Dreptul la un proces echitabil. Un drept indispensabil pentru statul de drept
3 august 2022 | Florin Călin MATEI
Florin Călin Matei
Obiectul prezentului articol îl constituie dreptul la un proces echitabil, un drept fundamental într-un stat de drept, fără de care actul de înfăptuire al justiţiei nu poate fi realizat.
Fiind un drept indispensabil al unei societăţi democratice, studierea acestui drept, o consider de o importanţă destul de mare, în ceea ce urmează, îmi propun să relatez o prezentare a acestui drept, garanţiile acestuia, câteva consideraţii introductive atât la nivelul statului român, cât şi la nivel extranaţional.
Dreptul la un proces echitabil este reglementat de articolul 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, având următorul conţinut: “1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. 2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită. 3. Orice acuzat are, mai ales, dreptul: a. să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, despre natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa; b. să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; c. să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare remunerării 10 11 unui apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; d. să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; e. să fie asistat gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.”[1]
Dreptul la un proces echitabil reprezintă o garanţie procedurală a drepturilor şi libertăţilor persoanei în faţa instanţelor de judecată, constituind una dintre premisele asigurării principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică. Dezvoltările jurisprudenţiale au făcut ca dreptul la un proces echitabil să fie privit atât ca o garanţie formală, cât şi ca un drept substantial.[2]
Sub influenţa jurisprudenţei europene, procedura penală nu mai este doar o garanţie formală, ea are prin ea însăşi o importanţă fundamentală. Normele procesuale de referinţă conţinute în procedura penală continuă să garanteze regularitatea formală a procedurii, pentru ca procesul să se desfăşoare în mod loial. Însă este important de precizat faptul că procedura penală a dobândit astăzi o importanţă fundamentală, un drept care prevalează asupra oricărei alte consideraţii, astfel, dreptul la un proces echitabil, care este nucleul procedurii penale, devine criterial de apreciere a respectării de către instanţe a drepturilor substanţiale, devenind el însuşi un veritabil drept substanţial.[3]
Este important de precizat faptul că în jurisprudenţa sa, instanţa de control european a statuat că obligaţiile instituite în sarcina statelor prin articolul 6 din Convenţie sunt obligaţii de rezultat, însă statele au libertatea de a alege mijloacele care să permită sistemului lor judiciar să atingă toate scopurile prevăzute de articolul sus menţionat, precum: accesul liber la justiţie, celeritate, publicitate, egalitatea armelor etc.[4]
Cât priveşte reglementarea dreptului la un proces echitabil la nivel naţional, fiind un drept fundamental, este relgementat, în primul rând, chiar de Legea fundamentală. Astfel, articolul 21 din Constituţia României consfiinţeşte: “(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.”[5]
După cum se poate observa din cuprinsul dispoziţiilor constituţionale, articolul 21, nu face altceva decât la reproducă, mai succint de altfel, dispoziţiile cuprinse în articolul 6 din Convenţie.
Este important de precizat faptul că articolul 21 din Constituţie consacră un principiul deschis prin generalitatea sa, nu numai cetăţenilor români, ci şi oricărei persoane îndreptăţite să se adreseze instanţei române competente sub aspect material sau teritorial, pentru soluţionarea unei pricini deduse judecăţii ori pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime. Constituţionalizarea accesului liber la justiţie permite şi sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la încălcarea de către Parlament a acestui drept constituțional. Un efect direct al constituţionalizării accesului liber la justiţie constă în interdicţia constituţională de a se îngrădi exercitarea liberă a acestui drept, prin voinţa legislativă a Parlamentului ordinar, precum şi prin orice alt act normativ adoptat de Guvern sau de oricare altă autoritate publică.[6]
Garantarea constituţională a accesului liber la justiţie constituie prezumţia că orice drept sau interes legitim poate fi apărat, şi eventual, restabilit de către o instanţă independentă şi imparţială, în conformitate cu regulile stabilite de lege.[7]
A fost pusă în dezbatere problematica dacă dreptul la acces la justiţie este un drept absolut. Dacă citim cu atenţie articolul din Constituţie, vom observa cu certitudine şi fără echivoc că este un drept absolut, însă judecătorii Curţii Constituţionale a României au stabilit că nu este un drept absolut, acesta cunoscând unele limitări.[8]
Decizia nr. 176 din 2005 a Curţii Constituţionale stabileşte că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, existând unele condiţionări, care însă nu afectează dreptul fundamental în chiar substanţa sa.[9]
Articolul 21 din Constituţie a fost completat în mod substanțial cu ocazia revizuirii constituţionale din anul 2003. Astfel, constituantul derivat a adăugat două paragrafe, unul privind dreptul la un proces echitabil şi unul privind caracterul facultativ al procedurilor în faţa jurisdicţiilor administrative, aceasta fiind prima consacrare constituţională a dreptului la un proces echitabil în România.[10]
Consider necesar a preciza faptul că, din păcate, Constituţia nu defineşte dreptul la un proces echitabil şi nici nu prevede în mod detaliat garanţiile acestuia, făcând referire expresă doar la garanţia termenului rezonabil al procedurii.[11]
În virtutea articolului 20 din Constituţia României, consider că, în definirea procesului echitabil garantat de articolul 21, sunt aplicabile toate garanţiile exprese şi implicite ale procesului echitabil aşa cum sunt prevăzute de articolul 6 din Convenţia europeană şi interpretate în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg.[12]
Pentru o mai bună înţelegere a aliniatului prezentat mai sus, consider necesar a prezenta cuprinsul articolului 20 din Constituţie, astfel: “(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”[13]
Am considerat necesar să prezint acest articol, pentru a înţelege faptul că dispoziţiile constituţionale care sunt incomplete şi care vizează drepturile şi libertăţile cetăţenilor, cum este şi cazul dreptului la un proces echitabil, sunt completate cu pacte şi tratate la care România este parte. Totodată, articolul 20 lămureşte dezbaterile privitoare la existenţa unor neconcordaţe între dispoziţiile interne şi cele externe, prioritate având cele internaţionale, cu o singură excepţie, care rezultă fără echivoc din cuprinsul aliniatului 2 al articolului 20.
Spre deosebire de CEDO, care condiţionează aplicabilitatea articolului 6 de existenţa unei plângeri privind drepturile şi obligaţiile cu caracter civil sau a unui acuzaţii în materie penală, articolul 21 din Constituţie, nu cunoaşte asemenea limitări, astfel că aplicând dispoziţiile articolului 20 din Constituţie, garanţiile dreptului la un proces echitabil vor fi aplicabile tuturor litigiilor, de orice natură.[14]
De lege ferenda, consider necesar şi oportun modificarea articolului 21 din Constituţia României, prin nuanţarea acestuia şi prin completarea lui, dispoziţiile cuprinse în Legea fundamentală trebuie să fie complete şi precise fără a lăsa loc de interpretare.
În continuarea prezentării dreptului la un proces echitabil la nivel naţional, acesta mai este reglementat de normele de procedură civilă şi penală, în cele ce urmează mă voi referii la cele din cadrul procedurii penale.
Articolul 8 din Codul de procedură penală conţine dispoziţii privitoare la caracterul echitabil al procesului penal precum şi la termenul rezonabil. Astfel, acesta statuează următoarele: “Organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil.”[15]
Reglementarea principiului este deficitară, deoarece articolul sus menţionat nu face referire la vreuna din componentele esenţiale ale dreptului la un proces echitabil, ci se limitează la preluarea reglementării scopului procesului penal din Codul penal anterior, cu sublinierea necesităţii respectării garanţiilor procesuale şi a termenului rezonabil al procesului penal.[16]
Tot în materie penală, prin prisma dreptului la un proces echitabil orice persoană poate să sesizeze organul de urmărire penală competent prin plângere sau denunţ referitor la o vătămare care i s-a cauzat printr-o infracţiune. Mai mult decât atât, organul de urmărire penală se poate sesiza din oficiu dacă află că s-a săvârşit o infracţiune.[17]
Prezumţia de nevinovăţie constituie elementul central al dreptului la un proces echitabil, numai în condiţiile respectării prezumţiei de nevinovăţie se poate asigura în mod efectiv respectarea celorlalte componente a dreptului la un proces echitabil.[18]
Cât priveşte termenul rezonabil, această garanţie urmăreşte să asigure că justiţia este administrată fără întărzieri, ce i-ar putea afecta credibilitatea şi eficienţa. Punctul de plecare al acestui termen îl reprezintă momentul în care este formulată acuzaţia penală împotriva unei persoane, respectiv data constituirii ca parte civilă în cadrul procesului penal ori data intervenţiei în procesul penal ori a introducerii în procesul penal al părţii responsabile civilmente, iar perioada ce este luată în considerare are ca moment final cel al pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, amânarea aplicării pedepsei, renunţarea la aplicarea pedepsei sau de achitare, respectiv încetarea procesului penal sau a unei soluţii de netrimitere în judecată dispusă de procuror.[19]
În concret, în dreptul român, momentul de început al calculului duratei procedurii îl constituie începerea urmăririi penale in personam de către organele de urmărire penală.[20]
Criteriile de apreciere a termenului rezonabil al procedurilor sunt comportamentul părţilor, importanţa pentru părţi a obiectului procedurii, comportamentul autorităţilor, precum şi complexitatea de fapt şi de drept a cauzei.[21]
Aşa cum am precizat şi mai sus, aplicabilitatea dispoziţiilor articolului 6 din Convenţie este condiţionată de existenţa unei acuzaţii în materie penală.
Consider necesar a prezenta o definiţie a noţiunii de acuzaţie penală, astfel, prin acuzaţie penală se înţelege notificarea oficială, emisă de o autoritate competentă, prin care se impută unei persoane săvârşirea unei infracţiuni, ceea ce atrage repercursiuni importante asupra respectivei persoane.[22]
După cum am relatat şi puţin mai sus, momentul formulării unei acuzaţii penale faţă de o persoană care se face vinovată de săvârşirea unei infracţiuni reprezintă un moment esenţial, deoarece este momentul de început al termenului rezonabil.
În ceea urmează îmi propun să relatez garanţiile dreptului la un proces echitabil.
Ca regulă, de garanţiile la un proces echitabil se bucură doar persoana acuzată de săvârşirea unei infracţiuni. Totuşi şi victimele infracţiunilor pot beneficia de aplicarea articolului 6 paragraf 1 din Convenţie, însă numai în cazul în care acestea se constituie parte civilă în cadrul procesului penal.[23]
În ceea ce priveşte poziţia victimei în cadrul procesului penal s-a arătat că în mod traditional legislaţiile şi practica în materie penală au evidenţiat numai garanţiile procedurale ale acuzatului. Cu toate acestea o altă funcţie esenţială a sistemului justiţiei penale este acela de a realiza actul de justiţie şi în interesul victimei. Această presupune o examinare a legislaţiilor naţionale astfel încât sistemul justiţiei penale să ia în mod deplin în considerare nedreptatea suferită de victimă. În acest scop, trebuie avut în vedere, în mod special, în fiecare stadiu al procesului, prejudicial fizic, psihic, material sau social suferit de victimă.[24]
După cum se poate observa, chiar dacă garanţiile procesului echitabil profită acuzatului, justiţia are misiunea de a îndrepta nedreptatea cauzată victimei infracţiunii.
