Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 

Caracterul accesoriu şi obiectul apelului incident
16.06.2020 | Gabriel LEFTER

JURIDICE - In Law We Trust
Gabriel Lefter

Gabriel Lefter

În noul cod de procedură civilă nu există o enumerare clară a varietăţilor de apel[1], art. 466 şi următoarele tratând apelul principal şi condiţiile de exercitare a acestuia şi, după epuizarea cerinţelor de fond şi formă o realizare a dreptului la apel, în art. 472 şi 473 sunt definite două specii de apel, apelul incident şi apelul provocat.[2] Între cele două varietăţi ale apelului astfel definite există foarte multe asemănări (singura diferenţă vizând partea împotriva căreia această cale de atac se îndreaptă – cu consecinţe în privinţa efectelor şi cadrului procesual care s-ar putea crea), regimul lor juridic fiind cvasiidentic: titular, termen de exercitare, caracterul timbrabil, dependenţa faţă de apelul principal, extinderea devoluţiunii în apel dincolo de limitele rezultând din apelul principal[3] etc.

Noul cod de procedură civilă român stipulează la art. 472 alin.1 că intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.

Raţiunea consacrării acestei instituţii[4] este aceea de a împiedica introducerea apelurilor în scop de şicană, oferindu-i şi intimatului posibilitatea de a solicita reformarea hotărârii atacate[5]. Este introdusă astfel „presiunea riscului ca cererea de apel să provoace apelul incident al intimatului”[6] care permite părţii care nu a declarat apel principal, în speranţa că acelaşi comportament îl va avea şi adversarul, după ce se găseşte în faţa apelului exercitat de acesta, să exercite totuşi apel, după expirarea termenului, prin care să urmărească şi el schimbarea hotărârii primei instanţe. Altfel spus, apelul incident este un mijloc de apărare aflat la îndemâna intimatului din apelul principal care, în încercarea de a evita o nouă judecată în calea de atac, nu a formulat apel principal nu ca o formă de neglijenţă, ci a o formă de se declara de acord cu hotărârea pronunţată, dar nu necondiţionat, cu numai dacă aceasta nu va fi apelată de cealaltă parte[7].

Art. 472 conturează, în puţine cuvinte, condiţiile apelului incident vizând calitatea procesuală activă şi pasivă, termenul de exercitare, obligativitatea formei scrise şi enunţarea unei solicitări exprese de schimbare a hotărârii primei instanţe.

Caracterul accesoriu al apelului incident

În privinţa trăsăturii distincte a apelului incident de a fi secundar, complementar apelului principal, glosele doctrinei pe marginea art. 472 alin. 2 sunt unanime în a recunoaşte aşa-zisul „caracter accesoriu” al apelului incident[8].

Dar, ceea ce doctrina descria a fi, în realitate, un raport de dependenţă[9] – dar nu în privinţa soluţiilor de fond, ci o subordonare constând în admisibilitatea apelului incident în funcţie de acea a celui principal[10]brevitatis causaintitulat caracter accesoriu, nu se poate transforma în condiţie de admisibilitate a apelului incident privind obiectul acestei căi de atac, apel care ar trebui să vizeze fie acelaşi obiect ca cel al apelului principal, fie să se găsească în subordonare totală în privinţa soluţiei (în afara celei de la art. 472 alin. 2) fată de soluția care s-ar putea pronunța in apelul principal.

De aceea, admisibilitatea apelului incident este o chestiune ce trebuie analizată numai când instanţa de control judiciar nu mai analizează în fond calea de atac principală, în celelalte situaţii neexistând caracter accesoriu, apelul incident având o existenţă de sine stătătoare deplină[11] ori de câte ori instanţa se poate pronunţa asupra motivelor din apelul principal.

Relaţia de dependenţă este explicată în doctrină[12] în sensul că apelul incident nu este apel accesoriu, doar soluţionarea lui fiind absolut dependentă de cercetarea în fond a apelului principal; deoarece intimatul nu contestă valabilitatea apelului principal, ci hotărârea care a făcut obiectul acesteia, scopul lui se detaşează la început de soarta apelului principal[13].

În privinţa sintagmei „în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică” în doctrină[14] se arată că aceste prevederi sunt eliptice sau ambigue; oricum, scopul introducerii acestei prevederi nu este fixarea definitivă a ansamblului elementelor în care se va judeca apelul (părţi, obiect, cauză), ci de a sublinia că apelul incident poate exista numai dacă s-a formulat un apel principal, fără ca soluţia lui să depindă de soluţia dată acestui fondului apelului principal[15].

Obiectul apelului incident

Aşa cum rezultă din practică[16] şi doctrină[17], chiar dacă obiectul apelului incident îl constituie „hotărârea primei instanţe” (exprimare ce pare a limita sfera acestei sintagme la hotărârea de dezînvestire pronunţată conform art. 425 alin. 1), faţă de evidenţa că apelul incident nu este o simplă apărare[18], obiectul căii de atac incidentale nefiind apelul principal, rezultă că, sub nicio formă, intimatului nu îi este limitată în vreun fel libertatea de a preciza obiectului apelului său, de criticile apelantului principal[19].

De aceea, pornind de la constatarea că art. 472 nu restrânge în nici un fel sfera intenţiilor apelantului incident de a schimba hotărârea primei instanţe, rezultă că intimatul poate critica orice dispoziţie din hotărârea primei instanţe[20], inclusiv soluţiile acestei instanţe din încheierile anterioare a căror reformare ar conduce la schimbarea rezolvărilor din dispozitivul hotărârii de dezînvestire[21].

În acest context, împrejurarea că intimatul avea interesul de a exercita apel împotriva hotărârii de primă instanţă (când ambele părţi cad în pretenţii), dar totuşi nu a declarat în speranţa că nici partea adversă nu o va face[22] nu îl lipseşte pe acesta de dreptul de a declara apel incident doar pentru că această interpretare va deschide calea eludării termenului de apel şi ar suprapune ilogic sfera de reglementare a celor două instituţii: apelul principal şi apelul incident[23].

Pe lângă situaţia premisă expusă anterior (ambele părţi au căzut în pretenţii[24]), cea de-a doua ipoteză în care doctrina admite că există interesul formulării unui apel incident este aceea în care apelul principal ar putea fi paralizat ori efectele admiterii sale diminuate dacă se repun în discuţia părţilor apărări pentru a căror rediscutare în faţa instanţei de control judiciar este nevoie de un apel.

Se observă că această ultimă împrejurare are în vedere doar cazul în care reclamantul, a cărui acţiune a fost respinsă sau admisă numai în parte, exercită apelul principal pentru admiterea cererii sale în întregime; când intimatul a invocat în faţa primei instanţe diferite excepţii prin care urmărea anularea sau respingerea acestei cereri fără discutarea fondului dreptului, dacă urmăreşte repunerea în discuţie a soluţiilor de respingere date excepţiilor pe care le-a invocat, este obligat să formuleze apel incident pentru că aceste excepţii nu pot fi reiterate în calea de atac prin intermediul întâmpinării[25].

Este, deci, greşită opinia din doctrină[26] conform cu care pârâtul căruia i s-a respins o excepţie procesuală nu poate formula apel în cazul în care acţiunea reclamantului ar fi respinsă ca neîntemeiată; apreciem că, şi în lipsa apelului reclamantului, pârâtul poate formula apel principal solicitând respingerea acţiunii în baza excepţiei pe care a invocat-o, interesul existând în mod evident, fie şi măcar din perspectiva cheltuielilor de judecată ale pârâtului, dacă soluţionarea excepţiei ar fi presupus dezbateri şi/sau probatorii.

Pe de alată parte, s-a reţinut că dispoziţiile art. 472 nu au fost redactate pentru a preîntâmpina schimbarea în tot a hotărârii apelate, în apelul principal al părţii adverse, rolul apelului incident nefiind acela de apărare menită să contracareze criticile din apelul principal, ci doar acela de a obţine schimbarea hotărârii primei instanţe, ceea ce induce în mod logic concluzia că, dacă a obţinut câştig de cauză, partea nu mai are interes să formuleze nici apel principal, nici apel incident[27]. Instanţa a reţinut că, rezolvând în sens favorabil capătul de cerere privitor la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, judecătorul de la prima instanţă nu avea a se mai pronunţa asupra cererii alternative de rezoluțiune a antecontractului de vânzare-cumpărare, iar reclamanta nu avea dreptul de a promova apel principal ori incident pentru soluţionarea lui, însă, constatând că nu sunt întrunite condiţiile pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, tribunalul urma să evalueze, ca instanţă devolutivă, cererea alternativă, privind rezoluţiunea, chiar dacă instanţa de fond nu dispusese asupra ei în mod explicit.

Tot literatura de specialitate[28] arată că, dacă intimatul a avut posibilitatea de a introduce un apel principal însă nu a făcut-o, acesta nu poate obţine, prin efectul apelului incidental, ceea ce nu ar fi putut obţine prin exercitarea apelului principal sau, în alte cuvinte ceea ce le era interzis părţilor de a obţine pe calea apelului principal tot astfel le este interzis pe calea apelului incident.

Dar, această interdicţie dedusă din practica judiciară[29] vizează exclusiv obiectul apelului incident din perspectiva regulilor generale ce guvernează instituţia apelului, pe deplin aplicabile şi apelului incident[30].

Vor fi incluse aici toate situaţiile în care apelul principal este inadmisibil: pentru îndreptarea, lămurirea, completarea hotărârii; împotriva încheierii pentru care apelul se exercită distinct şi anterior fondului – art. 64 alin.4 (în varianta iniţială, dinaintea modificării conform Legii nr. 310/2018); când se încalcă principiul unicității căii de atac[31]; împotriva măsurilor primei instanţe pentru care legea prevede expres o altă cale de atac – cererea de reexaminare privind taxa judiciară de timbru etc.

Acesta este înţelesul limitării obiectului apelului incidental, iar practica a făcut o corectă aplicare a instituţiei inadmisibilităţii[32] în care se solicită pe calea apelului incidental îndreptarea unei erori materiale din hotărârea apelată[33], completarea hotărârii primei instanţe[34], se invocă o excepţie relativă direct în apel[35], formularea unor pretenţii noi pe calea apelului incident[36].

În orice alte condiţii, când intimatul putea să declare apel, dar nu a făcut-o[37] (indiferent de motive: culpă – a pierdut termenul pentru apel principal; ignoranţă – nu a înţeles consecinţele hotărârii primei instanţe; naivitate – a sperat că şi adversarul său se va mulţumi cu o satisfacţie parţială sau timorare – şi-a imaginat că, exercitând apelul principal, se expune pericolului formulării de către adversar a unui apel incident), iar pretenţiile sale din cererea de atac corespund regulilor generale de admisibilitate a apelului precum şi celor privind devoluţiunea în calea ordinară de atac de la art. 476-478[38], apelul incident este admisibil[39].

Astfel, sunt greşite soluţii în care se resping ca inadmisibile apelurile incidente pentru că pârâta intimată avea la îndemână calea apelului principal, „căci independent de apelul principal pârâta urmărește practic înlăturarea unei obligații stabilită de prima instanță”[40].

De asemenea, este greşită soluţia unei instanţe[41] care a apreciat că este inadmisibil apelul incident formulat de pârâtă prin care se solicita respingerea în tot a acțiunii și admiterea în parte a cererii ei reconvenționale pentru că această cerere reconvențională nu a fost supusă devoluțiunii în apelul reclamantului, aşa că aceasta a intrat în autoritate de lucru judecat și nu poate face obiectul unui apel incident. Instanţa a considerat că, pentru partea din sentinţă în care acţiunea reclamantului fusese admisă parțial, iar pârâta obligată la plata unor sume de bani, nu operase devoluțiunea în apelul reclamantului și nu poate fi formulat apel incident, în condițiile în care reclamantul a criticat sentința în măsura neacordării integrale a sumelor solicitate, apreciindu-se astfel că obligarea parţială a pârâtei la plata unor sume a intrat în autoritatea lucrului judecat, câtă vreme în această privință nu există un apel principal al pârâtei legal declarat.

Soluţia este apodictic greşită, instanţa ignorând reguli elementare privind judecata apelului incident, conform cu care exercitarea acestui tip de apel anulează avantajele principiului non reformatio in peius şi care stabilesc că apelul incidental extinde devoluţiunea dincolo de limitele prestabilite prin apelul principal[42]. În plus, pe această cale se ajunge la o interpretare extrem de restrictivă a obiectului apelului incident care ar viza exclusiv acele dispoziţii din hotărârea primei instanţe care au fost criticate în apelul principal; o astfel de interpretare trebuie de principiu exclusă, căci art. 472 alin.1 nu conţine limitări în privinţa obiectului solicitării intimatului de schimbare a hotărârii primei instanţe[43].

