Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Efectele institurii stării de urgenţă asupra cursului termenului de perimare a cererilor în cauzele civile
15.06.2020 | Ștefan Andrei POPA

JURIDICE - In Law We Trust
Ştefan Andrei Pop

Ştefan Andrei Pop

Una dintre problemele juridice pe care starea de urgenţă instituită în România în prima jumătate a anului 2020 o lasă în urma sa este cea a efectelor pe care această stare de urgenţă le-a produs asupra cursului termenului de perimare a cererilor formulate în cauzele civile.

Un prim aspect în discuţie este dacă termenul de perimare (6 luni potrivit actualului Cod de procedură civilă, sau un an potrivit Codului de procedură civilă din 1865) intră sub incidenţa directă a Decretului nr. 195/16.03.2020 şi a Decretului nr. 240/14.04.2020 privind instituirea, respectiv prelungirea stării de urgenţă, sau efectele acestor Decrete Prezidențiale asupra termenului de perimare vor fi analizate doar prin prisma prevederilor în materie ale Codului de procedură civilă. Pentru a lămuri acest aspect este necesar să stabilim natura termenului de perimare.

Aşa cum se arată în mod constant în doctrina juridică termenul de perimare este un termen imperativ, peremptoriu, întrucât în cadrul acestui termen partea interesată trebuie să efectueze acte de procedură în vederea judecării cauzei, altminteri intervenind stingerea procesului în faza în care se află. În mod normal sancţiunea care intervine în cazul nerespectării termenelor procedurale legale imperative este decăderea, astfel că, aparent, termenul de perimare ar fi un termen de decădere, ceea ce l-ar plasa sub imperiul art. 41 din Decretul nr. 195/16.03.2020[1], respectiv al art. 62 din Decretul nr. 240/14.04.2020[2]. În consecinţă, pe durata stării de urgenţă ar fi operat suspendarea termenului de perimare aflat în desfăşurare; practic, analizând excepţia perimării potrivit acestei abordări, instanţa va avea în vedere un termen de 8 luni (respectiv 14 luni) în care pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor.

Totuşi, considerăm că termenul de perimare nu este un veritabil termen de decădere întrucât decăderea presupune efectuarea unui act procedural cu depăşirea termenului imperativ prescris de lege în acest scop, dar, chiar dacă acest act procedural nu este considerat valabil ca efect al decăderii, procesul civil va continua. În schimb, în ipoteza perimării efectele nerealizării niciunui act de procedură în vederea reluării judecăţii suspendate sunt mult mai drastice, întrucât această inactivitate a părţilor va determina stingerea chiar a judecăţii în faza în care se află, iar nu doar paralizarea actului procedural prin care s-ar tinde la repunerea cauzei pe rol. De altfel, perimarea este considerată a avea o natură mixtă, fiind nu doar o sancţiune procedurală, ci şi o prezumţie de desistare a părţilor de judecată[3], și este analizată ca o sancțiune pentru nerespectarea termenelor procedurale distinctă de decădere[4]. Chiar dacă trebuie constatată de instanţă perimarea operează de drept (potrivit art. 416 alin. 1 N.C.p.c., respectiv art. 248 alin. 1 C.p.c. din 1865), astfel că în ipoteza în care s-ar formula de partea care are interes o cerere de reluare a judecăţii după suspendare, cerere făcută după împlinirea termenului de perimare, instanţa, punând în discuţie excepţia perimării, o va admite şi va constata perimată judecata fără măcar a mai analiza cererea de reluare a judecăţii. Aşadar, perimarea primează asupra decăderii, este o sancţiune mai drastică care, o dată aplicată, ducând la stingerea procesului în sine, face inutilă analizarea unei eventuale decăderi din dreptul de a cere repunerea cauzei pe rol, dacă o astfel de cerere a fost făcută după împlinirea termenului de perimare.

Prin urmare, în această optică asupra naturii termenului de perimare, Decretul nr. 195/16.03.2020 nu conţine dispoziţii aplicabile termenului de perimare, art. 41 din Decret făcând referire doar la prescripţii şi termene de decădere. În schimb, ar putea fi considerate aplicabile termenului de perimare prevederile art. 63 alin. 12 din Decretul nr. 240/14.04.2020: „Termenele prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură sau pentru exercitarea plângerilor, contestaţiilor şi căilor de atac de orice fel în cauzele prevăzute la alin. (11), aflate în curs la data prelungirii stării de urgenţă, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeaşi durată, de la data încetării stării de urgenţă”. Ar opera, aşadar, întreruperea termenului de perimare, astfel că de la încetarea stării de urgenţă ar începe să curgă un nou termen de 6 luni sau 12 luni pentru perimarea cererii. Remarcăm însă că art. 63 alin. 12 din Decretul nr. 240/14.04.2020 face referire la termene prevăzute de lege pentru efectuarea actelor de procedură, termene ce se află în curs la data prelungirii stării de urgenţă. Or, aşa cum urmează să arătăm, termenul de perimare nu se afla în curs la momentul prelungirii stării de urgenţă. De asemenea, constatăm că termenul de perimare nu este un veritabil termen pentru efectuarea actelor de procedură; este adevărat că cererea de reluare a judecăţii poate fi făcută în mod valabil de parte doar în cadrul termenului de perimare, până la împlinirea acestuia, dar, totuşi, un astfel de termen nu este prevăzut de lege pentru formularea cererii de repunere a cauzei pe rol, nu vizează atât iniţiativa procesuală (tardivă) a părţilor, cât inactivitatea, dezinteresul total al acestora față de judecată, manifestat o lungă perioadă de timp.

Considerăm că Decretele nr. 195/16.03.2020 şi nr. 240/14.04.2020 nu conţin dispoziţii aplicabile termenului de perimare, influenţa acestor acte normative asupra perimării urmând a fi analizată prin prisma dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea cursului perimării (art. 418 N.C.p.c., respectiv art. 250 C.p.c. din 1865).

Astfel, sub imperiul actualului Cod de procedură civilă (N.C.p.c.), constatăm în primul rând că sunt aplicabile situaţiei în discuţie prevederile art. 418 alin. 3 N.C.p.c.: „perimarea se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate”. Suspendarea de drept a judecății, potrivit art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/16.03.2020 şi art. 63 alin 11 din Decretul nr. 240/14.04.2020, dispusă ca măsură excepțională, determinată de manifestarea unei pandemii constituie, în mod cert, un motiv temeinic justificat ce le-a împiedicat pe părți (chiar dacă nu în mod absolut) să stăruie în judecată.

De asemenea, suspendarea de drept a judecăţii dispusă prin cele două Decrete a putut atrage şi suspendarea cursului perimării în cauzele ce se judecă sub imperiul N.C.p.c., potrivit art. 418 alin. 2 coroborat cu art. 412 alin. 1 pct. 8 N.C.p.c. (acest din urmă text legal făcând referire în mod expres la „alte cazuri de suspendare de drept prevăzute de lege”[5]). Aşadar, dacă instituirea stării de urgenţă, la 16.03.2020, a survenit în ultimele 3 luni ale termenului de perimare (sub imperiul N.C.p.c.) cursul perimării va fi suspendat timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea[6]. Se poate ridica întrebarea dacă această suspendare de o lună va opera de la decretarea stării de urgenţă (16.03.2020) sau de la încetarea acesteia (15.05.2020). Art. 418 alin. 2 C.p.c. arată că în cazurile prevăzute la art. 412 cursul perimării este suspendat timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecăţii, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 3 luni ale termenului de perimare. Aşadar, nu se face referire la perioada cât durează suspendarea judecăţii, la finalul suspendării de drept, ci la data când au apărut faptele care au determinat suspendarea, prin urmare data intrării în vigoare a Decretului de instituire a stării de urgență marchează momentul de la care curge termenul de o lună de suspendare a cursului perimării. Practic, această perioadă de o lună de suspendare a cursului perimării a fost epuizată de durata stării de urgenţă. Notăm că deși s-au emis două Decrete privind starea de urgență, ne aflăm în prezența unei cauze unice de suspendare de drept a judecății; în prima jumătate a anului 2020 pe teritoriul României a existat o singură stare de urgență, instituită inițial pentru o perioadă de 30 de zile, iar apoi prelungită cu aceeași durată. Faptul că Decretul nr. 240/14.04.2020 reia dispoziții din Decretul nr. 195/16.03.2020 și conține și reglementări proprii nu afectează caracterul unitar al stării de urgență, ci doar asigură o reglementare a condițiilor în aceasta urma a funcționa după prelungire. Așadar, pentru ipoteza prevăzută de art. 418 alin. 2 N.C.p.c. cursul perimării a fost suspendat, în temeiul acestui text legal, doar o lună, iar nu pentru două luni[7]. După expirarea perioadei de o lună de suspendare a perimării în temeiul art. 418 alin. 2 N.C.p.c. cursul termenului de perimare va rămâne suspendat, dar de această dată în baza art. 418 alin. 3 N.C.p.c. Nu era posibil, așadar, ca pe durata stării de urgență să curgă termenul de perimare astfel încât acesta să ajungă în ultimele 3 luni ale duratei sale în timpul stării de urgență, pentru a deveni incidentă cauza specifică de suspendare prevăzută de art. 418 alin. 2 N.c.p.c. Această cauză de suspendare poate opera, ca efect al instituirii stării de urgență, doar în situația în care data de 16.03.2020 se plasa în cadrul ultimelor 3 luni ale termenului de perimare.

Prin urmare, în toate cazurile la calcularea termenului de perimare sub incidenţa actualului Cod de procedură civilă instanţa va avea în vedere curgerea, după încetarea stării de urgenţă, a diferenţei de timp care exista la 16 martie 2020 (data instituirii stării de urgenţă) până la împlinirea a 6 luni de la ultimul act de procedură realizat în cauză.

Pentru cauzele care se judecă sub imperiul C.proc.civ. din 1865 (C.p.c.) constatăm că art. 243 C.p.c., la care trimite art. 250 alin. 2 C.p.c., nu făcea referire expresă la alte cazuri legale de suspendare de drept a judecăţii. Faţă de enumerarea limitativă a cauzelor de suspendare de drept a judecății a art. 243 C.p.c. şi faţă de trimiterea pe care art. 250 alin. 2 C.p.c. o face exclusiv la acest text legal, considerăm că starea de urgenţă nu a atras, potrivit art. 250 alin. 2 C.p.c., suspendarea cursului primării timp de 3 luni de la data apariţiei sale, dacă acest eveniment s-a produs în ultimele 6 luni ale termenului de perimare.

În schimb, termenul de perimare a fost suspendat, pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 250 alin. 3 C.p.c., starea de urgenţă constituind, în opinia noastră, o cauză de împiedicare a părţii de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa sa. Constatăm că, spre deosebire de cauzele de suspendare de drept reglementate de art. 243 C.p.c., care privesc situaţia particulară a părţilor din cauză, cauza de suspendare a judecăţii pe durata stării de urgenţă este una generală, ce priveşte situaţia din societate în ansamblul ei. De aceea apreciem că deşi formularea art. 250 alin. 3 C.p.c. este mai restrictivă decât cea a art. 418 alin. 3 N.C.p.c., starea de urgenţă trebuie să fie considerată o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (şi nu doar un motiv temeinic justificat, suficient în actuala reglementare pentru a determina suspendarea perimării), ce le-a împiedicat pe acestea să stăruie în judecată. Totodată, caracterul general al cauzelor ce au determinat instituirea stării de urgenţă constituie şi un argument pentru inaplicabilitatea situației particulare de suspendare prevăzută de art. 250 alin. 2 C.p.c., ce a fost edictată în considerarea situaţiei particulare în care s-ar afla părţile, potrivit art. 243 C.p.c., şi care ar necesita un timp suplimentar pentru a se realiza demersurile necesare reluării judecăţii.

Având în vedere cele anterior expuse concluzionăm că, indiferent că ar aplicabile judecății dispoziţiile actualului C.proc.civ. sau ale C.proc.civ. din 1865, termenul perimării a fost suspendat, în baza dispoziţiilor legii de procedură civilă, pe durata stării de urgenţă, iar la încetarea stării de urgenţă el şi-a reluat cursul firesc, indiferent în ce etapă a curgerii acestui termen s-a situat momentul declarării stării de urgenţă. Pentru a se constata dacă a intervenit perimarea cererii instanța va verifica, cu referire la termenul de perimare, dacă de la momentul îndeplinirii ultimului act de procedură în cauză au trecut, în lipsa altor cauze de suspendare în afara stării de urgență, 6 luni și 60 de zile sub imperiul N.C.p.c., respectiv un an și 60 de zile, sub imperiul C.p.c. din 1865.


[1] ”Prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret, dispozițiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile”.
[2] ”Prescripțiile, uzucapiunile și termenele de decădere de orice fel, altele decât cele prevăzute la art. 63 alin. (12), nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență, dispozițiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile”.
[3] Gabriel Boroi, Mirela Stancu, ”Drept procesual civil”, Ed. Hamangiu, 2015, pag. 510
[4] Op.cit., pag. 312
[5] Considerăm că termenul de „lege” utilizat de art. 412 alin. 1 pct. 8 N.C.p.c. este folosit lato sensu, iar nu cu referire doar la actul normativ cu titlu de lege emis de Parlamentul României.
[6] Premisa este că judecata era deja suspendată în baza unui alt temei (suspendare voluntară sau facultativă, ori chiar alt motiv de suspendare de drept), la momentul la care a intervenit cauza de suspendare de drept.
[7] Dacă s-ar considera că ar fi operat două suspendări ale perimării, corespunzătoare celor două Decrete de instituire, respectiv de prelungire a stării de urgenţă, se impune să constatăm că aceste Decrete fac referire la termene calculate pe zile, în vreme ce art. 418 alin. 2 N.c.p.c. face referire la suspendarea perimării pe un termen de o lună. Dată fiind modalitatea diferită de calcul al termenelor pe zile faţă de termenul pe luni, reglementată de art. 181 N.C.p.c., suspendarea perimării ce a operat prin intrarea în vigoare a Decretului nr. 195/16.03.2020 și-a produs efectele până la 16.04.2020, aşadar dincolo de apariţia Decretului nr. 240/14.04.2020. Totuşi, noua cauză de suspendare reprezentată de prelungirea stării de urgenţă a operat de la data apariţiei sale, 14.04.2020, chiar dacă suspendarea anterioară era în curs, astfel că durata de suspendare a perimării, potrivit art. 148 alin. 2 C.p.c., s-a împlinit la finele zilei de 14.04.2020, când a încetat şi starea de urgenţă.


Jud. Ștefan Andrei Popa
Tribunalul Iași



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.