Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Din culisele dreptului Uniunii Europene. From an Unpaid Electricity Bill to the Primacy of EU Law de Amedeo Arena
02.06.2020 | Alexandra-Denisa MOTICA

JURIDICE - In Law We Trust
Alexandra-Denisa Motica

Alexandra-Denisa Motica

Deși cauza Costa c. ENEL constituie punctul de plecare pentru afirmarea prevalenței dreptului comunitar asupra dreptului național ca principiu fundamental al aplicării dreptului comunitar de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene (CJCE), motivele din spatele unor proceduri de o asemenea amploare pentru o factură de curent care astăzi ar costa în jur de 20 de euro sunt arareori discutate în doctrină. În acest articol,[1] Amedeo Arena își propune să ducă cititorii în culisele cauzei într-o manieră aproape anecdotică și să arate nu doar contextul ei politic, ci și persoanele care au gândit-o, concentrându-se pe aspecte mai puțin cunoscute.

Încă de la început, articolul pune accent pe timp și loc, neputând avea loc o înțelegere deplină a cauzei în afara acestor două coordonate. Italia anilor 60 devine importantă din punct de vedere geopolitic în punctul culminant al Războiului Rece datorită alianței cu SUA, politică ce îi permite să fie martora unui miracol economic. Utilitățile electrice au devin o afacere profitabilă, ulterior naționalizată sub pretextul reducerii diferențelor de preț dintre nordul și sudul țării, fapt care prejudiciază interesele acționarilor, printre care și Flaminio Nicolino Costa.

Pe lângă „expozițiune”, Arena mai consideră importante și personajele, mai cu seamă pe Gian Galeazzo Stendardi – avocat în Baroul Milano – pe care îl denumește arhitectul cauzei. La momentul respectiv, Stendardi preda drept constituțional la Universitatea din Milano, era un susținător înfocat al proiectului european, iar autorul îl consideră ca fiind unul dintre primii Euro-lawyers. Este interesant de văzut cum dinamica dintre el și Costa, victimă a naționalizării, este diferită față de dinamica obișnuită dintre un avocat și clientul lui. Costa, coleg cu Stendardi în Baroul Milano, a refuzat să plătească factura de curent la inițiativa celui din urmă, care a văzut o șansă de a-și afirma teoria cu privire la aplicarea dreptului comunitar. Profesorul merge într-atât de departe, încât să afirme că această cauză nici nu ar fi existat în lipsa lui Stendardi.

TOP 3 CITATE:

Stendardi believed that every individual’s struggle to assert his or her rights through judicial proceedings contributed to the progress of the legal order as a whole.[2]

It cannot be ruled out that, without the Costa v. ENEL saga, the internal primacy of EU law would have emerged anyway (…) but it seems fair to say that EU primacy would be significantly different from the doctrine we know today. [3]

Stendardi not only prophesized EU primacy but also saw to it that his prophecy would be fulfilled. Yet his name still lies in obscurity – as so often happens, nemo propheta in patria sua.[4]

CE MI-A PLĂCUT:

Manualele de drept intră rar în detaliu în ceea ce privește rețeaua de cauzalități și interese aflate în joc și mai ales scopurile politice aflate în spatele unei cauze înaintate unei curți de anvergura CJCE. Juriștilor le este foarte ușor să cadă în capcana supraspecializării, ceea ce îi determină să treacă cu vederea aspecte interdisciplinare ale problemelor care îi preocupă, drept pentru care consider că modul de abordare al profesorului italian este binevenit și o gură de aer proaspăt în marea polemicilor cu și despre legi.

Pe lângă contextul politic, Arena îi prezintă pe Costa și Stendardi într-o manieră care amintește și de importanța networking-ului necesar orchestrării unei cauze precum Costa c. ENEL. Aparent, Costa nici nu ar fi avut intenția de a da în judecată ENEL, cu atât mai puțin de a contesta constituționalitatea statutului ENEL și nici pe departe de a presa judecătorul național să adreseze o întrebare preliminară CJCE. Toate aceste idei i-au aparținut lui Stendardi, iar el, folosindu-se de relațiile pe care le avea, a găsit în factura eliberată colegului lui șansa perfectă.

CE NU MI-A PLĂCUT:

Încă de la început, articolul este ușor de citit, Arena simplificând istoria, cât să dea de înțeles care era contextul politic și istoric general în vremea respectivă, însă probabil din cauză că este jurist și îi este confortabil să scrie despre legea italiană, intră în detalii mărunte ale statutului ENEL și ale procedurii în fața curților naționale italiene, a curții constituționale și a CJCE, ceea ce este mai puțin ușor de digerat. Pe de altă parte, acesta este, totuși, un articol publicat într-un jurnal european de drept internațional și o astfel de abordare ar putea fi mai potrivită formatului cerut.


[1] Amedeo Arena, “From an Unpaid Electricity Bill to the Primacy of EU Law: Gian Galeazzo Stendardi and the Making of Costa v. ENEL”, The European Journal of International Law, vol. 30, nr. 3, Oxford University Press, Oxford, 2019. Disponibil aici și aici.
[2] Stendardi avea credința că fiecare demers juridic în sensul afirmării unui interes individual contribuie spre progresul întregii ordini juridice.
[3] Nu putem exclude posibilitatea ca primatul intern al dreptului Uniunii să se fi dezvoltat și în lipsa cauzei Costa c. ENEL (…) dar pare cinstit să spunem că în acest caz, primatul UE ar diferi în mod semnificativ de doctrina pe care o cunoaștem astăzi.
[4] Stendardi nu numai că a prezis primatul dreptului Uniunii, dar a și avut grijă să își vadă profeția împlinită. Cu toate acestea, numele lui rămâne în umbră – așa cum se întâmplă adeseori, nemo propheta in patria sua.


Alexandra-Denisa Motica

Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.