Răspunderea penală în dreptul mediului
10 octombrie 2022 | Ruxandra DINU
Ruxandra Dinu
Rezumat: Răspunderea penală în dreptul mediului are o importanță deosebită pentru protejarea lumii înconjurătoare, iar aspectele legate de acest subiect trebuie valorificate, puse în practică cu maximă conștientizare și îmbunătățite permanent. Acest articol își propune să analizeze răspunderea penală în dreptul mediului având în vedere mai multe aspecte, respectiv noțiuni generale despre dreptul mediului, descrierea infracțiunilor în dreptul mediului, reglementările legale ale infracțiunilor în dreptul mediului, clasificarea acestora și particularitățile răspunderii penale în dreptul mediului.
I. INTRODUCERE
Obiectul dreptului mediului îl constituie o categorie distinctă de relații sociale care iau naștere în procesul de conservare, dezvoltare și protecție a mediului.
Specificul obiectului reglementării juridice constă în legătura directă a relațiilor sociale reglementate de normele dreptului mediului cu protecția mediului, adică cu activitatea umană conștientă, științific fundamentată, îndreptată spre realizarea unui scop concret, constând în prevenirea și combaterea poluării, menținerea și îmbunătățirea condițiilor de mediu și dezvoltarea durabilă.
În literatura de specialitate dintr-o serie de state europene, precum Polonia, Cehia, Franța, Ungaria, Germania sau Anglia, este susținut faptul că obiectul dreptului mediului reunește dialectic raporturile juridice legate de două activități fundamentale, respectiv protecția și crearea mediului înconjurător.[1]
De asemenea, ca ramură de drept distinctă, de sine stătătoare, dreptul mediului are ca obiect raporturile juridice referitoare la utilizarea resurselor naturale, precum și cele referitoare la protecția, conservarea și dezvoltarea componentelor mediului și a mediului înconjurător în general.
Dreptul mediului se poate defini ca un ansamblu complex al normelor juridice care reglementează relațiile ce se stabilesc între oameni privind atitudinea lor față de mediu, ca element vital și suport al vieții, în procesul folosirii în scopuri economice, sociale și culturale a componentelor sale, naturale și artificiale, precum și relațiile legate de protecția, conservarea și dezvoltarea durabilă.[2]
Din această definiție reiese că dreptul mediului reprezintă o ramură distinctă în cadrul sistemului juridic, care cuprinde norme ce reglementează o categorie complexă de relații interumane, născută în procesul utilizării, conservării și dezvoltării mediului și a componentelor sale, precum și relațiile legate de protecția lor. Fiecare dintre aspectele precum utilizarea, conservarea, protecția și dezvoltarea au dimensiuni și semnificații proprii.
Dreptul mediului este un drept de sine stătător, acesta apărând și dezvoltându-se datorită sarcinilor imediate, de perspectivă, încredințate de societate, în funcție de nevoile de protecție a diferitelor elemente ale mediului, amenințate de creșterea explozivă a populației. Aceasta a antrenat o serie de efecte negative asupra mediului: dezvoltarea și diversificarea industrializării, extinderea urbanizării, atât prin sporirea numărului de orașe, cât și prin creșterea suprafeței celor existente, dezvoltarea agriculturii, mai ales a celei puternic chimizată, creșterea circulației rutiere, aeriene și navale.
II. Infracțiunile în dreptul mediului
„Infracțiunea de mediu este o categorie relativ nouă în cadrul general al infracţiunilor. Aceasta este reprezentată de fapta periculoasă care constă în poluarea mediului natural sau artificial, perturbarea activităţii de prevenire, reducere sau înlăturare a poluării, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor, a animalelor și a plantelor sau să producă mari pagube economiei naționale, având ca rezultat afectarea obiectivă a calităţii mediului sau punerea în pericol a acestei valori sociale.”[3]
În literatura de specialitate s-a afirmat că în domeniul penal, în ultima perioadă , se manifestă două linii principale de evoluție, și anume, un curent care constă în dezincriminarea unor tipuri de infracțiuni care nu mai reprezintă un pericol social ridicat, și un al doilea curent care constă în apariția și reglementarea unei noi generații de infracțiuni, legate de dezvoltarea tehnologică a societății.
Astfel, infracțiunile de mediu au fost definite ca fiind „acele fapte periculoase prin săvârșirea cărora se aduc atingeri relațiilor sociale a căror ocrotire este condiționată de apărarea factorilor naturali și artificiali ai mediului, atingeri care se concretizează din punct de vedere al consecințelor printr-o pagubă produsă persoanelor fizice și juridice care ii administrează, prin punerea în pericol a sănătății oamenilor, a animalelor și a plantelor sau prin producerea de pagube economiei naționale”[4].
Evoluția spectaculoasă a dreptului mediului sub presiunea crizei ecologice generalizate, pe de o parte, și preocupările tuturor statelor lumii de a proteja mediul înconjurător, pe de altă parte, au pus în evidență insuficiența și ineficacitatea normelor de recomandare în acest domeniu, precum și a formelor de răspundere civilă și contravențională.
În această situație, s-a recurs la incriminarea acțiunilor de poluare, elaborându-se reglementări pe sectoare protejate, în care sunt prevăzute numeroase infracțiuni. În același timp, în tot mai multe țări, codurile penale cuprind un capitol distinct de infracțiuni ecologice.
Răspunderea penală pentru încălcarea normelor privind protecția mediului se înscrie în principiile răspunderii infracționale, specificul angajării ei cu privire la protecția mediului fiind determinat de natura obiectului ocrotit de lege, a cărei atingere este adusă printr-o abatere săvârșită cu vinovăție.[5]
Pentru a angaja răspunderea penală, abaterea trebuie să aibă un grad de pericol social ridicat și să reprezinte o serioasă amenințare a resurselor naturale ori chiar să amenințe viață și sănătatea oamenilor și calitatea mediului înconjurător
III. Reglementări legale ale infracțiunilor în dreptul mediului
Ordonanța de Urgență nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecția mediului prevede și sancționează o serie de fapte considerate infracțiuni, dacă au fost în măsură să pună în pericol viață sau sănătatea umană, animală sau vegetală, pentru care pedeapsa prevăzută este închisoarea și/sau amendă penală, după caz.
Conform art. 98 alin (2) din Ordonanței de Urgență nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecția mediului, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă „poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri ori substanțe periculoase; producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se pune în pericol grav sănătatea umană; continuarea activității după suspendarea acordului de mediu sau a autorizației, respectiv a autorizației integrate de mediu; importul și exportul unor substanțe și preparate periculoase interzise sau restricționate; omisiunea de a raporta imediat despre orice accident major de către persoane ce au în atribuții această obligație; producerea, livrarea sau utilizarea îngrășămintelor chimice, precum și a oricăror produse de protecție a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării; nerespectarea interdicțiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de protecție a plantelor sau îngrășăminte chimice”.
De asemenea, conform art. 98 alin (3) din Ordonanței de Urgență nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecția mediului, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală „nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate; producerea sau importul în scopul introducerii pe piaţă, precum şi utilizarea unor substanţe şi preparate periculoase fără respectarea prevederilor actelor normative în vigoare şi introducerea pe teritoriul României a deșeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora; transportul şi tranzitul de substanțe şi preparate periculoase, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare; desfășurarea de activități cu organisme modificate genetic sau produse ale acestora, fără a solicita şi a obține acordul de import/export sau autorizațiile prevăzute de reglementările specifice; cultivarea plantelor superioare modificate genetic în vederea testării sau în scop comercial, fără înregistrarea prevăzută de lege.”
Conform art. 98 alin (4) din Ordonanței de Urgență nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecția mediului constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani „provocarea, datorită nesupravegherii surselor de radiaţii ionizante, a contaminării mediului şi/sau a expunerii populației la radiații ionizante, omisiunea de a raporta prompt creșterea peste limitele admise a contaminării mediului, aplicarea necorespunzătoare ori neluarea măsurilor de intervenție în caz de accident nuclear; descărcarea apelor uzate şi a deșeurilor de pe nave sau platforme plutitoare direct în apele naturale ori provocarea, cu ştiinţă, de poluare, prin evacuarea sau scufundarea în apele naturale, direct ori de pe nave sau platforme plutitoare, a unor substanţe ori deşeuri periculoase”.
Cele mai grave infracțiuni prevăzute Ordonanța de Urgență nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecția mediului se regăsesc la art 98. alin (5) și constau în „continuarea activităţii care a cauzat poluarea după dispunerea încetării acestei activităţi; neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri; refuzul intervenţiei în cazul poluării accidentale a apelor şi a zonelor de coastă; refuzul controlului la introducerea şi scoaterea din ţară a substanţelor şi preparatelor periculoase sau introducerea în ţară a culturilor de microorganisme, plante și animale vii din flora şi fauna sălbatică, fără acordul eliberat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului”.
Toate aceste infracțiuni sunt specifice domeniului mediului. Aplicarea lor este consecința încălcării de către persoanele fizice și juridice a unor obligații legale, specifice dreptului mediului, obligații ce privesc prevenirea poluării și protecției mediului, obiectiv de interes major, prin fapte ce prezintă un pericol social deosebit prevăzute și sancționate că atare de lege.
Dispozițiile Ordonanței de Urgență nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecția mediului, în materie infracțională, se completează cu cele cuprinse în legile speciale referitoare la procedura de reglementare, protecția atmosferei, a apei, a solului și a subsolului, protecția biodiversității, a ecosistemelor terestre și acvatice etc.
Obiectul infracțiunilor îndreptate împotriva mediului este chemat să rezolve și problema jurisdicției penale în acest domeniu.
Codul Penal al României prevede la art.356 pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă pentru infectarea prin orice mijloace a surselor sau rețelelor de apă, dacă apa devine dăunătoare sănătății oamenilor, animalelor sau plantelor. Totodată, la art. 355 este prevăzută pedeapsa cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase la animale sau plante ori a dăunătorilor, daca a avut ca urmare răspandirea unei asemenea boli ori a dăunătorilor.
Așadar, marea majoritate a infracţiunilor prevăzute în legea mediului implică continuarea activităţii după suspendarea acordului sau autorizaţiei de mediu, eliberarea acordului sau autorizaţiei de mediu fără documentaţia obligatorie, incinerarea deşeurilor periculoase, continuarea activităţii după dispunerea sistării acesteia.
În prezent, analiza legislației penale în materie pune în evidență caracterul parțial al ocrotirii relațiilor sociale de protecție a mediului, în sensul că incriminările concrete au în vedere, în principal, valori ce nu fac parte din sistemul mediului înconjurător.[6]
Specificul valorilor care trebuie ocrotite și promovate reclamă necesitatea elaborării unor noțiuni și reglementări juridice penale adecvate și în consecință, eficiente; importantă excepțională a valorilor ocrotite, pericolul deosebit pentru existența condițiilor de viață, impun un sistem sancționator specific și chiar proceduri de constatare și judecată care să prezinte anumite particularități. Astfel, și sub aspectul răspunderii penale se impun abordări și reglementări noi în însuși conținutul Codului penal.
IV. Clasificarea infracțiunilor în dreptul mediului
Pornind de la particularitățile elementelor lor constitutive, infracțiunile ecologice pot fi clasificate astfel:
– din punct de vedere al subiectului: infracțiuni cu subiect simplu și infracțiuni cu subiect calificat- atunci când agentul infractor a avut o anumită calitate privind protecția mediului și anumite obligații ecologice de îndeplinit, pe care le-a încălcat;
– sub aspectul laturii subiective, infracțiunile ecologice pot fi comise din intenție sau din culpă. Intenția poate fi și specială, vizând în mod nemijlocit distrugerea sau alterarea unor elemente ale mediului sau a mediului în ansamblu;
– din punct de vedere al laturii obiective, infracțiunile ecologice, în marea lor majoritate, au la origine acțiuni poluante sau acțiuni nepoluate de natură fizică, care distrug ecosistemele, îndeosebi cele naturale.
– sub raportul obiectului, infracțiunile ecologice se pot subclasifica, în funcție de nivele protejate în: nivelul mediului vizat de acțiunea sau inacțiunea infracțională; nivelul florei și faunei specifice fiecăruia din aceste medii.[7]
V. Particularități ale răspunderii penale în dreptul mediului
Răspunderea penală este cea mai severă dintre formele răspunderii juridice și reprezintă o instituție fundamentală a dreptului penal care, împreună cu instituția infracțiunii și instituția sancțiunii formează componentele de bază ale întregului sistem de drept penal, fiind consecința nesocotirii dispoziției normei juridice penale.
Spre deosebire de răspunderea civilă, răspunderea administrativă și răspunderea disciplinară, răspunderea penală intervine în cazul în care membrii societății nu se conformează exigențelor normei penale săvârșind infracțiuni, iar restabilirea ordinii de drept încălcate săvârșind infracțiuni, iar restabilirea ordinii de drept încălcate neputându-se face decât prin constrângere, și anume, prin intermediul răspunderii penale.
Chiar dacă răspunderea penală este strâns legată de instituția sancțiunilor, cele două instituții nu trebuie confundate, deoarece infracțiunea este cauza răspunderii penale, iar sancțiunile penale sunt consecința răspunderii penale.
Așadar, răspunderea penală poate fi definită ca fiind raportul juridic penal de constrângere, născut ca urmare a săvârșirii infracțiunii între stat, pe de o parte, și infractor pe de altă parte, raport complex al cărui conținut îl formează dreptul statului, ca reprezentant al societății, de a trage la răspundere pe infractor, de a-i putea aplica sancțiunea prevăzută pentru infracțiunea săvârșită și de a-l convinge să o execute, precum și obligația infractorului de a răspunde pentru fapta sa și de a se supune sancțiunii aplicate, în vederea restabilirii ordinii de drept și restaurării autorității legii.
Conform literaturii de specialitate, criminalitatea împotriva mediului a devenit din ce în ce mai profitabilă prin activități de depozitare ilegală de deșeuri periculoase, trafic de substanțe toxice interzise și contrabandă de resurse naturale protejate, comerțul ilicit cu produse provenite de la specii rare, pe cale de dispariție, constituind cea de-a doua piață ilegală din lume, după cea a drogurilor.
Răspunderea penală în dreptul mediului, comportă, de asemenea, unele particularități față de răspunderea penală clasică.
O primă particularitate are în vedere natura obiectului ocrotit de lege care, sper deosebire de răspunderea tradițională, ocrotește viața și sănătatea ființelor vii și a elementelor de mediu (apă, aer, sol, subsol, păduri etc.), interesul fiind cu preponderență colectiv.
Totodată, pentru angajarea răspunderii penale, faptele incriminate ca infracțiuni trebuie săvârșite cu vinovăție, iar în ce privește infracțiunile de mediu (în principal infracțiunile de poluare), forma de vinovăție cu care sunt săvârșite majoritatea infracțiunilor este culpa, sub toate modalitățile ei, deoarece este puțin probabil ca cel care comite fapta să acționeze cu scopul de a vătăma vreun element component al acestuia
În ceea ce privește gradul de pericol social deosebit care conferă caracterul penal al faptei, acesta trebuie să exprime, pentru toate infracțiunile de mediu, o serioasă amenințare pentru sănătatea umană, animală sau vegetală.
Legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată, în principal la infracțiunile de poluare, este dificil de stabilit în situația inexistenței unor mijloace și dotări speciale de probă.
VI. CONCLUZII
Dreptul mediului reprezintă un ansamblu complex al normelor juridice care reglementează relațiile ce se stabilesc între oameni privind atitudinea lor față de mediu. De asemenea, specificul obiectului reglementării juridice constă în legătura directă a relațiilor sociale reglementate de normele dreptului mediului cu protecția mediului. Astfel, dreptul mediului reprezintă o ramură distinctă în cadrul sistemului juridic, care cuprinde norme ce reglementează o categorie complexă de relații interumane, născută în procesul utilizării, conservării și dezvoltării mediului și a componentelor sale.
Totodată, dreptul mediului este un drept de sine stătător, acesta apărând și dezvoltându-se datorită sarcinilor imediate, de perspectivă, încredințate de societate.
În ceea ce privește infracțiunea de mediu se poate afirma că aceasta este o categorie relativ nouă în cadrul general al infracţiunilor, aceasta fiind reprezentată de fapta periculoasă care constă în poluarea mediului natural sau artificial, perturbarea activităţii de prevenire, reducere sau înlăturare a poluării, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor, a animalelor și a plantelor sau să producă mari pagube economiei naționale, având ca rezultat afectarea obiectivă a calității mediului sau punerea în pericol a acestei valori sociale. În țara noastră cele mai importante reglementări legale privind infracțiunile de mediu se regăsesc în Codul Penal al României și în Ordonanța de Urgență nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecția mediului.
În privința răspunderii penale în dreptul mediului se poate afirma că este cea mai severă dintre formele răspunderii juridice și reprezintă o instituție fundamentală a dreptului penal, iar împreună cu instituția infracțiunii și instituția sancțiunii formează componentele de bază ale întregului sistem de drept penal, fiind consecința nesocotirii dispoziției normei juridice penale.
Așadar răspunderea penală în dreptul mediului este o instituție de maxim interes, întrucât criminalitatea împotriva mediului a devenit din ce în ce mai profitabilă prin activități de depozitare ilegală de deșeuri periculoase, trafic de substanțe toxice interzise și contrabandă de resurse naturale protejate, comerțul ilicit cu produse provenite de la specii rare, pe cale de dispariție, constituind cea de-a doua piață ilegală din lume, după cea a drogurilor.
[1] A. M. Trușcă, Particularitățile răspunderii juridice în dreptul mediului, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 44.
[2] D. Marinescu, M. C. Petre, Tratat de Dreptul Mediului, Ed. Universitară, București, 2014, p.234.
[3] M. Duțu, Introducere în Dreptul Penal Al Mediului, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 87.
[4] D. Marinescu, op. cit., p. 44.
[5] A. I. Dușcă, Dreptul Mediului, Editura Universul Juridic, București, 2015, pp. 103-110.
[6] A. I. Dușcă, op. cit., pp. 123-124.
[7] M. Duțu, op. cit., p. 103.
Ruxandra Dinu, Inspector MAI
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
