« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii

Repunerea de drept „în termenul” de înscriere la masa credală sau repunerea de drept în „eternitatea” procedurii? Opinie despre art. 42 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 85/2014
16.06.2020 | Cosmin Alin TURCU

JURIDICE - In Law We Trust
Cosmin Turcu

Cosmin Alin Turcu

Înștiințarea creditorilor despre deschiderea procedurii de insolvență reprezintă unul dintre aspectele esențiale ale acestei proceduri. Omisiunea de a complini această obligație, fie că este săvârșită cu intenție, fie că este săvârșită din culpă, este corectată de lege prin repunerea de drept a creditorului în termenul de înscriere la masa credală. Care este însă situația acelui creditor care, deși repus în termen, formulează declarația de creanță după expirarea termenului (ca număr de zile) de care au beneficiat toți ceilalți creditori pentru înscrierea la masa credală? I se poate opune acestuia sancțiunea decăderii sau dimpotrivă, poate formula o declarație de creanță pe toată perioada derulării procedurii de insolvență?

Ipoteza de lucru:

Creditorul X nu se află pe lista creditorilor comunicată administratorului judiciar de către debitorul Y. Prin urmare, acesta nu este notificat conform Codului de procedură civilă, cu privire la deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitorului Y. Creditorul X află ulterior despre deschiderea procedurii de insolvență, dar solicită înscrierea la masa credală doar după un an de la momentul la care a aflat efectiv acest lucru. Presupunem prin ipoteză, că momentul la care creditorul X a aflat despre deschiderea procedurii de insolvență reprezintă un fapt necontestat, care poate fi dovedit.

Problema pusă în discuție:

Împotriva creditorului X se mai poate invoca sancțiunea decăderii din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor debitorului Y în ceea ce priveşte creanța respectivă?

Texte legale incidente:

 Art. 114 alin. (1) Legea 85/2014: „Cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 42, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase”. 

Art. 42 alin. (3) Legea nr. 85/2014: „Prin excepţie de la prevederile alin. (1), comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii se vor realiza potrivit prevederilor Codului de procedură civilă. Creditorii care nu au fost notificaţi potrivit prevederilor art. 99 alin. (3) sunt consideraţi de drept în termenul de depunere a cererilor de admitere a creanţelor, prin depunerea unei cereri de admitere la masa credală şi vor prelua procedura în stadiul în care se afla în momentul înscrierii lor la masa credală.”

Art. 100 alin. (1) lit. b) Legea nr. 85/2014: „Notificarea va fi comunicată creditorilor de îndată şi, în orice caz, cu cel puţin 10 zile înainte de împlinirea termenului-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor şi va cuprinde:
(…)
b) termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 45 de zile de la deschiderea procedurii, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă;”

Art. 99 alin. (3) Legea nr. 85/2014: „Notificarea prevăzută la alin. (1) se realizează potrivit prevederilor Codului de procedură civilă şi se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în BPI.”

Art. 342 alin. (1) Legea nr. 85/2014: „Dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale Codului de procedură civilă şi ale Codului civil.”

Art. 186 alin. (1) și (2) Cod proc. civ.: „(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.” 

Opinie:

Din punctul nostru de vedere, repunerea de drept în termenul de înscriere la masa credală, nu înseamnă faptul că opțiunea de a formula o astfel de declarație poate fi luată de către Creditorul X oricând până la momentul închiderii procedurii. Trebuie observat faptul că legea prevede expres că repunerea se face într-un termen. Deși nu definește concret care este acesta, ține de esența termenului faptul că are o data de început (dies a quo) și o dată la care se împlinește (dies ad quem).

Articolul 42 alin. (3) teza a II-a din Legea 85/2014, are scopul de a scuti creditorul X de proba motivelor temeinic justificate pentru o eventuală cerere de repunere în termen formulată în temeiul art. 186 alin. (1) Cod proc. civ. prin raportare la art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, însă acest text legal nu prevede mai departe care este acest nou termen în care declarația de creanță trebuie depusă.

Într-un articol recent dedicat acestui subiect s-a exprimat următoarea opinie: „Apreciem că, art. 42 alin. (3) teza a II-a din Codul insolvenței nu impune un termen în care un creditor să fie obligat să depună această cerere, astfel că declarația de creanță poate fi depusă oricând, nefiind obligatorie respectarea termenului prevăzut de art. 186 Cod procedură civilă.”[1]

În opinia noastră, tăcerea legii speciale, nu trebuie complinită într-un sens în care s-ar adăuga la lege, respectiv în sensul în care Creditorul X ar putea face oricând o astfel de declarație. Legea nu prevede expres o astfel de posibilitate. Dacă s-ar fi dorit acest lucru, legiuitorul ar fi prevăzut, nu faptul că este repus de drept în termenul de înscriere la masa credală, ci faptul că respectivul creditor poate formula o astfel de declarație de creanță oricând, pe tot parcursul derulării procedurii de insolvență.

În astfel de situații, considerăm că raportarea corectă trebuie să fie făcută la dispozițiile de drept comun care complinesc prevederile legii speciale, așa cum prevede art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. În mod evident, aceste dispoziții de drept comun sunt prevederile art. 186 alin. (2) Cod proc. civ. care arată că actul de procedură trebuie intocmit în 15 zile de la încetarea impiedicării.

Sub aspectul numărului de zile în care creditorul repus în termen poate formula declarația de creanță, se naște o altă discuție în sensul în care s-ar putea argumenta faptul că pentru egalitate de tratament, acest termen ar trebui să fie același cu cel pe care l-au avut toți ceilalți creditori notificați cu privire la deschiderea procedurii. În acest sens, s-ar putea susține că este vorba de termenul stabilit de judecătorul sindic prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență, așa cum prevede teza finală a art. 186 alin. (2) teza a II-a Cod proc. civ. în cazul căilor de atac.

Totuși, trebuie observat, în primul rând, faptul că formularea unei declarații de creanță nu reprezintă exercitarea unei căi de atac, astfel încât o eventuală analogie în acest sens ar fi neîntemeiată. În al doilea rând, trebuie observat faptul că deși art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, prevede faptul că judecătorul sindic stabilește prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență un termen de înscriere la masa credală în limita maximă de 45 de zile, prevederile alin. (1) ale art. 100 din Legea nr.85/2014 menționează faptul că notificarea de deschidere a procedurii de insolvență trebuie comunicată creditorului cu minim 10 zile înaintea termenului-limită de înscriere la masa credală. Prin urmare, chiar dacă judecătorul sindic ar fi stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii un termen de înscriere de 30 de zile, dacă notificarea creditorului este recepționată cu minim 10 zile anterior termenului limită aceasta este legală.

În raport cu cele de mai sus, considerăm că soluția judicioasă în privința termenului aplicabil pentru înscrierea la masa credală a creditorului repus de drept în termen este cel prevăzut de art. 186 alin. (2) teza I Cod proc. civ., respectiv termenul de 15 zile de la data la care a luat cunoștință despre deschiderea procedurii. De altfel, aceeași situație ar fi, în privința termenului de înscriere, și în cazul unui creditor care nu se prevalează de dispozițiile art. 42 alin. (3) teza a II-a din Legea 85/2014, ci solicită repunerea în termen, în temeiul art. 186 alin. (1) Cod proc. civ.

Trebuie să ne amintim de unde a pornit această discuție. Art. 7 alin. (3) din vechea lege a procedurii insolvenței, nr. 85/2006, prevedea următoarele: „(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență.”

Decizia Curții Constituționale nr. 1.137 din 04.12.2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 31/15.01.2008, a stabilit faptul că acest articol „… este neconstituțional în măsura în care este interpretat în sensul că persoanele împotriva cărora se va deschide o acțiune potrivit dispozițiilor acestei legi ulterior deschiderii procedurii insolvenței se vor cita direct prin Buletinul procedurilor de insolvență, fără a beneficia de o primă comunicare a actelor de procedură potrivit Codului de procedură civilă, asemănător soluției consacrate pentru debitor și creditori”.

În mod incontestabil, soluția este una de bun simț întrucât drepturile fundamentale al oricărei persoane (dreptul la aparare, dreptul la un proces echitabil) trebuie respectare prin realizarea unei informări corecte și efective în privința deschiderii procedurii de insolvență. Însă din acest punct, nu trebuie să ajungem în poziția diametral opusă în care să considerăm că acei creditori care se află în această situație nu au obligația respectării termenelor procedurale.

Dimpotrivă, analizând considerentele deciziei menționate, putem observa faptul că instanța de contencios constituțional face o analiză justă a echilibrului care trebuie realizat în cadrul acestei proceduri celective: „Faptul că, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, persoanele notificate vor fi citate și li se vor comunica actele de procedură prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvență nu poate fi privit ca aducând atingere dreptului la apărare. Astfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele de procedură, putând să instituie prevederi speciale, derogatorii de la dreptul comun, în vederea unor situații specifice. Astfel, prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 își găsesc justificarea în specificul procedurii insolvenței, care presupune un număr foarte mare de părți și o mare diversitate de acte procedurale de natură să îngreuneze mult desfășurarea procedurii, și apare ca o măsură specială prin care se asigură soluționarea cu celeritate a cauzelor” .

Dacă am considera că un creditor repus de drept în termenul de înscriere la masa credală ar avea posibilitatea de a formula oricând pe parcursul procedurii o declarație de creanță, deși în privința acestuia se poate dovedi faptul că a luat cunoștință în mod efectiv despre deschiderea procedurii, ar însemna să-l plasăm într-o categorie aparte din perspectiva drepturilor creditorilor participanți la procedură. Ori acestă interpretare ar fi de natură să perturbe echilibrul pe care legea privind procedura insolvenței încearcă să-l realizeze între interesele participanților la procedură.

Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că rațiunea existenței unui termen limită de înscriere la masa credală, cu sancțiunea corelativă a decăderii, nu are doar un scop negativ, sancționator, ci și unul pozitiv, în sensul în care pentru a se decela care este varianta pe care se poate merge în procedură, reorganizare sau faliment trebuie să fie fixat în mod definitiv tabelul creanțelor, pasivul debitorului care trebuie acoperit.

În masura în care s-ar considera că anumiti creditori au un drept discreționar în a alege momentul în care să intre în procedură, acest lucru ar putea fi folosit cu rea credință. Fără a contrazice principiul potrivit căruia buna credință se prezumă, ne putem imagina următorul exemplu: debitorul Y propune un plan de reorganizare cu o anumită strategie de acoperire a creanțelor raportată la valoarea totală a unui tabel definitiv. Ulterior, creditorul X, deținând o creanță considerabilă în raport cu masa credală, deși cunoaștea dinaintea propunerii planului despre deschiderea procedurii de insolvență, solicită înscrierea la masa credală doar după confirmarea planului de reorganizare. Ne putem imagina cât de bulversate ar putea fi calculele si procentele de acoperire a creanțelor propuse a fi achitate prin plan după includerea acestei noi creanțe.

Într-o astfel de situație, echilibrul care se dorește a fi atins prin procedură, aspect care este de esența procedurii insolvenței, ar fi doar o formă fără fond. Din acest motiv, concluzionând, susținem că deși este, indiscutabil, justificat ca orice creditor care nu a fost încunoștiințat în privința deschiderii procedurii insolvenței conform legii, să fie considerat de drept repus în termenul de înscriere la masa credală, acest drept nu poate fi unul discreționar, ci trebuie supus aceluiași tratament aplicabil celorlalți creditori, respectiv să fie limitat în timp, conform prevederilor art. 186 alin. (2) teza I cod proc. civ.


[1] Dan Barbu, Răzvan Dobrin „Repunerea în termenul de depunere a declarației de creanță conform Legii 85/2014″, disponibil aici.


Cosmin Alin Turcu
Practician în insolvenţă

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.