Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul Uniunii Europene
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/674 a Comisiei privind propunerea de inițiativă cetățenească europeană intitulată „Introducerea unor venituri de bază necondiționate (VBN) în întreaga UE”
28.05.2020 | Elena ALBU

Secţiuni: Dreptul Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Lege 9
JURIDICE - In Law We Trust
Elena Albu

Elena Albu 

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 158/3 din 20 mai 2020, a fost publicată Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/674 a Comisiei din 15 mai 2020 privind propunerea de inițiativă cetățenească europeană intitulată „Introducerea unor venituri de bază necondiționate (VBN) în întreaga UE”.

Obiectivul propunerii de inițiativă cetățenească europeană intitulată „Introducerea unor venituri de bază necondiționate (VBN) în întreaga UE”, astfel cum a fost modificată de grupul de organizatori ca răspuns la scrisoarea Comisiei din 19 februarie 2020, este de a „institui introducerea unor sisteme de venit de bază necondiționat în întreaga UE prin care să se asigure existența materială a fiecărei persoane și oportunitatea de a participa la societate ca parte a politicii economice a acesteia. Acest obiectiv va fi atins rămânând în limitele competențelor conferite UE prin tratate”. Organizatorii solicită Comisiei să înainteze o propunere privind veniturile de bază necondiționate în întreaga Uniune, care să reducă disparitățile regionale pentru a consolida coeziunea economică, socială și teritorială în Uniune. Conform organizatorilor, „se va atinge astfel obiectivul declarației comune a Consiliului European, a Parlamentului European și a Comisiei Europene din 2017, potrivit căreia «UE și statele sale membre vor sprijini totodată dezvoltarea unor sisteme de protecție socială eficiente, sustenabile și echitabile, pentru garantarea venitului de bază» în vederea combaterii inegalităților”.

Într-o anexă privind obiectul, obiectivele și contextul propunerii de inițiativă cetățenească europeană sunt indicate cele patru criterii care ar defini „venitul de bază necondiționat” care face obiectul propunerii: acesta ar trebui să fie „universal”, „individual”, „necondiționat” și „suficient de ridicat”.

Tratatul privind Uniunea Europeană consolidează cetățenia Uniunii și îmbunătățește și mai mult funcționarea democratică a Uniunii prin dispozițiile care prevăd, printre altele, că fiecare cetățean trebuie să aibă dreptul de a participa la viața democratică a Uniunii prin intermediul unei inițiative cetățenești europene.

În acest scop, procedurile și condițiile necesare pentru o inițiativă cetățenească ar trebui să fie clare, simple, ușor de aplicat și proporționale cu natura inițiativei, astfel încât să încurajeze participarea cetățenilor și să aducă Uniunea mai aproape de cetățeni.

Grupul de organizatori a făcut trimitere la o serie de dispoziții ale tratatelor considerate relevante, printre care articolul 5 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care prevede că statele membre trebuie să își coordoneze politicile economice în cadrul Uniunii și că, în acest scop, Consiliul trebuie să adopte măsuri și, în special, orientările generale ale acestor politici. Dispoziția menționată conferă Uniunii competența de a asigura coordonarea domeniilor economic și social din Uniune, dar nu constituie un temei juridic care să îi permită Comisiei formularea unei propuneri de act legislativ al Uniunii.

Cu toate acestea, adoptarea unui act legislativ al Uniunii vizând punerea în aplicare a tratatelor în ceea ce privește „veniturile de bază necondiționate în întreaga UE” pentru toți cetățenii, care face obiectul inițiativei, ar putea avea loc în temeiul articolului 121 alineatul (2) din tratat. Conform acestei dispoziții, Comisia poate recomanda Consiliului să elaboreze un proiect privind orientările generale ale politicilor economice ale statelor membre și ale Uniunii și să prezinte Consiliului European un raport în acest sens. În temeiul concluziilor Consiliului European, Consiliul poate adopta o recomandare care stabilește aceste orientări generale.

Din aceste motive, niciuna dintre părțile propunerii de inițiativă nu depășește în mod vădit competența Comisiei de a prezenta o propunere de act legislativ al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor, în conformitate cu cerința prevăzută la articolul 6 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul (UE) 2019/788.

Grupul de organizatori a furnizat dovezi adecvate că propunerea lor respectă cerințele prevăzute la articolul 5 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) 2019/788 și a desemnat persoanele de contact, în conformitate cu cerința de la articolul 5 alineatul (3) primul paragraf din regulamentul respectiv.

Inițiativa propusă nu este vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie și nici nu contravine vădit valorilor Uniunii, prevăzute la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, și drepturilor consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Prin urmare, prin prezenta decizie, se înregistrează propunerea de inițiativă cetățenească europeană intitulată „Introducerea unor venituri de bază necondiționate (VBN) în întreaga UE”.

Consilier juridic Elena Albu

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti