« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Flavius Crâznic: Pregătirea și experiența de procuror ajută enorm în avocatura de drept penal
15.06.2020 | Alina MATEI

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Alina Matei

Alina Matei

Flavius Crâznic

Flavius Crâznic

Alina Matei: Mulțumesc, stimate domnule avocat Flavius Crâznic, fondator CRÂZNIC  ȘI ASOCIAȚII, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. Faceți parte dintre procurorii care au ales avocatura. Ați lăsat un statut râvnit de foarte multă lume și ați trecut în lumea plină de aventură a avocaturii. Înainte de a vă ruga să ne spuneți cum ați luat această decizia, o să revin la prima alegere – cea de procuror. A fost singura opțiune la acel moment?

Flavius Crâznic: Și eu vă mulțumesc! Deși pentru promoția 1994 a Facultății de Drept din București, oferta locurilor de muncă în domeniul juridic a fost destul de generoasă (mulți dintre colegii mei devenind apreciați judecători, avocați, notari, profesori universitari sau diplomați de carieră) pentru mine, la acel moment a existat o singură opțiune: aceea de a deveni procuror.

Mi-am dorit acest lucru de la început, dar această dorință a fost consolidată și de pleiada de dascăli extraordinari pe care îi avea în acea perioadă catedra de drept penal a Facultății de Drept din cadrul Universității București.

Sigur ca și la catedra de drept privat activau profesori de excepție (Corneliu Bîrsan, Valeriu Stoica, Gheorghe Beleiu, Viorel Ciobanu, Lucian Mihai) dar profesorii Avram Filipaș, Emilian Stancu și Nicolae Volonciu mi-au influențat decisiv cariera alegând să profesez în domeniul dreptului penal, timp de 16 ani ca procuror și din 2010 ca avocat.

În ceea ce privește „lumea plină de aventură a avocaturii” și decizia de a abandona statutul de procuror pot să vă spun că mi-a plăcut întotdeauna să progresez, să devin mai bun în fiecare zi, să merg mereu înainte.

Am avut șansa să ajung foarte repede, la 27 de ani, la Parchetul General, fiind însă unul dintre puținii procurori care nu a „ars etapele” trecând succesiv pe la toate unitățile de parchet ierarhic inferioare, unde am avut oportunitatea să lucrez cu profesioniști desăvârșiți de la care am avut ce învăța.

În anul 2000, la 28 de ani, eram procuror-șef în Parchetul General de unde am plecat în 2010 în avocatură simțind că intervenise… rutina și că am nevoie de o nouă provocare.

Mi-a fost mai ușor să fac pasul spre avocatură fiindcă nu l-am făcut singur ci împreună cu un prieten, Liviu Dăscălescu, fostul meu șef de la Parchetul sectorului 3 București din anii 1995-1996 (ulterior vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii), bogata sa experiență, prietenia și sprijinul său ajutându-mă foarte mult la începutul carierei de avocat.

Pot să vă spun acum, după 10 ani, că nu regret acest pas mai ales datorită faptului că am întâlnit, reîntâlnit sau cunoscut în avocatură, numeroși oameni de calitate pe care îi stimez pentru activitatea desfășurată și pentru modul în care reprezintă profesia: Daniel Fenechiu și Mihnea Stoica (pe care îi cunosc din timpul facultății), fostul decan Ilie Iordăchescu și actualul decan Ion Dragne (pe îi apreciez ca avocați încă din vremea când eram procuror), profesorii Aurel Ciobanu și Petruț Ciobanu (al căror profesionalism l-am sesizat în cauzele comune), Marian Nazat (care a reprezentat un model și ca procuror), Mihai Tănăsescu (cel mai vechi consilier al Baroului București), profesorul Mihai Adrian Hotca și consilierul George Moloman (împreună cu care fac și în prezent echipă în diferite cauze), precum și mulți alți avocați care fac cinste profesiei.