Apelul incident împotriva considerentelor

În practică[44] s-a arătat că între apelul principal și cel incident nu există deosebiri esențiale, astfel că, prin apelul incident ar putea fi formulate aceleaşi critici ca şi pe calea apelului principal; în speță, era vorba despre admisibilitatea unui apel incident împotriva considerentelor, instanţa respingând excepția inadmisibilității care se întemeia pe susţinerea că, pe calea unui apel incident nu ar putea fi formulate critici numai în ceea ce privește considerentele hotărârii atacate, acestea putând fi formulate numai pe calea unui apel principal; de asemenea, s-a considerat că soluția de înlăturare a considerentelor excesive, a considerentelor greșite în drept, ori care cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea și, eventual, a înlocuirea lor, cu menținerea soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate, reprezintă o reformare a hotărârii primei instanțe, chiar dacă nu a soluției cuprinse în dispozitiv, întrucât înlăturarea și înlocuirea unor considerente decizorii atrag o schimbare a soluției[45].

Cu excepția situaţiei pur particulare prezentate în doctrină[46] (şi care pornește de la premisa că scopul apelului incident, schimbarea hotărârii, se referă nu doar la dispozitiv, ci și la considerente – opinie la care nu subscriem), vizând situaţia în care apel incident cuprinde nemulțumiri vizând exclusiv considerentele hotărârii primei instanțe legate de capetele de cerere respinse, cu privire la care reclamantul nu a formulat apel principal, când într-adevăr, apel incident ar fi unica modalitate de corectare a considerentelor prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, apreciem greşite aceste dezlegări[47].

Astfel, o condiţie a admisibilității acestei căi de atac fiind nu doar indicarea sentinței apelate, ci şi precizarea modalității în care apelatul incident solicită schimbarea hotărârii primei instanţe; dispare raţiunea reglementarii apelului incident (partea, parţial satisfăcută, urmărește păstrarea hotărârii primei instanţe în speranţa ca nici adversarul nu va declara cale de atac) pentru că, în cazul apelului contra considerentelor, partea a primit recunoaștere a drepturilor sale, iar ceea ce îi provoacă nemulţumirea fiind doar argumentaţia instanței[48]. Apoi, cerinţa modificării dispozitivului sentinţei apelate rezultă din modalitatea de redactare a art. 472 „cerere … de schimbare a hotărârii”, în timp de art. 461 alin. 2 are ca premisă menţinerea soluţiei din dispozitiv[49], o soluţie cu totul aparte în contextul art. 480.

În fine, apelul incident contra considerentelor este şi inutil în condiţiile în care apelul principal învesteşte instanţa de control judiciar, în limitele devoluţiunii, nu doar cu verificarea soluțiilor primei instanţe, ci şi cu cercetarea temeiniciei şi legalității raţionamentelor care au condus la acestea, împrejurare în care intimatul poate propune instanţei de apel, pe calea întâmpinării, argumentele adecvate menţinerii soluţiei primei instanţe[50].

Apelul incident împotriva unor încheieri premergătoare prin care s-au dezlegat anumite excepţii

În acest context al explicitării obiectului apelului incident apreciem greşită o altă soluţie[51] adoptată ca urmare invocării din oficiu a excepției inadmisibilității unui apel incident în care intimatul pârât a solicitat schimbarea hotărârii primei instanţe prin care se respinsese acţiunea ca neîntemeiată şi admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului care formulase apel principal prin care urmărea admiterea acţiunii sale; excepției inadmisibilității care a fost admisă cu motivarea că, prin apelul incident declarat, pârâta critică modul de soluționare a unei excepții, critică ce nu are legătură cu aspectele aduse în discuție prin apelul principal și care puteau fi valorificate de pârâtă pe calea unui principal întemeiat pe art. 461 alin. 2.

Deşi această soluţie pare a fi ecoul unei opinii doctrinare conform cu care pârâtul căruia deşi i se respinge o excepţie procesuală, cum ar fi cea a lipsei calităţii procesuale pasive, nu poate formula apel incident în cazul în care acţiunea reclamantului se respinge ca nefondată[52], apreciem această practică (şi doctrina pe care se sprijină) ca fiind eronate.

Aceasta pentru că, pe calea unui apel principal (şi, mutatis mutandis şi pe calea unui apel incident) pot fi contestate absolut oricare dintre aspectele asupra cărora prima instanţă s-a pronunţat dacă legea nu interzice aceasta expres (precum în cazul art. 200 alin. 7, art. 445 sau al art. 467 etc.).

Deoarece obiectul apelului îl constituie hotărârea pronunţată de prima instanţă, iar nu obiectul cererilor părţilor formulate la această instanţă[53], interesul părţilor de a declara apel se raportează la conţinutul concret al acestei hotărâri[54], iar nu doar la modalitatea de soluţionare a cererilor cu care instanţa a fost învestită.

Cum hotărârea de dezînvestire pronunţată conform art. 425 alin.1 este consecinţa firească a încheierilor interlocutorii pe care instanţa le-a pronunţat de-a lungul judecăţii, pentru ca art. 466 alin.4[55] să nu devină o simplă prevedere de stil, fără nicio aplicabilitate practică, atât timp cât hotărârea primei instanţe nu este rezultatul apărărilor pe care pârâtul le-a ridicat pe cale de excepţie, trebuie întotdeauna admis dreptul acestuia de a exercita apel cu privire la soluţiile date acestor excepţii.

Această cale de atac va viza sentinţa primei instanţe prin care pârâtului i s-a respins o excepţie dar s-a respins şi cererea de chemare în judecată sau sentinţa de respingere acţiunii ca neîntemeiată şi încheierea anterioară prin care s-a respins excepţia, pentru formularea apelului existând în mod evident interesul de a-l exercita, atât timp cât se urmăreşte pronunţarea unei hotărâri în baza unei excepţii care face inutilă analizarea fondului raportului litigios dedus judecăţii[56].

Apreciem greşită concepţia[57] conform cu care interesul celui care formulează apel ar trebui văzut exclusiv din perspectiva soluţiei care s-ar putea pronunţa asupra cererii de chemare în judecată şi, atât timp cât acesta rămâne respinsă, este fără relevanţă dacă soluţia este consecinţa inexistenţei dreptului invocat de reclamant sau, datorită excepţiilor invocate, instanţa nici nu a păşit la analizarea fondului raportului juridic dedus judecăţii[58].

Se constată că, prin astfel de apeluri, părţile nu urmăresc simpla menţinere a hotărârii primei instanţe[59], caz în care apărarea faţă de apelul principal s-ar putea face prin întâmpinare iar nu pe calea apelului prevăzut de art. 472[60], ci schimbarea hotărârii apelate (eventual a unor încheieri anterioare) şi respingerea cererii nu datorită caracterului netemeinic al pretenţiilor, ci datorită admiterii unor excepţii dirimante[61].

Concluzii

Înţelesul caracterul accesoriu şi întinderea obiectul apelului incident sunt date de raţiunea consacrării acestei instituţii procesuale, de acceptarea situației că art. 472 alin. 2 lasă „fără efect” apelul incident numai când instanţa de control judiciar nu mai analizează în fond calea de atac principală şi că, pe această cale, intimatul nu contestă valabilitatea apelului principal, ci hotărârea care a făcut obiectul acesteia, scopul lui detaşându-se de la început de soarta apelului principal.

De aceea, intimatul poate critica orice dispoziţie din hotărârea primei instanţe, inclusiv soluţiile acestei instanţe din încheierile anterioare a căror reformare ar conduce la schimbarea rezolvărilor din dispozitivul hotărârii de dezînvestire, indiferent de partea din hotărâre criticată prin apelul principal, fie şi în situaţia în care, titularul acestei căi de atac este nemulțumit de cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă.


[1] Brevitatis causa, în cuprinsul lucrării, toate referinţele la texte legale fără indicarea actului normativ care le cuprinde vor privi Noul Cod de procedură civilă, astfel cum a fost republicat în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015.
[2] În doctrină – I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. II, ed. Universul Juridic 2013 (titlu menţionat în continuare Tratat), vol. II, p.174 – se arată că există două tipuri de apel principal şi incidental, ultimul cu două variante: incident şi provocat.
[3] G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, ed. Hamangiu, 2013, p. 716.
[4] Confirmată în practică, căci există un număr foarte mare de cauze în care se declară apel, incident iar titularul apelului principal fie renunţă la calea de atac, fie o lasă să fie anulată (pentru lipsa timbrajului, spre exemplu).
[5] I. Leş, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, p. 639.
[6] V.M. Ciobanu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coordonatori), F. A. Baias, V. Belegante, T. C. Briciu, C. C. Dinu, B. Dumitrache, G. Florea, M. Fodor, I. Gîlcă, D. Ghinoiu, C. Irimia, A. Nicolae, E. Oprina, A. Rădoi, M. Stancu, A. Ştefănescu, M. Tăbârcă, N. Turcu, M. Ursuţa, G.-L. Zidaru Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. I – art. 1-526, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, vol. I, p. 1307.
Alţi autori arată că apelul incident este o modalitate de disciplinare a conduitei justiţiabilului care va trebui să ia în calcul şi înrăutăţirea situaţiei sale în ipoteza formulării unui apel incident de către intimat – P. Piperea, Noul Cod de procedură civilă. Note. Corelaţii. Explicaţii, Ghe. Piperea ş.a. , Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 488 sau că justificarea orânduirii apelului incident constă în aceea că este un instrument instituit cu raţiunea degrevării activității instanţelor de control prin descurajarea părţilor care ar putea declara apeluri în scop şicanatoriu sau cu uşurinţă – S. Spinei, Reglementarea căilor de atac în procesul civil, ed. Universul Juridic 2013, p. 82.
[7] M. Stănescu-Sas, Consideraţii referitoare la caracterul accesoriu al apelului incident în procesul civil, R.R.D.J. nr. 6/2016, p. 159.
[8] V.M. Ciobanu în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., p.1307, C. Negrilă în G. Boroi (coord.), Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Vol. II. Art. 456-1134, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2016, p.75; G. Boroi, M. Stancu, Drept Procesual civil, Ed. Hamangiu, 2015, p. 593.
[9] I. Leş, op.cit., p. 639.
[10] I. Deleanu, Tratat, vol. II, p.180.
[11] De aceea, este greşită soluţia unei instanţe – Curtea de Apel Ploiești secția I civilă decizia nr. 1883/05.10.2016, publicată aici – care a respins ca nefondat un apel incident prin care intimatul pârât considera ca nelegală hotărârea primei instanţe în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, în timp ce reclamantul solicita, pe calea apelului principal, admiterea acţiunii sale respinse ca prescrisă; instanţa şi-a motivat această soluţie doar pe faptul că „apelul principal a fost respins că nefondat, iar instanța nu a analizat fondul pretențiilor reclamanților, ci s-a pronunțat doar pe respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune” astfel că, în baza art. 472 alin. 2, a respins şi apelul incident ca nefondat.
[12] I. Deleanu, ibidem, nota 3.
[13] De aceea, respingerea apelului principal ca neîntemeiat dă dreptul – impune obligaţia, chiar – instanţei de apel să analizeze şi apelul incident – a se vedea Curtea de Apel Pitești secția I civilă decizia civilă nr. 1581/08.10.2015, publicată aici.
Desigur, dacă solicitările de schimbare a hotărârii primei instanţe formulate prin cele două apeluri cuprindeau cereri aflate în raporturi de accesorialitate în cererile cu care prima instanţă fusese învestită, soluţionarea apelurilor principal şi incident va reflecta această relaţie de subordonare: dacă instanţa de apel admite apelul pârâtului şi, astfel, respinge cererea de chemare în judecată, automat va respinge apelul reclamantului care solicita cheltuielile de judecată pentru acţiunea lui admisă de prima instanţă.
[14] I. Deleanu, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Vol. I. (Art. 1-6221), ed. Universul Juridic 2013 (titlu menţionat în continuare N.C.P.C. Comentarii), vol. I, p.598.
[15] Fiind mai degrabă un apel „incidental” – în sensul că este formulat în cadrul unui apel în desfăşurare, în accepţiunea art. 30 alin. 6 – decât un apel accesoriu – în sensul avut în vedere la art. 67, spre exemplu.
[16] Spre exemplu, Î.C.C.J secţia comercială, decizia nr. 259/20.01.2011, publicată aici. În analiză era o speţă (guvernată de prevederile vechiului cod de procedură civilă, însă dezlegările instanței supreme se aplică şi art. 472 având în vedere similitudinea de redactare a textelor) în care prima instanţă a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes invocate de pârâtă şi a respins acţiunea; în apelul reclamantei care a solicitat schimbarea acestei sentinţe în sensul admiterii acţiunii, pârâta a formulat cerere de aderare la apel, solicitând schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei (respinsă prin sentinţa apelată) şi admiterea excepţiei prescrierii dreptului material la acţiune (respinsă printr-o încheiere pronunţată în cursul judecăţii). Curtea de Apel Bucureşti a considerat că, în ce priveşte greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, această excepţie a fost soluţionată în şedinţa publică din 14.09.2006, şi nu prin sentinţa apelată, iar calea de atac a aderării la apel nu poate fi exercitată în condiţiile în care pârâta şi intervenienta nu au formulat apel împotriva acestei încheieri. Înalta Curte a apreciat ca greșită această soluţie, arătând că încheierea de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune nu putea fi criticată din perspectiva soluţionării de reclamantă deoarece dispoziţia îi era favorabilă, însă acest aspect nu este de natură a înlătura dreptul pârâtei intimate de a invoca, în apelul său incident, greşita soluţionare a acestei excepţii care, evident, tinde spre schimbarea hotărârii primei instanţe.
Pentru o situaţie în care apelul principal al reclamantului viza soluţia de respingere a acţiunii ca neîntemeiată, iar apelul incident al pârâților viza excepțiile respinse prin sentința primei instanţe, a se vedea Curtea de Apel Târgu Mureş, decizia nr. 803/A/22.10.2015, publicată aici.
[17] C. Negrilă în G. Boroi (coord.) op.cit., vol. II, p.73.
[18] Just s-a arătat (I. Deleanu, Aderarea la apel în procesul civil, Revista Dreptul nr.2/2001, p. 49) că aderarea la apel (în prezent, apelul incident) este o cale de atac prin care intimatul tinde la reformarea hotărârii primei instanţe, pe când opoziţia la fiecare capăt de cerere al apelantului se face prin întâmpinare ca mijloc de apărare.
[19] Problema admisibilității unui recurs incident, în raport cu interpretarea conferită asupra condiţiei ca obiectul său să se suprapună obiectului recursului principal sau să poată fi independent de obiectul recursului principal a făcut obiectul unei sesizări pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; prin decizia nr. 42/14.10.2019 publicată în M. Of., Partea I nr. 43/22.01.2020, Î.C.C.J. a respins, ca inadmisibilă, sesizarea apreciind că existenţa unei practici judiciare consistente, dar neunitare, inclusiv la nivelul instanţei supreme, demonstrează faptul că problema de drept a cărei interpretare se solicită şi-a pierdut caracterul de noutate, iar practica nu ar putea fi unificată decât printr-un recurs în interesul legii.
