Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

ANEIR – 25 de ani. Ce nu a putut să facă și ce nu poate să facă ANEIR
26.05.2020 | Doru BĂJAN

JURIDICE - In Law We Trust
Doru Băjan

Doru Băjan

ANEIR a fost înființată în anul 1995 și este o asociație apolitică, neguvernamentală și nonprofit ce acționează pentru crearea unui cadru legislativ, economic, financiar și bancar de natură să faciliteze extinderea volumului de export-import al României. ANEIR, prin președintele său executiv, asigură, din anul 2004, Co-Președinția Consiliului de Export al României.

Am fost solicitat de Mihai Ionescu să redactez un material în legătură cu ANEIR care să fie cuprins în volumul destinat aniversării a 25 de ani de la înființare. Probabil, despre realizări vor vorbi/scrie ceilalți contributori la acest volum. Personal, am ales o cale mai dificilă, despre ceea ce nu a putut și nu poate face ANEIR în toți acești ani, iar dacă cele ce vor fi prezentate în continuare ar fi fost realizate, alta ar fi fost situația exportului din România. M-am bazat, pentru cele voi scrie, pe lucrarea “100 de ani de comerț exterior românesc”.

Încă un lucru de precizat, noțiunea de comerț exterior a necesitat o reevaluare, prin integrarea României în Uniunea Europeană, vorbim de livrări intracomunitare, fie că este vorba de vînzări din România către statele membre ale Uniunii, fie de cumpărări din statele membre ale Uniunii. Și cum aceste operațiuni dețin cea mai mare pondere în activitatea firmelor din România, nu putem vorbi de comerț exterior cu statele membre ale Uniunii Europene, mai ales în ultimii ani.

Cei interesați de istorie pot constata un decalaj de dezvoltare, cel puțin în ultimii 150 de ani, între România și statele din vestul și centrul Europei, decalaj nerecuperat nici la acest moment. Cu acest decalaj de dezvoltare România a intrat în Uniunea Europeană în anul 2007, cînd a fost semnat tratatul de aderare. Personal, aș compara acest tratat cu Tratatul de la Versailles încheiat cu Germania, avînd drept consecință închiderea multor capacități industriale funcționabile și impunerea unor condiții de mediu imposibil de îndeplinit. Prin aderare, capacitatea de producție industrială a României a fost diminuată, țara fiind transformată tot mai mult în piață de desfacere pentru industria vest-europeană.

Incapacitatea statului român de a sprijini și dezvolta capitalul privat autohton a condus, prin intermediul investițiilor străine directe, la controlul majoritar, în România, a principalelor ramuri și subramuri de producție, de către capitalul străin. Această situație se reflectă și în componența produselor ce formează exportul României.

Ce nu a putut și nu poate face ANEIR. Nu a putut propune o strategie pe termen mediu și lung privind dezvoltarea României, prevederea unor bugete multianuale pentru realizarea principalelor obiective de investiții, care să ofere predictibilitate investitorilor privați.

Ce nu a putut și nu poate face ANEIR. Nu se poate implica în reformarea politicii economice externe, implicarea în dezvoltarea comerțului internațional al României. Nu are nici un cuvînt în alegerea de către Ministerul Economiei a atașaților comerciali de pe lîngă ambasadele României , al căror rol este de a sprijini dezvoltarea legăturilor comerciale ale firmelor din România cu acelea din statele în care ei funcționează. Nu se fac analize de eficiență economică pentru ambasadorii României și atașații comerciali, cît este sprijinit comerțul exterior român. Sinecuri politice.

În perioada anterioară anilor 1990 România a fost un jucător activ în comerțul cu statele africane. Azi, această piață a fost pierdută. Nu am văzut vizite la nivelul executivului, pregătite din timp de către ambasadori și atașații comerciali, care să fie finalizate și cu contracte comerciale încheiate de firme române cu cele din statele vizitate.

ANEIR, de exemplu, nu poate organiza tîrguri itinerante, în statele africane, pentru firmele și produsele românești, care să stea cîte două săptămîni într-un stat.

ANEIR nu poate asigura creditarea/garantarea finanțării agenților economici români pentru producția de export și nu poate asigura contractele de export, competențe ce ar reveni statului român.

ANEIR nu poate face lobby la Uniunea Europeană pentru schimbarea legislației privind ajutorul de stat. Statul ar trebui să poată face infuzie de capital în societățile autohtone cu posibilități de dezvoltare.

ANEIR nu poate face lobby pentru schimbarea legislației în materia achizițiilor publice pentru ca criteriul național să fie punctat suplimentar față de ceilalți participanți.

ANEIR nu poate face nimic pentru sprijinirea producției autohtone de tehnică militară cum este de exemplu cazul SUA.

ANEIR nu poate face nimic pentru construirea de depozite de cereale, proprietatea statului, pentru principalele bazine agricole ale țării, în sprijinul producătorilor agricoli autohtoni, care por astfel să își valorifice superior, inclusiv la export, producția agricolă.

ANEIR nu poate face nimic pentru schimbarea normelor comunitare prin care să se permită statelor înființarea de societăți comerciale noi, cu capital integral de stat, pentru necesitățile de dezvoltare a economiei.

Avocat Doru Băjan



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.