Ce înseamnă dreptul de proprietate în Metavers?
19 septembrie 2022 | Marius STANCIU, Niura Moisei SCHAATSCHNEIDER
Marius Stanciu
Niura Moisei Schaatschneider
Introducere
Una dintre cele mai complexe relații juridice este cea a omului cu proprietatea. În literatura juridică “se recunoaște că suntem în prezența unui concept deosebit de complex, cu multiple semnificații de ordin istoric, sociologic și juridic, aflat într-o permanentă evoluție”[1].
Dacă până recent, când ne gândeam la proprietate, ne gândeam la bunuri (corporale sau incorporale), în prezent noțiunea de proprietate începe să se extindă în sfera virtuală, în lumi generate de cod, pe servere private, care sunt cunoscute în prezent, conceptual, sub denumirea de metavers.
Desigur, noțiunea de metavers nu reprezintă o singură lume, ci multiple lumi virtuale create de diverse companii. Cele mai importante proiecte care dezvoltă lumi în metavers sunt Decentraland, Sandbox, Somnium Space, and Cryptovoxels[2], care domină în prezent piața.
Cea mai mică bucată de teren virtual aflată în prezent la vânzare pe aceste platforme este în jur de 13.000 de dolari[3], iar așteptările sunt că piața va continua să crească. Din acest motiv, diverse companii s-au grăbit să se alăture trendului prin crearea și vânzarea de bunuri virtuale în metavers. Pentru ele, metaversul reprezintă doar o altă piață de desfacere și oportunitatea de a vinde bunuri virtuale, de multe ori la același preț ca cel al bunurilor din lumea reală, însă la un cost de producție infim.
În acest context, apare întrebarea firească dacă dreptul de proprietate în metavers are aceeași semnificație ca în „lumea reală” și dacă cei care achiziționează bunuri în metavers se pot aștepta să se bucure de aceleași atribute ale dreptului de proprietate: posesia, folosința și dispoziția.
Ce este Metaversul și de ce contează
Termenul de „metavers” a fost folosit pentru prima dată în celebrul roman „Cyberpunk” al lui Neal Stephenson Snow Crash, publicat în 1992. Metaversul, în ficțiunea lui Stephenson, este descris ca un „tărâm imaginar […] pus la dispoziție publicului în întreaga rețea de fibră optică” și proiectat pe ochelari de realitate virtuală în roman.
În concepția actuală, metaversul reprezintă o lume virtuală, imersivă, care poate fi accesată de utilizatori prin intermediul căștilor de realitate virtuală (VR) și de realitate augmentată (AR). Oamenii vor accesa această lume prin intermediul unor avatare, care vor funcționa în lumea virtuală în moduri similare cu lumea reală. Termenul este intrinsec legat de conceptul de Web 3.0, care reprezintă următoarea etapă de evoluție a internetului.
Dacă în prima aparație a internetului (Web 1.0) utilizatorii erau pasivi, iar în cea de-a doua (Web 2.0) activi, prin intermediul rețelelor de socializare, în noua etapă de evoluție, experiența se dorește a fi una de contopire a omului cu tehnologia, oferind posibilitatea oamenilor inclusiv de a fi creatori a acestor lumi împreună cu inteligența artificială care stă la baza creației lor.
Metaversul promite democratizarea internetului și un control mai mare al utilizatorilor asupra propriilor date. Totodată, creatorii și entuziaștii acestui concept susțin că aceasta va fi o lume egalitară, unde diferențele dintre oameni sunt estompate. Avatarul tău poate fi complet diferit de cum ești în realitate, iar dacă în lumea reală resursele materiale nu îți permit să ai o casă mare sau bunurile de lux mult visate, ele pot deveni realitate în metavers. Metaversul promite că va fi populat, ca și în lumea reală de magazine, mall-uri, birouri unde oamenii pot lucra, parcuri și orașe virtuale, dar și bunuri virtuale care pot fi cumpărate de avatarul tău.
Prin urmare, în contextul în care aceste lumi virtuale câștigă popularitate, este important ca utilizatorii să își cunoască drepturile și mijloacele prin care le pot apăra.
Expresia dreptului de proprietate în Metavers
Proprietățile virtuale în metavers reprezintă parcele de teren în lumi virtuale. Deși, în esența lor, sunt niște pixeli pe un calculator (cod aflat pe server-ul unui terț), aceste spații programabile sunt reprezentate în blockchain de NFT-uri (Non Fungible Tokens). Fără a mai intra în detalii despre NFT-uri, care au fost analizate de noi pe larg cu altă ocazie[4], este important de menționat că apariția proiectelor care dezvoltă lumi virtuale a condus la o explozie a pieței NFT-urilor. Utilitatea lor practică constă tocmai în faptul că ele0 reprezintă un bun din lumea virtuală de la o bucată de teren, la o operă de artă sau haine virtuale.
