Fântâna prosperităţii antreprenoriale
26 mai 2023 | Daniel UDRESCU
Daniel Udrescu
Vin examenele. Treaptă, bacalaureat, facultate. Şi după ce urmează? Multe aripi care se frâng, trezirea şi uitarea visului unei inimi tinere, pentru că nu avem orientare, mentoring, implicare antreprenorială. Avem în schimb visul unei slujbe călduţe la stat, fără valorile tradiţionale ale familie româneşti.
Ne lipsesc procedurile de îndrumare a tinerei generaţii. Îi pierdem pentru că sistemul este indolent. 5-6 milioane de români sunt pierduţi peste tot în lume. O avere incomensurabilă de talent produce pentru alte sisteme. O naţiune puternică acum 30+ ani nu mai are nimic. Şi totuşi eu am încredere în viitorul copiilor noştri.
Orientarea are diferite forme. În SUA mulți judecători dau instrucțiuni pentru a ajuta la orientarea juriului. Sau acțiunea de a orienta pe cineva sau ceva în raport cu punctele unei busole sau alte poziții specificate: „conștientizarea și orientarea locației la copiii mici”. Sau atitudinea de bază, convingerile sau sentimentele unei persoane în legătură cu un anumit subiect sau problemă: „Cartea lui merită citită, indiferent de orientarea ta politică”.
Îndrumarea tinerilor este necesară şi în facultăţile americane programa de orientare, indiferent de lungime sau format, urmărește să prezinte studenților atât aspectele academice, cât și cele sociale ale unei instituții pe măsură ce trec de la liceu. Pentru instituțiile care și-au îmbunătățit orientările pentru a servi ca un program de tranziție cuprinzător, rezultatele învățării sunt dezvoltate pentru a evalua succesul.
M-am întâlnit zilele trecute cu o colegă de-a fiului meu pe care o ştiu din clasa întâi. Ce faci? Bine. Unde te-ai hotărât să dai la facultate? Spania. De ce? Păi toţi colegii mei pleacă în Spania. Şi la ce facultate? Nu ştiu, dar vreau să fac ştiinţele politice. Păi nu ai găsit un program aici? Nu am nici un viitor aici. Ai vorbit cu cineva să te îndrume, să te orienteze către o direcţie pe baza aptitudinilor tale? Uite eu cu băiatul meu am discutat despre succesiune şi să urmeze un program prin care să preia afacerile mele. Păi noi nu avem afaceri (părinţii lucrau la interne) şi tata s-a pensionat. Păi cum aşa, că era mai tânăr decât mine. Păi stă acasă toată ziua (are în jur de 50 de ani). Te rog să-ţi faci timp şi să veniţi toţi colegii să vorbim. Vreau să vă îndrum. Încă nu au venit. Probabil lipsa de încredere, pentru că a înţeles ce am vrut să spun.
Între anii 1960 și 1970, decanii americani care acționau în rolul de loco parentis s-au concentrat pe programe de orientare, tranziție și reținere care au devenit în scurt timp fundamentale pentru instituțiile de învățământ superior. Şcoala americană unde am învăţat m-a consiliat continuu.
Văd însă o şcoală românească relativ bună, văd şcoala altfel sau săptămâna de practică. La micuţa mea firmă de contabilitate am avut zeci de elevi sau studenţi care au venit pentru o hârtie, crezând că va fi uşor. În calitatea mea de părinte am spus nu. Am spus că eu îi accept doar dacă vin efectiv şi câteva ore pe zi să înveţe ceva. În timpul acesta am discutat cu fiecare şi la sfârşit i-am plătit (de fapt un cadou prin care să înţeleagă că sunt apreciaţi pentru munca lor). Mentorul din mine nu a putut accepta să-i las fără îndrumare.
Tot în SUA am avut mai multe teste de orientare fie în viaţă, fie în profesie, sau chiar cele din facultate. Firmele puneau mari eforturi în a avea oameni cât mai bine orientaţi cu cerinţele lor. Îmi aduc aminte că pentru poziţia de director internaţional, ca european eram mai bine dezvoltat pentru rolul intracultural, decât am ştiut că pot fi. Eram acel „deosebit” anormal pe care îl căutau, diferitul de modelul şcolii americane. Unul dintre cele mai populare modele de diferențe individuale în psihologie este Modelul OCEAN sau Big-5 de personalitate. Acest model identifică cinci trăsături de bază pe care noi toți le posedăm și ne poziționează pe un pol în care suntem fie jos, înalți sau undeva la mijloc pe acea trăsătură.
Deși este obișnuit în psihologia populară să clasifice oamenii în linii mari fie „optimiști”, fie „pesimişti”, acești termeni reprezintă de fapt doi poli ai unui spectru. Datorită testului de evaluare în viaţă, oricine poate evalua cu ușurință unde se află de-a lungul spectrului dintre acești doi poli. A doua trăsătură a definiției optimismului se referă la noțiunea de așteptări.
Aceste teorii tind să presupună că, comportamentul reflectă urmărirea unor valori din familie, care sunt stări sau acțiuni dorite.
Dezamăgirea mare este să văd tinere talente care pleacă din România, pentru că în procesul de orientare al statului român, al sistemului de valori românesc, am uitat să ne îndrumăm copiii, nu mai avem timp pentru a dezvolta metode de retenţie şi ne dăm bătuţi.
Am două categorii de clienţi. Am clienţi antreprenori cu puţină şcoală, care au reuşit datorită perseverenţei şi valorilor din familie ce vedeau şcoala ca o cale de a te dezvolta. Aceştia mi-au permis să le îndrum copiii şi cu peste 200 de băieţi şi fete am făcut tranziţia afacerilor, în aşa fel încât părinţii au creat o a doua generaţie de antreprenori, mai şcoliţi, mai bine pregătiţi. Fără să o consider laudă, în familii unde nu a existat niciodată un absolvent de facultate, acum sunt mulţi. Au învăţat, apoi, uşor au aplicat ce au învăţat şi acum conduc afaceri de peste 200 de milioane de euro cumulat. Sunt milionari tineri, învăţaţi să fie antreprenori, din părinţi ce şi-au riscat economiile şi au dezvoltat o mică afacere, de multe ori cu bani împrumutaţi.
A doua categorie de clienţi este formată din antreprenori proveniţi din angajaţi la stat sau firme mari, care nu au avut o educaţie antreprenorială, dar viaţa i-a forţat în antreprenoriat. Aproape toţi au studii superioare şi copiii lor, mai toţi sunt plecaţi din România. Şi i-am întrebat de ce nu au un plan de succesiune, cine le va prelua afacerea? Numitorul comun a fost în general lipsa de orientare şi transmiterea valorilor din familie. Mai bine lucrează copilul pe un salariu de 1.500 euro în Spania, Franţa, Anglia, Germania sau Italia, decât să îi fie delegate sarcini în cadrul afacerii de familie. Mai bine suferă că nu îl vede decât o dată pe an sau la mai mulţi ani. De ce? Educă-l.
România este plină de oportunităţi. Orientarea este deficitară. Lipsa mentorilor este o cauză. Transferul valorilor din familie e problema. Neştiinţa unui buget, învăţatul să rişti, munca efectivă, măturatul, curăţenia, cunoaşterea modului în care munca este transformată în venituri. Investeşte în tine, în copiii tăi, în educaţia continuă, caută sfaturile.
Ştiu că este greu cu adolescenţii. Am crescut în ochii fiicei mele doar pentru că am investit timp, am dus-o la o clientă pentru care ţin contabilitatea, i-am arătat o fabrică de îmbrăcăminte, i-am arătat că mărcile celebre pornesc şi de aici, se lucrează şi aici şi sunt vândute în Paris sau Londra la casele de modă celebre. A petrecut câteva ore cu antreprenorul, care s-a implicat mai ceva decât la o vedetă, a deschis inimile angajaţilor din fabrică, a înţeles cum se fabrică o rochie de PROM. Plăcerea evenimentului a adus o stare de spirit în fabrică, unde multe doamne au participat cu entuziasm la un eveniment din viaţa unui copil. Adevăraţi profesionişti au ajutat-o să aleagă din zeci de feluri, i-au explicat detalii, au pus-o să îmbrace zeci de rochii, să vadă diverse modele. Sincer, nici nu mi-am dat seama de importanţa rochiei de bal până când nu am primit nişte mulţumiri şi îmbrăţişări de la adolescenta mea, ca niciodată. Atunci am crescut în valoare, cu un gest mic, pentru că am orientat un copil şi către o altă perspectivă, neobişnuită pentru nivelul ei.
Un alt exemplu de care m-am lovit a fost al unui tânăr care lucra la o fermă a unui spaniol, de două hectare. După o discuţie într-un aeroport a avut o revelaţie. Păi tata are 10 hectare şi un pământ mai bun. Şi l-am îndrumat să-şi înceapă mica afacere aici, să muncească pentru el. I-am explicat că România are oportunităţi imense dar ele trebuie căutate.
Pe când lucram la Price Waterhouse biroul din Bucureşti prin anii 1993-1995 am recrutat şi instruit circa 20-30 de tineri luaţi de pe băncile facultăţilor sau tineri neorientaţi. Primesc şi azi emailuri de la PARTENERI în diverse firme din Chicago, Paris, Londra, Sidney etc. Ce am făcut? Pe toţi i-am pus la muncă, le-am explicat cum se face şi de ce, le-am arătat o direcţie şi le-am spus să vină la mine doar dacă nu înţeleg procedura, dar întâi să încerce singuri. Lucrurile mici au clădit oamenii mari. Acum sunt profesionişti respectaţi. ROMÂNI.
Mi se rupe inima să văd aripi frânte. Sunt frânte pentru că sistemul nu are orientare şi retenţie. Sunt frânte că slujba la stat nu are o contra ofertă pentru că nu avem o cultură antreprenorială, pentru că nu promovăm propriile afaceri de parcă ar fi ciumate. Am riscat în 1997 şi am pornit pe propriul drum construind mica mea afacere, apoi soţia şi-a dezvoltat propria afacere şi de jur împrejur am creat zeci de locuri de muncă şi alte afaceri pentru cei din jur, pentru care am fost susţinere şi exemple. Se poate şi să nu frângi aripi. Şapte dintre nepoţi lucrează în familia extinsă împreună cu părinţi, unchi, mătuşi.
Contabilul părinte întreţine o pepinieră de antreprenoriat cu cel puţin 225 de familii şi peste o mie de părinţi, copii, rude ce beneficiază de fântâna prosperităţii antreprenoriale. Se poate.
Daniel Udrescu, CPA, ECJ, Auditor
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