Legislaţia procesuală penală română a oferit persoanei vătămate prin săvârşirea unei infracţiuni, constituite ca parte vătămată sau civilă în cadrul procesului penal, garanţiile procedural privitoare la: accesul la justiţie, dreptul de a fi informată, dreptul la apărare, independenţa şi imparţialitatea instanţei dreptul la judecată într-un termen rezonabil, publicitatea şi contradictorialitatea procesului penal, egalitatea armelor.[25]
Garantarea accesului la justiţie al victimei infracţiunii pune în evidenţă relaţia simbiotică, direct proporţională, ce există între acest drept şi celelalte drepturi sau libertăţi ce i-au fost încălcate victimei, întrucât accesul la justiţie nu înseamnă nimic dacă nu există o încălcare a drepturilor şi libertăţilor protejate.[26]
Dreptul de a sesiza organele judiciare, acest drept presupune că victima are dreptul de a se adresa organelor de urmărire penală, printr-o plângere sau plângere prealabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni al cărei subiect pasiv a fost.[27]
Dreptul la informare, acest drept presupune că organele judiciare, înainte de ascultarea persoanei vătămate, au obligaţia de a-i pune în vedere că poate participa în proces ca parte vătămată, iar dacă a suferit o pagubă materială sau daună morală, că se poate constitui ca parte civilă. Totodată, legislaţia îi obligă pe procurori, pe ofiţerii şi agenţii de poliţie să încunoştiinţeze persoana vătămată în legătură cu alte drepturi pe care le are.[28]
Existenţa unui tribunal independent şi imparţial prevăzut de lege reprezintă una dintre cele mai importante garanţii, care leagă dreptul la un proces echitabil de accesul la justiţie. Prin tribunal se înţelege acel organ jurisdicțional care poate pronunţa hotărâri obligatorii, pe baza unor norme de drept şi în cadrul unei proceduri organizate. Tribunalul trebuie să fie stabilit de lege, fiind contrare procesului echitabil tribunalele extraordinare. Principalele garanţii ale tribunalului sunt independenţa faţă de orice alte autorităţi, precum şi faţă de părţi, şi imparţialitatea, adică absenţa oricărei prejudecăţi sau interes al judecătorului în cauza pe care o soluţionează.[29]
O altă garanţie o reprezintă existenţa unor reguli de procedură clare şi previzibile, acest lucuru obligând fiecare stat să creeze un sistem normative adecvat care să reglementeze competenţa şi procedura, precum şi executarea hotărârilor instanţelor de judecată. Procedura în faţa instanţelor trebuie să fie publică şi contradictorie, să se asigure dreptul la apărare al părţilor, egalitatea armelor şi alte drepturi conexe.[30]
Cât priveşte principiul egalităţii armelor, acesta reprezintă un aspect important al audierii echitabile, şi presupune existenţa unui echilibru între părţi, ca reflectare a principiului contradictorialităţii, în mod special între acuzator şi persoana acuzată.[31]
Cu privire la obligaţia de motivare şi obligaţia de executare a hotărârilor judecătoreşti, aceste garanţii oblige implicit instanţele de judecată să-şi motiveze deciziile, cu suficientă claritate, şi desigur, într-un termen rezonabil. Iar obligaţia de executare a hotărârilor judecătoreşti este dedusă din principiul efectivităţii şi mai general al securităţii raporturilor juridice.[32]
Dreptul la apărare reprezintă şi el o garanţie a dreptului la un proces echitabil, fiind garantat în cursul procesului penal, nu numai inculpatului sau învinuitului, ci şi celorlalte părţi, acestea având dreptul de a fi asistate de un apărător.[33]
Dreptul la o cale de atac eficientă, presupune că orice persoană ale căror drepturi şi libertăţi sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în faţa instanţelor judecătoreşti, în conformitate cu condiţiile stabilite de lege.[34]
Ca o concluzie la cele relatate în prezenta lucrare, accesul liber la justiţie este, după cum rezultă din definiţiile enunţate, un drept subiectiv cu un conţinut complex, recunoscut de stat unei persoane şi care presupune alte numeroase drepturi procesuale ale acesteia, legate de actul de înfăptuire a justiţiei. Dreptul respectiv are legătură cu dreptul la apărare, cu înfăptuirea justiţiei în numele legii şi potrivit legii, cu independenţa şi imparţialitatea judecătorilor, cu organizarea activităţii de judecată pe grade de jurisdicţie etc.[35]
Concluzii:
După cum am putut observa din cele relatate mai sus, dreptul la un proces echitabil este un drept fundamental într-o societate democratică, acest drept îi este recunoscut inculpatului într-un proces penal, însă justiţia, prin încercarea de a-i face dreptate persoanei vătămate, prin liberul acces la jutiţie îi conferă şi ei acest drept.