Alina Matei: Creierul a imortalizat vreo imagine (nevinovăție vădită, nevinovăție vinovată)/situație din perioada cât ați fost procuror care vă mai revine când și când în minte?

Flavius Crâznic: Nu din perioada în care am fost procuror, dar aș putea da exemple întâlnite în avocatură unde am participat, în calitate de apărător, la câteva posibile „erori judiciare”. Totul s-a terminat însă cu bine, în toate cazurile Înalta Curte de Casație și Justiție adoptând soluția corectă.

Ca procuror îți vezi de dosarele tale și nu ai tangență cu modul în care instrumentează dosarele alți procurori.

În ceea ce mă privește, pe parcursul carierei mele de procuror, exista în Codul de procedură penală anterior o prevedere care pe mine m-a ajutat foarte mult la luarea deciziilor de trimitere sau netrimitere în judecată a unei persoane, și anume: procurorul apreciază probele conform convingerii și conștiinței sale. (Art. 63, alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968: Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală şi de instanţa de judecată potrivit convingerii lor, formată în urma examinării tuturor probelor administrate şi conducându-se după conştiinţa lor).

Alina Matei: Mai sunt cunoscuți care vă apelează cu „domnu procuror”? Cunosc un domn avocat foarte respectat, care a fost notar, și la piață oamenii îi spun tot „domnu notar”. 😊

Flavius Crâznic: Nu prea merg la piață. 😊

Pot să vă spun că mi-a trebuit și mie o perioadă să mă obișnuiesc cu noul statut. La primele audieri la care am participat în calitate de avocat semnam declarațiile la rubrica… procuror, fiind nevoie de bunăvoința foștilor colegi care printau încă un exemplar al declarației pentru a o semna la rubrica avocat.

Am și acum câțiva clienți care mă cunosc dinainte de a fi avocat și care mi se adresează cu „domnule procuror”. Sper însă că o fac doar din obișnuință. 😊

Alina Matei: Ce constată un fost procuror în primele luni de practicare a avocaturii?

Flavius Crâznic: Hmm! Constată multe.

În primul rând, munca cu oamenii este diferită, una este relația procuror-inculpat și alta cea avocat-client.

Ca procuror nu ai voie să fii subiectiv, rolul tău e să aplici legea așa cum e ea, fără să-ți permiți să fii sentimental.

Ca avocat, însă, dezvolți cu clientul o relație în care acesta are încredere în tine ca profesionist, ți se destăinuie, îi cunoști familia, dramele prin care trece și urmele pe care le lasă orice proces asupra unui om, mai ales un proces penal. Și astfel, ca avocat, devii mai subiectiv, mai implicat în problemele clientului.

Apoi constați că uneori, din păcate, parchetul nu e așa cum îl percepi din interior, iar unii dintre foștii colegi nu sunt chiar așa profesioniști cum credeai.

Din fericire însă există și surprize plăcute pe care ți le oferă avocatura în acest domeniu, existând în rândul judecătorilor și procurorilor destule modele de urmat pentru tinerii magistrați.

Alina Matei: Sunt părți din viața profesională a unui procuror pe care le poate lua cu el în avocatură? Și corespunzător, ce nu este compatibil cu un avocat, dar perfect compatibil cu un procuror?

Flavius Crâznic: La prima parte a întrebării vă răspund categoric DA. Pregătirea și experiența de procuror ajută enorm în avocatura de drept penal, acest lucru fiind evident atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața instanțelor de judecată.

O dovadă este și faptul că mulți dintre avocații de succes care activează în aria dreptului penal sunt foști magistrați. Aceasta nu înseamnă însă că nu poți fi avocat de „mâna întâi” și fără să fi fost judecător sau procuror, și cunosc destule exemple și în acest sens.

Și organizarea. De exemplu la CRÂZNIC ȘI ASOCIAȚII activitatea este organizată la fel. Studiul dosarelor, fișarea lor, pregătirea audierilor, cererile, concluziile, le facem după aceleași tipare ca și organul de urmărire penală, urmărind însă, desigur, un alt scop: respectarea drepturilor clientului și aflarea adevărului judiciar pe bază de probe certe. Astfel, lucrăm în același timp și „în oglindă” cu organul de urmărire penală, rezultatul fiind o reprezentare eficientă a clienților noștri.