Prin achiziționarea unui NFT, utilizatorii achizționează un bun în lumea virtuală, devenind teoretic proprietari ai bunului respectiv. Însă noțiunea de proprietar în lumea reală este diferită de cea din lumea virtuală, pentru că aceasta nu intră de fapt sub umbrela drepturilor reale, astfel cum sunt definite în literatura juridică, putând fi exercitată doar în limitele termenilor și condițiilor de accesare a site-ului care găzduiește respectiva lume virtuală. De cele mai multe ori, clauzele cuprinse în termenii și condițiile de accesare a site-ului conferă control asupra identității virtuale a utilizatorului, existând posibilitatea ca acesta să fie blocat să mai acceseze site-ul și, implicit bunurile sale virtuale.
Mai mult, protecția conferită asupra bunurilor și proprietății private a indivizilor este, cel mult, îndoielnică, companiile fiind vulnerabile atacurilor cibernetice sau pur și simplu pot fi afectate de diverse probleme tehnice. În aceste cazuri, riscurile sunt mutate asupra utilizatorilor, care, prin acceptarea termenilor și condițiilor, acceptă, de cele mai multe ori fără să știe, că ei vor suporta eventualele consecințe ale diverselor evenimente care pot conduce la pierderea proprietăților deținute în metavers. Mai mult, un studiu recent a demonstrat că doar o mică parte din utilizatori chiar citesc termenii și condițiile de accesare a unui site[5].
Interoperabilitatea și portabilitatea ar trebui să fie caracteristici definitorii ale metaversului, ceea ce înseamnă că ar trebui să poți transporta proprietatea virtuală dintr-o lume virtuală în alta. Dar lumile virtuale de astăzi, așa cum sunt ele concepute, nu sunt conectate una cu cealaltă și nu există nimic într-un NFT care să permită această pasportare. În starea actuală, fiecare platformă trebuie să conecteze NFT-urile la propriile active digitale[6].
În dreptul nostru, dreptul de proprietate privată este un drept constituțional, garantat și ocrotit de lege, iar exproprierea proprietății poate fi făcută doar pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. Din această perspectivă dreptul de proprietate asupra unui teren virtual nu este similar cu dreptul de proprietate asupra unui teren real.
Mai mult, se pare că în rândul utilizatorilor există confuzie în privința a ce dețin de fapt, aceștia punând semnul egalității între NFT și bunul virtual cumpărat. În realitate, deși NFT-ul există pe blockchain-ul descentralizat, bunul virtual în sine nu se află în același regim descentralizat, ci pe serverele private ale unei companii, sub controlul total și unilateral al acestora[7]. Aceasta înseamnă că toate aspectele vizuale și funcționale ale acestor bunuri, chiar caracteristicile care le dau vreo valoare, nu se află deloc în blockchain. Prin urmare, existența NFT-urilor nu previne ștergerea bunului virtual de către companie, modificarea lui sau chiar blocarea accesului utilizatorului la bun. Așadar, exercitarea dreptului de proprietate în lumea virtuală nu este absolut, ci este exercitat în limitele contractuale impuse de termenii și condițiile platformei.
Protecția dreptului de proprietate în Metavers
Pentru că bunurile din metavers reprezintă creații intelectuale, acestea sunt protejate de drepturi de proprietate intelectuală. Pentru a-și proteja bunurile virtuale create pentru metavers, companiile deja depun cerereri de înregistrare a mărcilor adaptate la aceste lumi virtuale. Pentru că marca, până acum, avea menirea să protejeze un produs fizic, cererile de înregistrare a mărcilor trebuie depuse iar, de data asta sub o clasificație diferită, specifică unui design virtual[8]. Companiile nu se pot baza pur și simplu pe mărcile lor înregistrate existente, dacă nu și-au înregistrat dreptul sub o clasă care acoperă software-ul.
Într-un caz recent mediatizat, un artist a creat și a comercializat într-o astfel de lume virtuală NFT-uri care reprezentau o geantă foarte similară cu celebra geantă Birkin, care aparține brand-ului de lux Hermès. În consecință, compania l-a dat în judecată pe artist pentru încălcarea mărcii, pe motiv că a înregistrat și utilizat numele de domeniu „MetaBirkins.com”, obținând un venit economic și profitând în mod nedrept de reputația mărcii de lux. Cazul încă nu a fost soluționat, însă, în acest exemplu concret, compania vătămată a identificat persoana responsabilă cu ușurință pentru că artistul era cunoscut.
Ce se întâmplă însă când un utilizator protejat de anonimitatea blockchain-ului copiază un design protejat? Momentan nu există o soluție la această problemă, urmând ca practica și jurisprudența să contureze în viitor mecanisme adecvate de protecție pe măsură ce astfel de situații vor apărea.
