« Secţiuni
Selected
CorporatePlatinum members

Despre valoarea legală a semnăturii electronice în primul Ghid de semnătură electronică certSIGN
05.06.2020 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Odată cu accelerarea digitalizării – în contextul ultimelor luni marcate de schimbări în modul de desfăşurare a activităţii la nivelul mediului public şi privat din România – s-a remarcat necesitatea unei mai bune înţelegeri a mijloacelor electronice de lucru în vederea implementării şi utilizării corecte a acestora. Printre ele se numără şi semnătura electronică, soluţie esenţială atunci când vorbim despre oferirea de servicii electronice cetăţenilor şi clienţilor, încheierea contractelor (sau oricăror alte documente) la distanţă sau lucrul de acasă – situaţii în care nu ne putem baza pe hârtie şi pix.

De ce încă ne ferim de semătura electronică?

În ciuda multiplelor avantaje oferite de semnătura electronică şi a faptului că aceasta nu constituie o noutate, soluţia nu a fost încă adoptată la scară largă în România din considerente ce pot ţine de obişnuinţă, reticenţă la schimbare sau chiar o lipsă a informării corecte bazată pe opinii diferite şi, mai ales, interpretări neunitare ale legislaţiei specifice. Pe scurt – prea multe întrebări cu prea multe răspunsuri variate.

Astfel, chiar dacă avem o legislaţie naţională specifică dar mai ales una europeană prin Regulamentul eIDAS nr. 910/2014, aplicarea acesteia nu este simplă. Regulamentul eIDAS , care se aplică prioritar, în mod direct în toate statele membre UE – deci inclusiv în România, nu oferă, însă, o rețetă și nici nu indică o soluție optimă pentru digitalizare. De aceea, ne lovim de extrem de multe întrebări și opinii despre semnătura electronică şi utilizarea ei.

Soluţia – Ghidul de bune practici și aspecte legale privind utilizarea semnăturii electronice în organizații

Tocmai din aceste considerente, certSIGN vine în sprijinul instituţiilor şi companiilor din România cu un Ghid de bune practici și aspecte legale privind utilizarea semnăturii electronice în organizații, disponibil în mod gratuit.

Având o experiență solidă cu privire la aspectele tehnice și legislative ce țin de documentele digitale și semnăturile electronice, certSIGN reuneşte în acest material răspunsuri unitare şi avizate privind:

– tipurile de semnătură electronică ce se pot utiliza într-o organizaţie şi diferenţele între acestea,
– modalităţile de semnare electronică a documentelor,
– modalităţile de verificare a semnăturilor electronice
– valoarea legală a documentelor semnate electronic – efectele juridice ale semnăturilor electronice, scenarii cu privire la utilizarea semnăturii electronice și la efectul juridic al acesteia, invocarea în instanţă a unei semnături electronice.

Pentru cine este acest  ghid?

Audiența este largă, ghidul adresându-se:
– Juriștilor care doresc să înțeleagă aspectele tehnice ale aplicării regulamentului eIDAS
– Persoanelor de decizie din organizații, care se ocupă de digitalizare
– Persoanelor tehnice, care înainte de a implementa o anumită soluție au nevoie să înțeleagă întreg contextul, inclusiv din punct de vedere legal
– Autorităților publice, celor implicați în crearea cadrului legal

certSIGN are o amplă experienţă naţională şi internaţională – atât în dezvoltarea şi implementarea de soluţii din domeniul serviciilor de încredere şi al semnăturii electronice (în 20 de țări din care 15 state membre UE), cât şi în zona standardizării în acest domeniu (prezenţă în comitetul tehnic ETSI care gestionează standardele cu privire la semnătură electronică și servicii de încredere, participarea la teste de interoperabilitate a semnăturilor electronice, membru al Cloud Signature Consortium). Echipa care a contribuit la elaborarea acestui ghid are peste 20 de ani de experiență în domeniul criptografiei, serviciilor de încredere și standardizării.

 
Secţiuni: Anunțuri, Content, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD