, ,,modul de stabilire a taxei judiciare de timbru”, ca operaţiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acţiunii sau a cererii deduse judecăţii în categoriile prevăzute de O.U.G. nr. 80/2013, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidenţe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru. În situaţia în care se stabileşte că acţiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acţiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii. În lipsa unei dispoziţii legale exprese, care să limiteze obiectul controlului în calea de atac a reexaminării doar la etapa de determinare prin calcul matematic a cuantumului taxei judiciare de timbru şi având în vedere ipoteza cuprinzătoare a normei, ce vizează ,,modul de stabilire a taxei judiciare de timbru”, nu se poate identifica niciun temei legal care să justifice excluderea problemei caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată din sfera obiectului reexaminării – Curtea de Apel București, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, decizie nr. 883/2022 din 09.11.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, cod RJ 4e63g98d5 (https://www.rejust.ro/juris/4e63g98d5).
[99] Cerere de reexaminare este obligatorie dacă partea invocă scutirea de la obligaţia plaţii taxei de timbru anterior stabilită, o simpla „precizare” prin care se face trimitere expresă cu privire la dispoziţiile art. 30 alin. 1 din OUG 80/2013 nefiind o cale procedurală aptă să conducă la reaprecierea obligaţiei – a se vedea Curtea de Apel Constanta, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 1030/CA/22 septembrie 2021, anterior citată.
Partea care pretinde că taxa judiciară de timbru nu ar fi fost datorată trebuie să formuleze cerere de reexaminare nu să pretindă pe calea contestației în anulare că, datorită unei „erori materiale”, recursul său a fost anulat în mod greşit ca netimbrat – Curtea de Apel Iași, hotărâre nr. 100/2021 din 15.02.2021, cod RJ 37659e34 (https://www.rejust.ro/juris/37659e34).
[100] Cum, prin ipoteză, nu se poate pune problema aplicării art. 453 C. pr. civ. (fiind o procedură necontencioasă, nu există o parte căzută în pretenţii) şi, fiind vorba despre cereri formulate de instituţii publice (de regulă, reprezentate prin consilier juridic) care nu implică costuri pentru acestea, instanţele nu ar trebui să mai utilizeze enunţul devenit aproape sacramental când nu se analizează şi cereri privind cheltuieli de judecată „Fără cheltuieli de judecată” – Tribunalul Satu Mare secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, încheiere nr. 357/CA/ 14 iulie 2021, anterior citată, instanţă care, deşi petenta nu solicitase cheltuieli, a indicat în considerente că „la acest moment procedural nu sunt justificări în acordarea de cheltuieli de judecată”.
De altfel, este complet de neînțeles de ce instanțele ţin cu tot dinadinsul să se pronunţe asupra unor cereri neformulate de părţi, dar dacă se acceptă existenţa acestei ineluctabile formule de despărțire în dispozitiv, trebuie ingerată şi motivarea ei: „Fără cheltuieli de judecată, nesolicitate” – Curtea de Apel Oradea, hotărâre nr. 906/2020 din 14.12.2020, cod RJ 2733d568 (https://www.rejust.ro/juris/2733d568).
[101] Împotriva încheierii de soluţionare a cererii de reexaminare, care vizează modul de stabilire a taxei judiciare de timbru în întregul său, nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată şi nici odată cu fondul – Curtea de Apel București, decizia nr. 1517/2021 din 12.10.2021, cod RJ ed2547389 (https://www.rejust.ro/juris/ed2547389).
Împrejurarea că ulterior soluţionării cererii de reexaminare şi comunicării încheierii definitive privind stabilirea taxei judiciare de timbru datorată, dintr-o eroare materială, recurenta a fost citată cu menţiunea că are posibilitatea să formuleze cerere de reexaminare, nu poate fi invocată de aceasta ca motiv întemeiat al neîndeplinirii obligaţiei stabilită de instanţă în sarcina sa, o astfel de menţiune neputând da dreptul la o cale de atac neprevăzută de lege – Curtea de Apel Târgu Mureș, secţia I civilă, decizie nr. 120/2022 din 03.11.2022, cod RJ 598298739 (https://www.rejust.ro/juris/598298739).
[102] Apreciem că, în cazul respingerii nu este necesar ca instanţa de reexaminare să (re)pună în vedere petentei obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării cererii şi, cu atât mai puţin, să stabilească termenul de îndeplinire a acestei îndatoriri, cum se mai întăreşte în practică – Judecătoria Deta, încheierea civilă nr. 1465/18.11.2020 anterior citată.
Instanţa nu poate proceda la judecarea cauzei până la soluţionarea cererii de reexaminare, tocmai pentru a face efectivă această cale de atac cu privire la taxe de timbru. Din acelaşi considerent al efectivităţii căii de atac a reexaminării, nu există obligaţia de plată a taxei de timbru până la comunicarea soluţiei asupra cererii de reexaminare, doar de la acest moment producându-se efectele soluţiei asupra cererii de reexaminare, deoarece că nu există o dispoziţie expresă că efectele acesteia se produc la data pronunţării, astfel că nu se poate susţine că obligația de plată a taxei de timbru reînvie de la momentul pronunţării soluţiei de respingere a cererii de reexaminare – Curtea de Apel Cluj, decizia nr. 126/A/2022 din 17.03.2022, cod RJ eede6d6d3 (https://www.rejust.ro/juris/eede6d6d3).
De aceea, este nelegală soluţionarea excepţiei de netimbrare a cererii de apel în chiar aceeaşi zi în care apelantului i s-a comunicat încheierea de respingere a cererii de reexaminare – Curtea de Apel București Hotărâre nr. 568/2021 din 08.06.2021, cod RJ 462d274d (https://www.rejust.ro/juris/462d274d).
[103] În jurisprudenţă s-a arătat că şi contestația în anulare este inadmisibilă, având în vedere că soluţionarea cererii de reexaminare se realizează fără citarea părții, astfel că nu poate fi reținut ca fiind aplicabil motivul de contestație în anulare reglementat de art. 503 alin. 1 C. pr. civ., iar motivul de contestație în anulare reglementat de art. 503 alin. 2 face referire la ipoteza în care prin hotărârea atacată s-a soluționat un recurs (şi apel, conform 503 alin. 2 – n.n.), iar prin soluţionarea unei cereri de reexaminare nu se judecă un recurs, ci o cerere incidentală formulată în cadrul unui recurs – Curtea de Apel Cluj, hotărâre nr. 17/2021 din 11.06.2021, ECLI:RO:CACLJ:2021:054.000017, cod RJ 67g6d248 (https://www.rejust.ro/juris/67g6d248).
În sensul inadmisibilității contestației în anulare formulate împotriva încheierii de soluționare a cererii de reexaminare taxă judiciară de timbru şi Curtea de Apel Constanța hotărâre nr. 38/2020 din 29.01.2020, cod RJ dge244e9 (https://www.rejust.ro/juris/dge244e9).
În sensul (greşit, în opinia noastră) al posibilităţii analizei pe fond al unei astfel de contestații în anulare a se vedea Curtea de Apel Suceava hotărâre nr. 413/2017 din 09.11.2017, cod RJ 7g35354g (https://www.rejust.ro/juris/7g35354g).
[104] Curtea de Apel București, încheiere din 24.10.2022, cod RJ 722829g93 (https://www.rejust.ro/juris/722829g93).
[105] A se vedea Curtea de Apel Ploiești, decizia nr. 1145/2022 din 01.11.2022, cod RJ eee56d336 (https://www.rejust.ro/juris/eee56d336).
[106] Pentru unele precizări, posibil utile, a se vedea – Cliza Marta Claudia, Ulariu Constantin-Claudiu, Regimul inadmisibilităţilor în procesul civil român, Revista Dreptul nr. 2/2023.
[107] Curtea de Apel Ploiești, decizie nr. 381/2022 din 10.11.2022, cod RJ 599352d45 (https://www.rejust.ro/juris/599352d45), care a declinat competenţa de soluționare a cererii de reexaminare în favoarea a tribunalului care a soluționat o cererea de reexaminare contestată pe această cale.
[108] Chiar dacă cererea se analizează în camera de consiliu, desfăşurarea şedinţei de judecată trebuie înregistrată cu mijloace tehnice audio, conform dispoziţiilor art. 231 alin. 4 din C. pr. civ. – a se vedea Curtea de Apel Bacău Încheiere din 31.01.2023, cod RJ 598733dg9, anterior citată.
[109] Conform art. 119 alin.1 din Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti conţinut de Hot. nr. 3.243/2022 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, după strigarea cauzei şi apelul părţilor şi al celorlalte persoane citate de către grefierul de şedinţă, acesta face oral referatul cauzei, prezentând pe scurt obiectul pricinii şi stadiul în care se află judecata acesteia, comunică modul în care s-a îndeplinit procedura de citare a persoanelor chemate la proces şi dacă s-au realizat celelalte măsuri dispuse de instanţă la termenele anterioare.
[110] Inserarea menţiunii „procedura legal îndeplinită, fără citarea părților” este cel puţin caraghioasă – încheiere nr. 1/2022 din 25.01.2022 a Curții de Apel Craiova, anterior citată.
[111] Există instanţe a căror soluţie se limitează strict la admiterea cererii de reexaminare – Curtea de Apel Târgu Mureş, încheiere nr. 10/2023 din 17.02.2023, anterior citată.
[112] Cum se întâmplă destul de frecvent în practică – a se vedea cu titlu de exemplu Curtea de Apel Timişoara hotărârea nr. 27/2022 din 28.11.2022 anterior citată (hotărâre al cărei dispozitiv are şi o formulare dacă nu pleonastică, sigur inestetică: „Dispune: … (Admite cererea…Constată scutit) … Dispune exonerarea” .
[113] A se vedea în acest sens Curtea de Apel Constanța încheiere din 16.11.2022 anterior citată, instanţă care a stabilit că sumele reprezentând cheltuielile de judecată nu sunt asimilate veniturilor publice, în condiţiile în care petenta C.N.A.I.R. S.A. nu a dovedit natura de venituri publice sumei solicitate prin acțiune, susținând doar că are calitatea de instituţie publică ce prestează un serviciu naţional, condiţie insuficientă faţă de dispozițiile art. 30 alin. 1 teza finală.
[114] A se vedea decizia nr. 297/11.04.2019 a Tribunalului Timiş, secția a II-a civilă, anterior citată.
[115] Traian-Cornel Briciu Unele aspecte de noutate în materia taxelor judiciare de timbru pentru cererile introduse la instanţele judecătoreşti publicat pe https://www.juridice.ro/279063/unele-aspecte-de-noutate-in-materia-taxelor-judiciare-de-timbru-pentru-cererile-introduse-la-instantele-judecatoresti.html
[116] Tribunalul Călărași, încheiere din 16.11.2016, cod RJ 22d98g5d (https://www.rejust.ro/juris/22d98g5d).
[117] Curtea de Apel București, încheiere nr. 147/2022 din 12.12.2022, cod RJ 5982e37g9 (https://www.rejust.ro/juris/5982e37g9) instanţă care acordă scutirea în temeiul art. 56 alin. 4 din Legea nr.101/2016, deşi acest text nu a fost invocat de autoritatea contractantă.
Curtea de Apel Timișoara, încheiere nr. 11/2022 din 15.12.2022, cod RJ 8642eee44 (https://www.rejust.ro/juris/8642eee44) instanţă care acordă scutirea în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 4/2006, deşi acest text nu a fost invocat de instituţia publică.
[118] Curtea de Apel București, încheiere din 28.10.2022, cod RJ 39959ed45 (https://www.rejust.ro/juris/39959ed45) instanţă care nu acordă scutirea (în temeiul art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 astfel cum era motivată cererea), deşi în raport de obiectul pricinii era incident textul special din art. 22 din Legea nr. 544/2004, dar pe care recurenta Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 3 Bucureşti nu îl precizase în motivarea cererii de reexaminare.
[119] În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă.
[120] În sensul că instanța judecătorească trebuie să soluționeze litigiul conform normelor de drept care îi sunt aplicabile [art. 22 alin. (1) NCPC], indiferent dacă acestea au fost sau nu invocate de titularul cererii pentru că judecătorul trebuie nu doar să cunoască legea, ci trebuie să o și aplice – a se vedea Ghe. Liviu Zidaru Este instanța îndreptățită să schimbe calificarea juridică a cererii formulate? Reflecţii din perspectiva principiului iura novit curia în Revista Română de Drept Privat nr. 02/2014, p. 168-204. Apreciem că această opinie, pe care autorul o vede aplicabilă şi în apel – dar nu şi în recurs – (op. cit., p 201), nu este incidentă în procedura cererii de reexaminare care, spre diferență de procedura apelului, nu implică o devoluțiune integrală şi nu prevede un control integral a încheierii de stabilire a taxei de timbru.
[121] În practică s-a apreciat că dacă s-a formulat o cerere de reexaminare în care s-a contestat exclusiv modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru prin raportare la suma contestată în apel în temeiul art. 23 alin. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, nu se mai poate ulterior pretinde că partea datora o taxă fixă de 50 de lei conform art. 25 alin. 2 lit. a) din O.U.G. nr.80/2013, „omisiunea înfățișată fiind este una imputabilă exclusiv apelantului-reclamant, care a beneficiat de asistență juridică asigurată de un avocat” – Curtea de Apel București, secţia a VI-a civilă, decizie nr. 110/2023 din 27.01.2023, cod RJ 39g6g3gg5 (https://www.rejust.ro/juris/39g6g3gg5).
[122] Acesta înseamnă că există o dispoziţie legală în temeiul căreia o anumită cerere fost soluţionată cu scutirea de la obligaţia plaţii taxei judiciare de timbru [e.g. cererea are ca obiect rezoluţiunea unui contract de întreţinere pentru care art. 29 alin. 1 lit. c) O.U.G. nr. 80/2013 prevede scutirea – Curtea de Apel Suceava încheiere nr. 14/2019 din 07.03.2019 î, cod RJ 7g33367e (https://www.rejust.ro/juris/7g33367e)] iar nu doar faptul că instanţa care a pronunţat hotărârea împotriva căreia s-a declarat calea de atac a apreciat-o ca scutită [cum a considerat Curtea de Apel Craiova încheiere nr. 10/2019 din 15.05.2019, cod RJ 37265e5d (https://www.rejust.ro/juris/37265e5d)].
[123] Acesta se poate datora faptului că, deşi în momentul înregistrării sale acţiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său iniţial, în cursul procesului au apărut elemente care determină o valoare mai mare a obiectului cererii iar instanţele inferioare au omis să facă aplicare art. 36 din O.U.G. nr. 80/2013 – a se vedea Curtea de Apel Ploiești decizia nr. 325/2022 din 04.10.2022, cod RJ 6228985dd (https://www.rejust.ro/juris/6228985dd).
[124] Nu este necesar ca instanţa de recurs să citeze recurenții şi cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru aferentă apelului cum a considerat o instanţă – Curtea de Apel Craiova, hotărâre nr. 169/2023 din 15.03.2023, cod RJ 598396235 (https://www.rejust.ro/juris/598396235).
[125] Textul analizat are în vedere exclusiv ipoteza în care taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, deloc sau în sumă mai mică decât prevede legea (caci doar astfel are sens obligarea părţii la plata taxelor), iar nu ipoteza în care partea a plătit mai mult decât cuantumul legal şi reţinut de instanţă ca datorat, pentru că pentru această situaţie, conform art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013, sumele astfel achitate se restituie, la cererea petiţionarului prin încheiere a instanţei la care s-a introdus cererea.
[126] A se vedea în acest sens, Curtea de Apel București, hotărâre nr. 398/2023 din 15.02.2023, cod RJ ee9655e76 (https://www.rejust.ro/juris/ee9655e76); corect a arătat această instanţă că, în situația în care instanța de fond nu a pus în vedere reclamantei să achite vreo taxă de timbru și totuși acțiunea ar fi supusă taxei de timbru, instanța de control judiciar nu ar putea proceda la anularea cererii de chemare în judecată, având în vedere dispozițiile exprese ale art. 38 din OUG nr. 80/2013. Această soluţie este obligatorie şi atunci când în fața instanței de fond nu a fost discutată chestiunea timbrajului deși fusese invocată de pârâta, singura posibilitate ca instanța de control judiciar să procedeze la anularea unei acțiuni fiind aceea când instanța de fond a pus în vedere reclamantei să complinească lipsa sau insuficiența timbrajului, reclamanta nu s-a conformat și, cu toate acestea, instanța a respins excepția netimbrării (se subînţelege că soluţia astfel dată excepția netimbrării face obiectul căii de atac, în caz contrar instanţa de control judiciar neputând anula acțiunea, fiind limitată la soluţia impusă de art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 – n.n.).
În acelaşi sens şi Curtea de Apel Craiova, decizia nr. 260/2022 din 03.11.2022, cod RJ eeeg75347 (https://www.rejust.ro/juris/eeeg75347) care a reţinut că judecarea unei cereri netimbrate conform legii nu constituie motiv de nulitate a hotărârii judecătoreşti sau Curtea de Apel București decizia nr. 1057/2022 din 22.06.2022, cod RJ g88d355e4 (https://www.rejust.ro/juris/g88d355e4) care a reţinut că, netimbrarea unei cereri nu poate conduce la anularea hotărârii primei instanțe, cum au solicitat apelanții, ci instanța de apel, dacă apreciază că taxa de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va obliga ea însăși partea la plata taxei judiciare de timbru.
