Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Afaceri transfrontaliere Drept penal Procedură penală SELECTED Sistemul judiciar

Persoanele urmărite internațional în baza MEA

17 mai 2023 | JURIDICE.ro

Miercuri, 17 mai 2023, Ministerul Justiției a dat publicității situația actualizată a fugarilor:

– Paul Philippe AL ROMÂNIEI – Este urmărit internațional în baza unui mandat european de arestare emis de Curtea de Apel Braşov la 18.12.2020 pentru executarea pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, complicitate la abuz în serviciu – pagubă: 9.523.769 euro; acesta a fost localizat pe teritoriul Franţei – procedura fiind în curs – autoritățile franceze au solicitat sentinţa de condamnare – fond şi apel – tradusă în limba franceză, condiţii de detenţie şi alte informații legate de desfășurarea procesului penal –  după o scurtă perioadă în care a fost deţinut în arest preventiv de CA Paris, a fost liberat pe cauţiune;

– Cristian RIZEA – Este urmărit internațional în vederea executării unei pedepse de 4 ani și 8 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor (la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 680 din 7 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție). În urma localizării sale în Republica Moldova, a fost întocmită și transmisă autorităților moldave cererea de extrădare. A fost expulzat de către autoritățile moldave;

– Cornel Bogdan POPA – La data de 06.10.2022, Curtea de Apel Napoli a refuzat predarea și a dispus executarea pedepsei în Italia, pe motiv că persoana solicitată, de cel puțin 5 ani, locuiește efectiv pe teritoriul Italiei. Definitivă la 12.10.2022. Încarcerat la Casa Circondariale ”Montorio”, Verona, la 20.11.2022, în vederea executării pedepsei de 9 ani, 8 luni și 9 zile (expiră la 28.07.2032);

– Romeo ALBU – MEA emis de Tribunalul București la 19.05.2022 pentru executarea unei pedepse de 6 ani închisoare pentru constituire GO, dare de mită, spălare de bani. La data de 06.10.2022, Curtea de Apel Napoli a refuzat predarea și a dispus executarea pedepsei în Italia, pe motiv că persoana solicitată, de cel puțin 5 ani, locuiește efectiv pe teritoriul Italiei. Definitivă la 12.10.2022. La data de 21.02.2023 executarea pedepsei era suspendată, acesta fiind în așteptarea fixării unui termen de către Tribunalul de Supraveghere din Napoli pentru a examina cererea depusă la 28.11.2022 în vederea înlocuirii pedepsei închisorii cu o pedeapsă alternativă din care să fie scăzut arestul domiciliar (07.09.2015 – 25.06.2017);

– Florian TUDOR – este urmărit internațional în vederea punerii în executare a mandatului de arestare nr. 101/UP/23 martie 2021, emis conform încheierii definitive din data de 23 martie 2021, a Tribunalului București, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat (1 infracțiune), instigare la șantaj (3 infracțiuni), șantaj (1 infracțiune), instigare la tentativă de omor calificat (1 infracțiune). TUDOR Florian a fost arestat provizoriu de către autoritățile mexicane, în vederea extrădării către România la data de 27 mai 2021 şi este încarcerat într-un penitenciar de maximă siguranţă din Mexic. Procedura de extrădare este în curs. Ministerul Justiției continuă corespondența cu Parchetul General al Statelor Unite Mexicane pentru a răspunde oricăror solicitări de informații/clarificări suplimentare și urmărește stadiul soluționării cauzei, cu asistența Ambasadei României în Mexic;

– Avraham MORGENSTERN – este urmărit internațional în vederea executării unei pedepse de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 15/2017 a Tribunalului București, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1049/2017, a Curții de Apel București, Secția I Penală, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Sus-numitul a arestat provizoriu de către autoritățile argentiniene, în vederea extrădării. În acest context, a fost întocmită și transmisă cererea de extrădare, aceasta fiind admisă de către statul solicitat. Hotărârea nu este definitivă, recursul declarat de persoana extrădabilă fiind în curs de soluționare, pe rolul Curții Supreme de Justiție a Națiunii;

–  Sorin Shmuel BERARU (BAROR) – a fost solicitată Statului Israel extrădarea în vederea executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 1671/2015, de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor. Extrădarea a fost refuzată de către statul Israel, nefiind îndeplinită condiția esențială a dublei incriminări, în sensul că, în Israel, la data comiterii faptei de către această persoană, fapta respectivă nu era incriminată (notă: se are în vedere legea existentă la data comiterii faptei şi nu cea de la data transmiterii cererii de extrădare sau orice alt moment ulterior);

– Alina BICA – împotriva sa a fost emis de către Tribunalul București un mandat european de arestare pentru punerea în executare a pedepsei de 4 ani închisoare la care a fost condamnată definitiv pentru infracțiunea de favorizare a infractorului. În urma localizării sale în Republica Italiană, a fost transmis mandatul european de arestare autorității italiene competente, care a refuzat executarea, dispunând recunoașterea și executarea pedepsei pe teritoriul Republicii Italiene. În prezent, au fost individualizate măsurile de probațiune în Italia;

– Dragoș Emil SĂVULESCU – împotriva sa a fost emis de către Curtea de Apel București mandatul european de arestare nr. 2/08.02.2019, în vederea executării unei pedepse de 5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de participare la un grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. Având în vedere localizarea sa pe teritoriul Republicii Italiene, mandatul european de arestare a fost înaintat autorității competente de executare din acest stat. Autoritățile italiene au refuzat predarea, dispunând executarea pedepsei în Italia și procedând la adaptarea acesteia conform legislației italiene. Ulterior, sus-numitul a fost localizat pe teritoriul Republicii Elene, executarea mandatului european de arestare emis de către Curtea de Apel București fiind refuzată. Autoritățile italiene au preluat executarea, au adaptat pedeapsa în măsura supravegherii, după care au aplicat, din oficiu, deciziile CCR constatând prescripţia executării pedepsei, încetând chiar şi măsura supravegherii;

– Daniel DRAGOMIR – Tribunalul București a emis un mandat european de arestare în vederea executării unei pedepse de 3 ani și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Executarea mandatului a fost refuzată de autoritățile italiene având în vedere condiţiile de detenţie; la data de 21.02.2023, prin intermediul magistratului roman de legătură în Italia, dna Laura Ceh, Tribunalul Bucureşti şi MJ a fost informat că autoritățile italiene solicită retransmiterea certificatelor emise de Tb București conform DC 2008/909, incluzând şi informațiile obţinute recent cu privire la reşedinţa şi codul fiscal din Italia al lui Daniel Dragomir;

– Gino Mario IORGULESCU – este urmărit internațional în vederea executării unei pedepse de 3 ani închisoare la care a fost condamnat de către Judecătoria Sectorului 3 București pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal și în vederea efectuării urmăririi penale pentru infracțiunea de conducere unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și ucidere din culpă (mandat european de arestare emis de către Tribunalul București). Cu hotărârea din 31.05.2022, Curtea de apel din Milano a dispus ca cele două MEA să nu fie executate, având în vedere ”starea mentală” a persoanei solicitate, care nu îi permite o ”participare conștientă” la proceduri;

– Marian ZLOTEA – împotriva sa a fost emis un mandat european de arestare de către Tribunalul București, în vederea executării unei pedepse de 8 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Predarea a fost refuzată de către autoritățile italiene, întrucât acestea nu au apreciat ca fiind suficiente condițiile de detenție asigurate de către autoritățile române, deși acestea au fost furnizate în deplină concordanță cu standardele CEDO și CPT și condiții de detenție similare au fost considerate ca fiind suficiente și corespunzătoare de alte state membre ale UE, inclusiv de instanțe italiene, în alte cauze; Tb București a transmis certificatul in temeiul Deciziei Cadru 2008/909/JAI pentru recunoașterea şi preluarea executării pedepsei iar Curtea de Apel din Bologna are termen la data de 05.06.2023;

– Nela IGNATENKO – în speță nu a fost solicitată implicarea MJ, corespondența a fost purtată pe cale directă între autoritățile judiciare implicate. A fost localizată pe teritoriul Belgiei, procedură în curs (mandat european de arestare – contact direct instanţa emitentă şi autoritățile belgiene); au fost acordate garanții privind condițiile de detenție de către ANP. Solicitări de informații suplimentare din partea BE – în lucru la CA Brașov;

– Aurel Gabriel POPOVICIU – Curtea de Apel București, Secția  I Penală, a emis un mandat european de arestare pentru punerea în executare a pedepsei de 7 ani închisoare la care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și dare de mită. Mandatul a fost transmis autorităților din Marea Britanie, care au aprobat predarea sa în România la data de 12 iulie 2019; ulterior, în calea de atac, predarea a fost respinsă de către instanța britanică; procuratura britanică a contestat decizia, procedura aflându-se în curs;

– Alexander Bogdan ADAMESCU – împotriva sa a fost emis de către Curtea de Apel București mandatul european de arestare 1 din 6 iunie 2016, în vederea judecării, pentru infracțiuni de corupție, mandat care a fost înaintat autorităților din Marea Britanie. A fost dispusă predarea sa către autoritățile române, încă nu a fost realizată efectiv, autoritățile britanice urmează să informeze autoritățile române în momentul în care apreciază că poate fi efectuată;

–  IoanNECULAIE – este urmărit internațional în temeiul mandatului european de arestare emis de către Judecătoria Brașov, pentru executarea unei pedepse de 2 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și ucidere din culpă. În urma localizării sale pe teritoriul Republicii Elene, a fost transmis mandatul european de arestare, predarea a fost admisă. Instanta a suspendat urmarirea intrenatională pentru a analiza intervenirea prescripţiei ca urmare a deciziilor CCR;

–  Sorin MirceaOPRESCU – arestat în Republica Elenă, în temeiul mandatului european de arestare emis de către Tribunalul București pentru executarea unei pedepse de 10 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, spălare de bani și infracțiuni de corupție. Executarea mandatului a fost refuzată de autoritățile elene având în vedere condiţiile de detenţie şi posibilitățile de tratare a afecțiunilor de care persoana solicitată suferă;

-Antonina RADU – este urmărită internațional în vederea executării unei pedepse de 8 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și uzurparea funcției, prin sentința penală nr. 1897/16 decembrie 2019, a Tribunalului București, Secția I Penală. În urma localizării sale în Republica Moldova, având în vedere faptul că acest stat nu își extrădează proprii cetățeni, Ministerul Justiției a transmis autorităților moldave cererea de preluare a executării pedepsei, în aplicarea principiului aut dedere aut judicare; La data de 13.10.2022 Ministerul Justiției al Republicii Moldova ne-a informat că acesta a transmis solicitarea Ministerului Justiției român către Judecătoria Chișinău (Ciocana) pentru examinare și pronunțarea unei decizii. La data de 20.12.2022, Biroul Național Interpol ne-a informat cu privire la faptul că numita Radu Antonina s-a prezentat la data de 13.12.2022 la Consulatul României la Chișinău intenționând perfectarea unor documente care să îi permită fiicei acesteia călătoria spre R. Moldova;

– Attila Gabor MARKO – La data de 12.10.2022 I.C.CJ ne-a informat că prin încheierea nr. 366 din data de 29.09.2022 a Secției Penale a fost admisă cererea petentului Marko Attila Gabor si s-a constatat că prin ordonanța nr. 660/P/2014 din 31.12.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  – Direcția Națională Anticorupție – Secția Combaterea Corupției, în baza art. 241 alin. (1) lit. b Cod Procedură Penală – s-a constatat încetată de drept măsura arestării preventive dispuse în privința inculpatului  Attila Gabor Marko dispuse prin  încheierea penală nr.  919/27/28 noiembrie 2015, pronunțată de I.C.C.J Secția Penală, în dosarul nr. 4303/1/2015. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus retragerea formelor de executare efectuate în baza mandatului de arestare preventivă nr.40/UP emis la data de 28.11.2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție- Secția Penală în  dosarul  nr. 4303/1/2015 cu privire la inculpatul Attila Gabor Marko;

– Benyamin STEINMETZ – Curtea de Apel Brașov a transmis autorităților din Republica Elenă un mandat european de arestare, în vederea executării unei pedepse de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, în urma localizării sale pe teritoriul acestui stat. Predarea a fost refuzată de către statul solicitat, autoritatea de executare din Republica Elenă apreciind că sus-numitul nu a beneficiat de un proces echitabil;

– Gabriel Sorin STRUTINSKY – MEA emis la 07.07.2020 de Tribunalul Constanța, pentru executarea unei pedepse de 10 ani și 8 luni, trafic de influență. La 24.05.2021, Curtea de Apel Bologna a refuzat predarea și a dispus executarea în Italia. Recunoscută pedeapsa integral. Încarcerat;

– Ionel ARSENE – Predarea a fost refuzată având în vedere condițiile de detenție din România. Parchetul italian a formulat cale de atac;

– Minel Florin PRINA – termen de judecată 18.05.2023. A fost dispusă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de reședință (Milano).

Citeşte mai mult despre , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership