Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/675 a Comisiei privind propunerea de inițiativă cetățenească europeană intitulată „Freedom to share”
28.05.2020 | Elena ALBU

JURIDICE - In Law We Trust
Elena Albu

Elena Albu 

În Jurnalul Oficial al uniunii Europene, seria L 158/5 din 20 mai 2020, a fost publicată Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/675 a Comisiei din 15 mai 2020 privind propunerea de inițiativă cetățenească europeană intitulată „Freedom to share”.

Obiectivele propunerii de inițiativă cetățenească europeană intitulată „Freedom to share” sunt: „Legalizarea partajării – prin rețele digitale, pentru uz personal și nonprofit – a fișierelor care conțin opere și alte materiale protejate prin drepturi de autor, drepturi conexe și dreptul sui generis privind bazele de date, în vederea asigurării unui echilibru între drepturile autorilor și ale altor titulari de drepturi și dreptul universal la știință și cultură”.

Sunt prezentate, într-o anexă, detalii suplimentare cu privire la obiectul, obiectivele și contextul propunerii de inițiativă cetățenească. În special, aceasta solicită modificarea normelor UE privind platformele digitale de partajare a conținuturilor, cu trimitere specifică la Directiva (UE) 2019/790 a Parlamentului European și a Consiliului. Modificările avute în vedere ar consta în adoptarea „unui act legislativ care să prevadă o derogare de la drepturile de autor, drepturile conexe și drepturile sui generis privind bazele de date pentru persoanele fizice care partajează fișiere prin rețele digitale pentru uz personal și nonprofit”. Obiectivul stabilit prin această inițiativă este să le permită cetățenilor „să partajeze fișiere direct prin intermediul rețelelor peer-to-peer pentru a avea acces la știință și cultură fără să fie supuși controalelor și urmăririi profilurilor”.

Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) consolidează cetățenia Uniunii și îmbunătățește și mai mult funcționarea democratică a Uniunii prin dispozițiile care prevăd, printre altele, că fiecare cetățean trebuie să aibă dreptul de a participa la viața democratică a Uniunii prin intermediul unei inițiative cetățenești europene.

În acest scop, procedurile și condițiile necesare pentru o inițiativă cetățenească ar trebui să fie clare, simple, ușor de aplicat și proporționale cu natura inițiativei, pentru a încuraja participarea cetățenilor și pentru a aduce Uniunea mai aproape de cetățeni.

Inițiativa propusă solicită modificarea normelor UE privind platformele digitale de partajare de conținut, cu trimitere specifică la Directiva (UE) 2019/790 privind drepturile de autor și drepturile conexe pe piața unică digitală, care se întemeiază pe articolul 53 alineatul (1) și pe articolele 62 și 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

În temeiul articolului 53 alineatul (1), pentru coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre cu privire la accesul la activitățile independente și la exercitarea acestora, se pot adopta acte juridice ale Uniunii în scopul punerii în aplicare a tratatelor. În conformitate cu articolul 62 din TFUE, acest temei juridic se aplică și aspectelor legate de libertatea de a presta servicii, astfel cum se prevede la articolele 56-61 din TFUE.

În temeiul articolului 114 din TFUE, pot fi adoptate acte juridice ale Uniunii în scopul punerii în aplicare a tratatelor, în vederea apropierii actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne.

Având în vedere articolul 53 alineatul (1) și articolele 62 și 114 din TFUE, niciuna dintre părțile propunerii de inițiativă cetățenească nu depășește în mod vădit competența Comisiei de a prezenta o propunere de act juridic al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul (UE) 2019/788.

S-a constituit grupul de organizatori, au fost desemnate persoanele de contact în conformitate cu articolul 5 alineatele (1)-(3) din regulament și s-a creat o entitate juridică special în scopul gestionării inițiativei în conformitate cu articolul 5 alineatul (7).

Inițiativa propusă nu este nici vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie și nici nu contravine vădit valorilor Uniunii, prevăzute la articolul 2 din TUE și drepturilor consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Prin urmare, se înregistrează propunerea de inițiativă cetățenească europeană intitulată „Freedom to share”.

Consilier juridic Elena Albu

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.