[127] Cum se mai procedează în practică – Curtea de Apel Timișoara încheiere nr. 4/2023 din 02.03.2023, cod RJ 6258834g9 (https://www.rejust.ro/juris/6258834g9) sau Curtea de Apel Constanța, decizia nr. 133/2022 din 13.04.2022, cod RJ eed88ee69 (https://www.rejust.ro/juris/eed88ee69).
[128] Cum greşit se procedează uneori în practică – a se vedea Curtea de Apel București încheiere din 18.03.2022, cod RJ 2358g3872 (https://www.rejust.ro/juris/2358g3872), instanţă care a şi acordat un ajutor public judiciar sub forma scutirii apelantei de la plata taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina sa pentru judecata atât la prima instanţă cat şi în apel – Curtea de Apel București încheiere din 27.05.2022, cod RJ 72e88d464 (https://www.rejust.ro/juris/72e88d464).
[129] Pentru analiza pe fond a unei astfel de cereri a se vedea, Curtea de Apel Brașov încheiere din 13.02.2023, cod RJ 39g2gde4g (https://www.rejust.ro/juris/39g2gde4g) sau Curtea de Apel București, încheiere nr. 11/2023 din 10.02.2023, cod RJ 8643d43g6 (https://www.rejust.ro/juris/8643d43g6), instanţă care o cercetat în fond o cerere de reexaminare formulată împotriva dispoziției de dare în debit din decizia soluționare a apelului.
[130] A se vedea Curtea de Apel București, secţia a VI-a civilă, decizia nr. 1946/2022 din 21.12.2022, cod RJ ee9884945 (https://www.rejust.ro/juris/ee9884945), care just a apreciat că instanța judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac trebuie să facă aplicarea art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, indiferent de motivul pentru care, într-o fază anterioară, taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal.
A se vedea şi Curtea de Apel București, secţia a VI-a civilă decizia nr. 2093/2021 din 20.12.2021, cod RJ 4e9692gg6 (https://www.rejust.ro/juris/4e9692gg6) care a apreciat că, datorită stabilirii direct în apel a obligaţiei de a suporta taxa, intimatul-reclamant are dreptul de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru (prin care poate contesta nu doar modul de calcul, ci şi însăşi obligaţia stabilită în sarcina sa, respectiv caracterul timbrabil al cererii).
[131] Acordarea de către instanţă a unei facilităţi de plată a unui debit fiscal (după stabilirea ce care instanţă a debitului conform art. 38, plata sumei astfel stabilite reprezintă o chestiune ce ţine exclusiv de executarea obligaţiilor fiscale) este nu doar nelegală, contravenind dispoziţiilor art. 184 – 208, din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală ci şi absurdă, contravenind fundamental raţiunii pentru care a fost edictat art. 42 din O.U.G. nr. 80/2013, aceea de a împiedica anularea cereri pentru neplata anticipată a taxei judiciare de timbru. Cum obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente fazelor procesuale anterioare nu implică, sub nicio formă, şi posibilitatea de anulare a cererii conţinând calea de atac pendinte şi, cu atât mai puţin, a hotărârii controlate, nu mai există justificarea acordării unor reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru de către instanţă, recunoașterea unor facilități fiscale ce pot fi accesate pentru plata obligațiilor fiscale fiind exclusiv apanajul organelor fiscale.
În practică – Curtea de Apel Constanța, încheiere din 20.10.2021, cod RJ 9375582e8 (https://www.rejust.ro/juris/9375582e8) – s-a considerat (în opinie majoritară) că o astfel de cerere de ajutor public judiciar este lipsită de interes deoarece acordarea facilităților fiscale implicate de O.U.G. 51/2008 este calificată prin scop, respectiv acestea se acordă pentru faza de judecată exclusiv pentru a permite judecata acțiunii atunci când cheltuielile aferente nu pot fi suportate, având implicit efecte doar pentru viitor, nu pentru trecut.
S-a arătat că această procedură nu poate fi confundată cu înlesnirile fiscale solicitate în faza de executare a unei creanțe fiscale, înlesnirile solicitate conform O.U.G. 51/2008 privind plata taxei de timbru neputând fi ulterioare procesului judecat pentru că, în această situație, nu mai este aplicabilă instituția ajutorului public judiciar, ci prevederile privind executarea silită și limita până la care se pot pune în executare titlurile executorii, după caz, prin poprire asupra veniturilor realizate (până la o treime din venitul lunar net, conform legii) sau asupra bunurilor debitorului, în măsura în care există.
Această soluţie a fost reformată pe calea admiterii cererii de reexaminare, instanţa apreciind că „asigurarea accesului efectiv la justiţie cu respectarea demnităţii umane şi fără punerea în pericol a întreţinerii solicitantului ajutorului public sau a familiei acestuia se realizează prin evaluarea pe fond a îndreptăţirii părţii de a beneficia de o formă de înlesnire la plata taxei judiciare de timbru datorate pentru un stadiu procesual anterior, într-o atare situaţie, folosul practic urmărit de solicitantul ajutorului public judiciar fiind tocmai preîntâmpinarea punerii în pericol a întreţinerii acestuia ori a familiei sale prin stabilirea în sarcina sa de către instanţa de control judiciar a unei taxe judiciare de timbru datorate pentru un stadiu procesual anterior într-un cuantum disproporţionat de mare în raport cu veniturile sale şi care l-ar putea pune în imposibilitatea plăţii acesteia dintr-o dată şi, potenţial, l-ar expune riscului unei executări silite fiscale” – Curtea de Apel Constanța, încheiere din 14.12.2021, cod RJ 72d4d5e62 (https://www.rejust.ro/juris/72d4d5e62) în mod interesant, instanţa, faţă de situaţie că cererea de ajutor public judiciar a fost respinsă fără a fi analizată în fond (ca lipsită de interes), a anulat încheierea şi a rejudecat solicitarea de ajutor public judiciar.
Pentru o altă situaţie în care s-au acordat o eşalonare a plăţii taxei de timbru aferentă judecării apelului stabilită de instanţa de recurs, a se vedea Curtea de Apel Bacău încheiere î din 05.05.2022, cod RJ 3946372e7 (https://www.rejust.ro/juris/3946372e7).
[132] V.M. Ciobanu, op. cit. vol. II, p. 323
[133] A se vedea I. Deleanu, Regularizarea cererii de chemare în judecată în Dreptul nr. 1/2014, p. 25-26
[134] În acelaşi sens G. C. Frenţiu în op. cit., p. 334.
Pentru o opinie (nemotivată) conform căreia partea interesată are dreptul a o cerere de reexaminare împotriva dispoziţiei dintr-o decizie de obligare la plata taxelor judiciare de timbru aferente fazele procesuale anterioare, a se vedea Andrea-Annamaria Chis, Ghe.-L. Zidaru Rolul judecătorului in procesul civil, editura Universul Juridic, 2015, p. 116-118; autorii susţin şi ideea că partea are dreptul şi la formularea unei cereri de ajutor public judiciar (reducere, eşalonare) pentru taxa astfel stabilită.
[135] În sensul că art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 îşi găseşte aplicarea numai în situaţia în care părţile nu uzitează la fond şi apel de procedura reexaminării taxei judiciare de timbru, iar cuantumul stabilit de către instanţele inferioare nu a fost calculat corespunzător, diferenţa fiind stabilită de către instanţele superioare, a se vedea Curtea de Apel Ploiești Hotărâre nr. 570/2019 din 22.10.2019, cod RJ 577g358d (https://www.rejust.ro/juris/577g358d); nu credem că incorecta sau corecta aplicare a art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 ar putea vreodată face obiectul unei contestaţii în anulare prin care se invocă eroarea materială în sensul ignorării soluţiilor instanțelor de fond prin care s-au admis cererile de reexaminare privind taxele judiciare de timbru
[136] Când partea nu a făcut uz de reexaminare şi, prin urmare, nu s-a pronunțat în cauză o încheiere definitivă, astfel cum dispune art. 39 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, având în vedere că partea interesată nu are un drept de opțiune în acest sens, prin faptul necontestării, măsura de stabilire a taxei judiciare de timbru devine definitivă, întrucât legea nu prevede la îndemâna părţii exercitarea vreunei alte căi de atac – Curtea de Apel Galați decizia nr. 240/R/2022 din 19.10.2022, cod RJ g88498975 (https://www.rejust.ro/juris/g88498975).
[137] Dacă constată că, în fazele procesuale anterioare, taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, când soluţionează calea de atac ordinară prin care reformează soluţia instanţei inferioare şi admite cererea de chemare în judecată/de apel, instanţa de control judiciar trebuie să oblige adversarul celui care datora taxa astfel stabilită la plata acestor cheltuieli de judecată, dacă au fost cerute la instanţa inferioară – a se vedea Curtea de Apel Ploiești decizia nr. 78/2023 din 12.01.2023, cod RJ de926dg29 (https://www.rejust.ro/juris/de926dg29).
[138] Corect a indicat o instanţă că, în cazul aplicării art. 23 şi art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, instanţa trebuie să aibă în vedere suma datorată în faţa primei instanţe, iar nu din suma stabilită de prima instanţă – Curtea de Apel București nr. 18/2023 din 24.02.2023, cod RJ 4e67e2e73 (https://www.rejust.ro/juris/4e67e2e73).
[139] Instanța de apel nu este ținută de dezlegarea instanței de fond cu privire la timbraj, având posibilitatea de stabili dacă în prezenta cauză sunt sau nu incidente prevederile art. 29 lit. i din O.U.G. nr. 80/2013 și să dispună în consecință față de prevederile art. 38 din OUG nr.80/2013 – Curtea de Apel București încheiere nr. 103/2022 din 16.09.2022, cod RJ g88e64g72 (https://www.rejust.ro/juris/g88e64g72) sau Curtea de Apel București, încheiere nr. 53/2022 din 08.04.2022, cod RJ 592g95e29 (https://www.rejust.ro/juris/592g95e29) instanţă care a stabilit că statuările primei instanțe cu privire la scutirea acțiunii de la plata taxei judiciare de timbru nu determină aplicarea automată a art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013, instanța învestită cu soluționarea căii de atac stabilind incidența acestuia în raport de existența unui caz de scutire prevăzut de lege și având competența deplină de a verifica dacă instanța inferioară a stabilit corect taxa judiciară de timbru.
În sensul că o cerere de revizuire nu este supusă timbrajului dacă, în ciclul procesual ordinar, instanțele au constatat scutirea instituţie publice (Universitatea Stefan cel Mare Suceava), a se vedea Curtea de Apel Suceava încheiere nr. 13/2023 din 10.04.2023, cod RJ 59g29253g (https://www.rejust.ro/juris/59g29253g); instanţa pare să fi făcut şi o analiză sumară a obiectului cererii însă concluzia că revizuirea se referă la venituri publice este apodictic eronată în condiţiile în care, în ciclul procesual ordinar, Universitatea solicita obligarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei la plata unei sume cu titlu de plată nedatorată ca urmare a rezilierii unui contract dintre părţi – a se vedea Hotărârea nr. 14/2023 din 13.01.2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, cod RJ 238d5952e (https://www.rejust.ro/juris/238d5952e).
Corect a arătat o instanţă că art. 38 din OUG nr. 80/2013 este expresia voinţei legiuitorului că se poate stabili obligaţia de plată a taxei de timbru direct în calea de atac, atunci când instanţa de fond nu a stabilit obligația de plată prevăzută de lege şi că o astfel de măsură a instanţei de control judiciar nu contravine principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac, art. 38 din OUG nr. 80/2013 găsindu-se printre excepţiile pe care legea le prevede de la acest principiu; în plus, art. 481 C. pr. civ. are în vedere soluţiile pronunţate de instanţă cuprinse în hotărârea atacată, iar nu obligaţiile procesuale stabilite în sarcina părţilor (printre care şi obligaţia de plată a taxei de timbru) – Curtea de Apel București, secţia a VI-a civilă, încheiere nr. 144/A/2022 din 08.12.2022, cod RJ 98d364959 (https://www.rejust.ro/juris/98d364959).

Judecător Gabriel Lefter, Curtea de Apel Constanța

Secţiuni: Articole, RNSJ, SELECTED, Studii

Cuvinte cheie: Gabriel Lefter, scutire taxa judiciara de timbru, scutirea instituţiilor publice de la plata taxei judiciare de timbru, soluționarea cererilor de reexaminare, taxa judiciara de timbru, venituri publice

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.

Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro

Am citit, am înţeles şi sunt de acord cu Politica privind protecţia datelor şi condiţiile procesatorului de newsletter Privacy Policy

Da, vreau să primesc newsletter

Abonare

Login | Nu aveti cont? Click aici pentru abonare!