Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





Câteva aspecte privind facultatea instanţei de a introduce în cauză un terţ la cererea părților conform art. 78 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă. Partea I. Clarificări conceptuale
11.06.2020 | Gabriel LEFTER

JURIDICE - In Law We Trust
Gabriel Lefter

Gabriel Lefter

Prin art. 78 Noul Cod de procedură civilă [1] s-a reglementat instituţia introducerii forţate în cauză, din oficiu, a altor persoane potrivit cu care, în cazurile expres prevăzute de lege, precum şi în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părţile se împotrivesc (alin. 1). În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond (alin. 2).

Just s-a învederat în doctrină că prevederile nu au caracter de noutate, dispoziţiile privind posibilitatea sau obligaţia introducerii în cauză din oficiu a unor terţi existând şi sub imperiul Codului de procedură civilă 1865, ceea ce este inedit fiind reglementarea pentru prima oară în legislaţia procedural civile, cu titlu de drept comun în materie, condiţiile şi procedura de judecată a unei asemenea intervenţii forţate[2].

Astfel trebuie văzută şi afirmaţia conform cu care art. 78 ar reprezenta o instituţie cu caracter de noutate legislativă[3], în sensul că, principial, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, în orice litigiu în civil (lato sensu), iar nu doar în cele de contencios-administrativ (conform art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, text introdus prin Legea nr. 262/2007 şi apoi modificat după art. 78 Noul Cod de procedură civilă prin Legea nr. 212/2018), există posibilitatea introducerii forţate în cauză a unor terţi.

În doctrină [4], introducerea forţată în cauză din oficiu a fost definită ca fiind instituţia procesuală care, în situaţiile determinate de lege, impune soluţionarea procesului civil şi în raport cu o terţă persoană asupra căreia s-ar putea răsfrânge efectele hotărârii judecătoreşti. Apreciem această definiţie ca fiind parţial exactă, referindu-se în principal la ipotezele art. 78 alin. 1, pe când art. 78 alin. 2 care face vorbire despre necesitatea introducerii în cauză a altor persoane, exigență impusă de raportul juridic dedus judecăţii care nu ar putea fi dezlegat fără participarea terţului; de aceea, în cazul art. 78 alin. 2, participarea terţului la soluţionarea procesului civil este un imperativ care ţine de posibilitatea ca efectele hotărârii judecătoreşti – astfel cum părțile iniţiale le-au putut anticipa la formularea acţiunii – să se poată produce.

După cum rezultă din simpla citire a textului în discuţie sunt două ipoteze [5]: introducerea, din oficiu, chiar şi dacă părţile se împotrivesc (art. 78 alin. 1) şi introducerea la cererea părţii (art. 78 alin. 2) când instanţa are obligaţia doar a pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a terţului, putând aprecia dacă, în funcţie de circumstanțele concrete ale pricinii, va proceda sau nu la lărgirea cadrului procesual [6].

Dintre situaţiile reglementate de art. 78, vor face obiectul prezentelor consideraţii doar cele legate de procedura contencioasă, când legea nu impune în mod expres introducerea în cauză a terţului care, aşa cum s-a observat, reprezintă regula generală [7], situaţia generică în materia contencioasă [8].

Remarca ce se impune imperios este aceea că, în ciuda denumirii marginale a textului, art. 78 alin. 2 nu instituie un caz în care instanţa din oficiu dispune introducerea terţului în proces (care se aplică numai la ipotezele alin. 1) [9].

Astfel, după cum rezultă din analiza situațiilor în care sunt reglementate anumite atribuţii „din oficiu” ale instanţei (art. 10 alin. 2, art. 14 alin. 4, art. 25 alin. 3, art. 42 alin. 1 pct. 1, art. 131 alin. 1, art. 134, art. 138 alin. 2, art. 139 alin. 2, etc.), pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor procesuale stabilite în sarcina instanţei nu este necesar concursul părţilor, legea stabilind în favoarea judecătorului toate circumstanţele prin a căror valorificare rezultatul care este urmărit din considerente de ordine publică să fie atins şi fără contribuţia părţilor.

Or, reglementând o împrejurare în care, dacă părţile nu solicită introducerea în cauză a terţului, instanţa este obligată să respingă cererea care nu ar putea fi soluţionată fără participarea la proces ca parte a terţului [10], este evident că în discuţie nu este o prevedere legală care permite introducerea din oficiu a terţului.

Aşadar, după cum remarcă judicios doctrina, ipoteza art. 78 alin. 2 nu este o situaţie derogatorie de la principiul disponibilităţii procesului civil [11], textul impunând instanţei doar obligaţia de a pune în discuţie necesitatea introducerii terţului în cauză [12], părţilor iniţiale revenindu-le dreptul de a hotărî dacă se judecă sau nu în contradictoriu şi cu persoana arătată de instanţă [13].

Aşa cum s-a arătat [14], prin efectul art. 78, cadrul procesual iniţial va fi lărgit numai cu privire la părţi, în limitele obiectului dedus judecăţii căci, prin introducerea în proces a terţilor, judecătorul nu va face şi cereri noi; astfel, obiectul procesului astfel cum a fost stabilit prin cererea de chemare în judecată va rămâne neschimbat, însă acesta va fi disputat în contradictoriu şi cu terţul introdus în cauză.

Raportul instituţiei introducerii forţate în cauză, din oficiu, a altor persoane cu alte instituții procesuale prin care se modifica cadrul procesual

Chestiunea care necesită o analiză mai meticuloasă este aparenta suprapunere a art.78-79 cu celelalte forme ale introducerii în cauză a terţilor şi perceperea iniţiativei reclamantului de introducere în cauză a unui terţ ca fiind o manieră ocolită de modificare a cererii de chemare în judecată, prin evitarea condiţiilor de la art. 204.

Doctrina [15] a fost categorică în a sublinia că punerea în operă a art. 78 alin. 2 nu poate fi considerată o varietate a instituţiilor de la art. 61-77 [16] şi că cererea reclamantului de introducere în cauză a terţului nu se poate interpreta ca fiind o pretinsă derogare de la prevederile art. 204 „autonomia acestei forme de introducere a unui terţ în proces rămânând o redută inexpugnabilă în calea unei asemenea eronate interpretări” [17].

Apoi, s-a învederat că, în aplicarea art. 78 alin. 2, judecătorul nu poate aduce „corecturi” cererii de chemare în judecată pe considerentul că reclamantul s-ar fi îndreptat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă [18]. Această afirmaţie a fost judicios motivată în sensul că, dacă pârâtul are calitate procesuală pasivă – pentru că, în caz contrar cererea împotriva lui va fi respinsă în temeiul art. 40 -, această calitate trebuie „întregită” prin prezenţa în proces şi a altor persoane [19].

Art. 78 alin. 2 nu poate fi folosit pentru complinirea altor lipsuri ale cererii de chemare în judecată referitoare la cadrul procesual [20]; astfel, dacă într-o pricină având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să tină loc de act autentic au fost chemaţi în judecată ambii promitenţi vânzători, însă „cu ocazia efectuării expertizei a reieșit ca pârâtul R.C.V. este decedat”, necesitatea introducerii în cauză a moștenitorilor acestui defunct nu este o cerinţă care rezultă din art. 78 alin. 2, ci din aplicarea art. 38 privind transmiterea calităţii procesuale (dacă decesul a survenit în timpul procesului).

Sensul sintagmei „raportul juridic dedus judecăţii impune introducerea în cauză a altor persoane”

Înţelegerea deplină a sensului, condiţiilor şi efectelor introducerii în cauză a unui terţ conform art. 78 alin. 2 presupune lămurirea unei cerinţe cheie pentru această instituţie: necesitatea introducerii în cauză a altor persoane este impusă de raportul juridic dedus judecăţii.

Noul cod are multiple referiri la „raportul juridic litigios” (art. 36) sau, mai simplu la „raportul juridic al părţilor” (art. 60, art. 270 alin. 3, art. 273 alin. 2, art. 455) ori la raportul juridic dedus judecăţii (art. 78 alin. 2 şi art. 1090).

Raportul juridic civil (lato sensu – non penal) este o relaţie socială-patrimonială sau nepatrimonială reglementată de normele de drept civil [21]; elementele constitutive ale raportului juridic sunt părţile (persoanele fizice sau juridice titulare de drepturi şi obligaţii civile) conţinutul (totalitatea drepturilor şi obligaţiilor civile pe care le au părţile) şi obiectul (acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndrituite părţile sau pe care acestea sunt ţinute să le respecte) [22].

După cum s-a arătat în doctrină [23] pornindu-se de la definiţia dreptului subiectiv civil, acţiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prin care, în cadrul procesului civil se asigură protecţia dreptului subiectiv civil – prin recunoașterea sau realizarea lui, în cazul în care este încălcat sau contestat – ori a unor situaţii juridice ocrotite de lege [24].

S-a putut astfel arăta că, obiectul acţiunii civile (indiferent de obiectul dreptului subiectiv civil) este, întotdeauna protecţia acestui drept; altfel spus, când se apelează la acţiune, când acesta se individualizează şi devine proces, obiectul acestui proces este ceea ce părţile înţeleg să supună judecăţii, ceea ce pretind ca instanţa să verifice, să aprecieze, să constate, să judece, o anume problemă de fapt şi de drept pe care judecătorii sunt chemaţi să o rezolve prin hotărâre judecătorească [25].

Raportul juridic litigios/raportul juridic dedus judecăţii este acea relaţie socială reglementată de ramura de drept material în temeiul căreia se conferă părţilor drepturi şi obligaţii (dreptul civil, dreptul familiei, dreptul comercial, contencios-administrativ, etc.), ce diferă de raportul juridic de drept procesual născut prin înregistrarea cererii la instanţă conform art. 192 alin. 2 [26] – în virtutea căruia participanţii la procesul civil au drepturi şi obligaţii stabilite de lege în cadrul acestui proces civil [27].

Aşadar, textele din Codul de procedură civilă care reglementează anumite instituţii pornind de la raportul juridic litigios se referă la raportul juridic de drept material cu toate elementele sale constitutive: părţi, conţinut şi obiect (constatarea lor cumulativă fiind esenţială pentru constatarea existenţei unui raport juridic [28]).

Va rezulta aşadar că, la analiza aplicării art. 78 alin. 2, judecătorul va avea în vedere nu doar părţile raportului juridic dedus judecăţii (deşi aceasta este prima cerinţă), ci şi conţinutul şi obiectul acestuia din perspectiva a ceea ce constituie obiectul acţiunii şi cauza acţiunii (niciodată văzută doar din perspectiva cauzei dreptului, cauza cererii de chemare în judecată – causa debendi –, ci ca acel scop spre care se îndreaptă voinţa celui ce reclamă sau se apără, scop explicat de împrejurarea şi motivele speciale care au determinat partea să acţioneze [29]).

Astfel, aşa cum s-a arătat în doctrină [30], când în raportul juridic dedus judecăţii printr-o cerere în procedura contencioasă sunt „implicate” mai multe persoane, dar care nu figurează toate ca părţi în proces, judecătorul poate face aplicarea art. 78 alin. 2, fără ca aceasta să însemne că, ori de câte ori instanţa este sesizată cu un raport cu pluralitate de subiecţi, se impune lărgirea cadrului procesual.

Acesta va însemna că premisa sine qua non a aplicării art. 78 alin. 2 va fi, invariabil, împrejurarea că raportul juridic civil dedus judecăţii are o pluralitate de subiecte fiind stabilite drepturi sau obligaţii juridice între mai multe subiecte de drept fie din punct de vedere activ (titularii drepturilor subiective), fie din punct de vedere pasiv (titularii obligaţiilor corelative dreptului subiectiv).

Situația în care în conţinutul raportului juridic dedus judecaţii intră un drept relativ

În cazul drepturilor relative, când sunt cunoscuţi atât titularul său, cât şi subiectul pasiv determinat căruia îi este opozabil acest drept, în situaţia pluralităţii de subiecţi se poate pune problema necesităţii introducerii în cauză a tuturor subiecţilor de drept titulari de drepturi şi obligaţii în acel raport juridic, dacă pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului [31].

Acest imperativ al participării terţului trebuie analizat din perspectiva efectelor substanţiale ale hotărârii judecătoreşti, tranşarea raporturilor juridice substanţiale prin interpretarea şi aplicarea legii la faptele pretinse şi demonstrate de părţi; specificul hotărârii judecătoreşti este acela că nu doar se dă un răspuns problemei încălcării legii, existenţei sau nu a vreunei neconcordanţe între situaţia de fapt şi cea de drept, ci se realizează posibilitatea valorificării silite a dreptului reclamat şi a situaţiei stabilite în urma verificării jurisdicţionale [32].

Or, prin lipsa participării terţului eficacitatea substanţială – aplicarea normelor de drept la situaţia de fapt concretă, rezultat esenţial al hotărârii [33] – este iluzorie, căci spunerea dreptului rămâne abstractă în raport cu terţul care nu a participat la procesul faţă de care raportul juridic nu a fost tranşat, astfel încât acesta are deplina libertate a contestării ulterioare a dreptului câştigat de una dintre părţile între care s-a purtat judecata cu cadrul procesual incomplet.

Doctrina a enumerat exemplificativ situaţii în care este obligatorie relizarea în cauză a unui litisconsorţiu necesar, când valabilitatea hotărârii este condiţionată de participarea la proces a părţilor implicate în raportul juridic dedus judecăţii: chemarea în judecată a tuturor vecinilor pe teritoriul cărora se solicită crearea unui drum de servitute către calea publică; acţiunea în anularea unui act prin care s-au constituit drepturi în favoarea unei persoane, trebuie judecată cu participarea titularului dreptului; acţiunea în anularea sau declararea nulităţii absolute a unui contract, presupune participarea la proces a tuturor; în acţiunea formulată de un terţ pentru anularea unui act administrativ emis în favoarea unei alte persoane, precum o autorizaţie de construcţie, se impune în mod obligatoriu participarea terţului beneficiar al actului administrativ [34].

Practica a reţinut că raportul juridic dedus judecății impunea și participarea la judecată şi a altor persoane: când prin notificări distincte, persoane diferite solicită, în temeiul Legii nr. 10/2001 [35], restituirea în întregime a aceluiaşi imobil, astfel că instanţa nu poate stabili calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii doar a unora dintre notificați fără participarea celorlalţi [36]; când reclamantul a solicitat punerea sa în posesie, în exclusivitate, cu o suprafața de teren menționată într-un titlu de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991, fără ca celelalte persoane care figurează în titlul de proprietate alături de reclamant, să fie părţi în proces [37]; când reclamantul solicită evacuarea unuia dintre colocatari şi anularea dreptului conferit acestuia printr-un contract de închiriere fără a introduce în cauză şi locatorul [38]; când reclamantul a solicitat să se încuviințeze, în temeiul art.226 alin.1 lit. c din Legea nr.31/1990, retragerea sa dintr-o societate comercială fără ca în cauză să figureze şi ceilalți asociați a căror participare la capitalul social ar putea fi afectată [39]; când reclamantul a solicitat, în temeiul art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, aplicarea unei amenzi conducătorului unei instituții fără ca acest conducător al autorității publice obligate să fi fost parte în cauză [40]; când reclamantul a solicitat să constate că are un drept de administrare asupra unui imobil construcție și teren aferent aflat în domeniul public al Statului Român fără a se face aplicarea art. 865 alin. 1 N.C.C. [41]; când terțul care a formulat contestația la executare pretinzând un drept de proprietate asupra bunului urmărit a învederat că nu solicită introducerea în cauză a debitoarei, aceeași poziție având şi creditorul urmăritor [42]; când se solicita partajarea bunurilor comune fără participarea tuturor coproprietarilor [43].

Doar în astfel de situaţii şi doar dacă efectele prezumate ale hotărârii judecătoreşti nu se pot produce datorită lipsei participării tuturor părţilor din raportul juridic dedus judecăţii se poate aprecia că „pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului” [44].

În acord cu opinia exprimată în literatura de specialitate [45], mecanismul art. 78 alin. 2 nu poate fi folosit pentru ca hotărârea judecătorească să fie opozabilă terţilor căci, aşa cum s-a arătat, opozabilitatea este acea aptitudine a actului jurisdicţional de a fi recunoscut şi respectat de orice persoană care nu a fost implicată în procedura judiciară, care nu poate ignora situaţia juridică creată în urma pronunţării hotărârii judecătoreşti [46].

Va rezulta că art. 78 alin. 2 nu poate fi folosit numai pentru a lipsi terţul neparticipant la dezbaterea judiciară – şi în raport de persoana căruia nu s-a urmărit stabilirea unei obligaţii sau recunoaşterea unui drept – de facultatea de a putea demonstra în justiţie o situaţie contrară hotărârii judecătoreşti (contestaţie în lipsa căreia este ţinut a respecta această hotărâre prin a cărei pronunţare s-a modificat realitatea juridică şi socială) [47].

Fiind rezultatul unei analize a raportului juridic dedus judecăţii în urma căreia s-a constatat necesitatea introducerii în cauză a unui terţ care alcătuieşte elementul subiectiv al acestui raport, terţ a cărui prezenţă reprezintă o condiţie sine qua non pentru stabilirea existenţei dreptului subiectiv care se voia realizat sau protejat, rezultă că prezenţa persoanei astfel introduse în cauză este necesară pentru ca, în contradictoriu cu toate părţile raportului juridic, să se recunoască unele dintre drepturile şi obligaţii ce alcătuiesc obiectul raportului juridic dedus judecăţii şi să se impună pârâtului unele dinte acţiunile pe care este obligat să le întreprindă deoarece alcătuiesc obiectul aceluiaşi raport juridic.

Altfel spus, terţul introdus în condiţiile art. 78 alin. 2 va dobândi calitatea de reclamant sau de pârât în funcţie de poziţia sa din raportul juridic dedus judecăţii [48].

Concluzia conform cu care terţul introdus la cererea oricăreia dintre părţi dobândeşte fie calitatea de reclamant, fie aceea de pârât este impusă de faptul că necesitatea participării acestui la judecata pendinte a rezultat din conţinutul complex din punct de vedere al subiectelor raportului juridic civil, aşa cum acesta a fost dedus judecăţii, astfel că procesul a căpătat cadrul procesual pe care trebuia să-l aibă de la început [49].

Aceeaşi concluzie se subînţelege şi din alte lucrări de specialitate în care se arată că terţul introdus în proces poate invoca nu doar apărări de drept procesual, ci şi de drept substanţial [50] printr-un act cu natură juridică similară unei întâmpinări [51].

Situația în care în conţinutul raportului juridic dedus judecaţii intră un drept absolut

În cazul drepturilor reale (al căror subiect activ este cunoscut, iar prin faptul că este opozabil erga omnes nu au un subiect pasiv determinat), nu se poate considera că dată fiind obligaţia generală şi negativă ce incumbă tuturor celorlalţi subiecţi de drept de a nu i se aduce atingere, în temeiul art. 78 alin. 2 s-ar putea oricând modifica cadrul procesual prin introducerea în cauză a unei alte persoane decât pârâtul iniţial.

Astfel, chiar dacă, de principiu, în cazul drepturilor absolute, determinarea subiectelor raportului juridic are ca rezultat cunoaşterea doar a subiectului activ, subiectul pasiv fiind format din toate celelalte subiecte de drept [52], atunci când acest drept subiectiv se obiectivează şi devine proces raportul juridic dedus judecăţii are bine determinate, în privinţa părţilor, atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv (cel/cei în raport de care dreptul se vrea respectat sau realizat).

De aceea, dacă nu este vorba în cauză de o situaţie de coparticipare procesuală obligatorie, art. 78 alin. 2 nu permite modificarea cadrului procesual pasiv prin substituirea pârâtului care nu ar avea calitate procesuală cu o altă persoană (deci atunci când reclamantul are în patrimoniu dreptul subiectiv, dar acţiunea nu este formulată în contradictoriu cu persoana căreia îi revine obligaţia corelativă acestui drept), eventual aceea căreia lucrările cauzei par a-i conferi calitate procesuală.

Jurisprudenţa a reţinut că art. 78 alin. 2 nu este menit a suplini deficiențele cererii de chemare în judecată, de a restructura în totalitate cadrul procesual pasiv prin atragerea în judecată a unei părți care, spre deosebire de cea indicată de reclamantă, are calitate procesuală pasivă; aceste prevederi permit judecătorului să pună în discuție o completare a cadrului procesual atunci când raportul juridic dedus judecății o impune (respectiv în situațiile în care în judecată, prin prisma raportului juridic, ar trebui să figureze și alți pârâți decât cel indicat în acțiune), și nu să reformuleze cadrul procesual pasiv pentru a acoperi viciile cererii de chemare în judecată, acesta fiind un demers care ar afecta echilibrul procesual dintre părți [53].

De asemenea, just s-a considerat că, dată fiind modalitatea în care pârâții s-au apărat (invocarea prin întâmpinare a excepţiei inadmisibilității cererii în anularea unor convenții, dar cu realizarea orală a motivării acesteia la primul termen de judecată – anume, că nu se poate dispune anularea unor contracte fără a se chema în judecată persoanele care au fost părți în aceste acte -) astfel că reclamanta a fost pusă în imposibilitatea de a își modifica cererea de chemare în judecată, față de prevederile art. 204 alin. 1, prima instanță este obligată să uzeze de prevederile art. 78 alin. 2 şi să pună în discuția părților, din oficiu, extinderea cadrului procesual [54].

De aceea, în cadrul unui litigiu purtat între un singur reclamant şi un singur pârât având ca obiect revendicare, dacă după administrarea probatoriilor reiese că nu pârâtul chemat în judecată are calitatea de posesor neproprietar, nu se poate recurge la instituţia prevăzută de art. 78 alin. 2 pentru introducerea în cauză a unui alt pârât în locul celui iniţial.

Această imposibilitate este dată de mai multe argumente: nu este vorba, în cazul înlocuirii pârâtului, de acelaşi raport juridic dedus judecăţii şi pricina poate fi soluţionată fără participarea terţului căruia reclamantul urmăreşte să-i confere calitatea de pârât.

În privinţa lipsei identităţii raportului juridic, s-a arătat anterior că elementele constitutive esenţiale ale instituţiei raportului juridic sunt părţile, conţinutul şi obiectul, astfel că atunci când interesul titularului dreptului subiectiv civil îl determină pe acesta să apeleze la acţiunea civilă şi să iniţieze un proces, raportul juridic dedus astfel judecăţii are un conţinut bine determinat în funcţie de obiectul şi cauza acţiunii civile, elemente care vor determina şi părţile.

Astfel, în cazul unei acţiuni în revendicare, latura pasivă a cadrului procesual nu este alcătuită din toţi subiecţii de drept (în afara titularului dreptului subiectiv civil) cărora le revine obligaţia de a nu încălca dreptul de proprietate, ci reclamantul va chema în judecată aceea persoană, care încălcând sau contestând dreptul său, împiedică posibilitatea titularului dreptului de proprietate de a-l exercita singur (a poseda, a folosi, a dispune).

Raportul juridic dedus astfel judecăţii nu se stabileşte prin simpla invocare a unui elementul al obiectului său, ci prin analiza acestui obiect raportat la acţiunea la care reclamantul este îndreptăţit şi, mai ales, la acţiunile sau inacţiunile pe care pârâtul chemat în judecată va fi constrâns să le respecte.

De aceea, atunci când se intenţionează folosirea art. 78 alin. 2 nu pentru că în cauză este vorba de raporturi juridice complexe derivate dintr-o indivizibilitate a obligaţiilor deduse judecăţii sau a unor acţiuni care implică participarea tuturor coproprietarilor, cum este cazul acţiunilor de partaj sau a celor succesorale [55], ci pentru că reclamantul a realizat că nu pârâtul chemat în judecată este cel care i-a încălcat dreptul, terţul nu poate fi introdus în proces pe această cale procedurală pentru că raportul juridic dedus judecăţii nu o impune.

Aceasta pentru că, printr-o astfel de modificare a cadrului procesual pasiv nu se urmăreşte completarea subiecţilor procesuali cu un terţ care, alături de pârâtul iniţial să răspundă pentru încălcarea dreptului subiectiv civil pretins de reclamant [56], ci se tinde la modificarea cadrului procesual pasiv prin schimbarea unui pârât cu un altul, astfel încât faţă de pârâtul iniţial chemat în judecată să nu mai fie formulată vreo pretenţie.

Or, această modificare înseamnă învestirea instanţei cu un alt raport juridic decât cel iniţial dedus judecăţii ce diferă nu numai prin părţi dar şi prin conţinut, acţiunile şi inacţiunile la care este ţinut terţul intrând în alcătuirea altui raport juridic decât cele pretinse împotriva pârâtului iniţial.

Această constatare stă la baza unei alte concluzii: pricina poate fi soluţionată fără participarea terţului pentru că, dacă instanţa constată existenţa dreptului reclamant în patrimoniu celui care a introdus acţiunea, dar cererea nu a fost formulată în contradictoriu cu persoana care a încălcat acest drept, cererea va trebui respinsă ca formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Oricum, această soluţie este obligatorie şi dacă, ad absurdum, s-ar permite introducerea în cauză a terţului, căci art. 78 alin. 2 nu implică şi o modificare din oficiu a acţiunii în sensul înlăturării pârâtului iniţial, fiind imperativă păstrarea acestuia în proces [57]. Or, analizarea existenţei dreptului pretins de reclamant în raport cu două persoane care nu se găsesc într-un litisconsorţiu necesar înseamnă cercetarea a două raporturi juridice distincte, astfel încât introducerea unui asemenea terţ pe calea art. 78 alin. 2 în proces nu înseamnă completarea cadrului procesual cu persoanele care trebuiau de la început să figureze în proces, ci modificarea obiectului cererii de chemare în judecată, ceea ce este categoric interzis de art. 78 alin. 2.

Sensul sintagmei „pricina să nu poată fi soluţionată fără participarea terţului”

Cel de-al doilea criteriu care permite constatarea unei situaţii susceptibile de a conduce la completarea cadrului procesual subiectiv este determinat de cerinţa ca, „pricina să nu poată fi soluţionată fără participarea terţului”.

Doctrina nu a explicat această condiţie cu înţeles aparent abscons [58] ori s-a limitat a indica aceea că instituţia de la art. 78 alin. 2 este definită de existenţa unui interes justificat de necesitatea unei soluţionări corecte a raporturilor litigioase dintre părţi [59].

Sensul acestei condiţii va rezulta pornind de la raţiunea introducerii acestei instituţii în Noul Cod de procedură civilă [60], ca hotărârea care se obţine să producă un efect substanţial care trebuie să însemne nu doar o modificare a situaţiei juridice dintre părţi [61], ci şi soluţionarea unei probleme de drept ca urmare a aplicării legii la situaţia de fapt stabilită în cauză, interesul părţilor rezidând nu în obţinerea hotărârii, ci în consecinţele acesteia, trecerea de la un drept abstract, impersonal, la unul concret, determinat, personalizat, în raport cu împrejurările, eficacitatea substanţială fiind rezultatul esenţial al hotărârii [62].

Drept consecinţă. „pricina nu va putea fi soluţionată fără participarea terţului” atunci când hotărârea care s-ar pronunţa nu va produce efectul scontat [63], când rezultatele actului juridisdicţional nu corespund scopului urmărit de participanţii la proces, anume când hotărârea prin care reclamantul câştigă litigiul nu reprezintă un mijloc de realizare efectivă a dreptului dedus judecăţii, respectiv când hotărârea prin care cererea se respinge nu împiedică o nouă judecată cu privire la acelaşi drept analizat într-un cadru procesual incomplet.

Desigur, această lipsă de eficacitate a hotărârii va rezulta tot din incongruența dintre părţile raportului juridic de drept material cu părţile raportului de drept procesual care în ipoteza art. 78 alin. 2 presupune doar o suprapunere parţială între subiecţii celor două raporturi, iar această lipsă parţială de o parte sau alta este complinită de oricare dintre părţi la sugestia instanţei.


[1] Brevitatis causa, în cuprinsul lucrării, toate referinţele la texte fără indicarea actului normativ vor privi Noul Cod de procedură civilă, astfel cum a fost republicat în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015.
[2] G. Boroi, M. Stancu, Drept Procesual civil, Ed. Hamangiu, 2015., p. 140, nota 2.
[3] Delia-Narcisa Teohari în G. Boroi (coord.), Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Vol. II. Art. 456-1134, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2016, p. 259.
[4] I. Leş, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Articolele 1-1133, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2013, p. 136.
[5] În literatura juridică se atrage atenţia asupra acestor două ipoteze „esențialmente distincte”: introducerea obligatorie şi introducerea facultativă a terţului – I. Deleanu, Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole vol. I, ed. Universul Juridic 2013, p. 144; 17. Gabriela Cristina Frenţiu, Denisa Livia Băldean, Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, ed. Hamangiu, 2013, p. 123; I. Leş, op. cit., p. 134 – care subliniază că distincţia între cele două ipoteze o fac atât domeniul cât şi caracterul introducerii din oficiu.
Această opinie a fost contrazisă (M. Piperea, S. Popescu în Noul Cod de procedură civilă. Note. Corelaţii. Explicaţii, Ghe. Piperea ş.a. , Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 98) apreciindu-se că instanţa este liberă să aprecieze, dacă norma specială nu o obligă, dacă va introduce în cauză o altă persoană în cazurile expres prevăzute de lege, dacă consideră necesar acest lucru pentru soluţionarea cauzei.
În acord cu opiniile exprimate, în prima situaţie – a art. 78 alin. 1 -, instanţa nu are puterea de a aprecia asupra adecvării introducerii în pricină a terţului, fiind obligată de dispoziţia imperativă a legii, lărgirea cadrului procesual fiind în această ipoteză, o chestiune de legalitate, iar nu una de oportunitate, care este prezumată absolut şi a priori de legiuitor” – I. Deleanu. Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Vol. I (Art. 1-321, editura Universul Juridic 2013, p. 144.
[6] S-a stabilit că doar instanța de judecată poate aprecia dacă se impune introducerea din oficiu sau nu a altor părți – Tribunalul Bacău secția I civilă, decizia civilă nr. 566/26.09.2016 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/58936898e49009b82d000e26. Greșit a considerat această instanţă că inițiativa demersului de a introduce terții în proces, conform art. 78 și 79, nu poate aparține reclamantului sau pârâtului, motivarea respingerii unei astfel de solicitări a vreuneia dintre părțile iniţiale putând rezida exclusiv în elementele raportul juridic dedus judecăţii care permit soluţionarea pricinii fără participarea terţului şi, sub nicio formă, în recunoașterea unui drept exclusiv al instanţei de a pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a altor persoane.
[7] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 145.
[8] Delia-Narcisa Teohari, op. cit., p. 260.
[9] Numai în cazul prevăzut de dispozițiile art. 78 alin. 1, judecătorii au la îndemână posibilitatea introducerii în cauză, din oficiu, a altor persoane, respectiv în cazul unei cereri în materie necontencioase sau în cazuri prevăzute expres de lege, nu şi atunci când instanţa are a aplica dispozițiile art. 78 alin. 2 – Curtea de Apel București secția a IV-a civilă decizia civilă nr.425/A/08.05.2017 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5937eb46e49009e02000018f.
[10] Judecătorul nu poate impune părților care se opun lărgirea cadrului procesual, însă va putea respinge acțiunea, fără a se pronunța pe fond – Curtea de Apel Suceava secția I civilă decizia nr. 576/28.05.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5d1c0b9de49009480c000030.
[11] A. Tabacu, A. Drăghici, Disponibilitatea părţilor şi rolul judecătorului în procesul civil potrivit noului cod de procedură civilă în Studia Iurisprudentia nr. 2/2010 publicat pe http://arhiva-studia.law.ubbcluj.ro/articol/344; M. Piperea, S. Popescu, op. cit., p. 100; I. Leş, op. cit., p. 136, care arată că legiuitorul nu a înţeles să treacă peste suveranitatea părţilor exprimată prin principiul disponibilităţii procesuale.
[12] A se vedea Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 116/29.01.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5c5e3effe49009d015000039, instanţă care a considerat just că art. 78 alin. 2 instituie în sarcina instanței de judecată o obligație (de a pune în discuție stabilirea completă a cadrului procesual) și nu o simplă facultate, prima chemată să statueze asupra cadrului procesual fiind instanța de judecată, căreia îi revine inițiativa punerii în discuție a aspectelor de drept pertinente în acest scop, ulterior, devenind relevantă conduita părților, putându-se da eficiență principiului disponibilității numai ulterior îndeplinirii de către instanță a propriei obligații.
Dacă însă instanţa a analizat incidența prevederilor art. 78 din perspectiva nevoii lărgirii cadrului procesual (adică a statuat că „în raport de obiectul cauzei, nu trebuie să pună în discuție, din oficiu, chestiunea introducerii în cauză a entității în favoarea căreia s-a făcut cesiunea contractului de credit”) nu se mai poate considera că s-a încălcat obligația instanței de a pune în discuția părților, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a altor persoane și, în consecință, și a principiului contradictorialității prevăzut de art. 14 cum eronat a decis o instanţă Curtea de Apel București – secția a VI- a civilă decizia civilă nr. 26/A/11.01.2017 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/59d44210e49009d81d0000fe (apreciem că se face confuzie între nelegalitatea rezultând din nesocotirea obligaţiei legale ce incumbă instanţei şi nelegalitatea rezultatului analizei efectuate de instanță asupra incidenței art. 78 alin. 2).
Nu se confundă obligaţia stabilită în sarcina primei instanțe de art. 78 alin. 2 cu obligaţia generală ce incumbă judecătorilor de a clarifica cadrul procesual pasiv (cum greşit a procedat o instanţă – Curtea de Apel București secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 106/09.05.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5d2697b7e4900964090000c5) dacă „terţul” fusese indicat în cerere de chemare în judecată ca fiind reprezentant de un alt pârât, pârât care, fiind căzut în pretenţii, exercită recursul prin care pretinde că nu are calitatea de angajator al reclamantului.
[13] Delia-Narcisa Teohari,op. cit., p. 260. În acest sens Tribunalul Cluj, secția civilă decizia civilă nr. 280/A/13.03.2015publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/589ad2c6e49009fc2d0004fd care corect a învederat că, în materie contencioasă, judecătorul nu are posibilitatea de a extinde cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată și eventuale cereri incidentale, ci în exercitarea rolului activ, doar de a pune în discuție necesitatea extinderii cadrului procesual.
[14] M. Tăbârcă, Drept procesual civil, ed. a II-a vol. I Teoria Generală, ed. Solomon 2017, p. 446.
[15] I. Deleanu, Introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane. Disecţia prevederilor art. 78-79 C.pr.civ., în R.R.D.J. nr. 1/2014, p.17. S-a remarcat că instituţia introducerii din oficiu a terţului nu este incompatibilă cu introducerea în cauză, pe calea modificării cererii de chemare în judecată, situaţie în care ar deveni superfluă introducerea din oficiu; de asemenea, s-a remarcat că terţul, în condiţiile art. 62 ar putea solicita el însuşi intervenţia principală în proces – ibidem, nota 17.
Ambele mijloace procesuale permit modificarea cadrului procesual în lipsa observaţiei instanţei din oficiu privind necesitatea introducerii în cauză a unui terţ şi, evident, înainte de dispunerea completării cadrului procesual activ şi/sau pasiv, căci dacă conform art. 78 alin. 2 una dintre părţi solicită, iar instanţa dispune introducerea în cauză a terţului, dobândind calitatea de parte aceasta nu mai poate formula cerere de intervenţie şi nici nu ar putea fi subiectul unei modificări a cererii conform art. 204 (care, oricum se poate face doar la primul termen de judecată când reclamantul este legal citat); pentru o opinie în care ar fi permise astfel de acte procesuale – obligatorii chiar dacă se urmăreşte stabilirea unor drepturi şi obligaţii în favoarea/sarcina terţului – a se vedea D.N. Teohari, op. cit., p. 263.
[16] Practica a subliniat că art. 78 alin. 1 și alin. 2 nu poate fi folosit în locul chemării în garanţie Tribunalul Ilfov secția civilă decizie nr. 4038/A/11.10.2018 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5bde5dfbe49009b422000037 sau când o astfel de cerere a fost tardiv formulată Curtea de Apel Târgu Mureș secția I civilă, decizia nr. 281/R/13.11.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5ddc8fb4e49009a01100002e, sau ca substitut pentru neaplicarea de către prima instanţă instituției „arătării titularului dreptului” reglementată de art. 75-77 – Curtea de Apel Alba Iulia secția I civila decizi a civilă nr. 517/31.10.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5de71f36e49009481f00002e.
De asemenea, dacă pârâtul a formulat la prima instanţă o cerere de chemare în judecată a altor persoane în care a arătat că în proces ar trebui să figureze şi altă persoană, „pentru ca hotărârea să le fie opozabilă”, motivând că acest terţ este emitentul actului a cărui legalitate se judecă, instanţa este obligată a solicita lămuriri privind calificarea juridică a acestei cereri şi a verifica dacă sunt incidente prevederile art.78 alin 2 – Curtea de Apel Bucureşti, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 1057/31.10. 2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5de71eede490090c1e00004f.
[17] În jurisprudență s-a stabilit că este posibilă introducerea în cauză a terțului (în calitate de reclamant – n.n.) care nu este condiționată de manifestarea de voință a acestuia şi când pentru formularea cererii de chemare în judecată trebuie respectat un termen de decădere în interiorul căruia terţul nu şi-a manifestat intenţia de a recurge la acţiune – a se vedea Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, decizia civilă nr. 696/A/10.10.2016 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/58a0608ce4900910360025bf.
[18] M. Tăbârcă, op. cit., p. 450.
[19] Ibidem.
[20] Cum greșit a considerat o instanţă – Judecătoria Adjud, sentința civila nr. 1332/02.08.2018 definitivă prin neapelare, publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5b94b437e49009a01b00003a.
[21] Ghe. Beleiu, Drept civil român, Casa de editură şi presă Șansa SRL, Bucureşti, 1995, p. 63.
[22] Ibidem, p. 64.
[23] V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. I, editura Naţional, Bucureşti, 1997, p. 247-260.
[24]Ibidem, p. 250.
[25]Ibidem, p. 262.
[26] Pentru disocierea între raportul juridic civil (în speţă, un contractul de asistență juridică, reglementat de Legea nr. 51/1995) și raportul juridic de drept procesual civil dintre partea care câștigă procesul și cea care îl pierde, a se vedea Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 490/R-C/23.02.2015, publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5895de79e49009340f0018ff.
Din perspectiva art. 36, subiecţii raportului juridic de drept material sunt aceia în raport de care se verifică existența calității procesuale a persoanelor între care s-a legat raportul juridic de drept procesual – Curtea de Apel Cluj secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 7057/24.09.2014 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/589b42e0e49009c82c0006d7.
[27] Astfel, s-a putut hotărî că dreptul de a ataca pe calea recursului o hotărâre judecătorească de fond aparține numai părților litigante și succesorilor în drepturi ai acestora, adică persoanelor care au participat la dezbaterea cauzei, sau celor ce le reprezintă nu şi acelora care, chiar dacă ar avea interes în cauză, au rămas terț faţă de proces – Curtea de Apel Iași secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 828/03.11.2011 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/589643cae49009a409000291.
Mai mult, în soluționarea căilor de atac s-a stabilit că are prevalenţă configurația raportului juridic de drept procesual – așa cum a fost stabilită aceasta în fața primei instanțe, cu ocazia soluționării cererii introductive și a eventualelor cereri accesorii, adiționale sau incidentale, iar nu raportul juridic de drept substanțial care, este posibil să aibă o configurație diferită de raportul juridic de drept procesual, atunci când, spre exemplu, cel dintâi este stabilit și cu participarea altor subiecți de drept care nu au fost chemați în judecată în fața primei instanțe – Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, decizia civilă nr. 271/A/24.04.2018 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5aee67afe490095817000044.
[28] Ghe. Beleiu, op. cit., p. 65.[29] V.M. Ciobanu, op. cit., p. 263.
[30] M. Tăbârcă, op. cit., p. 449.
[31] Există un caz de coparticipare procesuală obligatorie când obiectul litigiului cu care a fost învestită instanța este o cerere de constatare a nulității absolute a unui act juridic, două titluri de proprietate emise în temeiul L. nr. 18/1991, fără ca în cauză să fie toate părțile actului, respectiv toți coproprietarii menționați în titlurile de proprietate a căror nulitate sau modificare se solicită – Tribunalul Olt secția I civilă, decizie nr. 987/08.10.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5da7d5eee49009f825000034.
[32] A. Nicolae, Relativitatea și opozabilitatea efectelor hotărârii judecătorești ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p. 27.
[33] Ibidem, p. 33.
[34] V. M. Ciobanu, T.-C. Briciu, Câteva reflecţii cu privire la soluţiile din doctrină şi jurisprudenţă privind unele probleme ivite în aplicarea NCPC publicat pe www.juridice.ro la 05.06.2014.
[35] În cazul Legii nr. 10/2001 s-a reţinut că cererile care au ca obiect soluționare notificare implică o coparticipare procesuală obligatorie, participarea la judecată atât a unității deținătoare pasivă, cât și persoana/persoanele notificantă/notificante fiind considerată o necesitate juridică obiectivă, nefiind de conceput ca notificarea să fie soluționată în raport de una din părți (de exemplu, unitatea notificată) și să rămână nesoluționată față de cealaltă – Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, decizia civilă nr. 438/A/02.04.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5cb92974e490098007000054. Instanţa nu a considerat necesar a stabili încadrarea din punct de vedere procedural a situației de „nerespectare a cadrului procesual fixat implicit de legiuitor” care atrage „viciu procedural de ordine publică” prin raportare la dispozițiile art. 480, în sensul că ar echivala fie cu o necercetare completă a fondului litigiului dedus judecății, fie că ar fi asimilabilă ipotezei judecării procesului în lipsa părții nelegal citate, apreciind că anularea sentinței apelate nu poate avea drept efect juridic decât trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași primă instanță.
[36] Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, decizia civilă nr. 98/A/22.01.2020 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5e4f4498e49009942100003c; subscriem opiniei instanţei conform cu care, dacă în apel se constată că era incident art. 78 alin. 2 astfel că pricina putea fi soluționată fără participarea terțului, soluția instanței de apel nu poate fi decât una de trimitere a cauzei spre rejudecare, căci evocare a fondului în apel cu aplicarea art. 78 alin. 2 de către instanța de control judiciar ar conduce la situația de neacceptat ca terțul să fie introdus direct în apel și să preia procedura în starea în care se găsește, fiind lipsit de un grad legal de jurisdicție.
Apreciem că argumentarea acestei soluţii ar fi trebuit să rezide nu în prevederile art. 478 care interzic, în apel, schimbarea cadrul procesual stabilit în primă instanță şi cele ale art. 78 alin.3 care determină momentul maxim până la care alte persoane pot fi introduse forțat şi imperativului respectării dreptului la apărare al terțului (care, la momentul soluționării apelului, nu era parte, astfel că nu putea avea drepturi procesuale), soluția prevăzută de art. 480 alin. 3 – anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe -, neputându-se dispune în lipsa constatării condiţiilor care o permit: în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată
Or, pornind de la faptul că s-a stabilit că, în pricină, era incident art. 78 alin. 2 (prima instanţă a considerat că unul dintre notificații care nu participase la judecată – şi care, reamintim, solicitase restituirea întregului bun preluat abuziv – are dreptul la 3/8 din imobil) şi că dezlegarea raportul juridic dedus judecăţii impunea participarea la judecată şi altor persoane, trebuia să se reţină că prima instanţă nu a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, pentru că obiectul învestirii sale nu consta doar în pretenţia explicită (acordarea de masuri reparatorii în temeiul L. nr.10/2001) ci şi în aceea subînţeleasă (şi reprobabil acoperită de reclamant prin susținerile cauzei) dar la fel de importată şi care trebuia soluţionată cu precădere constatarea netemeiniciei oricăror alte pretenţii ale unor anume persoane asupra aceluiaşi bun; astfel, instanţa de apel putea – mai ales că nu s-a invocat greşita aplicare a art. 78 alin. 2 – să dispună anularea cu trimitere, desigur după punerea în discuția părţilor a aspectului legat de eventuala nesoluţionare a fondului de către prima instanţă.
În sensul că o acțiune formulată de reclamantă în calitate de moștenitor al creditoarei defuncte (fără ca în proces să figureze şi celălalt moștenitor) poate fi soluționată prin analiza îndreptățirii acesteia la repararea prejudiciului suferit (plata unor daune moratorii), raportat la cota sa succesorală stabilită prin certificatul de moștenitor, a se vedea Curtea de Apel Craiova secția I civilă decizie nr. 4733/06.12.2016 publicată pe publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/58966567e49009e42f001e22; apreciem greşită această soluţie, împrejurarea că obiectul derivat al raportului juridic civil dedus judecaţii are caracter divizibil (sau că obligaţia care intră în latura pasivă a raportului juridic dedus judecații este conjunctă) nefiind suficientă pentru a se aprecia că pricina poate fi soluţionată fără participarea terţului.
Pentru o situație în care s-a considerat ca „în materia Legii nr.10/2001 regula unanimității cu privire la formularea notificării nu este incidentă” a se vedea Curtea de Apel Iași secția civilă decizia nr. 470/15.06.2018 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5b495fdee49009402000007f, care a apreciat ca o contestația formulată împotriva soluției date asupra notificării nu constituie decât un act de conservare în numele și pe seama tuturor moștenitorilor care, prin formularea cererii de restituire, au făcut act de acceptare a moștenirii, ce se impune participarea obligatorie la judecarea cauzei a tuturor moștenitorilor care au formulat notificare. În același sens, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, decizia civilă nr. 846/A/20.10.2017 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/59efeb83e4900900150000a1, care a considerat ca, în materie de acordare măsuri reparatorii (compensatorii) conform art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001 „dreptul de proprietate se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun”, astfel că, în situația în care dispoziția de acordare de măsuri reparatorii se referă la comoștenitorii notificatorului decedat, dar contestă decizia C.N.C.I. , doar unul dintre moștenitorii notificatorului –contestația va putea fi soluționată – fără a fi obligatorie introducerea celorlalți moștenitori, cu atât mai mult cu cât, ei nu au contestat decizia de invalidare; aceasta şi pentru ca atitudinea pasivă a unora dintre moștenitori nu-l poate sancționa pe moștenitorul care a formulat contestație în termenul legal împotriva deciziei de invalidare și care se va soluționa, în măsura cotei sale moștenite, cu privire la eventualele drepturi compensatorii la care ar fi fost îndreptățit notificatorul.
[37] Tribunalul Sălaj secția civilă decizia civilă nr. 772/22.09.2015 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/589324eae490093c360021b0; situaţia este identică atunci când se solicită anularea titlului de proprietate Tribunalul Bacău secția I civilă decizia civilă nr. 226/19.03.2018 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5b04d0dde49009bc0b00002f (instanţa de apel a considerat corectă soluţia primei instanţe conform cu care lipsa atragerii în proces a tuturor titularilor dreptului de proprietate justifică respingerea acțiunii pentru lipsa coparticipării procesuale pasive).
[38] Tribunalul Brăila secția I civilă decizia civilă nr.548/28.09.2015 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/58871cc5e490091819000c1d.
[39] Curtea de Apel Alba Iulia secția a II-a civila decizia nr. 226/13.06.2018 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5b529a9fe490093c1f000098.
[40] Curtea de Apel Târgu Mureș secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal decizia nr. 1898/R/31.10.2018 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5c088dc4e490092c1400002b.
[41] Curtea de Apel Oradea secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal decizia nr. 2132/CA/R/13.10.2017 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/59fbde9be490095c2100003e.
[42] Tribunalul București secția III-a civilă decizia civilă nr.2994/A/23.10.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5ea78d0ce49009f81e0001a5; tribunalul a considerat ca, deși art. 645, art. 713 şi 717 nu arată în mod explicit, în orice contestație la executare trebuie să figureze și părțile procedurii de executare silită, indiferent de actul de executare contestat, chiar și în situația în care contestația este formulată de către un terț care se pretinde proprietarul unui bun mobil sau imobil urmărit.
Pentru o situație în care s-a apreciat ca, în cazul unei o contestații la executare având ca obiect nulitatea anumitor acte de executare (în trei dosare de executare silita conexate), instanța trebuie să analizeze valabilitatea acestora şi, în cazul în care ar fi apreciat că sunt întrunite condițiile legale, să se pronunțe pe o eventuală nulitate parțială a acestora, a se vedea Tribunalul Dolj secția I civilă decizia nr. 951/28.04.2017 publicată pehttp://www.rolii.ro/hotarari/597811bce490097c2300030e.
[43] Tribunalul Braila secția I civilă, decizia civilă nr. 135/14.02.2018 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5a922a1ee49009f4de00002b.
[44] În practică, având de soluţionat o cauză în care se solicita constatarea nulității unor contracte de vânzare-cumpărare fără participarea la judecată şi a cumpărătorilor bunurilor ce au făcut obiectul acestor contracte, s-a stabilit că în cazul în care instanța constată nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, fără participarea în proces a cumpărătorilor, hotărârea judecătorească nu va produce efecte în privința acestora, deși sunt parte în actele juridice deduse judecății, însă le va fi opozabilă în sensul că aceștia nu pot să ignore realitatea juridică consfințită prin hotărâre – Curtea de Apel București secția a V-a civilă, decizia civilă nr. 392/A/27.02.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5c89c1a8e49009c011000091.
[45] I. Deleanu. „Introducerea forţată …”, p. 19.
[46] A. Nicolae, op. cit., p. 319.
[47] S-a stabilit că art.78 alin.2 are în vedere doar ipoteza în care este necesară, pentru soluționarea cauzei, participarea unei alte persoane, iar nu și ipoteza în care o astfel de participare s-ar dovedi doar utilă; or, asigurarea opozabilității unei eventuale hotărâri de constatare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale, față de toți cesionarii, nu este o condiție necesară impusă de lege ori de raportul juridic dedus judecății, ci doar o chestiune care s-ar dovedi utilă pentru reclamanți – Curtea de Apel București secția a VI-a civilă, decizia civilă nr. 2149/A/01.11.2018 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5c3ff678e490094816000087.
[48] M. Tăbârcă, op. cit., p. 455 şi T.-C. Briciu, V. M. Ciobanu Câteva reflecţii…
[49] Art. 78 alin. 2 fiind locul în care se întâlneşte responsabilitatea părţii pentru modul în care conduce procesul cu cea a judecătorului chemat să aplice normele de procedură astfel încât să asigure realizarea scopului final al acestuia, respectiv protecţia dreptului subiectiv, o modalitate de exercitare a atribuţiilor în salvarea unui proces greşit pornit – a se vedea A. Tabacu, A. Drăghici, op. cit.
[50] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 143.
[51] D.N. Teohari, op. cit., p. 262; autoarea, deşi subscrie opiniei conform cu care terţul preia calitatea de reclamant sau pârât susţinea că, dacă reclamantul nu-şi modifică cererea, hotărârea va fi „opozabilă” terţului intervenient; opinia a fost pe bună dreptate criticată în doctrină – I. Deleanu. Introducerea forţată…, p. 18-19, autor ce pare a fi făcut disecţia nu doar a prevederilor art. 78-79, ci mai ales a părerii în discuţie exprimată în ediţia din 2013, care nu doar a fost tăiată sistematic în vederea studierii în toate amănuntele, ci şi efectiv incinerată astfel încât în ediţiile ulterioare autoarea şi-a reconsiderat poziţia, dar tot arată că terţul nu ar putea fi obligat la cheltuieli de judecată faţă de reclamant nefiind chemat în judecată de acesta.
[52] G. Beleiu, op. cit., p. 67.
[53] Tribunalul București secția a IV-a civilă decizia civila nr. 1222/12.04.2019 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5cd4d911e490092423000111; cauza avea ca obiect o cererea a unei asociații de proprietari de obligare a unei persoane la plata cotelor de întreținere; prima instanţa a respins cererea ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă constatând că pârâtul avea doar un drept de uzufruct viager asupra apartamentului. Tribunalul a respins susținerea că prima instanță avea obligația de a pune în dezbatere introducerea în cauză a proprietarului apartamentului, în temeiul art. 78, dat fiind că din actele dosarului reieșea că imobilul fusese înstrăinat sub rezerva uzufructului viager constituit în favoarea intimatului.
[54] Curtea de Apel Alba Iulia secția I civilă decizia civilă nr. 764/10.05.2017 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5922ee08e49009e02000004c; instanţa a subliniat nu se poate reţine că art. 78 alin. 2 ar avea aplicabilitate doar în situația în care nu s-ar fi discutat anterior necesitatea introducerii unor pârâți în cauză (anume că reclamantul ar fi ținut să-şi modifice în termen cererea de chemare în judecată – n.n.) deoarece orice invocare de către această parte, ulterior primului termen de judecată, a necesității introducerii în cauză a altor persoane ar echivala cu paralizarea aplicării art. 78 .
[55] Situații premisă a introducerii unor terţi în cauză din oficiu în cazul procedurii contencioase în opinia lui I. Leş, op. cit., p. 136.
[56] În doctrină se subliniază foarte corect că pârâtul iniţial are calitate procesuală însă aceasta trebuie întregită cu prezenţa în proces şi a altor persoane M. Tăbârcă, op. cit., p. 450.
[57] Se subliniază just că instituţia de la art. 78 alin. 2 nu reprezintă decât acceptarea unei veritabile modificări tardive a cererii de chemare în judecată – V. M. Ciobanu, T.-C. Briciu, Câteva reflecţii… (desigur, opinia are ca premisă subînțeleasă împrejurarea ca cererea de introducere în cauză a terțului să aparţină reclamantului, căci doar astfel se poate vorbi de instituţia modificării cererii de chemare în judecată). Acesta este şi sensul deciziei civile nr. 1593/A/11.10.2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/58a06080e490091036001113 care a apreciat ca o încheiere a primei instanțe prin care, în aplicarea art. 204, s-a calificat o cerere a reclamantului de introducere în cauză a altei persoane ca fiind o cerere modificatoare și a fost respinsa ca tardivă, a fost considerata ca fiind o greșită aplicare a normelor de procedură. S-a decis că o astfel de soluţie ignoră caracterul special al prevederilor art. 78 și situația concretă a subiectelor raportului juridic dedus judecății, care impunea introducerea în cauză a creditorului ipotecar inițial, semnatar al contractului de credit și cedent al creanțelor născute din acest contract; curtea a mai stabilit ca, în mod greșit și cu încălcarea rolului activ, prima instanță nu a dat eficiență dispozițiilor art. 78 alin.3, chiar dacă această cerere nu a fost întemeiată în drept pe dispozițiile anterior menționate, deoarece se impunea ca judecătorul să dea calificarea juridică corectă, conform art. 22 alin.4 .
S-a mai arătat că, deşi nu are dreptul să modifice acţiunea principală în temeiul art. 78 alin. 2, pârâtul poate solicita introducerea în cauză a unui terţ şi, dacă instanţa o dispune, introducerea va opera – D.N. Teohari, op. cit., p. 261).
Or, analizarea existenţei dreptului pretins de reclamant în raport cu două persoane care nu se găsesc într-un litisconsorţiu necesar înseamnă cercetarea a două raporturi juridice distincte, astfel încât introducerea unui asemenea terţ pe calea art. 78 alin. 2 în proces nu înseamnă completarea cadrului procesual cu persoanele care trebuiau de la început să figureze în proces, ci modificarea obiectului cererii de chemare în judecată ceea ce este categoric interzis de art. 78 alin. 2.[58] Spre exemplu, D.N. Teohari, op. cit., p. 259-264, M. Tăbârcă în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. I – art. 1-526, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 280-283, G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 140-144, G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, op. cit., p. 122-124; I. Deleanu, Noul Cod de procedură civilă Comentariu pe articole, p. 144-146, (se arată totuşi că această imposibilitate trebuie să fie obiectivă).
[59] I. Leş, op. cit. p. 134.
[60] În contextul art. 78 alin. 2, „a fost dat exemplul unei acţiuni în nulitatea absolută a unui contract, introdusă de un terţ şi care trebuie introdusă împotriva tuturor părţilor contractante. Au existat în practică situaţii în care o astfel de acţiune a fost introdusă doar împotriva unei părţi contractante, de regulă a debitorului reclamantului din acţiunea în anulare. Într-o asemenea ipoteză, calitatea procesuală pasivă trebuie să revină tuturor părţilor contractante, întrucât nulitatea absolută produce efecte ergaomnes, contractul neputând fi valabil pentru o parte şi anulat pentru alta. În acest context, dacă acţiunea în anulare este introdusă numai împotriva uneia dintre părţile contractului, de exemplu, împotriva vânzătorului, prin mecanismul modificării cererii, posibilă în condiţiile legii, urmează a se solicita introducerea în cauză a cocontractantului; în caz contrar, judecătorul va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond, în funcţie de excepţia invocată în cauză, în exemplul dat, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. În consecinţă, pe fond, hotărârea nu va avea autoritate de lucru judecat. În contextul acestui exemplu, singurul mecanism la îndemână pentru introducerea cocontractantului în proces în calitate de pârât este modificarea cererii de chemare în judecată, nu şi intervenţia accesorie, întrucât intervenientul accesoriu nu devine pârât; mecanismul intervenţiei principale este, de asemenea, inaplicabil ipotezei în discuţie, întrucât intervenientul trebuie să pretindă pentru sine dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.”
Apoi, s-a arătat că „în acelaşi context, a fost pusă în discuţie ipoteza unei cereri de partaj care nu a fost introdusă împotriva tuturor coindivizarilor. Se poate vorbi, în acest caz, de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive sau de cea a lipsei coparticipării pasive? Referitor la problema pusă în discuţie, s-a arătat că, deşi coparticiparea pasivă apare în acest caz ca fiind obligatorie, potrivit legii, efectul este identic cu cel din exemplul referitor la acţiunea în anularea contractului. Ceea ce se urmăreşte, în ambele cazuri, este restabilirea identităţii dintre părţile raportului juridic, pe de o parte, şi părţile raportului de drept procesual, pe de altă parte; finalmente, chiar dacă problema lipsei coparticipării procesuale pasive poate fi validată, efectul se manifestă tot în lipsa calităţii procesuale pasive” G. Boroi, în Conferinţele Noul cod de procedură civilă, p.15, respectiv, p. 16, publicată pe http://www.inm-lex.ro/fisiere/d_175/Rezumatele%20conferintelor%20NCPC.pdf .
[61] G. Boroi, M. Stancu op. cit., p. 560.
[62] I. Deleanu., Tratat de procedură civilă, vol. II, ed. Universul Juridic 2013, p. 47.[63] Curtea de Apel București secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia civilă nr. 249/13.02.2020 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/5eb2161ee49009740a00005b, instanţă care a judecătorul ar fi obligat să pună în discuția părților introducerea în cauză, din oficiu, și a altor persoane, numai în ipoteza litisconsorțiului necesar când, pentru chiar valabilitatea hotărârii, trebuie să figureze în proces toate părțile raportului juridic.


Judecător Gabriel Lefter
Curtea de Apel Constanţa

Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.