Referitor la a doua parte a întrebării („ce nu este compatibil cu un avocat, dar perfect compatibil cu un procuror?”) să știți că din perspectiva avocatului lucrurile nu sunt foarte diferite, deși avocatura este o profesie liberală.

Atât procurorul cât și avocatul trebuie să-și desfășoare activitatea cu respectarea strictă a legii și cu bună credință.

Ambele sunt incompatibile însă cu încălcarea legii, neseriozitatea, lipsa de profesionalism și de corectitudine care conduc, mai devreme sau mai târziu, la excluderea sau autoexcluderea din profesie.

Dacă întrebarea ar fi sunat invers, din perspectiva procurorului („ce nu este compatibil cu un procuror, dar perfect compatibil cu un avocat?”) sigur că răspunsul ar fi altul.

În primul rând există incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege în ceea ce îi privește pe magistrați, dar și unele autoimpuse privind cercul relațional sau altele asemenea.

Să vă dau un exemplu. Eram procuror când am cunoscut-o pe soția mea, ea fiind avocat și, de asemenea, fost procuror, desfășurându-și activitatea, în mod firesc datorită experienței, în domeniul dreptului penal. Deși nu exista nicio interdicție sau incompatibilitate legală am rugat-o să nu mai preia cauze penale atât timp cât eu sunt procuror. A acceptat acest lucru și, fără să știu atunci, s-a dovedit o „investiție rentabilă” pentru că astăzi, Daniela Crâznic conduce cu rezultate foarte bune departamentul de drept civil și comercial al SCA CRÂZNIC & ASOCIAȚII.

Alina Matei: Clienții apelează la societatea CRÂZNIC  ȘI ASOCIAȚII și pentru că fondatorul este fost procuror? Cum faceți astfel încât clientul să simtă că la el se uită avocatul, și nu fostul procuror?

Flavius Crâznic: Nu. Clienții apelează la CRÂZNIC ȘI ASOCIAȚII pentru seriozitate, profesionalism și rezultate. De altfel acesta a fost deviza noastră de la înființarea societății: „Seriozitate și Profesionalism”. Sunt valori pe care le impun echipei cu care lucrez și de la care nu abdic.

Am avut și șansa să pot forma o echipă de avocați, tineri sau cu mai multă experiență, cu o temeinică pregătire profesională și care cred în aceste valori.

De altfel, avem clienți vechi de ani de zile care apelează la serviciile noastre ori de câte ori au o problemă, nu numai în domeniul dreptului penal care, să zicem, are legătură cu activitatea mea anterioară.

Rezultatele bune obținute de echipa noastră de avocați în domeniile dreptului civil, comercial, dreptul muncii sau CEDO îi fac pe clienți să revină și să ne recomande.

Referitor la a doua parte a întrebării vă spun că nu trebuie să faci nimic special. Relația client-avocat este bazată pe încredere, altfel nu se poate face avocatură. Dacă ești sincer, deschis cu clientul și îi explici de la început ce poți și ce nu poți să faci pentru el, relația va funcționa foarte bine.

Alina Matei: Și pentru că vorbeam de clienți, clientul se poate asemăna cu o femeie  – ușor de cucerit, greu de păstrat, cum spunea un mare autor român?

Flavius Crâznic: Dacă te străduiești în fiecare zi să faci tot ce depinde de tine pentru clienții tăi, aceștia vor fi mulțumiți și, deci, ușor de păstrat, neavând motive să apeleze la alt avocat.

Trebuie însă, să transmiți încredere clienților, să le arăți că știi ce ai de făcut în interesul lor și chiar să faci aceste lucruri.

Știm că pentru fiecare client cazul lui este cel mai important și de aceea tratăm toate spețele cu maximă atenție și seriozitate.

Dacă clientul simte acest lucru va fi mulțumit și va apela în continuare la tine chiar dacă sunt și cazuri în care soluția nu se ridică la nivelul tuturor așteptărilor.

Alina Matei: Ce planuri pentru matca normală a societății CRÂZNIC ȘI ASOCIAȚII aveti?

Flavius Crâznic: Planuri și idei am tot timpul, dar prima mea grijă în acest moment este să gestionăm cu maximă atenție cauzele pe care le avem pe rol la organele de urmărire penală și la instanțe. Acestea nu sunt puține și datorită reluării activității organelor judiciare după pandemie, urmează o perioadă cu activitate intensă în toate aceste dosare.

Apoi, am în vedere, mereu, extinderea activității prin abordarea unor domenii noi, ceea ce presupune, totodată, și extinderea echipei de avocați.

De asemenea, câțiva dintre clienții noștri din străinătate intenționează dezvoltarea unor afaceri în România, motiv pentru care este posibil ca, pentru o perioadă, să dezvoltăm mai mult aripa avocaturii de business a SCA CRÂZNIC ȘI ASOCIAȚII.

Alina Matei: Așa cum pleoapa protejează ochiul verde – comparația aparține lui Tolstoi, culoarea ochiului mie 😊 – așa ar trebui să protejeze un coordonator de firmă avocații cu care lucrează?

Flavius Crâznic: Nu știu daca a proteja este cuvântul potrivit. Cu siguranță însă avocații din orice firmă au nevoie de condiții bune de lucru, venituri decente, îndrumare și sprijin. Noi, la CRÂZNIC ȘI ASOCIAȚII ne străduim să oferim toate aceste lucruri angajaților și colaboratorilor noștri astfel încât să se poată dezvolta într-un mediu profesional propice.

Alina Matei: Cum a fost perioada de Coronavirus pentru pentru dumnevoastră și firmă?

Flavius Crâznic: Poate vă va surprinde răspunsul meu, dar pentru mine a fost… o pauză necesară pe care n-aș fi putut-o avea fără întreruperea activității instanțelor și parchetelor datorată stării de urgență.

A fost o perioadă de reflecție, de analiză și planificare a pașilor următori care m-a făcut să revin mai entuziast și mai hotărât la activitatea de zi cu zi.

În ceea ce privește firma, buna organizare a activității și calitatea clienților ne-a făcut să trecem cu bine peste această perioadă. La CRÂZNIC & ASOCIAȚII construim până la sfârșitul fiecărui an bugetul pentru anul următor, astfel încât să nu ne afecteze fluctuația clienților sau… pandemia.

În același timp,  contractele tip abonament lunar și clienții serioși, cu afaceri solide, care și-au achitat la timp onorariile au făcut ca activitatea firmei să nu fie perturbată.

Sigur că, inactivitatea instanțelor și parchetelor în această perioadă a afectat celeritatea soluționării unor cauze, dar această inactivitate a fost justificată.

Alina Matei: Ce n-a făcut până acum omul Flavius Crâznic și e momentul pentru asta?

Flavius Crâznic: Ce n-am făcut? Probabil multe lucruri, dar datorită ritmului zilnic nu prea ai timp să te gândești la asta. Ceea ce îmi vine imediat în minte însă e aceea că în ultimii 25 de ani am stat prea mult la serviciu și prea puțin cu familia. Dar n-aș zice că a sosit momentul să corectez acest lucru fiindcă avocatura are prețul său: multe ore de muncă în fiecare zi și implicare totală.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.

Flavius Crâznic: Să vă acorde în continuare „votul” lor pentru politica editorială onestă și echilibrată și pentru sprijinul constant acordat profesioniștilor dreptului.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine!

Flavius Crâznic: Eu vă mulțumesc!

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
Secţiuni: Covid 19 Legal React, Drept penal, Interviuri, JURIDICE.ro, SELECTED TOP LEGAL, UNBR+INPPA+Barouri | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD