De ce nu se confundă regimul închis de executare a pedepsei privative de libertate și măsura arestului preventiv
12 septembrie 2022 | Zsolt-Csaba ERLI
Zsolt-Csaba Erli
I. Aspecte introductive
Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal prevede regimuri de executare „fondate pe aprecierea eforturilor persoanelor condamnate de a se conforma exigențelor mediului penitenciar și de a se reintegra în societate.”[1]
Conform art. 30 alin. (2) din lege, „regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemele progresiv și regresiv, persoanele condamnate trecând dintr-un regim în altul, în condițiile prevăzute de prezenta lege.”
Legiuitorul a stabilit patru regimuri de executare a pedepselor privative de libertate, diferite prin gradul de severitate: regimul de maximă siguranță, regimul închis, regimul semideschis și cel deschis. Capitolul III din cuprinsul Titlului III din Legea nr. 254/2013 este dedicat regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate și acestea se aplică doar persoanelor condamnate.
Nici Legea nr. 254/2013 și nici Hotărârea de Guvern nr. 157/2016 privind Regulamentul de aplicare a legii nu definesc noțiunea de persoană condamnată.
În ceea ce privește regimul de executare a măsurilor preventive privative de libertate, art. 111 din lege prevede:
„Persoanele reținute sau arestate preventiv aflate în centrele de deținerea și arestare preventivă se supun unui regim propriu de executare în vederea unei bune desfășurări a procesului penal, cu respectarea drepturilor fundamentale.”
În continuare, conform art. 115 din lege: „După trimiterea în judecată persoanele arestate preventiv sunt transferate în penitenciar.” Iar art. 120 din Legea nr. 254/2013 stipulează, în cuprinsul alin. (1), că: „în cursul judecății, arestarea preventivă se execută în secțiile speciale de arestare preventivă din penitenciare sau în centrele de arestare preventivă de pe lângă penitenciare, care se organizează și funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor.”
II. Starea de fapt
Nu toate penitenciarele din România au secții de arestare preventivă. De regulă, acestea se regăsesc doar în cadrul penitenciarelor care sunt profilate pe regimurile de executare de maximă siguranță și închis.
Cel mai adesea, persoana arestată preventiv este transferată dintr-un astfel de penitenciar pentru o perioadă scurtă, în unitatea care deservește instanța ce judecă procesul. Și nu puține sunt cazurile în care penitenciarul de destinație este unul profilat pe regimurile de executare semideschis și deschis. Aceste închisori nu au înființate secții de arestare preventivă, însă, în acord cu prevederile art. 109 alin. (2) din H.G. nr. 157/2016 privind Regulamentul de aplicare a legii, sunt nevoite să aloce camere speciale cu aceasta destinație.
Tot în practică, se întâmplă ca și persoane condamnate, clasificate în regimul de executare închis să fie transferate temporar dintr-o unitate de maximă siguranță într-una de minimă siguranță.
În final, pentru perioade scurte (câteva zile) sunt cazate, în aceeași cameră de deținere, persoane condamnate și clasificate în regim închis alături de persoane arestate preventiv. În opinia unităților penitenciare, astfel de decizii privind repartizarea și separarea ar fi permise de prevederile art. 36 alin. (5) din Legea nr. 254/2013.
Într-un punct de vedere recent exprimat, Administrația Penitenciarului Baia Mare a comunicat următoarele:
„Cu privire la motivul cazării deținuților arestați preventiv pe aceeași cameră cu deținuții clasificați în regim închis vă comunicăm faptul că Penitenciarul Baia Mare este profilat pe deținerea persoanelor private de libertate clasificate în regim semideschis și regim deschis de executare și nu deține Secție de arestare preventivă. Din lipsa spațiilor de cazare specifice arestaților preventiv, cazarea acestora împreună cu deținuții clasificați în regimul închis s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispune de organele judiciare în cursul procesului penal: << Măsurile de siguranță specifice regimului închis se aplică persoanelor condamnate, altele decât cele din regimul de maximă siguranță, transferate temporar într-un alt penitenciar, pentru prezentarea în fața organelor judiciare.>>”[2]
III. Considerentele de drept
Art. 36 din lege este cel care normează regimul de executare închis. Pe de o parte, prevederile art. 36 alin. (5) din lege vizează măsurile de siguranță ce au a fi aplicate, în ipoteza în care, o persoană condamnată și care nu este clasificată în regimul de maximă siguranță, este transferată temporar într-un alt penitenciar. Concret, persoanelor condamnate și clasificate în regimurile de executare închis, semideschis și deschis, pe durata transferului temporar într-un alt penitenciar, li se vor aplica măsurile de siguranță specifice regimului închis.
Măsurile de siguranță sunt definite în cuprinsul art. 15 din Legea nr. 254/2013: „(1) Siguranța deținerii se referă la totalitatea activităților desfășurate de administrația penitenciarului în scopul impunerii unor restricții în ceea ce privește libertatea de mișcare a deținuților, astfel încât să prevină săvârșirea de noi infracțiuni, să fie împiedicată sustragerea lor de la executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, precum și pentru protejarea vieții, integrității corporale și sănătății acestora, a personalului locului de deținere și a oricăror altor persoane.
(2) Activitățile desfășurate de administrația penitenciarului pentru realizarea siguranței deținerii constau în luarea măsurilor de pază escortate, însoțire și supravegherea, în scopul menținerii ordinii și disciplinei în rândul deținuților.”
Normele incidente nu fac nicio referire la cazarea deținuților.
Pe de altă parte prevederile art. 36 alin. (5) se aplică exclusiv persoanelor condamnate și nu pot viza persoanele arestate preventiv.
IV. Jurisprudența constituțională în materie.
Clarificări întâlnim în considerentele Deciziei nr. 582/2018[3] a Curții Constituționale a României:
„27. Astfel, o persoană condamnată la o pedeapsă privativă de libertate nu poate avea aceleași interdicții cu cele ale unei persoane arestate preventiv, iar această diferență rezidă din împrejurarea că scopul pedepsei deja aplicate este unul punitiv, ce constă într-o sancțiune prevăzută de lege pentru săvârșirea unei anumite infracțiuni și este aplicată de instanța de judecată infractorului, pe când scopul arestării preventive constă, între altele, în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal care implică împiedicarea inculpatului de a avea legături cu ceilalți inculpați sau martori în cauză care pot fi arestați la rândul lor în alte cauze. […]
29. Analizând comparativ regimul juridic aplicabil regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate și regimul juridic aplicabil măsurii preventive, Curtea reține că acestea au o natură juridică diferită, corespunzătoare etapelor procesului penal în care pot fi dispuse: faza urmăririi penale sau cea a cercetării judecătorești, respectiv faza execuțională a hotărârii judecătorești definitive de condamnare. Dacă în ceea ce privește primele două etape procesuale măsura arestului preventiv, au toate consecințele sale juridice, poate fi dispusă împotriva persoanei inculpate, care se bucură de prezumția de nevinovăție, în etapa executorie a procesului penal, vinovăția persoanei condamnate a fost deja stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Natura juridică distinctă, precum și calitatea procesuală a persoanei împotriva căreia se dispune determină în sarcina legiuitorului obligația de a reglementa în mod riguros regimul juridic propriu fiecăreia dintre cele două regimuri.”
Potrivit art. 147 alin.(4) din Constituția României: „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”
Obligativitatea erga omnes privește atât considerentele cât și dispozitivul deciziilor.
„Consacrarea constituțională a caracterului general obligatoriu al deciziilor acestei Curți determină ca ele să se impună tuturor subiecților de drept, întocmai ca și un act normativ, spre deosebire de hotărârile instanțelor judecătorești, care produc efecte inter partes litigantes.”[4]
Așa fiind, Parlamentul, Guvernul, autoritățile și instituțiile publice și instanțele judecătorești publice trebuie să respecte considerentele și dispozitivul deciziilor pe care Curtea Constituțională le pronunță.
V. Concluzii. Oportunitate vs. legalitate.
Fără nicio îndoială, cazarea unei persoane condamnate alături de o persoană arestată preventiv nu are acoperire legală. Nu există nicio normă care să permită un asemenea demers.
Lipsa spațiilor de deținere suficiente, deși un aspect obiectiv, ține de oportunitate. Or, într-un stat de drept, principiul oportunității nu poate înfrânge principiul legalității.
[1] Despre schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate și ostracizarea deținuților în contextul pandemic. Ingrid Miclăuș, juridice.ro.
[2] Adresa Penitenciarului Baia Mare cu nr.3205/PBMMM din 27.07.2022, nepublicată.
[3] Decizia nr. 582/2018 a CCR referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art. 110 alin (1) lit. c) din Legea nr. 254/2013, publicată în M. Of. nr.923 din 01.11.2018.
[4] Tudor Toader, Marieta Safta. Curs de contencios constituțional, Editura Hamangiu ediția I, 2017, pg.313.
Zsolt-Csaba Erli
Student – Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
În executarea unei pedepse privative de libertate de 30 de ani, pentru infracțiuni de evaziune fiscală și înșelăciune, încarcerat în Penitenciarul Oradea
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
