Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC




11 comentarii

Natura expertizei contabile
02.06.2020 | Daniel UDRESCU

JURIDICE - In Law We Trust
Daniel Silviu UDRESCU

Daniel Udrescu

Procedura penală are două laturi, una penală şi alta civilă, judecate împreună, dar şi separat. Expertiza contabilă şi/sau fiscală nu poate fi dipusă pe latura penală care se referă la infracţiuni, unde expertul contabil nu are competenţă. Expertiza contabilă şi/sau fiscală se referă, de regulă, la confirmutatea cu legile civile, unde expertul contabil are competență, respectiv Codul Civil, Codul de Procedură Civilă, Legea Contabilităţii, Legea Insolvenţei, Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Legea Contenciosului. Deci judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile (art. 22 (1) CPC), latura fiind civilă, expertizei i se aplică regulile din dreptul civil.

Potrivit art 25 (3) CPP, instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

Întrebare: Ce înscrisuri va desfiinţa instanţa în frauda fiscală? Care este situaţia anterioară restabilită în cazul unui mort (societate comercială radiată)? Învie instanţa societăţile radiate pentru a le desfiinţa înscrisurile?

Autoritatea fiscală are competenţă să nu ia în considerare o tranzacţie, dar nu are competentă cu privire la societăţi radiate, având însă posibilitatea să se opună lichidării, prin procedură strictă. În domeniul fiscal numai organul fiscal poate stabili creanţe fiscale prin decizii de impunere, ce îşi urmează cursul conform Codului de procedură fiscală, cu contestaţie şi acţiune în contencios, ce poate fi apelată, ce sunt elemente foarte clare ca procedură. Articolul 63 CPF se poate aplica şi pe durata inspecţiei fiscale şi pe durata contestaţiei.

Cu excepţia unei urmăriri penale în coluziune şi conivenţă intre inspectori fiscali şi contribuabil, decizia de impunere este un document final, pe baza căruia organul fiscal se înscrie pe latura civilă, după ce s-au parcurs procedurile civile. La acest nivel este necesar a se analiza art 63 din Codul de procedură fiscală:
(1) Ori de câte ori consideră necesar, organul fiscal are dreptul să apeleze la serviciile unui expert pentru întocmirea unei expertize. Organul fiscal este obligat să comunice contribuabilului/plătitorului numele expertului.
(2) Contribuabilul/plătitorul poate să numească un expert pe cheltuiala proprie.

Prevederea din Codul de procedură fiscală nu indică numai o expertiză, sau o expertiză cu experţi parte. Pe cheltuiala proprie, contribuabilul poate să dispună cu privire la o expertiză pe latura fiscală, el nefiind ţinut de prevederile Codului de procedură civilă cu privire la judecată. Expertiza este doar o probă pentru determinarea unui aspect în inspecţia fiscală sau contestaţie.

Contenciosul fiscal se poate judeca şi în cadrul unui dosar de insolvenţă. Expertiza contabilă şi/sau fiscală se poate efectua atât în cadrul dosarului de Contencios, cât şi doar în cadrul dosarului de insolvenţă în baza prevederilor Legii insolvenţei, art 61.

Legea nu prevede doar o singură expertiză.

În contencios expertiza este o probă. Art 254 (1) CPC spune că probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare. Rezultă foarte clar că proba cu expertiza judiciară poate fi propusă independent de partea reclamant, dar şi de partea pârât, fiecare cu propriile obiective, sub sancţiunea decăderii. Judecătorul dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare (art 22 (2) CPC). Legea nu restricţionează doar efectuarea unei singure expertize. De regulă, obiceiul locului este economic în natură şi se solicită doar o expertiză, încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil, pentru că oricare dintre părţi poate solicita orice fel de probe care duc la aflarea adevărului.

Probele se administrează de către instanţa care judecă procesul (art. 16 CPC), adică instanţa permite părţilor proba cu expertiză, care atunci are caracter judiciar, ce poate fi o probă comună pentru ambele părţi dacă aşa se înţeleg, ce poate fi şi comună, chiar dacă dacă nu se înţeleg, cu expert desemnat de instanţă, sau fiecare parte poate să-şi efectueze proba cu expertiză independent, ea fiind asemănătoare cu cea a unui martor specialist. O probă nedispusă are caracter extrajudiciar. Codul de procedură civilă nu restricţionează numărul de expertize necesare aflării adevărului.

Expertiza mai poate fi efectuată pentru latura civilă a procesului penal, drept pentru care în cazul în care creanţa este fiscală, stabilirea creanţei fiscale este pe latura civilă, ceea ce reprezintă sarcina organului fiscal, nu a experţilor, conform procedurii clare şi corecte a Codului de procedură fiscală.

Pe latura civilă în dosarul de urmărire penală expertiza solicitată de procuror nu este independentă, ci este a părţii acuzarea. Eronat se acceptă experţi parte motivat de regulă de aspectul economic, în loc de o altă expertiză, bazată pe egalitatea armelor, respectiv cu aceiaşi forţă probantă, strict din perspectivă economică, a apărării, cu propriile obiective. Probele din urmărirea penală nu sunt sub jurisdicţia judecătorului, deci nu au acelaşi caracter cu cele din procesul penal, fiind supuse cenzurii judecătorului de cameră preliminară, părțile interesate nu sunt obstrucționate în niciun fel în a-și exercita dreptul de acces liber la justiție și dreptul la apărare în condițiile prevăzute de lege. Proba cu expertiză în cauza penală, odată rezolvată de către procuror, în condițiile art. 327 din Codul de procedură penală, va putea fi supusă controlului judecătorului de cameră preliminară, ocazie cu care partea interesată va putea critica inclusiv acele acte ale procurorului care au fundamentat soluția pronunțată. Când procurorul va emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, cauza va ajunge în faza camerei preliminare, fază în care, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră va verifica legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Ori proba cu expertiză a avocatului are aceiaşi forţă probantă ca şi a procurorului, cu privire la legalitate, în camera preliminară.

Acţiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în proces. Acțiunea civilă este o acțiune privată, o acțiune facultativă, o acțiune patrimonială, o acțiune divizibilă şi/sau o o acțiune disponibilă.

Expert contabil Daniel Udrescu

Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Au fost scrise până acum 11 de comentarii cu privire la articolul “Natura expertizei contabile”

  1. Robert ȘTEFAN spune:

    Sunt mai multe erori de raționament logico-juridic în această expunere. Se confundă rolul unei expertize în procesul penal cu specializarea expertului chemat să efectueze lucrarea (mai întâi se admite proba cu expertiza și abia apoi este desemnat expertul care trebuie să dețină specializarea în domeniul reclamat de specificul probei/faptul de dovedit). Expertiza (mijloc de probă) se dispune de judecător atunci când acesta apreciază că proba administrată poate contribui la clarificarea unor aspecte de fapt tehnice (pentru care acesta nu are cunoștințele de specialitate necesare), menite a conduce la stabilirea deplină și corectă a situației de fapt (la care se aplică normele de drept incidente). Expertiza nu are rolul de a rezolva ”conformitatea (cui ?) cu legile civile unde expertul contabil are competență”. Competența expertului (contabil) este limitată la expertizarea documentelor financiar contabile (primare, sintetice etc.) și a înregistrării operațiunilor economice în contabilitate. Faptul că expertul contabil efectuează calculul unor sume sau recurge la un diagnostic economic/fiscal (spre pildă) aceasta nu înseamnă extinderea competenței expertului la ariile dreptului (Codul civil, Codul de procedură civilă, Legea contenciosului administrativ ș.a.). Această ”plagă” trebuie curmată de instanțe în administrarea procedurilor judiciare (în mare parte, obiectivele unor expertize unde expertul este chemat să interpreteze și să aplice legea sunt repudiate de instanțe, după cum și concluziile unor experți care-și depășesc astfel competențele). Altminteri ar însemna ca expertul să se metamorfozeze în judecător sau avocat.

    Procedura desființării înscrisului în penal își are rațiunea ei. Chiar dacă subiectul de drept (persoana juridică) a fost radiată de la registrul comerțului, este posibil ca acel înscris să fi produs efecte juridice în timp (nefavorabile pentru partea vătămată sau altă persoană interesată) și să fie integrat circuitului civil în continuare. Chestiunea unei eventuale lipse de interes într-un astfel de demers reprezintă un alt aspect, cu discuții aparte.

    Se confundă regimul probatoriu reglementat de procedura fiscală cu cel orânduit de procedura penală. În penal expertiza contabil-fiscală (îngemănarea a două specializări economice, de expert contabil și consultant fiscal) este una autonomă în raport cu cea efectuată în procedura administrativă fiscală. Nu există un raport legal (de ordonare/supraordonare/dependență) între expertiza contabil-fiscală dispusă în procedura administrativă și o expertiză contabil-fiscală efectuată în procesul penal (experții trebu-ie să fie independenți prin natura profesiei lor și nu în funcție de participantul la procedură care propune expertiza). Cele două mijloace de probă, administrate în două proceduri distincte, nu se exclud reciproc. Se pune problema autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în cele două proceduri judiciare distincte (art. 28 NCPP și art. 1.365 NCC). În acest context, instanța civilă este independentă (de hotărârea definitivă de achitare/încetare a procesului penal) în stabilirea existenței prejudiciului (evident și implicit a întinderii acestui eventual prejudiciu).

    Chestiunea experților consilieri este tratată unitar în procedura civilă (art. 330 alin. 5 NCPC coroborat cu art. 18 din OG nr. 2/2000, acest ultim act normativ constituind dreptul comun pentru toate procedurile judiciare care implică expertize judiciare – tehnice și contabile) și, deopotrivă, în procedura fiscală (art. 63 alin. 2 CPF). Este o expresie a dreptului la apărare al părții în proces (drept privit în sens mai larg, subsumat dreptului la un proces echitabil, inclusiv sub aspectul egalității armelor).
    Contenciosul fiscal ”nu se judecă în cadrul unui dosar de insolvență”. Expertiza contabil-fiscală administrată de organele fiscale în procedura administrativă nu este integrată unei stări juridice de contencios. Doar în ipoteza exercitării căilor de atac împotriva actelor administrativ-fiscale se naște contenciosul (litigiul între contribuabil și fisc). În procedura insolvenței administratorul/lichidatorul judiciar nu are atribuția de a verifica pe fond creanțele bugetare (fiscale) prin care s-au stabilit creanțe fiscale în sarcina contribuabilului (art. 105 alin. 2 și art. 106 din Legea insolvenței nr. 85/2014, în interpretările date de ÎCCJ-DCD prin deciziile nr. 11/2016 și nr. 53/2018). Art. 61 trebuie corelat cu art. 105-106 din Legea insolvenței (interpretarea sistematică). Prin urmare, aceste creanțe specifice nu pot fi verificate și contestate decât în cadrul contenciosului fiscal.

    Riguros juridic, expertiza este un mijloc de probă iar obiectul probei îl reprezintă faptul pretins, ce se cere a fi dovedit (art. 250 NCPC, art. 97 NCPP). Între probe și mijloacele de probă există o legătură indisolubilă, întrucât probele pot fi folosite numai dacă sunt obținute prin mijloacele de probă prevăzute de lege, legătură care poate produce confundarea unora cu celelalte. Proba este concretizată în dosar prin raportul de expertiză întocmit de expert.

    Dacă instanța a admis proba cu expertiza (contabilă, spre exemplu), la propunerea uneia dintre părți, cealaltă parte poate propune obiective proprii ale expertizei. Asta nu înseamnă că sunt efectuate două expertize (în același dosar). Proba (cu expertiza contabilă) încuviințată de instanță și administrată este unică.

    Expertizele extrajudiciare (efectuate de părți independent de un litigiu pendinte) nu au valoarea unei probe pentru instanță (în înțeles de expertiză), pentru că în procesul civil funcționează principiul administrării nemijlocite a probelor (art. 16 și art. 261 alin. (1) NCPC). Cel mult, se poate valoriza ca un înscris o astfel de expertiză, cu valoare orientativă pentru instanță în dispunerea unei expertize în proces.

    În penal, chiar dacă în faza urmăririi penale s-a administrat proba cu expertiza, aceasta nu este considerată câștigată definitiv cauzei. În ipoteza în care partea a contestat proba cu expertiza administrată în cursul urmării penale, aceasta este îndreptățită să propună readministrarea ei (art. 374 alin. 6-7 NCPP). Mai mult, instanța poate dispune administrarea probei din oficiu (art. 374 alin. 8 NCPP).

    Acțiunea civilă nu este o acțiune ”privată”, ci etatică (guvernată de reguli și principii imperative; principiul disponibilității părților nu transformă acțiunea civilă într-o justiție privată). Ca justiție alternativă, având caracter privat, avem arbitrajul (art. 541 alin. 1 NCPC), care un regim procedural aparte. Sunt și acțiuni care au un obiect nepatrimonial (daunele morale, acțiunile în constatare, de pildă), nu doar patrimonial. Doctrina juridică nu cunoaște acțiuni de tipul acțiune ”divizibilă” sau ”disponibilă” (acestea sunt expresii inadecvate instituției cu pricina).

    Așa cum în domeniul contabil nu ne putem juca cu cifrele (formulele matematice), nici în domeniul juridic fanteziile lingvistice (cu efecte asupra conținutului și sensului normelor juridice) nu sunt dezirabile. Ar fi bine ca fiecare specializare (specialist) să-și păstreze propria matcă de exprimare și dezvoltare profesională. Sunt destule probele pe latura interpretării și aplicării (unitare a) normelor juridice de către specialiștii în drept (judecători, procurori, avocați), nu este cazul să mai fie alimentate disputele juridice prin infuzii provenite din alte zone adiacente actului de justiție. Libertatea de exprimare (profesional vorbind) își are, totuși, limitele ei.

    • Expertiza nu are rolul de a rezolva ”conformitatea (cui ?) cu legile civile unde expertul contabil are competență”. Competența expertului (contabil) este limitată la expertizarea documentelor financiar contabile (primare, sintetice etc.) și a înregistrării operațiunilor economice în contabilitate.

      Răspuns:
      Expertul nu rezolvă ci verifică conformitatea tranzacţiilor efectuate, cu legislaţia CIVILĂ.

      Faptul că expertul contabil efectuează calculul unor sume sau recurge la un diagnostic economic/fiscal (spre pildă) aceasta nu înseamnă extinderea competenței expertului la ariile dreptului (Codul civil, Codul de procedură civilă, Legea contenciosului administrativ ș.a.). Această ”plagă” trebuie curmată de instanțe în administrarea procedurilor judiciare (în mare parte, obiectivele unor expertize unde expertul este chemat să interpreteze și să aplice legea, sunt repudiate de instanțe, după cum și concluziile unor experți care-și depășesc astfel competențele). Altminteri ar însemna ca expertul să se metamorfozeze în judecător sau avocat.

      Răspuns:
      Experţii contabili nu doar adună şi scad, sau efectuează calcule. Consider că acest comentariu nu ia în considerare OBLIGAŢIA expertului să analizeze tranzaţiile din punct de vedere al jurisprudenţei şi modificărilor legislative. Ce ar face contabilul dacă nu ştie să citească un contract, să prevadă clauzele contractuale, să le interpreteze pentru a le înregistra (aspecte stricte ale Codului civil şi codului de procedură civilă)? Comentariul, iarăşi nu ia în considerare că expertul contabil, are obligaţia şi este examinat oficial pentru cunoaşterea amănuntită a legislaţiei. Expertul nu se metamorfizează în judecător sau avocat, ci îşi exprimă o opinie cu privire la modul corect de interpretare al unei tranzacţii. A se vedea aspectele cu privire la răspunderea pentru o tranzacţie şi delegarea acestei răspunderi, conform unor proceduri legale, aspecte deseori interpretate după ureche. Ori prin pregătirea profesională, expertul accesează modul de procedură al transferului responsabilităţii, pentru a ajunge la persoana ce nu a respectat procedura.

      Procedura desființării înscrisului în penal își are rațiunea ei. Chiar dacă subiectul de drept (persoana juridică) a fost radiată de la registrul comerțului, este posibil ca acel înscris să fi produs efecte juridice în timp (nefavorabile pentru partea vătămată sau altă persoană interesată) și să fie integrat circuitului civil în continuare. Chestiunea unei eventuale lipse de interes într-un astfel de demers reprezintă un alt aspect, cu discuții aparte.

      Răspuns:
      Prin desfiintarea unui înscris părţile sunt repuse în situaţia anterioară tranzacţiei. In acest sens, acolo unde s-a efectuat o plată împreună cu tranzacţia operează art 151^2(2) Cod fiscal (dacă beneficiarul dovedeşte achitarea taxei către persoana obligată la plata taxei, nu mai este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei). Desfiintarea unui înscris trebuie să respecte art. 11(12) Cod fiscal, cu privire la redefinire:
      (12) În cazul în care se constată că există un abuz de drept, tranzacțiile implicate în astfel de practici abuzive trebuie redefinite, astfel încât să se restabilească situația care ar fi prevalat în lipsa tranzacțiilor ce au constituit abuzul. Organele fiscale competente au dreptul de a anula TVA dedusă în legătură cu fiecare tranzacție ori de câte ori se constată că dreptul de deducere a fost exercitat în mod abuziv. Pentru a invoca abuzul de drept, trebuie să fie îndeplinite cumulativ două condiții:
      a) tranzacțiile în cauză, în pofida aplicării formale a condițiilor prevăzute de dispozițiile legale, au drept rezultat garantarea unor avantaje fiscale care ar contraveni scopului acelor dispoziții legale;
      b) trebuie dovedit, în mod obiectiv, faptul că scopul esențial al operațiunilor în cauză este de a se obține un avantaj fiscal.
      Presupun că redefinirea cu desfiinţarea unui înscris pentru care benficiarul a efectuat o plată furnizorului radiat înseamnă o pierdere pentru beneficiar, în sensul în care a plătit pentru factura ce reprezintă o cheltuială şi TVA deductibil, dar i se refuză dreptul de deducere a TVA, dreptul de deducere a cheltuielii, dar şi banii plătiţi. Tranzacţiile pot fi efectuate cu respectarea/nerespectarea legislaţiei civile, fapte ce pot duce şi la infracţiuni. Înregistrarea nelegală este tot civilă, pe care o clasifică autoritatea fiscală, infracţiunea asociată comisă fiind de ordin penal. În comentariu nu este luat în considerare că aspectul obiectivului este unul de conformitate al unei tranzacţii, de analiză a răspunderii persoanei delegate, de termenii contractului ce nu pot fi extinşi penal, de exemplu dacă marfa este preluată la poarta fabricii sau la recepţia mărfii, reprezintă două sau mai multe diferenţe de interpretare, ce pot în mare măsura afecta judecarea tranzacţiei. Răspunderea pentru marfă se transferă la poarta fabricii transportatorului, care la destinaţie o transferă beneficialrului, care o recepţionează, apoi pe baza documentelor justificative, contabilului care o inregistrează, apoi administratorului care o plăteşte. Prin desfiintarea înscrisului, contract sau factură sau aviz, se desfiinţează doar parţial obligaţiile adiacente nu sunt luate in calcul, recepţia mărfii, contractul cu transportatorul, plata, care rămân unde în aer. Ori cele mai multe cauze penale pe care le-am văzut nu clarifică astfel de aspecte. Ori expertul contabil îşi exprimă o opinie cu privire la astfel de considerente.

      Se confundă regimul probatoriu reglementat de procedura fiscală cu cel orânduit de procedura penală. În penal expertiza contabil-fiscală (îngemănarea a două specializări economice, de expert contabil și consultant fiscal) este una autonomă în raport cu cea efectuată în procedura administrativă fiscală. Nu există un raport legal (de ordonare/supraordonare/dependență) între expertiza contabil-fiscală dispusă în procedura administrativă și o expertiză contabil-fiscală efectuată în procesul penal (experții trebu-ie să fie independenți prin natura profesiei lor și nu în funcție de participantul la procedură care propune expertiza). Cele două mijloace de probă, administrate în două proceduri distincte, nu se exclud reciproc. Se pune problema autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în cele două proceduri judiciare distincte (art. 28 NCPP și art. 1.365 NCC). În acest context, instanța civilă este independentă (de hotărârea definitivă de achitare/încetare a procesului penal) în stabilirea existenței prejudiciului (evident și implicit a întinderii acestui eventual prejudiciu).

