Tribunalul Constanța. Asfixiat cu perna după ce a refuzat să îi dea bani
24 mai 2023 | Ștefania-Elena VASILE
În fapt, într-o noaptea, inculpatul a folosit o cheie pentru a pătrunde fără drept într-un imobil pentru a sustrage o sumă de bani de la persoana vătămată, care era imobilizată la pat din cauza vârstei înaintate și a problemelor medicale. Un vecin auzind gălăgie a sunat la 112, iar poliția s-a deplasat la imobil și a observat că ușa apartamentului era întredeschisă. Aceștia au pătruns în locuință, iar când au ajuns în dormitor și au aprins lumina, au observat întins pe pat un bărbat, care avea o pernă poziționată deasupra feței, iar după ușă, încercând să se ascundă, se afla inculpatul. După imobilizarea acestuia, polițiștii au luat perna de pe fața victimei, însă și-au dat seama că bătrânul nu mai prezenta semne vitale. La fața locului, inculpatul le-a spus polițiștilor că a ucis victima, asfixiindu-l cu o pernă, ca urmare a faptului că acesta nu a dorit să îi dea bani.
În drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de furt calificat și omor calificat. La individualizarea pedepsei, instanța va avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite de inculpat, gradul concret de pericol social al faptelor și urmarea periculoasă ireversibilă produsă, moartea victimei precum, faptul că inculpatul nu are antecedente penale, vârstă de 40 de ani și pensionat pe caz de boală.
Pedeapsa aplicată: Inculpatul este condamnat la 20 de ani de închisoare, o pedeapsă complementară a interzicerii pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prevăzute de articolul 66 alineatul (1) litera a) și b) și plata sumei de 2.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Sentința penală nr. 530 din 2020, Tribunalul Constanța, disponibilă aici.
Ștefania-Elena Vasile
Studentă – Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu din București
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro