Scurte considerații privind suspendarea judecății proceselor ca urmare a deschiderii procedurii falimentului societăților de asigurare-reasigurare.
22 septembrie 2022 | Constantin Petrisor LUPULESCU
Constantin Petrișor Lupulescu
Motivația întocmirii lucrării de față o reprezintă observarea unei tendințe îngrijorătoare în practica instanțelor de judecată și anume suspendarea judecății, în baza art. 262 alin. (4) din Legea 85/2014, tuturor proceselor civile ca urmare a pronunțării unei hotărâri de deschidere a procedurii falimentului societății de asigurare-reasigurare, parte în proces.
Potrivit acestui text de lege ”Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare. Creanțele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului și se supun examinării și înscrierii lor în tabelul creanțelor, potrivit prezentei legi. Efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs”.
Ignorându-se faptul că interpretarea ad litteram a legilor nu este suficientă, impunându-se ca acestea să fie interpretate în mod unitar dar și avându-se în vedere scopul urmărit de legiuitor și împrejurările ce au determinat adoptarea acestora (cessante ratione legis, cessateius dispositio), prin aplicarea strictă a acestui text de lege s-a ajuns la situația nedorită ca majoritatea proceselor în care este parte o societate de asigurare-reasigurare (cu privire la care s-a deschis procedura falimentului) să fie suspendate, fără însă ca instanțele ce au procedat în acest fel să observe că măsura suspendării poate viza doar acele acțiuni judiciare sau extrajudiciare şi măsuri de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare în vederea realizării unor creanțe susceptibile de a fi înscrise la masa credală.
Faptul că măsura suspendării poate fi dispusă doar în cazul unor astfel de creanțe reiese chiar din conținutul acestui text de lege, art. 262 alin. (4), teza a II-a, din Legea 85/2014 prevăzând în mod clar că ”Creanțele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului și se supun examinării și înscrierii lor în tabelul creanțelor, potrivit prezentei legi”.
Or, în cazul cel mai comun al litigiilor având ca obiect pretențiile pecuniare (daune materiale/morale) formulate de victimele unor accidente împotriva societăților de asigurare-reasigurare se naște întrebarea cum ar putea fi examinate și înscrise în tabelul creanțelor pretențiile reclamanților, în condițiile în care aceștia nu au încă o creanță determinată, certă, lichidă și exigibilă împotriva societății de asigurare-reasigure (până la pronunțarea unei hotărâri definitive prin care să se stabilească despăgubirea cuvenită victimelor unor astfel de accidente reclamantul nu are o creanță împotriva pârâtului, nici reclamantul și nici pârâta societate de asigurare-reasigurare neputând fi considerați că ar avea calitatea de creditor, respectiv debitor, în sensul Legii 85/2014).
Este foarte posibil ca în astfel de litigii reclamanții să solicite, mai ales cu titlu de daune morale, sume de bani substanțiale (chiar de ordinul milioanelor de euro). Cum ar proceda lichidatorul judiciar în aceste cazuri, ce ar trebui să înscrie la masa credală? Întreaga sumă solicitată de reclamant, o parte din această sumă? Ar putea lichidatorul să verifice în vreun fel aceste simple pretenții și să le înscrie sau nu la masa credală? Ar putea judecătorul sindic (cu ocazia soluționării unei contestații formulate împotriva tabelului creanțelor) să verifice în vreun fel legalitatea înscrierii/neînscrierii unor astfel de pretenții la masa credală? Răspunsurile evidente sunt acelea că astfel de pretenții nu sunt susceptibile de a fi înscrise la masa credală pentru simplul motiv că nu reprezintă creanțe în sensul Legii 85/2014 (sume de bani, certe, lichide și exigibile), creanțe care să confere titularului calitatea de creditor și celui căruia i se opun calitatea de debitor, precum și că singura opțiune a judecătorului sindic (în cazul absurd al înscrierii unei astfel de pretenții în tabelul creanțelor) ar fi aceea de a constata nelegalitatea unei astfel de înscrieri.
De altfel, prin Decizia CCR nr. 690/2018, la punctul 18, s-a statuat că textul de lege criticat (art. 262 alin. 4 din Legea 85/2014) se referă la acțiuni judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, astfel încât numai acele acțiuni care tind la realizarea creanțelor, adică la îndestularea creditorilor, sunt susceptibile de a fi suspendate. Revine instanţei de judecată competenţa şi, în acelaşi timp, obligaţia de a analiza în ce măsură acţiunile aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţei de judecată se circumscriu cerinţelor cuprinse în dispoziţiile criticate (a se vedea Decizia nr.149 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 11 mai 2016, sau Decizia 41 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 1 aprilie 2013)”, la punctul 20 s-a statuat că ”prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu trebuie interpretate disparat, ci trebuie avut în vedere, pe de o parte, art. 262 în integralitatea sa şi, pe de altă parte, întreg cadrul legislativ în materie, respectiv, în mod concret, art. 242 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte şi dispoziţiile art. 75, care conţin şi excepţii de la procedura suspendării de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului), cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol”, iar la punctul 22 s-a statuat, din nou, că în ”virtutea rolului activ al judecătorului, revine instanţei de judecată competenţa de a analiza în ce măsură acţiunile aflate în curs de soluţionare pe rolul său se circumscriu cerinţelor cuprinse în dispoziţiile criticate coroborate cu cadrul legislativ în materie”, din conținutul acestei decizii, obligatorii pentru instanțe, reieșind că pot fi suspendate doar acele acțiuni judiciare, extrajudiciare sau de executare silită inițiate pentru realizarea unor creanțe susceptibile de a fi înscrise la masa credală, iar nu și cele inițiate în scopul obținerii unei creanțe împotriva unei societăți de asigurare-reasigurare.
Mai mult, este de observat că astfel de pretenții nici nu ar putea fi determinate în vreun fel de judecătorul sindic în cadrul procedurii insolvenței (cu ocazia soluționării unei eventuale contestații privind neînscrierea ”creanței” reclamantului în tabelul creanțelor), în condițiile în care, conform prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea 85/2014, ”Atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței”, iar aceste prevederi legale speciale sunt de strictă interpretare (actul normativ reglementează o procedură specială, ce derogă de la dreptul comun), ÎCCJ reținând, încă din anul 2009, prin Decizia nr. 5/19.01.2009, că ”controlul judecătorului sindic se raportează numai la aspectele de legalitate”, precum și că ”judecătorul sindic nu are atribuţii în soluţionarea unei cereri ori acţiuni ce transcede procedurii insolvenţei, respectiv realizarea unui drept, o pretenţie, somaţie de plată, ori recuperarea unei creanţe, operaţiuni care nu sunt prevăzute în mod expres de Legea nr. 85/2006, fiind reglementate prin dispoziţiile dreptului comun şi aparţinând competenţei judecătorului de fond ” (ar fi absurd să se ceară judecătorului sindic, în cadrul procedurii insolvenței, administrarea probei testimoniale sau a probei cu expertiza în vederea verificării îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale și a stabilirii despăgubirii cuvenite unei persoane, inclusiv cu titlu de daune morale).
Din cele mai sus expuse reiese că măsura suspendării, dispusă în baza art. 262 alin. 4 din Legea 85/2014, poate viza doar acele acțiuni judiciare sau extrajudiciare şi măsuri de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare în vederea recuperării unor creanțe susceptibile de a fi înscrise la masa credală, iar nu și acțiunile inițiate în vederea obținerii/stabilirii unei creanțe împotriva unei societăți de asigurare-reasigurare, o soluție contrară fiind de natură a încălca în mod flagrant și prevederile art. 6 CEDO, în condițiile în care, cu titlu de exemplu, persoanele ce ar încerca să obțină repararea unui prejudiciu suferit în urma unui accident (prejudicii ce pot fi deosebit de grave, cu consecințe vătămătoare iremediabile și de lungă durată) s-ar vedea puse în situația ca acțiunile lor să nu fie analizate în mod efectiv și într-un termen rezonabil de instanță, atâta timp cât procesele inițiate în vederea reparării unui astfel de prejudiciu ar fi suspendate pe o durată mare de timp (de cele mai multe ori).
Judecător Lupulescu Constantin Petrișor, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
