ÎCCJ. Judecător: ”Nu mă interesează ce zice Înalta Curte…”
24 mai 2023 | Alina MATEI
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că un judecător care are un comportament în sala de judecată care se manifestă:
– prin informarea participanţilor la procesul penal că are „o manieră proprie de a interpreta codul”
– prin decizii arbitrare de continuare a cercetării judecătoreşti la termene de judecată în care inculpaţii nu beneficiau de apărarea obligatorie
– prin interzicerea adresării de întrebări martorilor audiaţi
– prin audierea martorilor nu prin adresarea de întrebări, ci prin construirea de ipoteze faptice care se dorea a fi confirmate sau infirmate de către persoana audiată
– prin dirijarea declaraţiei în scopul confirmării faptelor sau împrejurărilor de fapt expuse de către Ministerul Public prin actul de sesizare ca având valenţe penale
– prin respingerea ca pretins nerelevantă a administrării probei cu expertiză de specialitate financiar – contabilă, care să stabilească, printre altele, chiar existenţa/inexistenţa prejudiciului
– prin informarea apărătorilor că nu o interesează „ce zice Înalta Curte”,
trebuie înlăturat de la soluționarea cauzei prin admiterea cererii de recuzare, deoarece ”judecătorul cauzei s-a plasat într-o relaţie antagonică, de duşmănie faţă de aceştia, împrejurare în care nu mai putea păşi la judecata cauzei de o manieră obiectivă şi imparţială. În atare situaţie judecătorul avea la îndemână instrumentul juridic al formulării unei declaraţii de abţinere, la care nu a recurs, mai mult la finalul şedinţei de judecată din data de 17.11.2022 a precizat expres: „nu am nici un motiv pentru a mă abţine”. (Decizia nr. 92 din 6 februarie 2023, pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție)
Av. Alina Matei, SĂVESCU & ASOCIAȚII
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro