Precizările Procurorului General ref. cauza minorei incendiate în județul Mehedinți. UPDATE: Rezultat control
14.07.2020 | JURIDICE.ro

Marți, 14 iulie 2020, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a adus la cunoştinţa publicului următorul mesaj al Procurorului General:
Ca urmare a controlului dispus privind celeritatea și rolul activ în efectuarea urmăririi penale în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus examinarea sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu a conformării reprezentanților DGASPC Mehedinți la procedurile legale și la obiectivul interesului superior al minorului, în condițiile revocării măsurii internării într-un centru de plasament în regim de urgență după doar o zi.
În urma controlului efectuat nu au fost stabilite elemente de natură a reține gestionarea necorespunzătoare a cauzei de către organele de poliție și de către procurorul care a supravegheat cercetările, actele de urmărire penală necesare stabilirii unui plan de anchetă fiind efectuate de îndată.
Neluarea unei măsuri preventive față de persoana vizată de plângerea penală a fost determinată de imposibilitatea obiectivă de a administra probatoriul necesar până la data săvârșirii prin incendiere a tentativei de omor asupra minorei, expertiza medico-legală nefiind finalizată la momentul respectiv, iar dispunerea unei măsuri preventive neputând fi bazată exclusiv pe existența unei plângeri penale.
Intervalul de la formularea plângerii până la săvârșirea tentativei de omor prin incendiere a persoanei vătămate a fost de 74 de ore, timp în care, având în vedere riscurile pentru minoră decurgând din acțiunile anterioare ale persoanei vizate, organele de urmărire penală au solicitat DGASPC Mehedinți luarea măsurii de protecție a internării în regim de urgență.
***
Luni, 15 iunie 2020, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a adus la cunoştinţa publicului următorul mesaj al Procurorului General:
În contextul interesului generat în spațiul public de cauza privind minora victimă a tentativei de omor prin incendiere din județul Mehedinți, precizez că, pe baza informării preliminare transmise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, am dispus efectuarea unui control cu privire la instrumentarea dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare în care au fost formulate acuzații de viol. Scopul controlului îl constituie clarificarea demersurilor realizate de la formularea plângerii și până în data de 12 iunie 2020, în special în ceea ce privește actele referitoare la persoana vizată de acuzații.
Indiferent de vârsta persoanei vătămate, luarea în mod imediat a tuturor măsurilor investigative specifice anchetării infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale este imperativă. Aceasta se aplică deopotrivă în cauzele în care urmărirea este efectuată de către procuror sau în cele în care procurorul supraveghează activitatea poliției judiciare. De aceea, pentru un cadru complet al constatărilor și pentru realizarea atribuțiilor de conducere a activității poliției judiciare, am solicitat și IGPR efectuarea verificărilor la nivelul subunităților acestuia.
Voi continua să acționez în vederea îndrumării din partea PÎCCJ, în condițiile legii, a colegilor procurori, pentru stabilirea unor practici unitare în investigarea infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale cu victime minore, precum și pentru realizarea controlului ierarhic de către procurorii cu funcții de conducere, în scopul aflării adevărului, cu rol activ.