Ponderea crescută a dobânzii contractuale în rata lunară a creditului – caz de impreviziune contractuală sau clauză abuzivă?
22 mai 2023 | Andreea DUMITRESCU
Andreea Dumitrescu
Alături de constatarea abuzivă a prevederilor contractuale din convențiile de credit bancar, reechilibrarea/adaptarea convențiilor de credit începe să se constituie într-un nou instrument juridic aflat la îndemâna consumatorilor împovărați de cuantumul ratelor de credit.
Urmare a modificărilor Legii nr .77/2016 privind darea în plată a imobilelor și a unei serii de decizii pronunțate de Curtea Constituțională[1] privind interpretarea actului normativ menționat, adaptarea convențiilor de credit a avut impact cu precădere asupra creditelor în moneda franc elvețian a cărui valorizare a devenit de nesuportat de către împrumutați.
Astfel, consecința echilibrării unor astfel de credite a fost stabilirea ratei lunare, calculată, de obicei la un nivel situat undeva între nivelul cursului de schimb de la data contractării și cel de la data plății, rezultatul fiind diminuarea sumelor de achitat ce revin consumatorului.
Prin urmare, atunci când vorbește despre reechilibrarea contractuală, marea majoritate a împrumutaților are în vedere, în primul rând, scăderea debitului datorat.
Însă dezechilibrarea contractuală dintre profesionistul instituție bancară și consumator, nu izvorăște exclusiv din hipervalorizarea cursului de schimb sau din creșterea dobânzii ci ea se poate naște inclusiv din modalitatea în care este structurată rata lunară a creditului.
Consecința unei astfel de practici este că majoritatea consumatorilor constată că, deși au plătit rate contractuale lunar timp de ani de zile, valoarea soldului din creditul datorat nu a început să scadă, sau a scăzut foarte puțin, deoarece din sumele de bani remise către bancă s-au acoperit doar dobânzi.
Concret, recent, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a efectuat controale la mai multe instituții bancare și urmare a acestor acțiuni, a constatat existența unor situații de dezechilibru contractual între consumatori și profesioniști la un număr de 11 bănci[2].
Conform celor constatate de instituția menționată, situația de vădită disproporție contractuală a fost generată tocmai de faptul că, prin graficele de rambursare utilizate, în structura fiecărei rate, dobânda contractuală avea o pondere de 75% și principalul de 25%.
În mod evident, practica respectivă a fost considerată înșelătoare, comportând elementele constitutive ale faptelor contravenționale reglementate de Legea nr. 363/2007, băncile verificate urmând a fi sancționate contravențional.
Totodată, consecutiv controlului efectuat, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va proceda și la emiterea unor ordine prin care să dispună încetarea practicilor respective și emiterea unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs de derulare, cât și pentru cele viitoare, în care principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.
În aplicarea măsurilor de mai sus, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a observat că împrumutații se află în mod vădit într-o situație profund defavorabilă față de bănci, atât timp cât, deși de la data contractării au trecut ani de zile, până în prezent, aceștia nici măcar nu au început să achite creditul, rambursând exclusiv dobânzi.
În ipoteza în care ordinele mai sus citate nu vor fi contestate de către instituțiile sancționate sau contestațiile formulate împotriva acestora vor fi respinse definitiv, băncile vizate vor fi obligate să se conformeze dispozițiilor autorității menționate în scopul refacerii echilibrului contractual între profesioniști și consumatori.
În altă ordine de idei, apariția unei disproporții contractuale între împrumutați și bănci, datorită faptului că în structura ratei lunare a creditului, dobânda contractuală are o pondere majoritară în raport cu principalul, reclamă o reașezare a prestațiilor contractuale, prin restructurarea ratei lunare într-o formulă echitabilă.
Însă demersul menționat dă naștere la următoarea întrebare: utilizarea unei rate contractuale în care dobânda contractuală are o pondere de 75% și principalul de 25% constituie un caz de impreviziune contractuală asimilat dispozițiilor art. 970 N.C.C. și deciziilor C.C.R. care analizează acest concept sau o practică (clauză) abuzivă, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 193/2000?
Decizia C.C.R. nr. 623/2016 definește impreviziunea contractuală ca fiind acel eveniment excepțional, exterior voinței părților, care intervine în executarea contractului, care nu putea fi prevăzut la data încheierii contractului și care face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor contractuale pentru o parte.
Aplicând definiția respectivă în cazul de față constatăm că, într-adevăr, utilizarea unei rate contractuale în care dobânda contractuală are o pondere de 75% și principalul de 25% crește în cele mai multe cazuri gradul de onerozitate contractuală al obligațiilor contractuale aflate în sarcina împrumutatului.
Însă pornind de la ipoteza că modalitatea de calcul a dobânzii este menționată în graficul de rambursare, prezentat consumatorului, de obicei, la data încheierii contractului, aceasta nu poate fi asimilată unui eveniment exterior voinței părților, excepțional și imposibil de anticipat.
Acestea fiind zise, deși ipoteza expusă creează un dezechilibru contractual între profesionist și consumator, ea nu poate fi asimilată unui caz de impreviziune contractuală.
Așadar ipoteza descrisă este exclusă din sfera cazurilor de impreviziune contractuală, deși aceasta a creat un vădit dezechilibru contractual, prin însăși conținutul său este contrară normelor de bună credință, face parte dintr-un contract de adeziune, impus și este formulată în termeni tehnici, de specialitate, greu inteligibili.
Or din analiza dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, cerințele expuse reprezintă chiar condițiile obligatorii ce trebuie îndeplinite pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă, putând fi analizată de instanța de judecată sub acest aspect.
Altfel spus, prin prisma prevederilor menționate, un grafic de rambursare care prevede o rată contractuală compusă din 75% dobândă contractuală și 25% principal comportă în totalitate caracter abuziv.
Și cum în lumina dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive nu vor produce efecte, rezultă că dezechilibrul contractual generat de practicarea acestora va fi refăcut chiar în virtutea textului de lege menționat, singura condiție necesară a fi îndeplinită fiind sesizarea instanței de judecată cu o cerere în constatarea caracterului abuziv, fie pe cale principală, fie, chiar și pe cale de excepție.
În plus, dacă procedura prevăzută de Legea nr. 363/2007 prevede ca măsură de remediere, încetarea praticării clauzelor respective, aplicarea art. 6 din Legea nr. 193/2000 de către instanța de judecată determină anularea clauzelor respective, acțiune cu un impact mult mai puternic, materializată în repunerea părților în situația anterioară.
În concret, constatarea caracterului abuziv al modalității de structurare a ratei contractuale va produce efecte juridice de la data încheierii convenției de credit, adică retroactiv, spre deosebire de cazurile de echilibrare intervenite ca urmare a constatării impreviziunii contractuale care vor opera doar pentru viitor[3].
Revenind la măsurile aplicate de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor instituțiilor bancare verificate, observăm că în ipoteza în care acestea sunt fundamentate pe ideea de impreviziune contractuală, în mod evident eliminarea practicii sancționate va produce efecte exclusiv pentru viitor, obținându-se practic o reechilibrare „parțială” a prestațiilor.
Însă în ipoteza în care reechilibrarea convenției de credit și-ar avea originea în constatarea caracterului abuziv al practicii respective și reținând efectul retroactiv al sancțiunii anulării clauzelor abuzive, reechilibrarea prestațiilor ar fi mult mai echitabilă.
În mod evident, pentru ca o astfel de soluție să devină operabilă este necesar ca, pe lângă demersurile întreprinse în baza Legii nr. 363/2007, instanța de judecată să fie sesizată cu o cerere de constatare a caracterului abuziv și respectiv de anulare a prevederilor abuzive, fie pe cale principală, fie pe cale de excepție.
Sintetizând toate considerentele expuse, conchidem că cele constatate de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor cu ocazia controlului referit, pe de o parte, vor obliga băncile sancționate, ca pentru viitor, să modifice structura ratei contractuale la 50% dobândă și 50% principal, în ipoteza în care aceste măsuri nu vor fi contestate de instituțiile bancare sau contestațiile acestora vor fi respinse.
Însă pe de altă parte, acțiunile întreprinse de autoritatea menționată deschid și calea solicitării reechilibrării convențiilor de credit de către toți consumatorii ale căror rate contractuale au în componență o pondere a dobânzii excesiv de ridicată în raport cu principalul, demers ce va fi fundamentat pe constatarea ca abuzivă a practicii menționate.
[1] Decizia nr. 623/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Decizia nr. 62/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 161 din 3 martie 2017, Decizia nr. 731/2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 59 din 29 ianuarie 2020, Deciziile nr. 431 și 432/2021 publicate în Monitorul Oficial nr. 1027 din 27 octombrie 2021 și nr. 905 din 21 septembrie 2021.
[2] ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale. Mai multe detalii aici.
[3] Decizia C.C.R. nr. 623/2016 statuează expres că în ipoteza constatării impreviziunii, adaptarea contractului şi “reinstaurarea” echilibrului contractual produc efecte numai pentru viitor.
Avocat Andreea Dumitrescu
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
