Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Insolvența. Sindicul și executarea silită
28.05.2020 | Iuliana BIDALACHE

JURIDICE - In Law We Trust
Iuliana Bidalache

Iuliana Bidalache

Desi in curand se vor implini doi ani de la data intrarii in vigoare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul insolventei si a altor acte normative (“OUG nr. 88/2018”), modificarile legislative aduse de aceasta ordonanta suscita in continuare interpretari diferite in practica si asa neunitara din domeniul insolventei.

Modificarea introdusa de OUG nr. 88/2018 ce face obiectul prezentei analize vizeaza ultima teza a art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, respectiv cea care prevede: „(…) Pentru datoriile cumulate in perioada procedurii de insolventa care au o vechime mai mare de 60 de zile se poate incepe executarea silita”.

Aceasta prevedere nou introdusa a ridicat in practica si doctrina numeroase interpretari, majoritatea avand drept punct de pornire procedurile de executare silita demarate de creditorii bugetari impotriva societatilor aflate in procedura insolventei, in cele mai multe cazuri, imediat dupa intrarea in vigoare a OUG nr. 88/2018.

In situatia premisa de mai sus, practica judiciara a definit neunitar (i) „procedura de insolventa” ca si etapa in care se cumuleaza datoriile curente pentru care poate fi initiata executarea silita, (ii) participantul care realizeaza executarea silita (i.e., practicianul in insolventa in cadrul procedurii sau executorul judecatoresc/fiscal, in afara procedurii), (iii) caile legale ce pot fi urmate de participantii la procedura in cazul unei executari silite demarate de creditorul curent, (iv) competenta materiala a instantei de a solutiona contestatiile si cererile de suspendare a executarii silite, etc.

Una dintre cele mai aprige dezbateri este si la acest moment cea care priveste competenta materiala a instantei investita cu o contestatie la executare si o cerere de suspendare a procedurilor de executare silita demarate in temeiul dispozitiilor art. 143 alin. (1), ultima teza din Legea nr. 85/2014.

In practica a fost conturata o prima orientare jurisprudentiala conform careia judecatorul sindic este instanta competenta sa solutioneze contestatiile si cererile de suspendare a executarii silite, motivat de imprejurarea ca executarea silita la care se refera art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 nu se confunda cu executarea silita de drept comun, ci reprezinta o operatiune prevazuta de legislatia insolventei, deci sub controlul de legalitate al organelor ce aplica procedura, reglementate de dispozitiile art. 40 din Legea nr. 85/2014.

Aceasta interpretare care da in competenta judecatorului sindic contestatiile la executare si cererile de suspendare a executarii silite are la baza prevederile primei teze a art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, care limiteaza atributiile judecatorului sindic la controlul activitatii administratorului/lichidatorului judiciar in cadrul procedurii si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei.

Se considera ca posibilitatea executarii silite individuale in baza prevederilor art. 143 alin. (1) teza finala din Legea nr. 85/2014 constituie o completare a cazurilor in care creditorii isi pot recupera individual creanta in cadrul procedurii colective, si nu un caz de incetare a efectelor procedurii de insolventa, respectiv un caz de executare silita initiata in paralel, separat de procedura de insolventa.

In opinia sustinatorilor acestei solutii jurisprudentatiale, conflictul dintre procedura de executare silita individuala si cea concursuala este solutionat prin dispozitiile art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, in favoarea celei din urma, si nu invers.

Intrucat prin initierea procedurii de executare silita se infrange caracterul colectiv al procedurii insolventei, ceea ce afecteaza, in primul rand, masa activa a debitorului si conducand, indirect, la ridicarea efectului suspensiv de drept cu privire la toate masurile de recuperare a creantelor prevazut de art. 75 din Legea nr. 85/2014, se considera ca doar judecatorul sindic poate acorda derogari de la efectul suspensiv prevazut de art. 75 din lege.

Actele de executare contestate sunt aferente procedurii insolventei, sunt strans legate de situatia debitorului insolvent si privesc creante pretins nascute in timpul procedurii, astfel incat s-a apreciat ca judecatorul sindic este singurul competent sa judece cererile avand ca obiect anularea sau suspendarea masurilor de excutare silita, in baza dispozitiilor art. 45 alin. (1) lit. r), alin. (2) si art. 58 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 85/2014.

Concursul dintre legea speciala (i.e., Legea nr. 85/2014) si legea generala (i.e., Codul de procedura fiscala) este solutionat in aceasta opinie jurisprudentiala in favoarea legii insolventei, motivat de imprejurarea ca procedura generala de stabilire a creantelor fiscale si de recuperare a acestor creante impotriva debitorilor care nu se afla in situatii speciale (i.e., in procedura de insolventa) este reglementata de Codul de procedura fiscala, in timp ce Legea insolventei reglementeaza procedura speciala de realizare a tuturor creantelor, inclusiv a celor fiscale, fata de un debitor in insolventa. Prin urmare, o creanta fiscala fata de un debitor aflat in procedura insolventei poate fi realizata doar in conditiile si dupa procedura insolventei, care se aplica cu prioritate.

Se sustine ca in toate cazurile in care legiuitorul a inteles sa se refere la o executare silita individuala, exterioara insolventei, acesta a prevazut expres acest aspect, fiind enumerate cu titlu de exemplu prevederile art. 126 (i.e, debitorul cimisionar), art. 142 (i.e, depunerea unei cautiuni in favoarea furnizorului), art. 164 (i.e, executarea silita impotriva asociatilor cu raspundere nelimitata), art. 173 (i.e., executarea silita ca urmare a admiterii cererii de atragere a raspunderii patrimoniale a organelor de conducere/supraveghere) din Legea nr. 85/2014. Astfel, executarea silita individuala prevazuta de ultima teza a art. 143 alin. (1) din legea insolventei nu reprezinta un caz de incetare a efectelor procedurii de insolventa, ci o completare a cazurilor in care creditorii isi pot recupera individual creante, in cadrul procedurii colective.

Desi este de inteles tentatia de a supune judecatii judecatorului sindic (uneori singurul participant care supravegheaza / controleaza o procedura de insolventa de la inceput la sfarsit) inclusiv incidentele ce tin de executarea silita, apreciem ca, din coroborarea dispozitiilor art. 260 alin. (4) Cod procedura fiscala, ale art. 651 alin. (1), ale art. 714 alin. (1) si art. 719 alin. (1) Cod procedura civila, rezulta ca judecatoriile, ca instante de executare de drept comun, sunt singurele competente sa judece in prima instanta contestatiile la executare si cererile de suspendare (provizorie) a executarii silite a creantelor fiscale, in ipoteza prevazuta de ultima teza a art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

In sustinerea acestei opinii apreciem ca prezinta o importanta deosebita Deciziile in unificarea practicii judiciare pronuntate de-a lungul timpului de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, decizii care pot sta si la baza solutionarii „dilemei” sindic vs. instanta de executare.

In sensul de mai sus, reamintim ca prin Decizia in interesul legii nr. XIV/2007, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie- Sectiile Unite[1], s-a statuat ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 169 alin. (4) din fostul Cod de procedura fiscala, judecatoria in circumscriptia careia se face executarea este competenta sa judece contestatia, atat impotriva executarii silite insasi, cat si a unui act sau masuri de executare.

Pentru a pronunta decizia de mai sus, instanta suprema a considerat ca, in cazul contestarii executarii silite ce se realizeaza de catre organele administrativ – teritoriale pe baza unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material si procedural, iar nu de normele de drept public, in speta, de cele cuprinse in Legea nr. 554/2004, si, respectiv, Titlul IX din Codul de procedura fiscala anterior, care erau aplicabile numai pana la solutionarea actiunii in anularea sau modificarea obligatiei fiscale ce constituia titlu de creanta fiscala.

Ulterior, prin Decizia nr. 18/03.06.2019 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii[2], in interpretarea si aplicarea unitara a prevederilor art. 714 si art. 95 din Codul de procedura civila, s-a stabilit ca sectiile civile ale tribunalului sunt competente functional sa solutioneze apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii asupra contestatiilor formulate impotriva executarilor silite pornite in temeiul dispozitiilor art. 260 din Codul de procedura fiscala. In considerentele acestei decizii instanta a retinut ca pentru a se stabili natura juridica a contestatiei la executare in materie fiscala, nu pot fi ignorate considerentele Deciziei XIV/2007, natura obiectului litigiului pastrandu-se pe tot parcursul solutionarii cauzei, acesta neputandu-se modifica in caile de atac, in functie de gradul de jurisdictie si de stadiul procesual.

Astfel, precedenta jurisprudenta de unificare a statuat in privinta competentei materiale a judecatoriei, ca instanta de executare de drept comun in materie civila si a competentei functionale a sectiilor civile ale tribunalelor, de a solutiona in prima instanta si, respectiv, in caile de atac, contestatiile la executarea propriu-zisa si contestatiile la titlu in materie fiscala. Apreciem ca aceasta jurisprudenta este relevanta si pentru „dilema” sindic vs. instanta de executare si poate fi aplicata ca atare in solutioarea acestei probleme de drept.

In continuare, aratam ca executarea silita si, implicit, contestarea masurilor si actelor de executare silita a creantelor fiscale, se circumscrie activitatii de administrare a creantelor fiscale prevazuta de art. 1 pct. 2 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala care, potrivit art. 3 din acesta, constituie dreptul comun pentru administrarea creantelor fiscale datorate bugetului general consolidat, fara a exista o solutie derogatorie de la prevederile art. 260 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 care sa statueze ca executarea silita prevazuta de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 84/2014 sa se faca in procedura de insolventa.

Cu privire la competenta judecatorului sindic de a solutiona contestatiile la executare/cererile de suspendare a executarii silite, apreciem ca dispozitiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 au un caracter exhaustiv, dar si restrictiv, in sensul ca judecatorul sindic nu are atributii in solutionarea unor cereri sau actiuni ce transcend procedurii insolventei, cum ar fi recuperarea unei creante, realizarea unui drept, o pretentie, o somatie de plata, operatiuni ce sunt prevazute de dreptul comun si care, desi sunt intreprinse de o societate aflata in insolventa, se inregistreaza si se solutioneaza pe rolul instantelor de drept comun, si nu pe rolul sindicului.

Imprejurarea ca debitorul se afla in procedura de reorganizare judiciara nu prezinta nicio relevanta din perspectiva stabilirii competentei instantei investite cu o cerere privind executarea silita, intrucat normele aplicabile actelor de executare sunt cele prevazute de Codul de procedura fiscala, nu de Legea nr. 85/2014, astfel ca judecatorul sindic are competenta de a solutiona doar eventualele contestatii la masurile luate de practicienii in insolventa, nu si contestatiile impotriva actelor de executare silita intocmite de creditorii bugetari.

In doctrina[3] a fost identificat un criteriu care poate sta la baza solutionarii problemelor de compatibilitate dintre insolventa si procedura civila si care apreciem ca poate fi folosit si la solutionarea prezentei probleme juridice, respectiv criteriul „cauzalitatii necesare”, statuat si de Curtea de Justitie a U.E., intr-o decizie de speta din anul 2009, care a retinut ca „actiunea in discutie trebuie sa fie o consecinta directa a procedurii de insolventa, astfel incat sa nu poata fi disociata de derularea acesteia din urma[4].

Legatura cu procedura insolventei reprezinta acea calitate a cererii sau a procesului cu care este investit judecatorul sindic, de a constitui o consecinta directa a procedurii de insolventa, indisociabila de aceasta. Aceasta legatura se verifica, e.g., atunci cand cererea nu poate fi disociata de procedura de insolventa, intrucat deriva direct din procedura.

Astfel, atunci cand a trebuit sa stabileasca daca diferite tipuri de actiuni erau sau nu exercitate cu ocazia procedurii de insolventa, criteriul determinant a fost nu contextul procedural in care se inscria actiunea, ci temeiul juridic al acesteia din urma. In aceasta abordare, Curtea a stabilit daca dreptul sau obligatia isi are originea in normele de drept civil si comercial sau in normele derogatorii, specifice procedurii de insolventa[5].

Rezulta ca testul utilizat de Curte pentru a stabili legatura unei cereri sau a unui proces cu procedura de insolventa priveste aspectul daca acea cerere sau acel proces poate avea o existenta de sine-statatoare, independenta de procedura de insolventa. Daca raspunsul este negativ, se considera ca procesul sau cererea este aferenta procedurii insolventei.

Aplicand acest criteriu al cauzalitatii necesare in stabilirea instantei competente a solutiona cererile aferente executarii silite derulate impotriva unei societati aflate in procedura insolventei, este evidenta concluzia ca atat contestatiile la executare, cat si cererile de suspendare a executarii silite pot avea o existenta de sine statatoare, nefiind indisolubil legate de procedura insolventei, astfel ca judecatorul sindic nu ar avea competenta in solutionarea acestora.


[1] Publicata in Monitorul Oficial nr. 733/30.10.2007
[2] Publicata in Monitorul Oficial nr. 621/26.07.2019
[3] Andreea Deli – Diaconescu, Problema de compatibilitate dintre procedura insolventei si Codul de procedura civila Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2019, pag 101 si urm.
[4] C.J.U.E., Hotararea din 2 iulie 2009 pronuntata in C-111/08, par. 28, disponibila la https://eur-lex.europa.eu/
[5] C.J.U.E., Hotararea din 4 septembrie 2014 pronuntata in C-157/13, par. 26-27, disponibila la https://eur-lex.europa.eu/


Av. Iuliana Bidalache, POPESCU & ASOCIATII

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.