De asemenea, există provocări unice cu care trebuie să se confrunte tranzacțiile imobiliare virtuale. De exemplu, în lumea reală, cumpărătorii de terenuri nu trebuie să-și facă griji că un dezvoltator „creează” brusc mai multe parcele, deoarece crearea mai multor terenuri nu este la fel de simplă ca schimbarea unei linii de cod într-un program de calculator. Cu toate acestea, riscul de a crea instantaneu mai mult teren este foarte real când vine vorba de teren virtual. În unele cazuri, platformele de metavers pot emite mai multe loturi „virtuale” de teren după ce mulți investitori au achiziționat deja teren virtual. Emiterea de terenuri virtuale „limitate” suplimentare bazate pe NFT ar devaloriza terenurile deja existente de teren virtual, care au fost achiziționate cu așteptarea unui mediu de teren virtual cu adevărat finit.
Pentru că pe blockchain poți să stochezi o cantitate mică de date, NFT-ul care se află pe blockchain este efectiv o adresă (link) care trimite utilizatorul la serverul pe care se află stocat bunul virtual. În cazul concret al unei imagini, orice persoană poate cu ușurință să accceseze acel link și să descarce imaginea respectivă pentru o o reproduce în anonimitate totală. O altă problemă complexă o reprezintă legea aplicabilă. Ne putem imagina un exemplu în care unui utilizator român îi este încălcat un drept de proprietate în legătură cu un bun pe o platformă deținută de o companie americană ale cărui servere sunt in India. În mod evident, determinarea jurisdicției se poate dovedi în acest caz problematică.
Pentru că lumile virtuale sunt create de companii, apreciem că acestea vor trebui să își asume un rol semnificativ în protecția drepturilor utilizatorilor. Momentan însă, acestea sunt deficitare la acest capitol. Astfel, unele persoanele se pot grăbi să investească sume de bani (reale) în bunuri (virtuale), fără a fi conștiente de faptul că protecția juridică de care beneficiază este una limitată.
Concluzii preliminare
Cu toate că pare ușor de crezut că dreptul de proprietate exercitat asupra unui bun în metavers prezintă aceeași semnificație juridică cu dreptul de proprietate exercitat în lumea reală, de fapt, acesta poate fi exercitat condiționat de termenii de accesare a site-ului în care lumea virtuală se află.
Astfel, deși în mod curent se utilizează termenul de proprietate (i.e. proprietar asupra unui teren virtual etc.), acesta nu are înțelesul juridic al conceptului. Întreaga construcție a reglementării actuale nu a fost gândită pentru metavers. De aceea, anterior achiziționării de bunuri în metavers, este important ca persoanele interesate să înțeleagă riscurile asociate, precum și mecanismele de protecție eficiente.
Totodată, apreciem că este esențial ca legislația să se adapteze noilor realități juridice pentru a identifica soluții la problemele deja aparente ale exercitării dreptului de proprietate în metavers. Deși întreaga construcție se află încă într-o formă incipientă, dezbaterea nu mai este demult în sfera SF.
Va fi foarte interesant să observăm cum va evolua conceptul de proprietate în contextul metaversului, un domeniu care, pentru moment, scapă controlului statelor. O soluție ar putea fi conceperea unor prerogative juridice specifice dreptului de proprietate prin intermediul unor baze contractuale, cu deținătorul metaversului, acesta urmând să garanteze îndeplinirea anumitor obligații. Pare că este nevoie de un fel de „contract social” pentru lumea virtuală.
[1] Corneliu Birsan. Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu 2013, pag. 33.
[2] https://influencermarketinghub.com/metaverse-virtual-real-estate/
[3] https://www.forbes.com/sites/bernardmarr/2022/03/23/how-to-buy-land–real-estate-in-the-metaverse/?sh=54e3038f546e
[4] https://www.juridice.ro/775020/perspectiva-juridica-a-nft-urilor-non-fungible-tokens.html
[5] https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/1369118X.2018.1486870?journalCode=rics20
[6] Se impune menționat faptul că unele metaversuri, cum ar fi VIVERSE de la HTC, propun planuri de interoperabilitate, însă acestea sunt doar la nivel de concept.
[7] https://theconversation.com/can-you-truly-own-anything-in-the-metaverse-a-law-professor-explains-how-blockchains-and-nfts-dont-protect-virtual-property-179067
[8] https://intellectual-property-helpdesk.ec.europa.eu/news-events/news/intellectual-property-metaverse-episode-ii-trade-marks-2022-03-29_en
Av. Marius Stanciu, Partner Buju Stanciu & Asociatii
Av. Niura Moisei Schaatschneider, Partner Buju Stanciu & Asociatii