[20] Astfel, dacă reclamantul solicită în apelul principal admiterea acţiunii sale, intimatul poate contesta pe calea apelului incident măsura reducerii de către prima instanță a cheltuielilor de judecată conform art. 453 alin. 3, solicitând obligarea reclamantului la plata onorariului de avocat în integralitatea sa. De aceea, este greşită soluţia unei instanţe – Tribunalul Brăila secția I civilă, decizia civilă nr.158/21.02.2017, publicată aici – care a respins un asemenea de apel incident ca inadmisibil, pe motiv că o astfel de cale de atac nu poate să conțină cereri noi întrucât se opun prevederile art.478 alin.3, iar prin apelul incident nu sunt repuse în discuție soluțiile primei instanțe care tind a fi schimbate şi prin apelul principal, ci se invocă aspecte noi, cu privire la care intimata avea interesul de a formula ea însăși apel principal.
Din considerentele expuse, apare eronată şi soluţia în care s-a arătat că dacă apelul reclamantei vizează doar soluția instanței de fond asupra capătului de cerere privind constatarea nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2869/20.09.2005, pentru a fi admisibil apelul incident, intimații-pârâți trebuiau să aducă critici împotriva aceleași soluții contestată de apelanta-reclamantă, iar cu privire soluția de admitere a capătului de cerere privind anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1554/09.06.2005, soluție care a intrat sub autoritatea de lucru judecat prin neexercitarea apelului principal – Tribunalul Bacău, secția I civilă, decizia civilă nr. 751/04.12.2015, publicată aici.
[21] În acelaşi sens, M. Tăbârcă Drept procesual civil, ed. a II-a vol. III Căile de atac. Procedurile speciale, ed. Solomon 2017, p. 95 care arată că dacă apelul principal este îndreptat împotriva sentinţei, apelul incident poate avea ca obiect atât sentinţa cât şi o închiriere premergătoare; adăugam la aceasta faptul că intimatul nici măcar nu este ţinut a apela prin calea de atac incidentală hotărârea care face obiectul apelului principal, fiind suficient ca, prin reformarea închirierii premergătoare, să urmărească şi schimbarea ca o consecinţă a acestei reformări iar nu datorită unor motive intrinseci sentinței
[22] Una din situaţiile premisă a apelului incident, astfel cum just este expusă de G. Boroi, M. Stancu, op.cit., p. 592.
[23] A se vedea Tribunalul Timiș, secția I civilă decizia civilă nr. 262/A/24.02.2017, publicată aici; instanţa a apreciat eronat că, în raport de apelul principal a reclamantei care contestat modalitatea de admitere a cererii de grănițuire, un apel incident al unuia dintre pârâţi care critica doar soluţia de compresare parţială a cheltuielilor de judecată nu este admisibil, partea interesată având deschisă numai calea apelului principal. Soluţia inadmisibilităţii este greşită şi din perspectiva art. 472 alin. 2, apelul principal fiind perimat astfel încât, în temeiul art. 248 alin. 2, se impunea, cu prioritate, constatarea lipsei de efecte a apelului incident, iar nu analiza excepţiei admisibilităţii acestuia invocată de instanţă din oficiu.
În acelaşi sens, Tribunalul Timiş secția I civilă, decizia civilă nr.1347/14.11.2017, publicată aici, care a apreciat că apelul incident se grefează pe apelul principal și are caracter accesoriu, iar „formularea lui nu trebuie să ducă la substituirea obligației imperative de formulare a apelului în termenul prevăzut de lege”, astfel că intimații de primă instanță trebuia să introducă pe un apel principal (aceștia erau nemulțumiți de reducerea cheltuielilor de judecată „aspect care nu are legătură cu obiectul apelului principal de unde și inadmisibilitatea formulării acestei critici pe calea apelului incident”).
[24] Această ipoteză are în vedere sensul strict al sintagmei, acela în care ambelor părţi ale procesului le-a fost respinsă o anumită cerere formulată împotriva adversarului (spre ex. se respinge atât cererea de chemare în judecată cât şi cererea reconvenţională) cât şi aceea în care cererea reclamantului este admisă în parte; în acelaşi sens, G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, op.cit., p. 717. Cu toate acestea, calitatea de căzut în pretenţii nu trebuie stabilită doar prin raportare la hotărârea de dezînvestire a instanţei, ci şi prin raportare la celelalte hotărâri adoptate în cursul judecării cauzei (încheierile premergătoare cu caracter interlocutoriu vizând soluționare a anumitor excepţii invocate la prima instanţă de intimat).
De aceea, este greşită soluţia unei instanţe (Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 2135/11.04.2017 publicată aici) care a considerat că apelul incident prin care reclamantul a cărui acţiune a fost admisă a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii excepției prescripției dreptului de a mai executa sancțiunile contravenționale prevăzute în procesul-verbal desființat prin hotărârea apelată sus-menționată; se observă că ceea ce lipsea apelantului reclamant era interesul (condiţie care se analizează la fel ca în cazul apelului principal), nu calitatea de căzut în pretenții, pe care art. 472 nici măcar nu o prevede.
Just s-a arătat că nu este admisibil apelul incident (pentru că nu tinde la schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul prevederilor art.472 alin. 1) prin care intimatul a solicitat instanţei să se pronunţa asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat în privința cererii reconvenționale pe care instanţa nu a mai analizat-o admițând o altă excepţie analizată cu prioritate, excepția prescripției dreptului la acțiune contestată în apelul principal; or, în situația în care ar fi fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, s-ar fi anulat sentința apelată și cauza s-ar fi rejudecat, ocazie cu care s-ar fi efectuat apărări pe chestiuni de formă și de fond – Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă, decizia civilă nr. 989/11.11.2014, publicată aici.
[25] În acelaşi sens, C. Negrilă, op.cit., p. 73.
[26] G. Boroi, M. Stancu,op.cit., p. 592.
[27] Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, decizia civilă nr. 306/C/10.10.2019, publicată aici.
[28] G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, op.cit., p. 716.
[29] A se vedea, spre exemplu, Tribunalul Ilfov secția civilă decizia nr. 2287/A/29 .05.2019, publicată aici, care, greşit a apreciat că este inadmisibil un apel incident în cadrul procesual creat de un apel principal împotriva considerentelor, reţinând că acesta contravine „rațiunii reglementării apelului incident și justificării ce explică posibilitatea formulării acestuia și nu a unui apel principal” în sensul că nu există acea „condiționalitate a interesului părții în a formula apel incident în raport cu însăși atitudinea părții adverse care, printr-un apel principal, ar repune în discuție soluțiile primei instanțe”. Soluţia este greşită pentru că art. 472 alin. 1 nu circumstanțiază admisibilitatea apelului incident de obiectul apelului principal, singura cerință (obligatorie şi suficientă) fiind însăși existenţa acestui apel; apoi, „condiționalitatea” dedusă din alin. 2 al art. 472 există şi în situaţia analizată, titularul apelului contra considerentelor putând, prin renunţarea la calea lui de atac, să lase oricând fără efecte apelul incident.
[30] Se arată (I. Deleanu, Tratat, vol. II, p. 181) – plastic, dar foarte elocvent – că titularul cererii de apel incident nu poate avea drepturi mai largi sau mai multe decât apelantul principal, dar nici mai puţine.
[31] Tribunalul Bucureşti secția I civilă, decizia civilă nr. 1525/A/19.10.2017, publicată aici, instanţă care a admis excepţia inadmisibilității apelului incident constatând că apelanta G.E.I. a formulat apel principal în termen legal prin care se invocă aceleași motive de apel ca și cele din apelul incident formulat odată cu întâmpinarea; în acelaşi sens, Tribunalul Constanţa secția de contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 1583/21.10.2015, publicată aici.
[32] Nu pe calea inadmisibilității (cum greşit a procedat Curtea de Apel București secția a IV-a civilă decizia civilă nr. 1522/29.09.2015, publicată aici), ci prin intermediul excepţiei lipsei calității procesuale active trebuie respins un apel incident formulat de o persoană ce nu a avut calitatea de parte la prima instanţă.
Eronată apare a fi şi soluţia de inadmisibilitate asupra căreia s-a oprit Tribunalul Constanţa secția de contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 783/20.05.2015, publicată aici, care a pronunțat această soluţie constatând că intimatul a depus întâmpinarea la Tribunalul Constanta însa apelul incident (care trebuia depus odată cu întâmpinarea) l-a depus la Judecătoria Constanta si nu la tribunal, apelul incident formulat fiind transmis la tribunalului ulterior pronunțării instanței de apel asupra apelului principal. Apreciem că simpla constatare că învestirea tribunalului s-a produs după judecarea apelului principal nu este de antură să atragă, prin ea însăși, inadmisibilitatea apelului incident; apoi, dacă doar chestiunea legată de instanţa la care s-a depus cererea de apel ar fi condus la respingerea acestuia, în raport de soluţia conţinută de art. 471 alin. 1, considerăm că trebuia discutată problema nulităţii, iar nu cea a inadmisibilității (iar în cauza de faţă, când intimatul a respectat literal indicaţia din sentința apelată privind instanţa la care se depune apelul, chiar şi nulitatea era greu de pronunţat).
[33] Tribunalul București secția a IV-a civilă, decizia civilă nr. 337/A/30.01.2017, publicată aici. Reclamantul a solicitat pe calea apelului incident schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul suplinirii consimțământului pârâte în vederea deplasării minorului în perioada 19.04-24.04.2017, iar nu în 19.03-24.03.2017, cum ceruse „din eroare” în faţa primei instanţe; de aceea, soluţia inadmisibilităţii nu rezulta din aplicarea art. 445, ci din incidenţa art. 478 alin. 3 şi constatarea că aceasta reprezintă o cerere nouă în apel.
[34] Fie că acestea vizează un capăt principal de cerere – Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1120/27.09.2017, publicată aici, sau cererea accesorie vizând cheltuielile de judecată – Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 953/19.12.2017, publicată aici.
Prin apelul incident inadmisibil s-a solicitat completarea în sensul pronunțării și asupra drepturilor salariale solicitate pentru o perioadă asupra căreia prima instanța nu s-a pronunțat – Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale decizia civilă nr. 1522/29.09.2015, publicată aici; în sensul pronunțării şi asupra „cererii adiţionale” (un capăt de cerere suplimentar, rezultat din modificarea cererii iniţiale de chemare în judecată) – Curtea de Apel Timișoara secția litigii de muncă și asigurări sociale decizia civilă nr. 783/03.10.2017, publicată aici; instanţa a subliniat just că art. 445 instituie obligativitatea procedurii de completare a hotărârii în condițiile prevăzute de art. 444, astfel că pentru omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii incidentale, partea nu putea face uz de calea de atac a apelului; cale de atac astfel exercitată era inadmisibilă prin raportare la principiul legalității căii de atac reglementat de art. 457, care postulează că orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege și în condițiile prevăzute de aceasta.
[35] Tribunalul București, secția a VI-a civilă, decizia civilă nr. 1424/16.04.2019, publicată aici instanţă care a constatat că, fără a critica încheierea prin care a fost decăzută de prima instanță din dreptul de a formula întâmpinare, apelanta-pârâtă a invocat direct în apel excepția prescripției dreptului material pe calea apelului incident (în cauză, faţă de împrejurarea că apelul principal a fost anulat ca urmare a admiterii excepției lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarilor cererii de apel, apreciam că se impunea cu prioritate soluţia prevăzută de art. 472 alin. 2).
[36] Tribunalul Harghita secția civilă decizia civilă nr.474/03.06.2015, publicată aici; prin apelul incident se solicitase schimbarea sentinței în sensul modificării marjei fixe a băncii de la valoarea de 3,39 la valoarea de 1,1 începând cu 26.10.2010, în timp ce cerere introductivă viza doar caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc și data ajustării dobânzii din convenția de credit.
[37] Nu există o „obligație imperativă de formulare a apelului în termenul prevăzut de lege” care să fie „substituită” prin formularea apelului incident cum eronat se apreciază în practică – Tribunalul Timiş, secția I civilă decizia civilă nr.190/27.02.2018, publicată aici (definitivă prin nerecurare).
[38] Aşa cum s-a arătat, motivele de apel ale intimatului nu pot să conţină cereri noi întrucât se opun prevederile art. 478 alin.3 – C. Negrilă, op.cit., p.73.
[39] Dezavuăm practica unor instanţe (Tribunalul Vrancea secția I civilă, decizia nr.192/15.03.2018, publicată aici) de a calificat apelul incident formulat ca fiind apel principal cu motivarea că apelul incident presupune ca soluţia urmărită de autorul lui să depindă de soluţia din apelul principal şi că voinţa legiuitorului nu a fost, prin instituirea acestei căi, de a eluda normele legale care prevăd termenul în care se poate face un apel principal pentru ca, ulterior acestei calificări, să invoce din oficiu asupra tardivităţii acestei cereri de apel; în cauză, în ambele cereri de apel se contestaseră atât încheierea de admitere în principiu cât şi hotărârea de partaj, astfel că apare de neînţeles cum schimbarea urmărită prin apelul incident nu ar fi depins de soluţia din apelul principal.
De altfel, din perspectiva principiului egalității în drepturi referitor la termenul pentru declararea apelului care trebuie să fie același pentru toate părțile din procesul civil, promovarea căii de atac fiind la dispoziția fiecăreia dintre părți în raport cu interesele sale și cu aprecierea proprie, C.C.R. a constatat constituţionalitatea art. 472 alin. 1 prin raportare la ale art. 16 și art. 21 alin. 3 din Constituţie prin decizia nr. 280/26.04.2018 publicată în M. Of. nr. 53/21.01.2019.
[40] Curtea de Apel București secția a IV-a civilă, decizia civilă nr. 1342/A /02.11.2018, publicată aici.
[41] Curtea de Apel Ploiești secția I civilă decizia civilă nr.1685/26.09.2017, publicată aici.
[42] I. Deleanu, Tratat, vol. II, p. 176, M. Tăbârcă, op. cit., vol. III, p.99.
Şi Î.C.C.J. a comis aceeaşi greşeală, apreciind – într-o cauza în care recursul principal viza doar cuantumul cheltuielilor de judecată, iar recursul incident privea nu doar cuantumul cheltuielilor de judecată, ci și soluția de respingere a apelului – că recursul incident este admisibil numai în măsura existenței riscului schimbării soluției date în apel într-un sens favorabil recurentului principal, prin aderarea la recurs urmărindu-se împiedicarea adoptării unei asemenea soluții în calea extraordinară de atac; recursul incident nu este deschis în absența acestui risc sau, dacă a fost exercitat, rămâne fără efect atunci când riscul nu mai există, context în care instanța supremă a constatat că recursul incident este admisibil doar în limitele criticilor din recurs principal, astfel încât nu pot fi primite motivele de recurs referitoare la soluţia de respingere ca nefondat a apelului reclamantului şi nu au mai fost cercetate (Secţia I civilă, decizia nr. 1399/20.04.2018, publicată aici).
[43] G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, op.cit. 716.
[44] Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, decizia civilă nr. 347/A/09.02.2016, publicată aici.
[45] Curtea de Apel București secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 5111/23.10.2017, publicată aici.
[46] A. A. Chiș, Considerații privind accesorialitatea apelului incident sau provocat raportat la apelul principal, publicat aici.
[47] În sensul admisibilității apelului incident împotriva considerentelor având în vedere principiul qui potest plus, potest minus a se vedea G. Răducan, Drept procesual civil Căile de atac. Procedura necontencioasă judiciară. Proceduri speciale Ed. Hamangiu 2017, p. 25 sau C. Negrilă în G. Boroi (coord.) op.cit., vol. II, p.73-74 care arată că rezolvarea procesului conţinută ar art. 461 alin. 2 reprezintă o „schimbare a soluţiei”, chiar dacă nu aceea din dispozitiv, hotărârea primei instanţe fiind reformată sub aspectul considerentelor excesive, greşite sau prejudiciabile. Spre diferenţă, în Tratat, vol. II, p.177, nota 4, I. Deleanu pare contesta posibilitatea formulării unui apel incident contra considerentelor din moment ce circumscrie interesului intimatului de a exercita această cale de atac scopului de schimbare a hotărârii primei instanţe prin al cărei dispozitiv nu i s-a dar satisfacţie sau i s-a dat o satisfacție parţială, fiind inadmisibil un apel incident numai pentru confirmarea aceste hotărâri – ibidem nota 1.
[48] A se vedea Tribunalul București, secția a VI-a civilă, decizia nr. 330/23.01.2019, publicată aici (definitivă prin nerecurare) în cere se arată foarte clar că interesul pârâtei de a declara apel incident împotriva considerentelor exista indiferent dacă reclamantul promova sau nu calea de atac.
[49] În acest sens Curtea de Apel București secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 1605/03.11.2014, publicată aici, sau decizia nr. 302/21.01.2019, publicată aici, precum şi Curtea de Apel Cluj secția a II-a civilă, decizia civilă nr. 725/14.12.2017, publicată aici.
[50] Dacă apelantul incident a urmărit schimbarea în parte a sentinței în sensul înlocuirii parțiale și completării considerentelor primei instanțe cu raționamentele proprii ale instanței de apel, cu menținerea soluției de admitere a contestației formulate, apărarea în apelul principal (inclusiv în privința anumitor considerente, ce ar trebui adăugate față de soluția primei instanțe, în funcție de soluția asupra apelului principal) o va face prin întâmpinare, și nu pe calea apelului incident – Tribunalul București secția a VI-a civilă, decizia civilă nr. 4106/08.10.2018, publicată aici.
[51] Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, decizia civilă nr. 987/24.02.2015, publicată aici.
[52] G. Boroi, M. Stancu, op.cit., p.592.
[53] Tribunalul Sălaj, secția civilă decizia civilă nr.1079/16.11.2017, publicată aici.
De aceea, cât timp hotărârea pronunțată de prima instanță, nu a fost anulată sau desființată pe căile prevăzute de lege până la momentul soluționării apelului, nu se pune problema rămânerii acestuia fără obiect ca urmare a punerii în executare a sentinţei apelate – Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, decizia civilă nr. 3706/06.09.2016, publicată aici; Curtea a mai arătat că, deoarece această aducere la îndeplinire s-a făcut în considerarea caracterului executoriu al hotărârii pronunțate în materie de pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale, potrivit art.448 alin.1 pct.4, nu se putea considera că această punere în executare ar reprezenta o recunoaștere a pretențiilor contestatoarei care că lipsească de interes apelul declarat.
[54] Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, decizia civilă nr. 415 /27.11.2017, publicată aici, care a învederat că motivele de apel trebuie să vizeze hotărârea pronunțată de instanța de fond, fie dispozitivul acesteia, fie considerentele; instanţa a stabilit că nu este un veritabil motiv de apel solicitarea de administrare a unei noi expertize pentru a se identifica distrugerile cauzate de incendiu (cu argumentația că la fondul cauzei au fost efectuate două expertize prin care s-au stabilit rezultate foarte diferite), cât timp nu există o critica referitoare la netemeinicia sentinței apelate (din perspectiva soluţiei pronunţate asupra cererii în despăgubire).
[55] Ce recunosc dreptul de apel împotriva încheierilor premergătoare numai odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel; cum nu se face distincţie între cele două categorii de încheieri premergătoare prevăzute de art. 235 cele cu caracter preparatoriu, respectiv, cele cu caracter interlocutoriu, rezultă că ambele ar putea face obiectul apelului împreună cu fondul.
[56] Practica a validat această interpretare, arătând spre exemplu că este admisibil un apel incident prin care s-a solicitat de către pârâți schimbarea soluției pronunțate de prima instanță, respectiv modificarea soluției de a fi respinsă cererea pe excepție, iar nu pe fond – Tribunalul Argeș secția civilă decizie nr. 76/10.01.2017, publicată aici; în cauză, cererea de chemare în judecată fusese respinsă ca neîntemeiată, prin apelul principal se solicita admiterea acţiunii, iar pârâții au formulat apel incident, cerând schimbarea în parte a hotărârii în sensul de a se respinge acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință, respectiv fără calitate procesuală pasivă.
[57] Tribunalul Braşov secția I civilă, decizia nr. 474/30.03.2017, publicată aici, care a respins ca inadmisibil un apel incident cu motivarea că prin acesta nu s-a solicitat schimbarea sentinței, ci admiterea unor excepții asupra cărora instanța nu s-a pronunțat, cauza fiind soluționat ca urmare a admiterii excepției puterii de lucru judecat.
[58] În acelaşi sens, C. Negrilă în G. Boroi (coord.) op.cit., vol. II, p.73.
[59] Spre exemplu, când intimatul a obţinut de la prima instanţă tot ce a cerut prin concluziilor lui pe fond – I. Deleanu, Tratat, vol. II, p.178 nota 1.
[60] G. Boroi, M. Stancu, op.cit., p. 592; în astfel de situaţii apelul incident este neîndoios inadmisibil. A se vedea Tribunalul București secția a IV-a civilă, decizia civilă nr. 1703/A/ 26.04.2016, publicată aici, care a respins ca inadmisibil un apel incident prin care s-a solicitat doar respingerea apelului principal constatând că prin sentința civilă apelată, s-a admis în tot cererea (o contestație la executare), astfel că prin acest apel, partea nu poate tinde la schimbarea soluției primei instanțe, care îi este favorabilă din perspectiva faptului că s-au anulat toate actele de executare și s-a dispus întoarcerea executării.
La aceeași soluție a inadmisibilităţii s-a oprit şi Tribunalul Sălaj secția civilă, decizia civilă nr.967/16.12.2014, publicată aici, instanţă care a observat că, prin apel incident, reclamantul a cărui plângere contravențională a fost admisă a solicitat respingerea apelului principal și completarea considerentelor pentru care a fost admisă plângerea; despre lipsa solicitării schimbarea hotărârii primei instanţe şi cererea menținerii ei, însă cu substituirea motivelor cu susținerile de la prima instanţă, a fost vorba şi în apelul incident considerat ca inadmisibil de Tribunalul București secția a IV- a civilă decizia civilă nr. 2046/A/20.05.2016 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/587ef872e49009983d002965.
[61] Abia când excepţia dirimantă a fost admisă de prima instanţă, nu se poate formula apel împotriva acestei soluţii de cel în favoarea căruia joacă soluţia de admitere a excepţiei pentru că, într-adevăr şi indiscutabil, nu există interesul, în apelul acestei părţi, schimbării hotărârii primei instanţe în sensul continuării judecăţii. A se vedea Tribunalul Argeș secția civilă decizia civilă nr. 2282/03.07.2017 publicată pe http://www.rolii.ro/hotarari/597853ece49009241c00024e; instanţa fusese învestită cu apelul incident al executorului testamentar al persoanei chemate în judecată ca pârât ce era decedat la data învestirii primei instanţe, iar acest apelant solicita anularea hotărârii apelate prin care s-a respinsă acțiunea ca îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală și judecarea procesului cu evocarea fondului și respingerea cererii neîntemeiată și introducerea în cauză a legatarului.


Judecător Gabriel Lefter
Curtea de Apel Constanţa

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.