Enciclopedia metodelor și modelelor științelor aplicate în investigația criminală (V). Investigația criminală și gestiunea emoțiilor
24 mai 2023 | Neculai ZAMFIRESCU
Neculai Zamfirescu
Nimeni nu poate pretinde că a fundamentat, că a descoperit „știința investigației criminale”, noi toți încercăm să o reînnoim și să o îmbogățim, trasându-i liniile distinctive ale momentului. Cred că folosind cu precădere metoda carteziană a restructurării științei deschidem perspectiva descoperirii autorilor și adevărurilor necunoscute sau ascunse.
Cred în această metodă, sunt convins, dat fiind faptul că rezultatele cercetărilor aplicate mi-au luminat și reluminat masa de lucru, unde prin reclădirea edificiilor investigative adevărurile au devenit evidente.
Metodele descoperirii adevărurilor logice, clare și evidente le găsim cu siguranță, însă le găsim numai atunci când le căutam în științe, când le căutam în întreg domeniul cunoașterii, pentru a aduce pe masa noastră de lucru puterea adevărurilor fundamentale (postulate, teorii) care apar ca evidente și care nu au nevoie să fie demonstrate, care sunt recunoscute ca adevărate fără demonstrație.
A da afirmațiilor sau demonstrațiilor caracter de postulat va trebui să cunoaștem teoriile științelor, să fim familiarizați cu adevărurile necesare, va trebui să le avem pe masa de lucru, va trebui ca masa de lucru să devină un laborator în care ne analizăm observațiile în lumina principiilor recunoscute ca adevăruri fără demonstrație. Dacă postulatul este un adevăr ce nu trebuie demonstrat, atunci, adevărul judiciar demonstrat prin conținutul unui postulat este desigur un adevăr evident.
Teoriile științelor devin călăuze ale investigației criminale, atunci când sunt cunoscute, să luam de pildă și să așezăm pe masa de lucru teoria emoțiilor, în ciuda faptului că nu o regăsim în manualele de tactică criminalistică.
Dicționarul Oxford definește emoția ca „un sentiment puternic care decurge din circumstanțele, starea de spirit sau relațiile cu ceilalți.” Joseph LeDoux a definit emoțiile ca rezultat al unui proces cognitiv și conștient care apare ca răspuns la stimuli care acționează asupra corpului. În Republica, Platon propune trei componente de bază ale minții umane: raționamentul, dorința și părțile emotive. Pentru Aristotel emoțiile au fost importante în viața morală, o componentă esențială a virtuții. Stoicii au evidențiat importanța emoțiilor în judecată (în teoriile stoice, emoțiile sunt considerate o piedică pentru rațiune, și deci pentru virtute). Avicenna (sec. 11) poate fi considerat ca un precursor al inteligenței emoționale, considerând că emoțiile influențează sănătatea și comportamentele și sugerând necesitatea de a gestiona emoțiile.[1]
A gestiona emoțiile înseamna a gestiona sentimentele care decurg din circumstanțele situațiilor de fapt, iată o metodă, un model argumentativ.
Emoțiile, deviază valoarea denotativă a cuvintelor sau expresiilor, sensul lor obișnuit, astfel că valorile semantice și psihanalitice trebuiesc măsurate și apreciate (gestionate) potrivit condițiilor concrete ale situației de fapt.
În cazul unui dialog emoțional valoarea semantică și psihanalitică a cuvintelor sau expresiilor se poate măsura și gestiona având ca sursă „roata emoțiilor”, dezvoltată de Robert Plutchik, care a grupat pozitiv sau negativ cele opt emoții primare: bucurie versus tristețe; furie versus frică; încredere versus dezgust; și surpriză versus anticipație.
Relația „furie versus frică” desigur ne sugerează logica, furia unui interlocutor poate produce frica celuilalt, însă, în condițiile în care nici unul dintre interlocutori nu a ieșit din contextul adresabilității politicoase (Vă rog să-mi prezentați documentele / Dar de ce nu mă cunoașteți?) dialogul nu poate fi apreciat din perspectiva transmiterii mesajului de înfricoșare, adresabilitatea politicoasă este reperul cenzurii eului emoțional, ca și autoprezentarea într-un ton relaxat („sunt…….”) regăsită în vocabularul activ al orcărei persoane încadrată într-o anume funcție (eu și profesia mea, sentiment de mândrie, nu armă a amenințării)
Când sentimentul de frică nu apare putem spune că emoțiile interlocutorilor nu au fost în măsură să o genereze, putem spune că nu s-a dorit transmiterea unui astfel de sentiment. Într-o astfel de situație nici unul dintre interlocutori nu s-a abătut de la regulile social impuse.
[1] De la Enciclopedia liberă
[2] Puterea argumentului lui Einstein reiese din maniera în care a dedus niște rezultate surprinzătoare și aparent incredibile din două presupuneri simple bazate pe analiza observațiilor
Conf. univ. dr. Neculai Zamfirescu
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
