« Secţiuni
Selected
CorporatePlatinum members

PBC Attorneys-at-Law promovează un avocat în poziția de Managing Senior Associate și își extinde echipa prin cooptarea a doi avocați juniori
11.06.2020 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Selected | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust

PBC Attorneys-at-Law anunță promovarea lui Sebastian DRUMARU pe poziția de Managing Senior Associate în cadrul biroului, începând cu data de 1 iunie 2020.

Cu o vastă experiență în litigii și consultanță în domeniile real-estate, M&A, taxe și impozite, achiziții publice și private, Sebastian a fost implicat în cele mai complexe cazuri și proiecte ale biroului, asistând persoane publice și companii de prim rang în peste 100 de spețe în instanță sau la Curtea de Arbitraj, dar și în activități complexe de consultanță. De asemenea, Sebastian DRUMARU a asistat și a reprezentat diferite instituții și companii de stat în procedurile de achiziție publică, negocieri și contracte de achiziții publice.

Sebastian face parte din echipa noastră din anul 2013, imediat după absolvirea facultății și admiterea în Barou, începându-și activitatea direct în cadrul biroului nostru. Promovarea sa vine în mod natural, dată fiind implicarea sa în activitatea firmei noastre. Sebastian este un avocat de excepție din noua generație, cu o abordare minuțioasă a cazurilor, gândire critică și înțelegere detaliată a faptelor, a contextului și a rezultatului dorit. În același timp, îl recomandă viziunea de ansamblu asupra spețelor încredințate de clienții noștri”, spune Adriana Crai, Managing Partner PBC Attorneys-at-Law.

Totodată, PBC Attorneys-at-Law își extinde echipa cu doi noi avocați stagiari, Adina-Nicoleta POP și Șerban-Andrei NIȚULESCU, care vor fi implicați în proiecte de consultanță pe diferite domenii, precum și în litigii civile și administrative.

Ne-am făcut o tradiție din a aduce alături de noi cei mai buni absolvenți de Drept, iar primirea Adinei și a lui Șerban în echipa noastră confirmă acest lucru. Amândoi au un istoric academic de excepție și sunt convinsă că își vor pune în valoare toate abilitățile și experiența de până acum, sub îndrumarea partenerilor și a colegilor noștri”, adaugă Adriana Crai.

Adina-Nicoleta POP a absolvit în 2019 studiile universitare de licență ale Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, fiind în prezent membră a Baroului București. Adina s-a implicat în numeroase proiecte în timpul facultății, efectuând stagii de practică în cadrul instanțelor și parchetelor din Iași. În cadrul PBC Attorneys-at-Law, Adina va fi implicată în litigii de drept civil, contracte comerciale, achiziții publice, drept administrativ și insolvență, dar și în proiecte imobiliare și corporative.

Absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității din București și membru al Baroului București din 2019, Șerban-Andrei NIȚULESCU a obținut rezultate academice excelente, implicându-se totodată în diferite proiecte pe perioada facultății și după absolvire. În prezent, el urmează și un Master în Drept Privat. În cadrul PBC Attorneys-at-Law, Șerban se va concentra pe litigii civile și administrative, dar și pe proceduri de executare silită și consultanță în proiecte corporative și imobiliare.

***

Despre PBC Attorneys-at-Law

Atât în sala de consiliu cât și în cea de judecată, avocații PBC Attorneys-at-Law găsesc cele mai bune soluții legale pentru a transforma orice criză într-o oportunitate și orice oportunitate într-un succes. Prin integrarea domeniilor sale de practică și angajarea avocaților cu expertiză și cunoștințe complexe, firma de avocatură PBC Attorneys-at-Law oferă o abordare multidisciplinară clienților care se confruntă cu provocări sau oportunități de natură juridică.

Partenerii fondatori – Paul POP, Traian BRICIU și Adriana CRAI – au 25 de ani de experiență în cazurile mari de soluționare a litigiilor, precum și în real-estate, fuziuni și achiziții, achiziții publice, fiscalitate, drept comercial, proprietate intelectuală și dreptul muncii. Recunoscuți pentru palmaresul lor de succes, dar și pentru pozițiile academice și implicarea în conducerea și dezvoltarea profesiei, aceștia sunt profund implicați în problemele clienților, folosindu-și cunoștințele valoroase pentru succesul fiecărui caz, proces sau proiect în parte.

 
Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD