Gaură în bugetul de stat din cauza netranspunerii directivelor
11 august 2022 | Luiza-Gabriela MOCANU
Luiza-Gabriela Mocanu
În ce domenii se aplică directiva?
Directiva este un act legislativ care, de-a lungul timpului, a acoperit o gamă vastă de domenii, începând de la infrastructură, agricultură, sănătate, până la educație și cercetare.
Cât de receptivă e România când vine vorba de transpunerea unei directive?
Autoritățile din România nu s-au dovedit a fi foarte comunicative în ceea ce privește transpunerea directivelor europene în dreptul intern, în sensul că ori nu au respectat deseori termenul de transpunere, ori au transpus necorespunzător directivele în dreptul național. Așadar, nu de puține ori CJUE a aplicat sancțiuni statului în cauză și, de asemenea, a constat în repetate rânduri încălcarea dreptului european în ceea ce privește respectarea obligațiilor ce îi revin din tratate cu privire la transpunerea directivelor. În continuare voi expune câteva din directivele europene care au depășit termenul-limită pentru implementare în dreptul național:
– în domeniul mediului – Directiva 2018/850;
– în domeniul educației – Directiva 2018/958;
– în domeniul agriculturii – Directiva 2017/159.
și multe alte directive din diferite domenii nu au fost transpuse de România în dreptul național, făcând, astfel, obiectul procedurii de infringement inițiate din cauza lipsei notificării dispozițiilor interne de transpunere de către statul membru Comisiei.
Sancțiune de milioane de euro aplicată României?
Referitor la aplicarea de sancțiuni pentru netranspunerea directivelor în dreptul național, este relevantă Hotărârea CJUE[1] având ca părți Comisia Europeană și România. În această cauză, România a fost sancționată deoarece nu și-a îndeplinit obligațiile de transpunere a directivei ce privește utilizarea sistemului financiar în scopul prevenirii spălării banilor sau finanțării terorismului. Termenul limită până când trebuia transpusă directiva menționată a fost 26 iunie 2017; Totodată, România avea obligația de a informa Comisia referitor la măsurile adoptate. Comisia a sesizat CJUE solicitând următoarele:
1. să constate că, întrucât nu a adoptat, până la 26 iunie 2017, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma Directivei (UE) 2015/849 din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, sau, în orice caz, întrucât nu a comunicat aceste dispoziții Comisiei, România nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 67 din Directiva 2015/849;
2. să oblige România la plata unor penalități cu titlu cominatoriu în valoare de 21 974,40 euro/zi de întârziere deoarece nu a notificat Comisiei instrumente din care să reiasă transpunerea corespunzătoare a directivei;
3. să oblige statul membru menționat, în conformitate cu dispozițiile articolului 260 alineatul (3) TFUE, la plata unei sume forfetare, pe baza unui cuantum zilnic de 6 016,80 euro înmulțit cu numărul de zile scurse între ziua următoare expirării termenului de transpunere stabilit în directiva menționată și ziua regularizării încălcării de către același stat membru sau, în lipsa regularizării, ziua pronunțării prezentei hotărâri, sub rezerva depășirii sumei forfetare minime de 1 887 000 de euro;
4. să oblige România la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea a subliniat obligativitatea transpunerii în dreptul național a directivei afirmând că statul membru trebuie să adopte acte de transpunere a dispozițiilor directivei în cauză, aceasta fiind o obligație pe care țara și-a asumat-o prin tratate. Curtea a statuat că România nu a adoptat actele legislative necesare pentru a se conforma directivei la expirarea termenului stabilit și astfel a încălcat Art 67[2] din directiva sus-menționată.
Cât a plătit România pentru această omisiune?
În final, Curtea a obligat România la plata sumei de 3 milioane euro către Comisia Europeană.
RAȚIUNE:
Prin intermediul acestei hotărâri am dorit să subliniez forța juridică a izvorului de drept, numit directivă. Se pot observa sancțiunile aspre aplicate statului în cauză și, totodată, importanța implementării în dreptul național a directivei. Din nou, am evidențiat obligația pe care o au statele membre în materia transpunerii, și anume, una de rezultat. Chiar dacă directiva nu este direct aplicabilă, precum, de pildă, regulamentele, acest lucru nu îi diminuează forța juridică obligatorie care este de esența directivei. Niciun stat nu poate să treacă cu vederea peste actele legislative, acestea trebuie aplicate, respectate și implementate în mod corespunzător, adică să păstreze esența directivei, alegând doar forma actului de transpunere, însă esența, scopul dispozițiilor trebuie să fie același. Am dedus că tardivitatea este sancționată foarte aspru de Curte, cu sancțiuni pecuniare pe care, cu siguranță, niciun stat nu și-ar dori să le primească. Lipsa notificării măsurilor de implementare atrage penalități, Comisia propunându-le ori de câte ori sesizează nerespectarea unei obligații legale ce reiese din însuși dreptul Uniunii Europene. Așadar, această hotărâre a atins multe aspecte esențiale ale directivei, captându-se complexitatea unui astfel de act prin implicarea mai multor instituții ( Comisia, Curtea, statul membru) în procesul de monitorizare a respectării dreptului european și, în final, dacă este cazul, în procesul de sancționare.
DE LEGE FERENDA
De lege ferenda, pentru evitarea încălcărilor dreptului Uniunii Europene, având în vedere că sancțiunile prezente nu conduc statele membre să realizeze o transpunere corectă și la timp, Uniunea Europeană ar trebui să adopte sancțiuni mai grave și mai numeroase, de pildă, neacordarea de granturi europene pentru o perioadă limitată, chiar excluderea din Uniunea Europeană a statului care creează o cutumă din netranspunerea directivelor europene sau încălcarea textului directivelor.
România pune în pericol cetățenii printr-o nouă omisiune?
Într-o altă hotărâre recentă a Curții[3], s-a constat nerespectarea dispozițiilor directivei de către România. În Cauza având ca părți Comisia și România, s-a constat că România nu și-a îndeplinit obligațiile ce reies din Directiva 2008/50/CE care face referire la calitatea aerului înconjurător. Comisia Europeană a sesizat CJUE cu privire la faptul că România nu a respectat, încă din anul 2007, valorile-limită pentru microparticule, scopul directivei fiind instituirea calității aerului înconjurător și instituirea unui aer mai curat pentru Europa. Curtea a decis că, într-adevăr, România și-a încălcat obligația de a asigura un aer înconjurător nepoluat și, astfel, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată și la remedierea încălcării.
RAȚIUNE:
Directivele captează domenii care sunt vitale pentru cetățeni, însă, și de această dată, au existat cazuri de încălcare a textului directivei. Am dorit să subliniez, prin aceasta, că statele încă nu își însușesc caracterul obligatoriu al directivei, încălcând textul acesteia, chiar și în domenii de-a dreptul vitale.
DE LEGE FERENDA
De lege ferenda, pentru a se evita astfel de încălcări extrem de grave care afectează viața tuturor cetățenilor, sancțiunile, cel puțin cele pecuniare, ar trebui aplicate de îndată ce are loc încălcarea dreptului UE. Prelungirea termenului până la momentul în care Curtea constată încălcarea nu face decât să existe o continuă încălcare a legislației europene care afectează cetățenii Uniunii.
[1] Hotărârea CJUE, 16 iulie 2020, Comisia Europeană/România, 549/18.
[2] Art. 67: „(1) Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 26 iunie 2017. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor dispoziții.”
[3] A se vedea Hotărârea CJUE, 30 aprilie 2020, Comisia/România, C‑638/18
Consilier juridic Luiza-Gabriela Mocanu, Teatrul Elisabeta București
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