      Răspuns:
      Mi se pare suspect acest comentariu, pentru că expertiza contabilă verifică aspectul înregistrării tranzacţiilor atât pentru procedura fiscală cât şi procedura laturii civile a procesului penal. În nici un caz nu există latură penală a unei tranzacţii contabile, ci latura penală atribuie unui comportament o infracţiune. Aşa cum am mai spus, expertiza contabilă se referă strict la verificarea conformităţii tranzacţiilor din punct de vedere civil, cu legile civile. Drept pentru care nu există o expertiză contabilă cu probatoriul reglementat de procedura penală, pentru că latura civilă a procesului penal se face conform legilor civile. Nu există contabilitate penală.

      Chestiunea experților consilieri este tratată unitar în procedura civilă (art. 330 alin. 5 NCPC coroborat cu art. 18 din OG nr. 2/2000, acest ultim act normativ constituind dreptul comun pentru toate procedurile judiciare care implică expertize judiciare – tehnice și contabile) și, deopotrivă, în procedura fiscală (art. 63 alin. 2 CPF). Este o expresie a dreptului la apărare al părții în proces (drept privit în sens mai larg, subsumat dreptului la un proces echitabil, inclusiv sub aspectul egalității armelor).

      Contenciosul fiscal ”nu se judecă în cadrul unui dosar de insolvență”. Expertiza contabil-fiscală administrată de organele fiscale în procedura administrativă nu este integrată unei stări juridice de contencios. Doar în ipoteza exercitării căilor de atac împotriva actelor administrativ-fiscale se naște contenciosul (litigiul între contribuabil și fisc). În procedura insolvenței administratorul/lichidatorul judiciar nu are atribuția de a verifica pe fond creanțele bugetare (fiscale) prin care s-au stabilit creanțe fiscale în sarcina contribuabilului (art. 105 alin. 2 și art. 106 din Legea insolvenței nr. 85/2014, în interpretările date de ÎCCJ – DCD prin deciziile nr. 11/2016 și nr. 53/2018). Art. 61 trebuie corelat cu art. 105-106 din Legea insolvenței (interpretarea sistematică). Prin urmare, aceste creanțe specifice nu pot fi verificate și contestate decât în cadrul contenciosului fiscal.

      Răspuns:
      Acolo unde există o cerere în acest sens, a uneia dintre părţi, cu privire la un aspect ce se judecă în cadrul unui proces de insolvenţă ce va avea un impact asupra soluţiei, procesul de insolvenţă alocă prin dosare separate la cauza principală şi posibilitatea ca procesul în Contenciosul fiscal să fie judecat mai întâi, pentru ca rezultatul acestui proces să fie parte din judecarea situaţiei de insolvenţă. Drept pentru care soluţia din Contenciosul fiscal face parte integrantă din soluţia din dosarul de insolvenţă.

      Cu privire la expertiza care se poate efectua de organele fiscale în procedura administrativă ESTE integrată unei stări juridice de contencios şi poate fi folosită în contencios, la fel cum în contencios se poate solicita de către părţi o nouă expertiză.

      Ce să mai spun de tripletă, respectiv dosar penal, dosar de insolvenţă şi dosar de contencios în acelaşi timp, pentru care legea nu prevede o procedură de corelare sau prioritizare.

      Dacă instanța a admis proba cu expertiza (contabilă, spre exemplu), la propunerea uneia dintre părți, cealaltă parte poate propune obiective proprii ale expertizei. Asta nu înseamnă că sunt efectuate două expertize (în același dosar). Proba (cu expertiza contabilă) încuviințată de instanță și administrată este unică.

      Raspuns:
      Unde în lege scrie că expertiza este unică? Din contră legea prevede că o expertiză poate fi anulată şi de prea multe ori se reface sau se dispune o expertiză nouă!!! Atunci nu mai este unică? Unde în lege spune că părţile pot avea o singură expertiză? Avocaţii îşi fac propriile strategii cu obiective poate şi diametral opuse. Expertul, chiar şi cel parte răspunde pentru opinia din expertiză în faţa instanţei, nu a părţii. Avocatul nu poate fi restricţionat să folosească doar o expertiză unică sau obiective cenzutare, aşa cum foarte des se întâmplă când cade în capcana procurorului şi acceptă o expertiză cu experţi de „casă” ceea ce într-un sens mai larg este tot infracţiune.

      • Robert ȘTEFAN spune:

        Socotim că expertul contabil ar trebui să fie mai degrabă preocupat de normele tehnice profesionale care-i guvernează profesia, precum: Standardul profesional CECCAR nr. 35 privind expertizele contabile; Regulament privind auditul de calitate în domeniul serviciilor contabile; Codul etic național al profesioniștilor contabili; Planul de conturi și monografia înregistrării operațiunilor economice în contabilitate.

        Aceste reglementări tehnice specifice se referă strict la operațiunile economice și tratamentul contabil al acestora, nicidecum la interpretarea actelor juridice și/sau a normelor legale aplicabile litigiului dedus judecății (experții care se abat de la aceste reguli pot fi pasibili de sancțiuni judiciare și disciplinare).

        Actele juridice litigioase (contractul de vânzare-cumpărare, de exemplu) și normele juridice incidente se interpretează de profesioniștii dreptului (judecători, avocați) și nu de experți. Obiectivele expertizei trebuie în așa fel construite încât să fie evitat ”concursul” expertului în acest perimetru (alocat domeniul dreptului și nu științelor contabile).

        Pe scurt, expertul nu poate fi chemat să interpreteze clauzele unui contract sau să interpreteze/aplic norma de drept, ci doar să stabilească natura economică (nu juridică) a tranzacției (operațiunii) și mai, departe, stabilirea corectă a formulei contabile aplicate (concretizată în înregistrarea în conturile de activ/pasiv a conturilor corespondente, potrivit planului de conturi, stabilirea rulajelor și a soldurilor debitoare/creditoare). Actele juridice sunt analizate drept documente justificative ce stau la baza înregistrării a contabilitate (operațiunea juridică este o operațiune economică pentru specialistul contabil). Specialiștii în drept (judecători, avocați, procurori) sunt cei care îi furnizează expertului (prin intermediul obiectivelor expertizei)cheia juridică necesară oferirii răspunsului (de specialitate tehnic-contabilă) la obiective. În urma parcurgerii acestui traseu se poate închide corect și atinge finalitatea probei cu expertiza în procesul judiciar.

        În practică, pornindu-se de la abordări revanșarde de acest gen, s-a ajuns ca experții contabili să practice avocatura clandestină (pe zona societăților îndeosebi), substituindu-se avocaților (a căror activitate acoperă și zona de consultanță, inclusiv în domeniul fiscal). Fiecare profesie (contabil/avocat) își are granițele proprii de manifestare (acțiune), chiar dacă în viața societară ele interferează. Dacă nu se înțelege rolul fiecăreia dintre ele, rezultatele pot fi nefavorabile pentru beneficiarul serviciilor profesionale (contabile/juridice).

        Replica mea s-a vrut a se constitui un îndemn la bunul simț (juridic și nu numai). Se pare că mesajul a fost înțeles greșit (sau, mai bine zis, nu a fost înțeles deloc), ca de altfel și problemele punctuale aduse în discuție.

  2. Contabilul Udrescu loveşte din nou.
    Aş spune că e satiră şi umor dar din păcate motivul ascuns e mult mai sinistru, cred eu. Udrescu are nişte clienţi pe care vrea să-i spele la fraudă. „Dezlegările juridice” din mai toate articolele Maestrului Avocat Udrescu sunt absurde, amatorism amestecat cu anecdote juridice.
    Chiar nu citeşte nimeni articolele Avocatului Udrescu înainte de a fi publicate?

    „Procedura penală are două laturi, una penală şi alta civilă, judecate împreună, dar şi separat.”
    Vrei să spui „procesul penal” nu procedura penală. Procedura penală are o singură latură, penală. Procedura civilă are o singură latură, civilă.
    Ce înseamnă „expertiza contabilă şi/sau fiscală nu poate fi dipusă pe latura penală care se referă la infracţiuni, unde expertul contabil nu are competenţă”?
    Nu are sens fraza.
    Expertiza judiciară este o mărturie (orală şi în scris) în vederea stabilirii faptelor.
    Expertul nu poate pune concluzii legale.
    Faptele cu privire la care expertul depune mărturie pot fi folosite şi în latura penală şi în latura civilă a procesului. Nu e treaba expertului să dea indicaţii în ce latură e folosită expertiza lui.
    E treaba judecătorului să admită proba.
    E treaba reclamantului/procurorului să propună proba.

    „expertizei i se aplică regulile din dreptul civil.”
    Greşit şi confuz. Expertiza contabilului se face conform regulilor profesiei contabile, nu conform dreptului civil. Contabilul nu este chemat să aplice regulile civile în raportul de expertiză, ci strict normele contabile în sens restrâns.
    Este ca şi cum ai spune „Expertizei i se aplică CEDO”.
    E o frază zornăitoare care nu înseamnă nimic.
    Dreptul civil este un ansamblu de reguli care stabileşte drepturile persoanelor în societate şi le oferă un remediu în situaţia încălcărilor acestor drepturi.
    În efectuarea unei expertize, contabilul se uită la regulile speciale ale conturilor, operaţiunile în conturi, debit, credit, reguli contabile, ţinere scripte, realitatea operaţiunilor etc., chestiuni strict specializate.
    Contabilul nu este chemat să dea lecţii de drept civil judecătorului, ci să arate circulaţia banilor şi bunurilor în conturi.
    Nu există contabil civilist sau contabil penalist.

    „Ce înscrisuri va desfiinţa instanţa în frauda fiscală?”
    Instanţa va desfiinţa instrumentele folosite la fraudă, adică documentele: contracte, facturi şi documente contabile false. Acestea vor fi desfiinţate, anulate, invalidate, lipsite de putere juridică.

    „Care este situaţia anterioară restabilită în cazul unui mort (societate comercială radiată)? Învie instanţa societăţile radiate pentru a le desfiinţa înscrisurile?”
    Radierea unei societăţi cu datorii, sau radiată pentru a acoperi frauda, este lovită de nulitate. Adică se consideră că nu a fost niciodată radiată. Deci mortul nu a murit şi nu trebuie reînviat.
    Vezi dispoziţiile Legii 428/2002.

    „Autoritatea fiscală are competenţă să nu ia în considerare o tranzacţie, dar nu are competentă cu privire la societăţi radiate”
    Greşit în ce priveşte societăţile radiate. Vezi Legea 428. Radierea frauduloasă e lovită de nulitate. Nici măcar nu se ia în considerare. Instanţa poate desfiinţa radierea în trei secunde.
    Confunzi lichidarea şi radierea legitimă cu cele frauduloase.

    „În domeniul fiscal numai organul fiscal poate stabili creanţe fiscale prin decizii de impunere, ce îşi urmează cursul conform Codului de procedură fiscală, cu contestaţie şi acţiune în contencios”
    Activităţile criminale sunt supuse legii penale, nu se dezbat în contencios fiscal.
    Expertul în procesul civil sau penal sau în contencios are ACELAŞI ROL: Să se pronunţe FAPTIC cu privire la ţinerea corectă a documentelor contabile, rapoarte, declaraţii, etc., amestecul fondurilor personale cu fondurile entităţii, prezenţa şi descrierea operaţiunilor fictive, operaţiuni false, investiţii şi venituri false, cheltuieli false, scheme Ponzi, etc.
    Expertul nu pune concluzii juridice, vinovat/nevinovat. El doar indică faptele contabile. Atât.
    Contabilul nu dă consultaţii de drept civil sau penal.
    Contabilul educă judecătorul cu privire la regulamentele contabile şi buna ţinere a scriptelor.

    „În contencios expertiza este o probă.”
    În orice proces, expertiza este o probă (dacă e admisă)

    „Probele din urmărirea penală nu sunt sub jurisdicţia judecătorului”
    Poftim?

    „Ori proba cu expertiză a avocatului are aceiaşi forţă probantă ca şi a procurorului, cu privire la legalitate, în camera preliminară.”
    Judecătorul decide forţa probantă şi legalitatea probei, dacă e aceeaşi sau nu.

    • Comentariu:
      Contabilul Udrescu loveşte din nou.
      Raspuns:
      Nu este contabilul Udrescu, ci expertul contabil, auditorul si CPA pentru Dvoastră Dle Kurtian, pentru că am făcut ani de pregătire să ajung acolo.
      Comentariu:
      Aş spune că e satiră şi umor dar din păcate motivul ascuns e mult mai sinistru, cred eu. Udrescu are nişte clienţi pe care vrea să-i spele la fraudă. „Dezlegările juridice” din mai toate articolele Maestrului Avocat Udrescu sunt absurde, amatorism amestecat cu anecdote juridice.
      Chiar nu citeşte nimeni articolele Avocatului Udrescu înainte de a fi publicate?
      Raspuns:
      Cine nu munceşte nu greşeşte. Scuze dacă consideraţi că am greşit. Nu sunt avocat.
      Omul Udrescu nu ascunde nimic, ci este independent, indiferent de situaţie. Nu sunt avocat şi am încercat întotdeauna să susţin munca avocaţilor, aşa că apelativul Dvoastră sarcastic este un atac la persoană, nu la obiectul articolului. Drept pentru care astfel de manifestări şi tonul de mahala trebuie cenzurate.
      Articolele mele au fost citite de peste 1.250.000 de cititori Juridice.ro. Pe raţionamentul fiscal şi contabil s-au câştigat multe speţe, munca mea fiind apreciată de experţi ai dreptului. Articolele mele au reprezentat baza pentru contestaţii făcute de avocaţi şi câştigate la CJUE sau CCR. Nu am fost niciodată, în 20 de ani, solicitat să efectuez o expertiză de către parchete sau de către instanţe penale.
      Poate am atins o coardă sensibilă exprimându-mă cu apelativul „experţi de casă” şi practicile infracţionale ale numirii acestora pe alte criterii?
      Comentariu:
      „Procedura penală are două laturi, una penală şi alta civilă, judecate împreună, dar şi separat.”
      Vrei să spui „procesul penal” nu procedura penală. Procedura penală are o singură latură, penală. Procedura civilă are o singură latură, civilă.
      Răspuns:
      Corectă observaţia. Procesul penal.
      Comentariu:
      Ce înseamnă „expertiza contabilă şi/sau fiscală nu poate fi dipusă pe latura penală care se referă la infracţiuni, unde expertul contabil nu are competenţă”?
      Nu are sens fraza.
      Expertiza judiciară este o mărturie (orală şi în scris) în vederea stabilirii faptelor.
      Expertul nu poate pune concluzii legale.
      Faptele cu privire la care expertul depune mărturie pot fi folosite şi în latura penală şi în latura civilă a procesului. Nu e treaba expertului să dea indicaţii în ce latură e folosită expertiza lui.
      E treaba judecătorului să admită proba.
      E treaba reclamantului/procurorului să propună proba.
      „expertizei i se aplică regulile din dreptul civil.”
      Greşit şi confuz. Expertiza contabilului se face conform regulilor profesiei contabile, nu conform dreptului civil. Contabilul nu este chemat să aplice regulile civile în raportul de expertiză, ci strict normele contabile în sens restrâns.
      Este ca şi cum ai spune „Expertizei i se aplică CEDO”.
      E o frază zornăitoare care nu înseamnă nimic.
      Dreptul civil este un ansamblu de reguli care stabileşte drepturile persoanelor în societate şi le oferă un remediu în situaţia încălcărilor acestor drepturi.
      În efectuarea unei expertize, contabilul se uită la regulile speciale ale conturilor, operaţiunile în conturi, debit, credit, reguli contabile, ţinere scripte, realitatea operaţiunilor etc., chestiuni strict specializate.
      Contabilul nu este chemat să dea lecţii de drept civil judecătorului, ci să arate circulaţia banilor şi bunurilor în conturi.
      Nu există contabil civilist sau contabil penalist.
      Răspuns:
      Domnule avocat Kurtian, am explicat foarte clar că expertiza verifică conformitatea unor tranzacţii civile care sunt stipulate în legile civile. Obiectivele unei expertize contabile/fiscale sunt dispuse pentru aspecte contabile/fiscale, care sunt încadrate de legea civilă, nu pentru aspecte penale. Drept pentru care, în dosarul penal, expertiza contabilă lămureşte cu privire la latura civilă a procesului penal şi ar trebui ca termenele de prescripţie să fie cele civile, pentru actele civile, inclusiv inspecţia fiscală, opoziţia la radiere, casarea documentelor.
      Atât contabil cât şi fiscal, tranzacţiile se înregistrează, apoi se verifică. Legea contabilităţii şi Legile fiscale permit corectarea erorilor, ceea ce este comun în orice domeniu. Unele erori sunt simple greşeli, altele sunt interpretări eronate, altele sunt premeditate. La fel, în cadrul unei inspecţii fiscale inspectorii pot greşi, pot interpreta eronat, sau cu rea voinţă consemnează aspecte care pot fi considerate premeditate. Rolul expertului este să răspundă unor obiective atât din perspectiva legislaţiei contabile/fiscale naţionale cât şi din perspectiva europeană a directivelor şi să explice divergenţele de opinie.
      Rolul încadrării fiscale nu revine procurorului, specialistului sau expertului, ci revine organului fiscal, care are obligaţia dată de lege să efectueze o inspecţie fiscală să emită o decizie de impunere cu care se înscrie conform art 20 CPP. Contribuabilul are posibilitatea contestării unei astfel de încadrări. Ori prin duplicarea incorectă a acestui rol, ne trezim in faţa instanţei penale, în loc de instanţa de contencios pentru o tranzactie civilă, deseori pentru că intervine excepţia în sensul că nu s-a efectuat o inspecţie fiscală in termen. Există o procedură clară care este însă mereu şuntată. Dacă există o fraudă fiscală, este rolul organului fiscal să o documenteze, să redefinească tranzacţiile conform art 11 (12) CF, astfel încât să se restabilească situația care ar fi prevalat în lipsa tranzacțiilor ce au constituit abuzul. Procedura normală europeană este ca în penal să se suspende constarea/încadrarea infracţiunii până ce fiscul se pronunţă cu privire la existenţa fraudei. Procedura românească este să se suspende procedura fiscală, să se constate întâi infracţiunea. Ori în practică, am întâlnit deseori încadrări eronate.
      Un alt exemplu este cel al termenelor ordinului 3512/2008 de păstrare a documentelor fiscale, ce se casează. Întrebarea firescă pe care o pun, ca expert care consemnez prevederea legală că actele doveditoare se casează după 5 ani, că facturile se casează după 10 ani, în fiscal, este că dreptul la apărare în fiscal este încălcat de o prevedere legală ce se contrazice cu termenul penal şi solicitarea dată de procuror, acolo unde evidenţele lipsesc, datorită prevederii legale. Ori atunci când „expertul de casă” confundă termenul de act doveditor cu termenul de document justificativ, am obligaţia profesională să consemnez diferenţa de opinie. Acest aspect d-voastră îl consideraţi drept lecţie dată procurorului sau judecătorului?
      Un alt exemplu de procedură divergentă este obligaţia organului fiscal să respecte legea, în sensul obligativităţii să verifice şi să acţioneze în termenul legal cu privire la Raportul 394, dar şi cu privire la opoziţia lichidării voluntare a unei societăţi, respectiv în termenul de la art 110 CF. Ori tocmai aceste aspecte le critic, acolo unde se solicită o expertiză în dosarul, pentru inspecţie fiscală unde organului fiscal i s-a prescris dreptul, iar prin expertiză sau un raport de constatare organul penal încearcă să se substituie rolului inspecţiei fiscale, cu o expertiză/constatare, când legea prevede o altă procedură, respectiv cea de la alin 3 şi 4, obţinerea unei hotărâri judecătoreşti pentru extinderea dreptului la o inspecţie fiscală. Acest aspect d-voastră îl consideraţi drept lecţie dată procurorului sau judecătorului?
      Este evident că legea prevede pentru procedurile efectuate în norma de timp impusă de lege. Ori comentariul meu cu privire la faptul că expertiza verifică conformitatea cu Legea civilă vă deranjează? Ar trebui, pentru că aspectele pe care le ridic ţin de aplicarea corectă a procedurilor unde organul fiscal şi organul penal trebuie să urmeze legea, atât cu cazurile de prescripţie cât şi în situaţiile de excepţie unde organul fiscal nu a urmat procedura, dar există plângeri după termenul de prescriptie fiscală, pentru care organul penal aplică termenele de prescripţie penală, ce însă intră în conflict acolo unde procedura este şuntată. Da, este un vid legal între cele două proceduri.
      Comentariu:
      „Ce înscrisuri va desfiinţa instanţa în frauda fiscală?”
      Instanţa va desfiinţa instrumentele folosite la fraudă, adică documentele: contracte, facturi şi documente contabile false. Acestea vor fi desfiinţate, anulate, invalidate, lipsite de putere juridică.
      „Care este situaţia anterioară restabilită în cazul unui mort (societate comercială radiată)? Învie instanţa societăţile radiate pentru a le desfiinţa înscrisurile?”
      Radierea unei societăţi cu datorii, sau radiată pentru a acoperi frauda, este lovită de nulitate. Adică se consideră că nu a fost niciodată radiată. Deci mortul nu a murit şi nu trebuie reînviat.
      Vezi dispoziţiile Legii 428/2002.
      „Autoritatea fiscală are competenţă să nu ia în considerare o tranzacţie, dar nu are competentă cu privire la societăţi radiate”
      Greşit în ce priveşte societăţile radiate. Vezi Legea 428. Radierea frauduloasă e lovită de nulitate. Nici măcar nu se ia în considerare. Instanţa poate desfiinţa radierea în trei secunde.
      Confunzi lichidarea şi radierea legitimă cu cele frauduloase.
      Răspuns:
      Legea 428/2002 prevede la articolul unic punctul 2, la articolul 5, după alineatul (3) că se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins:
      „Radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești.”
      Eu citesc această Lege 428/2002, pentru care vă mulţumesc că aţi adus-o în discuţie, un pic altfel. Radierea este nulă pentru litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.
      Ori eu nu m-am referit la această situaţie ci la radieri efectuate dincolo de prescripţia fiscală, ce au devenit dosare penale. Fără inspectie fiscală nu se pot stabili creante fiscale, ori dacă dreptul este prescris, cum vine procurorul să stabilească creanţe fiscale? În aceste cazuri legea prelungeşte posibilitatea stabilirii creantelor fiscale cu încă 5 ani cu obligatia obtinerii unei hotărâri judecătoreşti în acest sens. Ori şuntarea legislaţiei intervine tocmai aici prin preluarea de către procuror şi acceptarea de către judecător a stabilirii de creanţe fiscale prntr-o procedură NELEGALĂ, cu care organul fiscal se înscrie pe latura civilă a procesului penal.
      Prin desfiinţarea unui înscris părţile sunt repuse în situaţia anterioară tranzacţiei. In acest sens, acolo unde s-a efectuat o plată împreună cu tranzacţia operează art 151^2(2) Cod fiscal (dacă beneficiarul dovedeşte achitarea taxei către persoana obligată la plata taxei, nu mai este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei).
      Presupun că redefinirea cu desfiinţarea unui înscris pentru care benficiarul a efectuat o plată furnizorului radiat înseamnă o pierdere pentru beneficiar, în sensul în care a plătit pentru factura ce reprezintă o cheltuială şi TVA deductibil, dar i se refuză dreptul de deducere a TVA, dreptul de deducere a cheltuielii, dar şi banii plătiţi. Tranzacţiile pot fi efectuate cu respectarea/nerespectarea legislaţiei civile, fapte ce pot duce şi la infracţiuni. Înregistrarea nelegală este tot civilă, pe care o clasifică autoritatea fiscală, infracţiunea asociată comisă fiind de ordin penal. În comentariu nu este luat în considerare că aspectul obiectivului este unul de conformitate al unei tranzacţii, de analiză a răspunderii persoanei delegate, de termenii contractului ce nu pot fi extinşi penal, de exemplu dacă marfa este preluată la poarta fabricii sau la recepţia mărfii, reprezintă două sau mai multe diferenţe de interpretare, ce pot în mare măsura afecta judecarea tranzacţiei. Răspunderea pentru marfă se transferă la poarta fabricii transportatorului, care la destinaţie o transferă beneficiarului, care o recepţionează, apoi pe baza documentelor justificative, contabilului care o înregistrează, apoi administratorului care o plăteşte. Prin desfiinţarea înscrisului, contract sau factură sau aviz, se desfiinţează doar parţial, obligaţiile adiacente nu sunt luate in calcul, recepţia mărfii, contractul cu transportatorul, plata, care rămân undeva în aer. Ori cele mai multe cauze penale pe care le-am văzut nu clarifică astfel de aspecte. Expertul contabil îşi exprimă o opinie cu privire la astfel de considerente.
      Comentariu:
      „În domeniul fiscal numai organul fiscal poate stabili creanţe fiscale prin decizii de impunere, ce îşi urmează cursul conform Codului de procedură fiscală, cu contestaţie şi acţiune în contencios”
      Activităţile criminale sunt supuse legii penale, nu se dezbat în contencios fiscal.

      Răpuns:
      Penibil, atâta tot. C-277/14, punctul 50 spune clar cui îi apartine răspunderea:
      Este sarcina administrației fiscale care a constatat fraude sau neregularități comise de persoana care a emis factura să stabilească, în raport cu elemente obiective și fără a solicita din partea destinatarului facturii verificări a căror sarcină nu îi revine, că acest destinatar știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într‑o fraudă privind TVA‑ul, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere (a se vedea în acest sens Hotărârea Bonik, C‑285/11, EU:C:2012:774, punctul 45, și Hotărârea LVK‐ 56, C‑643/11, EU:C:2013:55, punctul 64).
      Comentariu:
      „Probele din urmărirea penală nu sunt sub jurisdicţia judecătorului”
      Poftim?
      „Ori proba cu expertiză a avocatului are aceiaşi forţă probantă ca şi a procurorului, cu privire la legalitate, în camera preliminară.”
      Judecătorul decide forţa probantă şi legalitatea probei, dacă e aceeaşi sau nu.
      Răspuns:
      Eu m-am referit că avocatul nu are remediu în faţa unui judecător pentru obiectivele respinse de procuror, la momentul respingerii.
      Expertiza efectuată de procuror, are obiective stricte ce ajută procurorul, de regulă, orice obiective de subtilitate sunt respinse. Drept pentru care avocatul poate să-şi facă propria expertiză pe care s-o prezinte camerei preliminare cu obiective ce scot în evidenţă aspectele respinse de procuror şi să solicite legalitatea. Deci pentru expertiza în sine ca probă, dacă îi este permisă procurorului, iar obiectivele avocatului sunt respinse în expertiza procurorului, acele obiective respinse pot face subiectul unei expertize ce este prezentată judecătorului.

  3. Eu rar am văzut mai multă harababură referitor la expertize, precum am văzut în dreptul din România. Nu pricepi nimic cu atât mai mult cu cât ești jurist. Mai bine nejurist. Ai șanse mai mari să pricepi ceva, adică să pricepi că e de nepriceput.

    Îmi place cum e în Franța. Nu pricep de ce nu se poate face copy/paste și în România.

    Ca să dau un exemplu:

    1. în România, deși ești în contencios administrativ, și deci ar trebui celeritate (că așa scrie în lege), stai cu o cauză în primă instanță cu anii să se facă o expertiză contabilă referitor prejudiciu cauzat de statul român, și apoi se pronunță instanța și dă o soluție în baza căreia nici nu avea nevoie de expertiză ca să o dea. Și cu cât prejudiciul e mai mare (să zicem milioane sau sute de milioane de euro), cu atât te gândești că scad șansele ca o instanță să aibă curajul (care la noi instanță înseamnă – în primă instanță – O SINGURĂ PERSOANĂ) să admită o astfel de acțiune.

    2. în Franța, ești în contencios administrativ, dai statul în judecată fix la fel ca în România, ceri recuperare prejudiciu cauzat de un act administrativ normativ, instanța îți dă dreptate, și abia apoi se ordonă o expertiză dacă părțile nu se pun de acord asupra cuantumului prejudiciului.

    Alo, alo?!?!?
    Ca atare, ce frumos ar fi dacă distinșii specialiști juriști s-ar concentra pe critici constructive.
    Ar fi un început de progres.

    • Dna Mazilu,

      Cred ca distinsii avocati ar trebui sa studieze jurisprudenta CJUE, mai ales spetele romanesti:

      https://www.juridice.ro/685408/cjue-c-430-19-exercitarea-dreptului-de-deducere-in-materie-de-taxa-pe-valoarea-adaugata-tva-refuz-al-dreptului-de-deducere-din-cauza-comportamentului-pretins-inadecvat-al-furnizorilor-persoanei-i.html

      C-430/19 punctul 45:

      Întrucât dreptul Uniunii nu prevede norme privind modalitățile de administrare a probelor în materie de fraudă privind TVA‑ul, aceste elemente obiective trebuie să fie stabilite de administrația fiscală națională competentă în conformitate cu normele în materie de probațiune prevăzute de dreptul național. Totuși, aceste norme nu trebuie să aducă atingere eficacității dreptului Uniunii și trebuie să respecte drepturile garantate de acest drept, în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Hotărârea din 16 octombrie 2019, Glencore Agriculture Hungary, C‑189/18, EU:C:2019:861, punctul 37 și jurisprudența citată).

      Drept pentru care ma intreb inca o data ce cauta procurorul sa stabileasca creante fiscale, fara inspectie fiscala si decizie de impunere??? Si continui ca expertiza contabila/fiscala nu are nici ea acest rol!!!

      CJUE spune organul fiscal!!!

      • Eu caut o teză de doctorat scrisă în ultimii doi ani pe la nenumăratele centre de cercetare în drept de la noi cu privire la expertiză, și mai ales prin raportare la drept CEDO incident, drept UE incident și drept comparat. Ca să se înceapă oleacă de curățenie. Că altfel, piese de puzzle … de care se iau unii sau alții pe motiv că sunt ciuntite.

        Mă puteți ajuta cu o teză de doctorat pe aceste aspecte?

        • Raspunsul la solicitare este DA

          Cred ca o teza de doctorat ar pleca de la C430/19 pctul 45:

          …dreptul Uniunii nu prevede norme privind modalitățile de administrare a probelor în materie de fraudă privind TVA‑ul, aceste elemente obiective trebuie să fie stabilite de administrația fiscală națională competentă în conformitate cu normele în materie de probațiune prevăzute de dreptul național. Totuși, aceste norme nu trebuie să aducă atingere eficacității dreptului Uniunii și trebuie să respecte drepturile garantate de acest drept, în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Hotărârea din 16 octombrie 2019, Glencore Agriculture Hungary, C‑189/18, EU:C:2019:861, punctul 37 și jurisprudența citată).

          Aspectul de interes este dat de probatoriul pentru determinarea infractiunii, care este diferit de conformitatea unor documente contabile cu legea civila(ele pot fi conforme dar pot fi fraudulent obtinute, utilizate) urmata de raspunderea persoanei conform legii civile, dar si pentru comiterea unei infractiuni. Ori tocmai astfel de norme nu sunt clar documentate in procedurile existente.

          coroborat cu C-419/14 pct 64:

          În sfârșit, instanța de trimitere se întreabă dacă articolul 47 din cartă presupune că instanța sesizată cu o acțiune împotriva deciziei administrației fiscale care a efectuat rectificarea fiscală poate verifica legalitatea obținerii probelor în cadrul procedurii penale, în cazul în care persoana impozabilă nu a putut avea cunoștință de acestea în respectiva procedură și nu a avut posibilitatea să le conteste legalitatea în fața unei alte instanțe. În plus, în prezența unei reglementări naționale potrivit căreia un viciu de procedură nu antrenează anularea deciziei atacate care este afectată de respectivul viciu decât dacă aceasta ar fi putut fi diferită în lipsa viciului menționat și dacă situația juridică a reclamantului este afectată de decizie, instanța de trimitere ridică problema dacă dreptul la o cale de atac jurisdicțională efectivă impune, în cazul încălcării dispozițiilor cartei, anularea acestei decizii indiferent de incidența respectivei încălcări.

          Trebuie interpretat in sensul ca modificarea bazei de impunere se face de catre organul fiscal pentru care contribuabilul sa aiba o cale de atac in contencios.

          Ori nedumerirea D-voastra este legitima, pentru ca in dreptul autohton, penalul stabileste prejudiciul fiscal, fara anularea vechii decizii de impunere, fara decizie noua de impunere si fara organul fiscal, ceea ce este viciu de procedura.

  4. Este un pseudo-articol juridic scris de un autor fără calificare minimă în domeniul juridic.
    Ar fi fost utilă o mai mare stricteţe în evaluarea oportunităţii publicării acestui text.
    Singura utilitate a acestui text este folosirea lui în instanţă pentru descalificarea „expertului” UD de a depune mărturie în orice proces cu componentă contabil-fiscală.
    Raţionamentul, metodologia ştiinţifică, faptele şi enunţarea legii sunt atât de greşite în acest text încât e greu să corectezi, să educi sau să foloseşti ceva din ce a spus.
    Am impresia distinctă că autorul nu are efectiv educaţie formală superioară în România.

    • Dle Kurtian,

      Criticile Dvoastra la articolele pe care le-am scris din 2012 pana azi au fost dovedite a fi eronate de CJUE (Salomie si Oltean, Tulica si Plavosin, CF SRL) ICCJ (RIL ne bis in idem intre insolventa si penal) sau CCR (art 233^1 Cpf). Sa ne aducem aminte de dreptul de deduce a TVA deductibil si acuzele pe pagini intregi prin care mi-ati adus mereu injurii fara argumente.

      Ma intreb de ce sunteti avocat? Pozitia Dvoastra este intotdeauna a unui procuror sau activist, avand o adversitate cumplita pentru orice solutie, acolo unde nu avem norme privind modalitățile de administrare a probelor în materie de fraudă privind TVA‑ul şi confundam AUTORITATEA care este delegată de lege să le aplice. Va da cineva de munca in SUA? Sau lucrati la H&R Block? Peste tot vedeti interesul meu de a spala pe cineva de frauda, nu de a clarifica problemele pe care le vad zilnic in practica.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.