Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Dreptul nu e o colecție de profeții delfice. Law, Language, and Legal Determinacy de Brian Bix
26.05.2020 | Diana MOCANU

Secţiuni: Content, Opinii, Povestim cărți, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Diana Mocanu

Diana Mocanu

„Geniul dreptului constă în aceea că nu este un set de ordine, ci o colecție de texte menite să fie citite în circumstanțe care nu pot fi de principiu prevăzute în întregime. Asta înseamnă să promulgi o lege, să dai o hotărâre într-o cauză, sau chiar să închei un contract la un moment dat: să știi că în viitor acestea vor fi puse în aplicare, de tine însăți sau de alte persoane, în contexte și cu înțelesuri pe care nu ți le poți imagina cu destulă acuratețe”[1]. În spiritul acestor cuvinte scrie și Brian Bix[2] când își începe cartea afirmând că limbajul este mijlocul prin care dreptul acționează, iar natura mijlocului are un necesar efect determinant asupra căror scopuri pot fi atinse prin drept și cât de departe pot fi urmărite ele.

Asemenea conceptului lui Wittgenstein de asemănări de familie, ilustrat de metafora mai multor fire ce se împletesc pentru a forma o singură frânghie, un număr de teme interconectate se regăsesc și în textul cărții. Prima dintre ele ca importanță este gradul de determinare al legii (legal determinacy), echivalent cu răspunsul afirmativ la întrebarea dacă legea oferă soluții corecte unice tuturor întrebărilor juridice sau, cu alte cuvinte, dacă dreptul este un sistem autosuficient și nu prezintă fisuri ori lipsuri care să-i lase integritatea structurală la discreția interpretării judecătorilor. Această idee (i.e. legal determinacy) este analizată din trei perspective diferite, care corespund tot atâtor abordări originale ale teoriei dreptului. Este vorba despre pozitivismul juridic al lui H.L.A. Hart, abordarea interpretativă a lui Ronald Dworkin și realismul metafizic al lui Michael Moore. Fiecare dintre aceștia pare să aibă o înțelegere diferită a rolului limbajului în drept. Hart îl vedea ca fiind acela de a limita formalismul și de a explica inevitabilitatea discreției judiciare. Dworkin credea în posibilitatea de a evita orice probleme create de limbaj, privit la rândul lui de Moore în mod alternativ ca o cale spre rezultatul corect și o tentație spre cel greșit care trebuie învinsă. Acesta din urmă se bazează pe ideea că un cuvânt numește ceva ce există, prin urmare modul în care folosim acel cuvânt și definiția pe care i-o dăm vor schimba însuși modul în care înțelegem respectivul obiect, eveniment sau respectiva idee.

Un leimotif omniprezent este modul în care se utilizează – deseori greșit – considerațiile lui Wittgenstein despre respectarea regulilor în dezbaterile jurisprudențiale. Wittgenstein propusese analizarea naturii normative a limbajului, dar nu oricum, ci referitor mai ales la practici curente, înșelător de ușor de înțeles. El se întrebase cum anume înțelegem noi regulile, ajungând la concluzia că înțelesul cuvintelor e determinat de ideologiile și ideile politice dominante într-o comunitate. Inventarierea pozițiilor neavenite din literatura de specialitate cu privire la acest subiect și analiza lor exhaustivă fac de altfel și mare parte din contribuția originală a cărții, un demers de clarificare care ar fi fost fără îndoială apreciat de proponentul original al ipotezei.