În prezenta lucrare, am încercat să prezint particularităţile, într-un mod succint a acestui drept, făcânt trimitere şi la elemente de drept comparat, prin prezentarea cadrului normativ cuprins în Convenţia europeană a drepturilor omului, care reglementează accesul echitabil la justiţie şi care reprezintă sursa de inspiraţie, cu ghilimele de rigoare, a legislaţiei române privitoare la acest drept.
Chiar dacă legislativul României, din păcate, nu a transpus expres în Legea fundamentală dispoziţiile cuprinse în articolul 6 din Convenţia europeană, a răspuns exigenţelor impuse de Convenţie, liberul acces la justiţie fiind garantat, cetăţeanul român, şi nu numai, având dreptul la judecarea cauzei sale de către un tribunal independent şi imparţial într-un termen rezonabil.
[1] Articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Ed. Rosetti, Bucureşti 2013
[2] Mihai Udoiu, Ovidiu Predescu, Protecţia europeană a drepturilor omului şi procesul penal român, Ed. C.H.Beck, Bucureşti 2008, p. 535, 536
[3] Ibidem
[4] Ibidem, p. 538
[5] Articolul 21 din Constituţia României, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti 2003
[6] Cristian Ionescu, Tratat de drept constitutional contemporan, Ediţia 3, Ed C.H. Beck, Bucureşti 2020, p. 970
[7] I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Constituţia României Comentariu pe articole, Ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2019, p. 157
[8] Ibidem, p. 159
[9] Ibidem
[10] Ibidem, p. 163
[11] Ibidem
[12] Ibidem
[13] Art 20 din Constituţia României, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti 2003
[14] I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Constituţia României Comentariu pe articole, Ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2019, p. 163
[15] Art 8 din Codul de procedură penală, Ed. Rosetti, Bucureşti 2019
[16] Mihai Udroiu, Procedură penală. Partea generală, Ediţia 5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2018, p. 36
[17] Cristian Ionescu, Tratat de drept constitutional contemporan, Ediţia 3, Ed C.H. Beck, Bucureşti 2020, p. 972
[18] Mihai Udroiu, Procedură penală. Partea generală, Ediţia 5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2018, p. 36
[19] Ibidem, p. 37
[20] Mihai Udoiu, Ovidiu Predescu, Protecţia europeană a drepturilor omului şi procesul penal român, Ed. C.H.Beck, Bucureşti 2008, p. 643
[21] Mihai Udroiu, Procedură penală. Partea generală, Ediţia 5, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2018, p. 38-39
[22] Mihai Udoiu, Ovidiu Predescu, Protecţia europeană a drepturilor omului şi procesul penal român, Ed. C.H.Beck, Bucureşti 2008, p. 539
[23] Ibidem, p. 560
[24] Ibidem, p. 560-561
[25] Ibidem, p. 562
[26] Ibidem
[27] ibidem
[28] Ibidem, p. 563
[29] I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Constituţia României Comentariu pe articole, Ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2019, pag 164
[30] Ibidem
[31] Ibidem
[32] Ibidem, p. 165
[33] Mihai Udoiu, Ovidiu Predescu, Protecţia europeană a drepturilor omului şi procesul penal român, Ed. C.H.Beck, Bucureşti 2008, p. 564
[34] I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Constituţia României Comentariu pe articole, Ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2019, p. 166
[35] Cristian Ionescu, Tratat de drept constitutional contemporan, Ediţia 3, Ed C.H. Beck, Bucureşti 2020, p. 972 – 973
Consilier juridic Florin Călin Matei, Colegiul Consilierilor Juridici Bihor
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
