SUA, România şi alegerile – trecut şi prezent (6). Impactul Coronavirusului asupra Americii, Chinei şi ţării noastre
11 august 2020 | Simona M. VRĂBIESCU KLECKNER
Simona M. Vrăbiescu Kleckner
<< 5. Coronavirusul, America şi OMS
COVID-19 şi politica internă a SUA
Înainte de apariţia Coronavirusului, economia americană se afla la cel mai înalt nivel, întrecând şi perioada lui Ronald Reagan, cu un şomaj aproape inexistent, impozite scăzute, bursa ridicată şi inflaţia sub control.
Tot atunci, în ianuarie 2020, Camera Reprezentanţilor din Congres era preocupată de procedurile de impeachment al Preşedintelui Trump, dar după achitarea acestuia de către Senat, la 5 februarie 2020, dezamăgirea stângii a fost enormă.
Cu apariţia virusului Corona, imediat Democraţii au profitat de impactul respectiv spre a veni cu critici sau acţiuni noi anti-Trump – în Congres sau în statele federale având guvernatori de stânga şi cu susţinerea mass-mediei de stânga.
Preşedinta Camerei Deputaţilor, Nancy Pelosi, şi mişcarea „roşie” a noilor veniţi din 2018, care o secondează, nu recunosc nimic din cele corecte sau destul de bune împlinite de Donald Trump.
Când a apărut virusul, aceştia l-au condamnat pe Trump că nu ia situaţia în serios, când a schimbat politica faţă de China, l-au numit „rasist”, iar după ce a ordonat încetarea călătoriilor cu China şi Europa, l-au numit „protecţionist” sau l-au acuzat că întrebuinţează criza în favoarea realegerii sale.
La 22 martie, la adoptarea CARES Act destinat ajutorării financiare a celor loviţi de virus, Pelosi a introdus sume în vederea unor programe sociale nelegate de virus.
La 2 aprilie, aceasta a iniţiat formarea unui comitet în vederea investigării Preşedintelui în legătură cu modul în care ar fi mânuit pandemia.
În plus, la 27 aprilie, a înfiinţat un comitet condus de Deputatul democrat James Clyburn, pentru a supraveghea acţiunea federală asupra crizei Corona cât şi eventualul răspuns al Preşedintelui. Atunci, Senatorul republican Lindsey Graham, şeful Comisiei Juridice din Senat, a declarat că Pelosi ar fi trebuit să ceară comitetelor respective ale Camerei pe care o conduce să iniţieze audieri privind: duplicitatea Chinei faţă de pandemie; abuzurile comerciale chineze; mişcările navale chineze din Marea de Sud a Chinei; afacerile oneroase cu Ucraina şi China ale fostului Vicepreşedinte Joe Biden, care, profitând de poziţia sa, a facilitat îmbogăţirea propriei familii, mai ales a fiului şi fratelui său.
Nimic din toate aceste cazuri nu au interesat-o pe Nancy Pelosi ci mai de grabă aceasta s-a concentrat exclusiv împotriva Preşedintelui decât să fie în defavoarea Chinei.
Pentru a sublinia atitudinea ei, arăt cum în 1993, la începutul primului mandat al Preşedintelui Bill Clinton, Pelosi susţinea sancţiuni în Congres contra Chinei din cauză că nu respecta drepturile omului, iar în 2001, la începutul primului mandat al Preşedintelui George W. Bush, ea îl sprijinea pe Dalai Lama, ostracizat de China actuală.
Altă măsură post-COVID luată de Camera Congresului priveşte votul intern prin procură (proxy) al deputaţilor. Astfel, se va putea vota prin procură, unii dintre deputaţi încredinţându-şi votul unui coleg, iar cel prezent va putea vota până la maximum 10 voturi, deci fără un control asupra corectitudinii votului depus. În plus, şedinţele se vor desfăşura telefonic ori prin video. Deputaţii republicani, aflaţi în minoritate, sunt total contra acestor măsuri, dar cei democraţi îşi explică măsurile invocând pericolul virusului.
Nancy Pelosi susţine şi amendarea sau chiar anularea celui de al 2-lea Amendament al Constituţiei, privitor la portul de arme. Această mişcare au făcut-o imediat comuniştii când au venit la putere în 1945 în România, adică dezarmarea populaţiei civile, ca să fie siguri că deţin tot controlul asupra ei.
Iar la începutul lunii mai 2020, Pelosi a cerut să se aprobe încă 3 trilioane $ pentru ajutor social, dar de fapt pentru programe populiste de stânga.
Referitor la alegeri, profitând de Coronavirus, Pelosi şi Democraţii vor un sistem nou de votare. Adică votanţii să primească buletinul de vot prin poştă, buletinele urmând să fie apoi ridicate de activişti care vor veni din casă în casă. Astfel, votul va putea fi verificat, nemaifiind secret, şi totodată depus în favoarea celor sau a celui dorit.
Anterior, votul prin poştă era redus numai la situaţiile celor ce nu puteau fi prezenţi la urne în ziua alegerilor.
Dacă această hotărâre rămâne valabilă vor fi mari probleme electorale.
Mai este şi problema imigranţilor ilegali. În 2020 aceştia sunt în număr de 12,5 milioane la care se adaugă cei 4 milioane de copii ai acestora, întreţinerea lor ridicându-se la 250 bilioane $, plătite din impozitele cetăţenilor.
În urma acestei situaţii, la 22 aprilie 2020, Donald Trump a oprit orice fel de imigraţie printr-o ordonanţă de urgenţă, spre indignarea lui Nancy Pelosi care vrea ca aceştia să fie în continuare primiţi şi să şi poată vota.
Curtea Supremă a ţinut audieri referitor la chestiunea dacă Statele pot schimba sau îi pot penaliza pe electorii care refuză să-l voteze pe candidatul care a câştigat votul în statul respectiv, Curtea respingând luna trecută, printr-o Decizie istorică, ideea conform căreia electorii au dreptul de a vota cu cine doresc, în ciuda rezultatului votului din statul lor.
Problema era că, dacă i se acorda electorului liberă alegere, situaţia ar fi dus la haos când rezultatul este foarte strâns, iar partea pierzătoare ar fi tentată să înceapă o campanie intensă spre a influenţa electorii, generându-se o lungă şi incertă perioadă de aşteptare pentru a se cunoaşte câştigătorul.
Guvernatorii de state federale care sunt democraţi / cu vederi de stânga, încearcă şi ei să profite de starea de urgenţă cauzată de virus, pe de o parte, să acopere deficitele create de proasta lor guvernare şi, pe de alta, să prelungească cât mai mult posibil inactivitatea economică, în dauna refacerii mai rapide, pentru ca Trump să nu câştige alegerile din noiembrie.
Cât despre mass-media de stânga, ea a devenit braţul de propagandă a Partidului Democrat, acţionând cu „fake news”, cu comentarii negative sau derogatorii anti-Trump şi cu evitarea oricărei laude la adresa Preşedintelui.
După apariţia COVID-19, unii analişti au refuzat să creadă că virusul a provenit din Laboratorul Wuhan.
Senatorul Lindsey Graham a explicat de ce media reacţionează astfel, motivaţia fiind că, timp de peste 30 de ani, America a fost din ce în ce mai implicată în afaceri cu China în diverse domenii ca: investiţii, produse alimentare şi farmaceutice, lumea spectacolelor, media etc. Graham nu crede că ar fi momentul potrivit pentru crize politice în această perioadă stresantă, când ar trebui restabilită încrederea în ştiri.
Pe când unii analişti îl critică pe Trump că nu face nimic referitor la proliferarea virusului, alţii merg într-atât de departe încât pretind că pagubele economice produse de virus ar fi din cauza lui Trump, în loc să aprecieze intensa sa activitate faţă de necesităţile inerente apărute peste noapte.
Fosta mass-medie nepărtinitoare, ca New York Times, considerat în trecut, standardul jurnalismului american, a dispărut. Pe parcurs ziarul s-a transformat, susţinând actualmente trendul progresist-globalist şi neglijând faptul că o presă obiectivă este necesară unei democraţii. „Fake news” are un substrat ideologic îndemnând către credibilitatea unor idei greşite în vederea susţinerii punctului de vedere progresist radical.
De luat în seamă este şi faptul că, la 30 aprilie 2020, Nancy Pelosi a anunţat că, împreună cu alţi membri ai Partidului Democrat din Camera Reprezentanţilor, va începe în curând o nouă procedură de impeachment contra lui Trump, de data aceasta legată de virus. Fără îndoială că o va planifica astfel încât perioada derulării procedurii să coincidă cu campania electorală.
În altă ordine de idei, care nu priveşte virusul Corona, mă voi referi la ilegalităţile iniţiate în 2016 de „Deep State” împotriva candidatului şi apoi a Preşedintelui Trump. Subiectul a fost analizat de Gregg Jarrett în cartea sa „The Russian Hoax” în care autorul se referă la funcţionarii superiori din Ministerul Justiţiei şi FBI, implicaţi în cereri frauduloase către Curtea Specială FISA, cât şi la cazul muşamalizării acţiunilor ilegale comise de Hillary Clinton, ca fostă şefă a Departamentului de Stat sau în legătură cu Fundaţia Clinton.
Gregg arată cum aceştia au încălcat legea prin abuz de putere, obstrucţionarea justiţiei sau conflict de interese şi totodată încadrează acţiunile (crimele) lor conform United States Code (USC) sau Code of Federal Regulations (CFR)[1].
Cu ani în urmă, domnia legii şi aplicarea ei constituiau un simbol al integrităţii americane, dar funcţionarii superiori ai Ministerului Justiţiei şi FBI din timpul Administraţiei Obama au acţionat în 2016 ca cei pe care de fapt ei îi urmăreau şi opinia publică aşteaptă de patru ani ca justiţia să intervină, dar nimic nu s-a întâmplat deocamdată.
În sfârşit, Richard Grenell, numit de Trump la 20 februarie 2020, Director interimar al National Intelligence (NI), deci nefăcând parte din „Deep State”, a fost primul care a declasificat documente privind procesul penal a lui Michael Flynn, fost Consilier de Securitate al lui Trump.
Numai atunci, la 7 mai, William Barr, Ministrul Justiţiei, a putut cere închiderea procesului Flynn după doi ani. Totuşi, judecătorul cazului respectiv, în mod nefondat, refuză să închidă oficial procesul, motivul putând doar fi bănuit, în sensul că ţine cu cei vinovaţi, nu cu cel nevinovat.
Declasificarea respectivelor documente a permis acţiuni subsecvente, Senatorul republican Chuck Grassley, dar şi alţii, cerând audierea celor demascaţi că au participat în cazul Flynn.
Ca retaliere, Senatorul democrat Chuck Schumer, şeful minorităţii din Senat, i-a acuzat pe republicani că „trăiesc în alt Univers, creând o conspiraţie”, când de fapt conspiraţia a fost iniţiată de Democraţi (în imaginea alăturată NBC News, Preşedintele Trump alături de liderii Congresului, în cadrul unei întâlniri ce a avut loc, în Biroul Oval al Casei Albe, la 7 decembrie 2017).
Văzând numele celor care au participat la condamnarea injustă a lui Flynn, comentatorii şi presa numesc cazul „Obamagate”.
După patru ani, la 3 iunie, în Senat, fiind iniţiată de Lindsey Graham, a avut loc prima audiere a fostului Ministru Adjunct de Justiţie Rod Rosenstein cu privire la numirea Inspectorului General Robert Mueller pentru a cerceta zvonul „collusion”. Explicaţia lui Rosenstein a fost că nu fusese informat că faptele ce urmau să fie investigate nu fuseseră verificate de subalternii săi şi că, dacă ar fi ştiut, nu l-ar fi numit pe Mueller să cerceteze legătura lui Trump cu ruşii. Vor urma audierile subalternilor lui Rosenstein.
Cât priveşte Raportul lui John Durham, Procurorul Special, care este în curs de cercetare a abuzurilor de putere anti-Trump, acesta va apărea probabil în perioada următoare.
Coronavirusul şi politica externă americană
În vederea prevenirii prezenţei Rusiei la Cercul Arctic, în 2018, Donald Trump a aprobat trimiterea unor nave de război în zonă, pentru prima dată după 30 de ani.
Astfel, la 8 mai 2020, trei nave distrugătoare americane au staţionat unde se află şi puternica Flotă Nordică rusească, în scopul de a arăta, pe de o parte, că paguba cauzată de COVID-19 unui mare vas american nu a încetat vigilenţa SUA şi, pe de alta, ca prezenţa americană să afirme libertatea de navigaţie în Marea Nordului, unde Rusia şi-a mărit recent flota şi a impus regulamente.
Cercul Arctic este un punct important de apărare NATO şi, datorită lui Trump, Organizaţia reinvesteşte acum în capabilităţile industriei submarinelor.
În ceea ce priveşte relaţia cu China, amintesc faptul că predecesorii lui Xi Jinping au reuşit să-i convingă pe preşedinţii SUA că dezvoltarea Chinei este paşnică şi, pe măsură ce va evolua economic, aceasta se va asemăna cu Occidentul.
Este posibil ca preşedinţii americani să nu fi fost bine informaţi de CIA despre intenţiile Beijingului, care de fapt vroia tehnologia americană, în vederea întăririi Chinei şi nu pentru a ajuta SUA contra Rusiei. Situaţia s-ar datora naivităţii şi ignoranţei funcţionarilor de la CIA despre cum funcţionează gândirea comunistă, ei dând crezare informaţiilor primite sau auzite de la chinezi şi transmise preşedinţilor, care, la rândul lor, le luau în considerare ca atare.
Odată cu venirea lui Trump şi înainte de apariţia virusului Corona, politica externă a SUA faţă de China privea negocierile comerciale, care deveniseră destul de tensionate. Totuşi, preşedinţii Donald Trump şi Xi Jinping căutau să pară prietenoşi unul faţă de altul.
În speţă, Trump a căutat să recupereze din fostele pagube aduse Americii (apreciate de el a fi în sumă de 500 bilioane $ anual) în baza unui Tratat semnat la 15 ianuarie 2020, în urma căruia China se angaja să cumpere până în 2021 marfă în valoare de 200 bilioane $. Tratatul ar fi încheiat disensiunile dintre cele două ţări şi, în acelaşi timp, ar fi promovat imaginea lui Trump pentru alegerile din 3 noiembrie.
La începutul lui ianuarie 2020, înainte de COVID-19, D. Trump – fiind unicul Preşedinte care a acţionat pentru a sista abuzurile Chinei în comerţul cu SUA –, era în cea mai favorabilă poziţie, având nivelul cel mai ridicat al economiei şi Tratatul în curs de executare. Lui Xi Jinping nu putea să-i convină situaţia, pe de o parte, acesta pierzând avantajele acordate de foştii preşedinţi ai SUA şi, pe de alta, fiind pus în situaţia de a mai şi onora datorii substanţiale din trecut reclamate acum de Trump.
Dar comunismul nu doarme! În ianuarie 2020 şi-a făcut pe neaşteptate apariţia Corona, un virus în legătură cu care am arătat multiplele teorii despre unde, când şi cum a apărut sau dacă a fost natural, provenit de la lilieci, ori produs artificial în laborator. Însă teoriile rămân teorii.
Este plauzibil a crede că a fost un accident în laboratorul Institutului de Virusologie din Wuhan, dar şi a crede că se lucra la un virus artificial cu un scop anume, din moment ce se pare că existau pregătite spitale.
Având 20 de ani de experienţă comunistă, cunosc secretomania tipică a felului lor de a gândi: orice greşeală trebuie ascunsă şi acoperită cu minciuni, deoarece comunismul nu poate greşi niciodată.
Cu privire la virus, America a declarat că are dovezi că a pornit de la laboratorul din Wuhan. Iar OMS, la presiunea Chinei, a ascuns adevărul, anunţând abia la 20 ianuarie faptul că virusul se ia de la om la om.
Ca urmare, secretomania comunistă a lovit omenirea şi COVID-19 a produs milioane de cazuri şi zeci de mii de morţi cât şi distrugerea economiilor ţărilor afectate.
Politicile strategice ale Chinei şi COVID-19
Înainte de a explora intenţiile Preşedintelui Xi Jinping în legătură cu virusul Corona, este util de a se înţelege felul de a gândi al chinezilor. Expert în acest domeniu este Michael Pillsbury, directorul Centrului de Strategie Chineză la Institutul Hudson. Iar cartea sa, „The Hundred-Year Marathon, China’s secret strategy replace America as the global superpower”, este extrem de informativă, asemenea şi celor spuse de autor la TV, astfel aflând mai multe aspecte interesante şi valoroase, ca de exemplu:
1) Visul şi ambiţia Chinei este de a fi în fruntea ierarhiei naţiunilor – iniţial aceasta intenţiona să depăşească URSS şi, abia mai târziu, şi America;
2) Chinezii sunt secretoşi şi, când există disensiuni între elitele conducătoare, analiştii politici occidentali întâmpină dificultăţi să afle adevărul despre intenţiile lor politice – fie interne, fie externe;
3) În urmă cu 30 de ani, China îşi promova interesele paşnic, fără putere militară, dar mai recent liderii săi sunt interesaţi, în diverse feluri, de promovarea de războaie cibernetice, interspaţiale sau biologice, modalităţi studiate în cadrul Academiei Militare.
Scopul esenţial al Preşedintelui Xi Jinping este împlinirea strategiei „O sută de ani de Marathon” până în 2049 (anul centenarului regimului comunist), în memoria lui Mao Zedong.
Strategia lui Mao, „tianxia”, era un sistem de structuri bazate pe ideile tradiţionale chinezeşti, iar Marathon-ul lui Xi, similar cu sistemul lui Mao, este bazat pe armonizarea lumii la valorile chinezeşti.
Strategia Xi este pusă în aplicare prin iniţiativele „The Chinese Dream”, imitând expresia „American Dream”, în vederea unei economii fabuloase, cât şi în baza iniţiativei sale din aprilie 2015, „Belt and Roads”, în vederea dominării geopolitice de control dincolo de graniţele Chinei, în Africa şi Eurasia.
Ca urmare, Xi Jinping caută să impună expansiunea navală în Marea de Sud a Chinei, comerţ liber cu cât mai multe ţări şi control prin „Belt and Roads”, conform ideologiei comuniste, în vederea acaparării puterii în lume[2].
Nikki Haley, fost ambasador SUA la ONU – numită de Trump –, a subliniat cum lucrează stategia „Belt and Roads”, adică: în schimbul unor investiţii în construcţii de infrastructuri executate în ţări străine, China urmăreşte ca ulterior să poată obliga respectivele state a-i permite să amplaseze instalaţii militare, astfel încât să devină practic un stat controlor şi supraveghetor.
Scopul lui Xi Jinping este de a menţine şi a ridica puterea economică şi militară a Chinei în vederea Marathon-ului susmenţionat, motive suficiente pentru a explica de ce Xi ar fi putut dori să găsească o soluţie de oprire a Tratatului din 15 ianuarie cu SUA şi, în acelaşi timp, să păgubească economia americană, spre a putea promova liniştit comerţul chinez în lume.
După cum am indicat, nu se ştie dacă virusul COVID-19 este natural sau creat în laborator, ori dacă apariţia acestuia a fost în vederea unui război biologic sau dacă pandemia a început datorită secretomaniei comuniste, de a ţine epidemia ascunsă, până când a fost prea târziu, virusul fiind deja extins în lume.
Indiferent care din aceste alternative sunt valabile nu mai contează, deoarece cert este că economia americană – în cel mai scurt timp, şi fără a trage un glonte –, a fost temporar devastată înainte de alegeri, iar relaţia Chinei cu America se află acum în tensiune, Preşedintele Trump refuzând propunerea Chinei de renegociere a Tratatului.
Obiective şi strategii ale lui Donald Trump
Oricum, Preşedintele Trump nu are altă soluţie decât să refacă economia americană, deoarece a făcut-o odată, o va face şi a doua oară.
Important va fi pentru reînceperea activităţii economice în SUA găsirea unui vaccin acceptabil ca oamenii să poată merge fără grijă la lucru. Astfel, la 15 mai 2020, Trump a şi convocat specialiştii în vederea accelerării găsirii acestui viitor vaccin.
În acelaşi timp, Preşedintele este preocupat să prevină furturile tehnologice şi mai ales pe cele cibernetice, luând măsuri ca laboratoarele să fie păzite împotriva hackerilor chinezi în timp ce se lucrează la găsirea unui vaccin.
De asemenea, Administraţia Trump a luat măsuri ca în schimburile bursiere investitorii să nu mai plaseze fonduri în China sau ca Fondul de Pensii de 600 trilioane $ al Guvernului să nu fie învestit în China.
Tot atât de important este că D. Trump vrea să readucă în SUA industria americană, cu precădere cea medicală, care se află în China datorită profitului mâinii ieftine de lucru chineze.
Dar mai sunt şi alte aspecte neglijate de administraţiile anterioare. China are multe afaceri în America în diverse domenii controlate de autoritatea chineză ca: produse alimentare, farmaceutice şi tehnologice, hoteluri, construcţii etc., sau situaţia muncitorilor chinezi care lucrează în companii americane, de unde învaţă şi fură meseria sau sistemul afacerii respective.
În plus, multe instituţii americane sunt infiltrate de China, mai ales Universităţi, unde aceasta contribuie cu sume mari pentru cursuri în vederea propagării directe sau indirecte a tradiţiei chineze.
Până şi la Hollywood, filme cu subiecte militare create de studiouri liberale au fost ajustate la cererea autorităţilor chineze pentru a putea fi văzute în China. Recent, Senatorul republican Ted Cruz a pregătit o legislaţie care va opri cooperarea Departamentului Apărării cu studiourile care au alterat filme la cererea cenzurii chineze.
Şi mai este problema Hong Kong-ului, unde trăiesc aproximativ 80.000 de cetăţeni americani şi sunt şi 1.300 de firme, fapt pentru care Preşedintele Trump a aprobat, în 2018, Actul pentru Democraţie şi Drepturile Omului în Hong Kong, spre a apăra cetăţenii şi firmele americane, legislaţie binevenită după ce, la 28 mai 2020, Xi Jinping a impus, prin Congresul Naţional al Poporului, o legislaţie nouă care schimbă după 20 de ani sistemul de securitate „Un stat, două sisteme” din 1997, semnat cu Anglia, cu un cadru legal nou în vederea aşa-zisei securităţi naţionale, adică control comunist.
Iar, la mijlocul lunii mai, Mike Pompeo, Ministrul de Externe, a cerut conducătorilor de state să oprească negocierile cu companiile chineze cu privire la lucrările de infrastructură şi comunicaţii, în vederea realizării strategiei „Belt and Roads” – pentru a opri influenţa Chinei în lume.
Aşadar, în 2020, tensiunea între China şi America nu mai este doar economică. După cum a declarat Ministrul Justiţiei, Bill Barr, acum sunt necesare măsuri drastice, deoarece: „China reprezintă ameninţarea cea mai gravă faţă de securitatea naţională a Statelor Unite, din toate punctele de vedere, geopolitic, economic, militar, cât şi o ameninţare faţă de integritatea instituţiilor, având în vedere abilitatea ei de a influenţa lucrurile.”
Totodată, America se pregăteşte să-şi expună puterea militară care să opereze liber în lume pentru a apăra Poporul American de ameninţarea comunistă chineză.
Cu privire la Marea de Sud, la început China a spus că se abţine de la expansiune, apoi a promis că n-o să militarizeze insuliţele, după aceea a început să construiască porturi navale şi aeroporturi, iar acum îşi întăreşte capabilităţile militare terestre, lucru pe care doreşte să îl facă şi în Cosmos.
Preşedintele Trump a ordonat navelor militare să cutreiere oceanele, pentru a da un mesaj clar chinezilor cu privire la puterea forţei navale americane, şi a aprobat finanţarea armelor hipersonice de mare viteză (de cinci ori mai mare ca propagarea sunetului), valide atât pentru atac cât şi pentru apărare, precum şi înfiinţarea celei de a 6-a Divizii „Forţa în Cosmos” în cadrul Forţelor Armate Americane.
Se iau, totodată, măsuri spre a preveni potenţialul viitoarelor staţii chinezeşti cu energie solară şi tehnologie cu propulsie nucleară, capabile să destabilizeze reţeaua energiei militare americane.
După impactul Corona, Republicanii şi opinia publică americană ar dori ca statul chinez să dea socoteală faţă de întârzierea anunţului pandemiei, amânat până la 20 ianuarie, când COVID-19 a îmbolnăvit milioane de oameni, doar cu scopul apărării imaginii Chinei în lume.
Obiective, probleme şi perspective pentru Xi Jinping
Cât îl priveşte pe liderul chinez Xi Jinping, până în 24 aprilie 2020 el a susţinut o campanie de dezinformare cu privire la cauza izbucnirii pandemiei. Dar, la 4 mai, în baza unui raport dat de Ministerul Securităţii Chinez, el a declarat că sentimentele globale anti-China sunt la fel de ridicate ca în 1989, tocmai când ambiţia sa era să deţină supremaţia economică, militară, spaţială şi morală în lume, adică Noua Ordine Mondială Chinezească.
Este ironic, într-adevăr, ca un virus incolor şi inodor să răzbune păcatul Preşedintelui Xi – fie că a fost folosit intenţionat drept război biologic sau a proliferat din cauza secretomaniei comuniste de a acoperi cu minciuni adevărul.
El nu are altă ieşire decât să se confrunte cu oprobiul a 120 de state din cauza miilor de morţi şi a economiilor acestora afectate pe termen lung. Multe ţări vor da în judecată China pentru pagubele produse, iar mulţi investitori se vor retrage când comerţul internaţional al Chinei va înceta cu foştii parteneri.
Până acum, Xi Jinping nu are probleme interne grave, dar se vede că se teme de mişcările din Hong Kong, care au fost generate de impunerea noului cadru legal susmenţionat.
Părerea mea este că după ce impactul virusului se va transforma într-o recesiune globală – când investiţiile, cooperarea comercială internaţională cu China sau cu bursa acesteia vor scădea şi, în plus, tensiunea geopolitică va creşte –, statul chinez va avea probleme mari.
Această situaţie ar putea încuraja nu numai Hong Kong-ul dar şi studenţimea şi tineretul chinez, care, dezaprobând cauza pandemiei, cu miile de morţi ale propriilor familii, ar putea produce la un moment dat o mişcare asemănătoare cu cea din 4 iunie 1989, din Piaţa Tiananmen.
Din experienţa anului 1989, ştim că Partidul Comunist împreună cu Xi Jinping mai întâi vor sufoca mişcarea, dar asta nu cred că va fi suficient pentru a stabiliza ţara.
China va avea şi problema datoriilor bancare externe către statele afectate de Coronavirus, care nu vor mai putea fi amânate, cât şi posibila devalorizare a Yuanului. Spre deosebire de 1989 – când Preşedintele George H. Bush a sprijinit cu ajutor economic şi financiar pe Deng Xiaoping, acum – Donald Trump confruntându-se cu o economie avariată de însuşi Xi –, China nu va mai avea de unde primi ajutor şi pe deasupra are ca duşman pe cel mai important partener economic, şi anume, SUA.
Posibil, pentru a schimba situaţia politică în vederea reluării relaţiilor internaţionale şi a îndeplinirii în 2049 a Marathon-ului pentru comemorarea lui Mao, o soluţie în vederea îmbunătăţirii atmosferei ar fi ca membrii Partidului Comunist să ia în considere înlocuirea lui Xi Jinping, aşa cum l-au înlocuit în 1989 pe Deng Xiaoping.
Dar există o diferenţă între Deng şi Xi. Xi a avut grijă să-şi consolideze puterea după 2012, când a devenit lider, fiind Secretar General al Partidului Comunist, Preşedinte al Comisiei Militare Centrale şi Preşedinte al Republicii Populare Chineze, în această ordine. Deci, fiind şeful acestor instituţii, Xi nu pare a putea fi dislocat atât de uşor cum a fost Deng în 1989.
Ar mai fi o şansă pentru chinezii dornici de libertate, ca şi cei din 1989, dacă în urma alegerilor din 2020, în SUA, Republicanii vor deţine în continuare controlul în Congres şi Preşedintele Trump va câştiga un al doilea mandat. Atunci el ar putea să facă şi ceva ordine geopolitică cu ajutorul sancţiunilor, cu intervenţii şi ajutoare date acestora în favoarea dorinţei lor de libertate. Depinde de soarta Americii, de mulţimea celor tineri din China cât şi de ajutorul dat de diaspora chineză din străinătate.
România 2020 – impactul Coronavirusului
În noiembrie 2019, în ţara noastră avusese loc o schimbare politică neaşteptată: preluarea Guvernului de către PNL, dar cu PSD păstrând puterea în Parlament. O situaţie ambiguă care ar fi putut să fie remediată prin alegeri anticipate în primăvara anului 2020. Dar a intervenit de data asta comunismul chinezesc, cu virusul COVID-19 de la Wuhan, care a oprit practic viaţa politică în ţară, PNL nemaiputând organiza alegerile anticipate.
Profitând de îngheţarea anticipatelor, PSD cu alte mici partide apropiate au pus tot felul de piedici prin CCR şi au deschis un război Cotroceniului, cu declaraţii anti-Iohannis, privind măsurile post-COVID-19, pe motiv că Preşedintele şi-ar fi depăşit atribuţiile.
De exemplu, Avocatul Poporului, Renate Weber, propusă în funcţie de ALDE, a sesizat CCR susţinând că instaurarea stării de urgenţă şi ordonanţele Guvernului privind amenzile în caz de nerespectare a interdicţiilor ar fi neconstituţionale, considerente pe care Curtea le-a admis.
Evident, PNL se află într-o situaţie grea fără sprijinul Parlamentului, cu partidele din opoziţie care boicotează Guvernul, astfel producându-se haos. Diversele păreri ajung să influenţeze sentimentele populaţiei contra măsurilor restrictive impuse de starea de urgenţă. Criticile anti-Iohannis din România sunt similare cu cele anti-Trump din SUA, cu toate că ambii au condus excelent această criză pandemică.
În acest timp stresant, cauzat de comunismul chinez, nici expansionismul rusesc nu se lasă mai prejos, acesta din urmă căutând să influenţeze şi manipuleze populaţia. Din datele înaintate de experţii în tehnologie şi informatică din cadrul Guvernului (CIO Office) şi din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI), am citit că, prin diverse forme de comunicări, Federaţia Rusă îşi evidenţiază puterea militară şi tehnologică, atacând Uniunea Europeană şi NATO şi activând o reţea de propagandişti români care să sprijine o campanie anti-UE.
Probabil că această influenţă rusească a avut un rol în grava problemă privind o înţelegere de la 28 aprilie, în Camera Deputaţilor, între Preşedintele interimar al Camerei, Marcel Ciolacu, şi UDMR, cu privire la autonomia Ţinutului Secuiesc. A doua zi, Preşedintele Klaus Iohannis a acuzat negocierea acestei autonomii. Înţelegerea nu poate fi caracterizată decât ca o trădare a PSD influenţată de manipularea rusească extrem de periculoasă. Singurii stâlpi care asigură independenţa ţării sunt apartenenţa la NATO şi stabilitatea internă datorată apartenenţei la UE.
Cu această ocazie, Preşedintele Academiei Române, Acad. prof. dr. Ioan Aurel Pop , a argumentat că, înainte să se negocieze administrația acestei autonomii, „în primul rând ar trebui ca acea entitate să existe, de fapt şi de drept, în al doilea rând, criza autonomiei secuieşti a izbucnit în vremea pandemiei, când sensibilitatea oamenilor este mai ridicată, când atenţia lor este mai uşor de captat, când Parlamentul are o stare de funcţionare precară, în al treilea rând, mai sunt puţine săptămâni până la aniversarea Tratatului de la Trianon, moment 4 iunie 1920.”
Aici nu a fost numai o necunoștință de cauză în domeniu, dar pe Marcel Ciolacu îl interesa mai puţin suveranitatea teritorială română în schimbul ajutorului UDMR pentru a câştiga alegerile.
Profitând de COVID-19, PSD şi aliaţii săi în Parlament caută să rămână cu orice chip la putere.
[1] A se vedea pentru dezvoltări şi studiul meu „Evoluţia mişcării de stânga în SUA şi Donald Trump (7). Aspecte juridice ale abuzului de putere din DOJ şi FBI”, publicat pe acest site la 10.09.2019.
[2] Michael Pillsbury – „The Hundred-Year Marathon, China’s secret strategy replace America as the global superpower” – N.Y. St. Martins Griffin, 2014 – pp. 15-17, 26-29, 195, 235 (informaţii mediatizate şi de televiziuni).
>> 7. 2020, an electoral pentru americani şi români
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