TOP 3 CITATE:

„John Finnis has warned that an undue emphasis on legal interpretation tends to distort one’s understanding of the law. His point is that if one is to follow H.L.A.Hart, Joseph Raz, and many other modern theorists in positing the guidance of future conduct as a principal point or function of law, then the interpretation of texts (constitutions, statutes, contracts) must be considered relatively unimportant compared to the initial creation of those texts and the deliberation which precedes that creation. This is not to imply a naive distinction – between, say, a statute as pure object and a statute as an interpreted object – that neither he nor I intend. It is a matter of considering what percentage of choices regarding the (legal) coordination or regulation of action are attributable primarily or entirely to the judiciary.”[3]

„[…] I believe that language has, for the most part, been a false focus for legal theory. Language and theories of language have been used as an excuse for decisions that are more properly attributable to political – or at least policy – decisions about how we want the various institutions in our legal system to interact: When do we want judges to ignore or override legislative intent? Are there times when rules should be overruled, altered, or ignored due to the apparent absurdity or injustice of their application? And how much attention shoud be given to the more abstract aspects of the rule-maker’s intentions? I believe that it is at best misleading to claim that the problems of resolving disputes in the context of a legal system would be resolved if only we had a better theory of language, or if only judges would follow the proper theory of language that we already have.[4]

„The dependance of legal determinacy questions on matters that seem to be simply language-based but are not, is due to the nature of normative discourse. In saying what must or must not be done (whether in law, morals, or even a sporting contest), we need clear lines, clear limits. In normal circumstances, say, talking with a friend while walking through the park, it matters little whether we call a moped a vehicle or not. Heated arguments are unlikely to break out, not because we all agree about how a term should be used, but because nothing important is at stake; the natural flexibility of language does not threaten. We are therefore willing to tolerate another person’s applying a term somewhat differently from the way we would have done, as long as her use is close enough to the way we use the term that we can understand what is being said. However, in the context of a moral or legal imperative, it is important to know the limits of a term’s application, because it is important to know whether an action is included or excluded from a prohibition or authorization.”[5]

CE MI-A PLĂCUT:

O contribuție extrem de importantă adusă jurisprudenței analitice, cartea oferă și una dintre cele mai accesibile analize ale viziunii lui Hart despre conceptul de „textură deschisă” a limbajului (care s-ar aplica și normelor juridice, în sensul de a le face subiectul unei constante căutări a propriului înțeles). Pentru Hart conceptul presupune un nucleu de certitudine și o penumbră de incertitudine cu privire la posibilitatea de a asocia sau nu un termen unui fapt și deci unui anume înțeles. Textura deschisă era menită să explice cum folosim cuvintele ca să acoperim lacunele din reguli în așa-numite hard cases (cazuri în care nu putem identifica cu certitudine regulile care se aplică și cum).

Chiar și cazurile clare ar putea de fapt da doar impresia că soluția lor este previzibilă sau evidentă, adaugă Bix. Există conform autorului numeroase probleme și în ce le privește, iar la o analiză atentă putem vedea cum granița dintre ce numim un caz clar și unul neclar devine ea însăși incertă odată ce luăm în calcul intenția vorbitorului, dialectele, contextul, diverse cutume locale, presupuneri, viziuni despre justiție, idei despre aplicarea regulilor și nu în ultimul rând caracterul vag al unor termeni. Oricum am potrivi aceste variabile pentru a construi o teorie a înțelesului, s-ar putea spune totuși că doar unele dintre ele ar trebui considerate în contexte diferite cum sunt redactarea, interpretare sau aplicarea normelor juridice.

CE NU MI-A PLĂCUT:

Deși chestiunea naturii limbajului este una centrală, cartea nu ne prezintă o nouă teorie a limbajului, ci plonjează direct în mijlocul unora dintre cele mai spinoase dezbateri din teoria dreptului. O face totuși sub controlul unei minți limpezi, capabile de a prezenta idei complexe într-o manieră clară și de a atrage chiar și cititorul cel mai sceptic la a-și reevalua poziția. Cu toate acestea, pentru a-i da un sfat aceluiași ipotetic cititor, un minim de filosofie a dreptului, ceva răbdare și un jurnal de lectură nu sunt o idee rea.

Pe de altă parte, deși pretinde a se ridica la nivelul înțelegerii sistemelor juridice în general, se fac totuși pe alocuri resimțite destul de pregnant influențele common law în argumentarea și poate chiar gândirea autorului. Deși înclinația mea a fost spre a vedea rescrisă o astfel de carte în context continental, conced că preferințele altor cititori ar putea să difere semnificativ în acest punct, împingându-i în loc spre a o închide.


* Brian Bix, Law, Language, and Legal Determinacy, Clarendon Press, Oxford, 1996, reprinted 2003.
[1] J.B.White, What can a lawyer learn from literature?, Book review, 102, Harvard Law Review 2014, 2035, 1989.
[2] Brian Bix, Frederick W. Thomas Professor of Law and Philosophy, University of Minnesota.
[3] Brian Bix, Law, Language, and Legal Determinacy, Clarendon Press, Oxford, 1996, reprinted 2003, p.2, trad.n.: John Finnis a avertizat că un accent prea mare pus pe interpretarea juridică tinde să distorsioneze înțelegerea dreptului. Ce voia să spună este că dacă îi urmăm pe H.L.A. Hart, Joseph Raz, și pe mulți alți teoreticieni moderni care consideră ghidarea comportamentului viitor ca principalul scop sau principala funcție a dreptului, atunci interpretarea textelor juridice (constituții, legi, contracte) trebuie considerată relativ neimportantă în comparație cu crearea inițială a acelor texte și deliberarea care a precedat crearea lor. Asta nu pentru a face o dictincție naivă – între, să spunem, o lege ca obiect pur și ca obiect interpretat – pe care nici el, nici eu nu o intenționăm. Ci pentru a determina ce procentaj din alegerile legate de coordonarea juridică sau de reglementarea acțiunilor sunt atribuibile în principal sau chiar în întregime puterii judecătorești.
[4] Idem, p.178, trad.n.: Cred că limbajul a fost, în cea mai mare parte, o preocupare greșită pentru teoria dreptului. Limbajul și teoriile despre limbaj au fost folosite ca scuză pentru decizii mai curând atribuibile domeniului politic – sau cel puțin politicilor – referitoare la cum vrem să interacționeze diferitele instituții din sistemul nostru juridic: când vrem ca judecătorii să ignore sau să treacă peste intenția leguitorului? Există situații în care regulile ar trebui contrazise, schimbate, sau ignorate din cauza aparentei lor absurdități sau nedreptăților create de aplicarea lor? Și câtă atenție ar trebui dată aspectului mai abstract al intențiilor legiuitorului? Cred că este în cel mai bun caz derutant să pretindem că problemele soluționării disputelor în contextul unui sistem juridic ar fi rezolvate dacă am avea o teorie mai bună a limbajului, sau dacă judecătorii ar urma teoria corectă despre limbaj care deja există.
[5] Idem, p.182, trad.n.: Dependența întrebărilor legate de „legal determinacy” de chestiuni care par să se bazeze pe limbaj dar nu o fac, se datorează naturii discursului normativ. Avem nevoie de limite clare atunci când stabilim ce trebuie sau nu să fie permis (fie în drept, morală, sau chiar concursuri sportive). În circumstanțe obișnuite, cum ar fi o discuție cu un prieten la o plimbare prin parc, puțin importă dacă numim un moped vehicul sau nu. Este improbabil să apară dezbateri aprinse, și asta nu pentru că suntem de acord despre cum se folosește un termen, ci pentru că nu avem nicio miză importantă; flexibilitatea naturală a limbajului nu e amenințătoare. Suntem prin urmare dispuși să tolerăm că o altă persoană folosește un termen într-un mod diferit față de noi, atâta vreme cât modul în care îl folosește este suficient de apropiat de propria utilizare încât să înțelegem ce spune. Totuși, în contextul unui imperativ legal sau moral, este important să cunoaștem limitele aplicării unui termen, pentru că este important să știm dacă o acțiune este inclusă sau exclusă într-o interdicție sau autorizare.


Diana Mocanu

Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti