Recunoaștere hotărâre de achitare din Turcia. Convenția de la Haga, Articolul 13 CEDO și Legea 302/2004
3 august 2022 | Cornel PREDA, Victor HIRSMAN
Cornel Preda
Victor Hirsman
I. Introducere
Cauzele sui-generis cer soluții sui-generis. Uzual și poate nepermis de ușor se pun etichete nepotrivite unor demersuri legitime. „Artificii juridice” sau „portițe” reprezintă, nu de puține ori, situații apărute fără voia noastră, situații asupra cărora justițiabilii cer soluții, atât de la magistrați, cât și de la avocați. În mod evident acolo unde nu există un precedent solid, soluțiile vor fi identificate ca atare. Dacă judecătorii nu pot refuză să judece pe motivul că legea nu prevede sau e neclară, nici avocați nu vor refuză să-și apere clienții în astfel de situații găsind soluții adecvate, interpretând spețe și acte normative analoage.
Înainte de a expune succint speță și intrigile sale, trebuie să notăm un reflex nu tocmai potrivit al unor autorități, atunci când au în față o situație complexă. Este vorba de circumspecția excesivă sau de un soi de acatalepsie de care dau dovadă în față unor argumente pe care, fie nu le-au mai auzit, fie nu le înțeleg. Fără a intra în detalii, circumspecția e bine-venită atunci când este cazul, indiferent de soluție, nu când este practicată împotriva justițiabilul, din comoditate. Trebuie ținut cont că justițiabilul se află prins în anumite situații juridice, fără voia să.
II. Parcurs cauză
Prin Sentința penală nr. 711 din 18.10.2012 a Tribunalului București, a fost achitat, împreună cu ceilalți inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (evaziune fiscală), art. 290 Cod Penal (fals în înscrisuri sub semnătură privată), art. 291 Cod Penal (uz de fals) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (constituirea unui grup infracțional organizat).
Prin Decizia penală nr. 327 din 31.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală , au fost admise apelurile și a fost desființată în parte Sentința penală atacată. Curtea de Apel a dispus condamnarea clientului la pedeapsa principală de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 lit. a), b) și g) Cod Penal.
Este important de reținut ca atât in cursul urmăririi penale, în fața instanței de fond, dar și în fața instanței de apel, persoana vizată de proceduri a fost judecată în lipsă.
În august 2017, Ministerul Justiției din România a solicitat Ministerului Justiției din Turcia recunoașterea Hotărârii de condamnare și punerea în executare pe teritoriul Turciei a pedepsei închisorii. Ministerul Justiției din România și-a întemeiat cererea pe prevederile Convenției de la Haga, precizând că, din informațiile sale, condamnatul se afla pe teritoriul Turciei. În același timp, Ministerul Justiției din România a confirmat că persoana vizata a fost judecat în lipsă de către instanțele din România. Convenția de la Haga din 28.05.1970 privind valoarea internațională a hotărârilor represive a fost ratificată de România prin Ordonanța Guvernului nr. 90/1999, aprobată fără modificări prin Legea nr. 35/2000.
În exercitarea dreptului prevăzut de Convenția de la Haga în cazul judecării în lipsă, condamnatul a formulat opoziție împotriva Hotărârii de condamnare și a optat pentru jurisdicția instanțelor turce pentru soluționarea acestei căi de atac.
Potrivit art. 21, pct. (2) din Convenția de la Haga:
„se consideră hotărâre [în] lipsă, în înțelesul prezentei convenții, orice hotărâre pronunțată de o jurisdicție represivă a unui stat contractant ca urmare a unei acțiuni penale, atunci când condamnatul nu s-a înfățișat personal”, iar potrivit potrivit art. 24 pct. (1) din Convenția de la Haga, în cazul în care condamnarea unei persoane a avut loc în lipsă, aceasta are dreptul de a formula opoziție împotriva hotărârii de condamnare: „De îndată ce hotărârea a fost notificată potrivit prevederilor art. 23, singura cale de atac deschisă condamnatului este opoziţia. Această opoziţie este supusă, la alegerea condamnatului, fie jurisdicţiei competente a statului solicitant, fie celei a statului solicitat. Dacă condamnatul nu îşi exprimă opţiunea, opoziţia este supusă jurisdicţiei competente a statului solicitat”.
O astfel de „opoziție” ar putea fi considerată o cale de atac extraordinară. Există, la momentul actual, o cale de atac cu rațiuni similare, dar cu condiții diferite „ Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate” prevăzută de articolul 466 C.proc.pen. De altfel se mai poate identifica și în legea 302/2004 o cale de atac, de acest fel, în cadrul articolului 32[1].
Convenția de la Haga face parte din dreptul intern, în temeiul art. 11 alin. (2) din Constituția României: „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Mai mult art. 20 prevede: „ (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”
Soluționarea opoziției a parcurs mai multe cicluri procesuale. Ultima hotărâre de casare și trimitere spre rejudecare a fost pronunțată de Curtea Supremă din Turcia la 21.06.2021. Ulterior casării, opoziția a fost rejudecată de Tribunalul Penal pentru Infracțiuni Grave nr. 8 din Ankara, ce a pronunțat Hotărârea de achitare la 14.10.2021.
Prin Hotărârea de achitare, Tribunalul Penal din Ankara a admis opoziția formulată și, potrivit prevederilor Convenției de la Haga, a rejudecat fapta că și cum ar fi fost săvârșită în Turcia. În urmă analizării probatoriului aflat la dosarul penal român și a Hotărârii de condamnare, Tribunalul Penal din Ankara a stabilit că nu au existat suficiente probe pentru condamnarea subsemnatului și că în derularea procesului penal în România au fost încălcate principiul în dubio pro reo și prezumția de nevinovăție. Hotărârea de achitare din Turcia a rămas definitivă prin neapelare începând cu dată de 22.10.2021. Ajunși în acest punct, persona vizată a fost achitată de două ori și condamnată o dată.
Admiterea opoziției de către instanța din Turcia atrage incidența art. 26 pct. (3) din Convenția de la Haga: „Hotărârea pronunțată în statul solicitant se consideră fără valoare”. Fara valoare nu poate însemna decât lipsirea de efecte juridice proprii, mai precis, anularea. Astfel, Decizia numărul 427 din data de 31.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, este nulă.
III. Instrumente procesuale și substanțiale
Clarificată juridic situația insolită prezentată mai sus, se întrevede diafan o altă problemă, cea a opozabilității. Altfel spus, cum opui autorităților din Romania Hotărârea de achitare din Turcia pentru a nu rămâne în acest periplu judiciar doar cu o victorie pirică. Convenția de la Haga menționează la articolul 52 „Statul solicitat are dreptul să îl repună pe condamnat în drepturile din care a fost decăzut, în temeiul unei hotărâri date în aplicarea prevederilor prezentei secţiuni”. Ce se întâmplă dacă nu o face?
Chiar dacă executarea a fost delegată, rămâne totuși o suită de efecte post sententiam. Dintre cele mai evidente fiind mențiunile din cazierul judiciar, recidiva, interdicții în obținerea ulterioară a unor soluții precum renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei și lista poate continua. Așa fiind, interesul în obținerea recunoașterii hotărârii de achitare pronunțată în Turcia este cu atât mai pregnant.
Trei instrumente se pot identifica pentru recunoașterea hotărârii de achitare dintr-o țară non-UE.
Titlul V, Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a ordonanţelor penale şi a actelor judiciare în relaţia cu statele terţe, din legea 302/2004 privind Cooperarea judiciară în materie penală, respectiv articolul 137[2]
Titlul V, Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a ordonanţelor penale şi a actelor judiciare în relaţia cu statele terţe, din legea 302/2004 privind Cooperarea judiciară în materie penală, respectiv articolul 147[3]
Articolul 13 și art. 6 par. (1) din CEDO, Dreptul la un remediu efectiv: Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.
Soluțiile puse la dispoziție de legea 302/2004 nu excelează prin claritate și nu prezintă expres o procedura clară de opunere a hotărârii obținute în temeiul Convenției de la Haga, astfel nu rămâne decât de extrapolat o procedura și anumite condiții de admisibilitate.
Prima varianta presupune desfășurarea ex officio între autoritățile competențe, respectiv Ministerul Justiției din România și omologul său. Este evident că prima procedură poate veni cu diferite deficiențe ce au ca efect rămânerea justițiabilului cu decăderile si interdicțiile aferente unei hotărâri de condamnare, deși în temeiul unei norme prevăzute[4] de legislația din România a fost achitat.
A doua variantă vine, de asemenea, cu anumite probleme. Din interpretarea sistematică a normelor din Titlul V al legii 302/2004, precum și din denumirea marginală a Titlului V (recunoașterea și executarea) se poate observa că domeniul predilect este hotărârea de condamnare, nefăcându-se vorbire de hotărâri de achitare. Însăși articolul 142 alin. (2)[5] denotă acest aspect prin temeiurile sale te respingere a unei acțiuni de recunoaștere a hotarârii străine în materie penală.
Oprindu-ne la ultima și cea mai potrivită variantă, articolul 13 și 6 din CEDO raportat la Convenția de la Haga, prin procedura prevăzută la contestația la executare putem coagula o acțiune fundamentată substanțial și procedural. În fine, chiar și prin fundamentarea pe legea 302/2004 și articolul 13 din Convenție se poate justifica și soluționa o astfel de cerere, importantă fiind analiza pe fond și obținerea unei recunoașteri cu scopul de a beneficia de ștergerea mențiunilor din cazierul judiciar.
Într-o manieră cât mai simplistă și depășim limbajul tehnic, simplu fapt al inexistenței unei proceduri bine determinate, al unor competențe clare, precum si a unor condiții de admisibilitate nu poate obstrucționa accesul individului la o procedură eficientă care să satisfacă dreptul său conferit de un text de lege in vigoare. In susținerea acestei teze vom trece in revistă câteva considerente relevante ale Curții Europene a Drepturilor Omului.
Termenul „efectiv” înseamnă că respectiva cale de atac trebuie să fie corespunzătoare (adecvată) și accesibilă răspunzând, ea însăși, obligației de celeritate Paulino Tomás împotriva Portugaliei[6]; Çelik și İmret împotriva Turciei[7]
Pentru a fi efectivă, o cale de atac trebuie să fie capabilă să ofere în mod direct o reparație pentru situația criticată (Pine Valley Developments Ltd și alții împotriva Irlandei[8]). Mijloacele pentru a face plângere pentru diverse doleanțe sunt considerate „efective” în condițiile în care acestea ar fi putut împiedica apariția sau continuarea presupusei încălcări sau ar fi putut să acorde persoanei în cauză o reparație corespunzătoare pentru orice încălcare produsă deja [Kudła împotriva Poloniei (MC), 2000, pct. 158[9]; Ramirez Sanchez împotriva Franței (MC), 2006, pct. 160[10]]. Astfel, reușita unei căi de atac efective poate fi, de exemplu, după caz, anularea actului care constituie o încălcare a Convenției, retragerea lui, modificarea lui, o anchetă, o despăgubire, sancțiuni aplicate autorului actului.
Cu toate acestea, deşi dreptul de a exercita o cale de atac poate fi supus unor cerinţe legale, instanţele trebuie, în aplicarea normelor de procedură, să evite un formalism excesiv care ar putea afecta echitatea procedurii (Walchli împotriva Franţei, pct. 29[11]). În fapt, o aplicare deosebit de riguroasă a unei norme de procedură afectează dreptul de acces la o instanţă în însăşi esenţa sa (Labergere împotriva Franţei, pct. 23[12]).
În final vom prezenta o soluție obținută de echipa noastră împreună cu partenerii de la Clifford Chance Badea, soluție fără precedent în Romania, prin care a fost recunoscută o hotărâre de achitare pe calea procedurii prevăzute la contestația la executare și prin raportare la Convenția de la Haga. Reține Curtea de Apel București[13]:
“Totuşi, având în vedere că doar pedeapsa principală se pune în executare prin emiterea mandatului de executare (art. 555 C.pr.pen.) iar prin decizia de condamnarea contestatorului i-a fost aplicată şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b şi g C.pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea aceloraşi drepturi care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată, Curtea apreciază că prezenta cerere nu este lipsită de interes și că se impune admiterea ei pentru înlăturarea oricăror interdicţii sau decăderi care ar rezulta din condamnarea iniţială (inclusiv în ceea ce priveşte înlăturarea mențiunilor din cazierul judiciar).
Se impune a se face precizarea că potrivit art. 1 lit. a din Convenția de la Haga hotărârea represivă europeană desemnează orice hotărâre definitivă pronunțată de o jurisdicție represivă a unui stat contractant, ca urmare a unei acţiuni penale.
De asemenea, conform art. 2 din Convenție prezentul titlu (executarea hotărârilor represive europene – n.a.) este aplicabil: a) sancțiunilor privative de libertate; b) amenzilor sau confiscărilor; c) decăderilor. (s.n)
(…)
Față de aceste considerente, Curtea în baza art. 597 alin. (7), (8) C.pr.pen. va admite contestația formulată de contestator împotriva sentinţei penale nr. 292/F/25.03.2022 pronunţată de Tribunalul București – Secția I Penală.”
[1] Art. 32 Judecarea în lipsă
(1) În cazul în care se solicită extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse pronunţate printr-o
hotărâre dată în lipsă împotriva sa, statul român poate refuza extrădarea în acest scop, dacă apreciază că procedura de judecată a nesocotit dreptul la apărare recunoscut oricărei persoane suspectate sau acuzate de săvârşirea unei infracţiuni. Totuşi, extrădarea se va acorda dacă statul solicitant dă asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare este cerută dreptul la o nouă procedură de judecată care să îi salvgardeze drepturile la apărare. Hotărârea de extrădare îndreptăţeşte statul solicitant fie să treacă la o nouă judecată în cauză, în prezenţa condamnatului, dacă acesta nu se împotriveşte, fie să îl urmărească pe extrădat, în caz contrar.
[2] ARTICOLUL 137 Competenţa autorităţilor române
(1) În ceea ce priveşte hotărârile date de către instanţele judecătoreşti ale statelor terţe şi ordonanţele penale străine, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, este competent:
a) să primească cererea statului emitent de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti în vederea executării pe teritoriul României a pedepsei aplicate în statul emitent ori în vederea producerii de alte efecte juridice, după caz, precum şi cererea persoanei condamnate în vederea transferării în România;
[3] ARTICOLUL 147 Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de detenţie a pedepsei, precum şi a altor acte judiciare emise de autorităţile străine
(1) Recunoaşterea, pe cale principală, a hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenţie a pedepsei, se face la sesizarea persoanei interesate sau a procurorului, în condiţiile tratatului aplicabil între România şi statul emitent, de către judecătoria în a cărei circumscripţie aceasta domiciliază.
(2) Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenţie a pedepsei, se face şi pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror, în faza de urmărire penală, sau de către instanţa de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluţionare.
[4] Ordonanţa nr. 90/1999 pentru ratificarea Convenţiei europene privind valoarea internaţională hotărârilor represive, adoptată la Haga la 28 mai 1970
[5] (2) Hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută şi pusă în executare atunci când:
a) recunoaşterea şi executarea pe teritoriul României a hotărârii judecătoreşti străine ar fi contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept a statului român;
b) hotărârea judecătorească se referă la o infracţiune de natură politică sau o infracţiune conexă unei infracţiuni politice ori la o infracţiune militară care nu este infracţiune de drept comun;
c) pedeapsa a fost aplicată pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social;
d) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;
e) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută în România;
f) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală;
g) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii române
(…)
[6] Disponibil aici
[7] Disponibil aici
[8] Disponibil aici
[9] Disponibil aici
[10] Disponibil aici
[11] Disponibil aici
[12] Disponibil aici
[13] Hotărâre numărul 235/2022 din data 06.07.2022 (nepublicată)
Avocat Cornel Preda, Bradu, Neagu & Associates
Avocat Victor Hirsman, Bradu, Neagu & Associates
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
