Covid-19 Legal React
AbonamentePlatinum members

Parlamentul European. Deputații solicită acțiuni concrete pentru păstrarea statului de drept
03.06.2020 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Covid 19 Legal React, Dreptul Uniunii Europene, Health & Pharma (Dreptul sănătății)
JURIDICE - In Law We Trust

Vineri, 29 mai 2020, Parlamentul European a subliniat că în eforturile ei de limitare a crizei Covid-19, Europa nu poate ignora apărarea democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale, care rămân esențiale, potrivit unui comunicat.

Situațiile de criză impun măsuri de criză, așa că în statele membre au fost luate măsuri de urgență pentru a opri răspândirea pandemiei. Acestea au condus adesea la restrângerea drepturilor cetățenilor, printre care, de exemplu, dreptul de întrunire și de liberă circulație, și au conferit o autoritate mai mare ramurilor executive ale guvernului.

Deși recunoaște necesitatea unor măsuri speciale, Parlamentul a afirmat, într-o rezoluție din 17 aprilie, că acestea trebuie să respecte statul de drept, să fie proporționale și să fie clar legate de criza sanitară. Deputații europeni au subliniat, de asemenea, că măsurile trebuie să aibă o durată limitată și să facă obiectul unui control periodic.

La ședința plenară din 17 aprilie, deputații și-au exprimat îngrijorarea cu privire la măsurile de urgență din Ungaria și Polonia. Printre acestea se numără în special starea de urgență pe durată nedeterminată și noua competență a guvernului de a se pronunța prin decret în Ungaria, precum și decizia Poloniei de a organiza alegeri prezidențiale în timpul pandemiei, în ciuda faptului că mulți se îndoiesc că alegerile vor fi echitabile, din cauza noilor mecanisme de participare și a problemelor cu desfășurarea campaniei.

Deputații în PE au solicitat Comisiei și Consiliului să se asigure că toate măsurile luate de statele membre respectă valorile și tratatele UE.

Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti